ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4868/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă,

contestatoarea B.N.V. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C.N.C.F.

C.F.R. SA anularea deciziei nr. 1/8457 din 22 noiembrie 2004 emisă de intimată,

obligarea acesteia la restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de

540 mp situat în București aflat în posesia sa.

În motivarea

cererii, contestatoarea a arătat că este unica moștenitoare a părinților săi

C.N. și C.A., proprietarii imobilului indicat, preluat abuziv în baza

Decretului nr. 111/1951. Mai susține că odată cu notificarea a depus toate

actele care atestă calitatea sa de moștenitor, dreptul de proprietate asupra

terenului și acte care justifică încadrarea preluării ca fiind abuzivă.

Prin sentința

civilă nr. 1284 din 11 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București,

secția a V-a civilă, s-a admis contestația formulată de contestatoare și s-a

anulat decizia nr. 1/8457/2004 emisă de intimată. De asemeni, a fost obligată

intimata să restituie contestatoarei în natură terenul în suprafață de 411,49

mp situat în sector 1, identificat conform raportului de expertiză întocmit de

expert P.P.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că, prin actele depuse, contestatoarea a

dovedit calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, fiind unica

moștenitoare a autorilor săi care au fost proprietarii imobilului indicat,

dobândit prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6723 din 13

martie 1942 de Secția Notariat a Tribunalului Ilfov. S-a mai reținut că în baza

cărții de judecată civilă nr. 51 din 15 ianuarie 1952 pronunțată de Judecătoria

Populară a VIII-a București, în temeiul Decretului nr. 111/1951 terenul a fost

predat Sfatului Popular al Raionului Gheorghe Gheorghiu Dej, în prezent acesta

având o suprafață de 411,49 mp și aflându-se în folosința intimatei.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel intimata care a susținut, în esență, că în mod

greșit instanța de fond a considerat ca act de preluare abuzivă cartea de

judecată civilă nr. 51 din 15 ianuarie 1952 întrucât contestatoarea nu a făcut

dovada preluării abuzive a imobilului în conformitate cu pct. 22.1 lit. c) și

d) din Normele date în aplicarea Legii nr. 10/2001, iar pe de altă parte că

instanța de fond nu a ținut seama că pe latura de N-E a terenului ce face

obiectul notificării, între punctele 24-50, clădirea parter a C.F.R. SA intră

în terenul solicitat cu 0,95 mp pe o lățime de 6,10 m și în consecință parcela

în suprafață de 5,795 mp și suprafața de teren ocupată de construcții nu pot fi

restituite în natură.

În această fază

procesuală s-a dispus și s-a efectuat o expertiză topografică având ca obiect

identificarea diferitelor construcții pe terenul în litigiu, împrejurarea dacă

aceste construcții sunt ușor demontabile și identificarea terenului liber ce

poate fi restituit.

Prin decizia

civilă nr. 87/A din 13 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca

nefondat apelul.

În motivarea

acestei decizii s-a reținut că imobilul în cauză a fost preluat fără titlu

valabil de către stat întrucât Decretul nr. 111/1951 care a reglementat, în

principal, situația bunurilor supuse confiscării, confiscate fără moștenitor

sau fără stăpân, este un act normativ apreciat ca neconstituțional în raport cu

Constituția din anul 1948 care, în art. 8, garanta proprietatea particulară și,

pe cale de consecință, hotărârile pronunțate în temeiul său nu pot constitui un

titlu valabil pentru ca statul să fi dobândit dreptul de proprietate asupra

bunului imobil.

Referitor la

situația construcțiilor, instanța de apel a reținut că majoritatea acestora

sunt ușor demontabile, iar două construcții ce nu au fost considerate ușor

demontabile sunt inadecvate utilizării și în fapt sunt dezafectate, astfel că

în cauză nu se regăsește vreunul din cazurile de restituire în natură prevăzut

de art. 16 din Legea nr. 10/2001.

Intimata

C.N.C.F. C.F.R. SA a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată în apel,

invocând drept temei legal prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs se susțin, în esență, următoarele critici:

-imobilul

teren în suprafața de 411,49 mp nu a fost preluat abuziv de către C.N.C.F.

C.F.R. SA de la ascendenții intimatei-reclamante ci a intrat în proprietatea

societății prin Decizia Consiliului Popular a Municipiului București nr.

579/1972 și că nu se poate considera că terenul a fost preluat în temeiul

Decretului nr. 111/1951 și nu se putea cunoaște modalitatea de preluare de

către stat având în vedere că reclamanții și-a manifestat dreptul de

proprietate și după anul 1951 și în consecință nu se încadrează în prevederile

art. 2 alin. (1) lit. a)-i) din Legea nr. 10/2001.

-față de situația

construcțiilor aflate pe terenul în litigiu instanța de apel nu a luat în

considerare obiectiunile formulate la raportul de expertiză și nu s-a pronunțat

asupra lor.

Recurenta apreciază

că terenul în cauză este ocupat de construcții care, în mare parte, nu sunt

provizorii, nu sunt demontabile sau ușor demontabile, astfel că nu este

posibilă restituirea în natură a acestuia.

Intimata

contestatoare a depus la dosar întâmpinare, în condițiile art. 308 alin. (2) C.

proc. civ., prin care contestă motivele de recurs, solicitând respingerea

acestuia.

Verificând

legalitatea deciziei recurate prin prisma motivelor invocate și având în vedere

prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în

prezenta cauză este nefondat, în sensul considerentelor ce succed.

Împrejurarea

susținută de recurentă cum că imobilul în litigiu nu a fost preluat abuziv de

către aceasta de la ascendenți intimatei reclamante este irelevantă, în cauză

interesând modalitatea de preluare a bunului de către stat, recurenta având

doar calitatea de unitate deținătoare a bunului în litigiile întemeiate pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Contrar susținerilor

recurentei, bunul în litigiu a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr.

111/1951, prin cartea de judecată civilă nr. 51 din 15 ianuarie 1952 pronunțată

de Judecătoria Populară a VIII-a București, ca bun fără stăpân, reținându-se că

„proprietarii nu și-au manifestat dreptul de proprietate din anul 1948-1950

când au achitat ultimul impozit, iar domiciliile acestor proprietari sunt

necunoscute".

Din probe

administrate în cauză a reieșit că sus-menționatele constatări nu corespund

adevărului, făcându-se dovada achitării taxelor și impozitelor aferente și

ulterior, pentru anii 1952-1959, cât și împrejurarea că în anul 1955 autorii

reclamantei au încheiat un contract de închiriere a bunului respectiv.

Această stare de fapt

este recunoscută chiar de recurentă, care însă dă o altă interpretare.

Cazului în speță îi

sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001,

atât în varianta primară cât și în cele ulterioare, ca urmare a modificărilor

aduse prin Legea nr. 247/2005 prevăzându-se că prin imobilele preluate în mod

abuziv se înțeleg imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca

urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile

proprietarului nu puteau fi exercitate.

Nici cel de-al doilea

motiv de recurs nu este fondat.

Instanța de apel s-a

preocupat de lămurirea situației construcțiilor aflate pe terenul în cauză, în

acest sens efectuându-se o nouă expertiză topografică.

În raport de

concluziile raportului de expertiză, instanța a apreciat în mod corect că în

cauză devin incidente dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

potrivit cărora „se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat...

construcțiile ușoare sau demontabile", iar în materia Legii nr. 10/2001

este prioritar principiului restituirii în natură.

Pe de altă parte,

este de menționat că dezvoltarea acestui motiv de recurs de către recurentă

vizează mai mult temeinicia și nu legalitatea deciziei recurate.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a respinge

ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312

alin. (1) C. proc. civ., făcând și aplicația dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată suportate de

intimată și reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca

nefondat recursul declarat de C.N.C.F. C.F.R. SA împotriva deciziei nr. 87/A

din 13 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Obligă pe

recurenta C.N.C.F.C.F.R. SA să plătească intimatei B.N.V. suma de 1000 lei cu

titlul de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 14 iunie 2007.