ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6750/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6750/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului civil de față;
Din
examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată
următoarele:
Prin
cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la
data de 13 octombrie 2004, reclamanta E.M.F. a
chemat în judecată pe
RA AP.P.S. pentru a
fi obligată să-i
lase în deplină proprietate și pașnică folosință
imobilul teren situat
în comuna Snagov, în suprafață de aproximativ 3.500 mp.
Prin
sentința civilă nr. 3763 din 14 decembrie 2004,
Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței
materiale
a judecătoriei și a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Judecătoria
Buftea a reținut că reclamanta a precizat la termenul din 14 decembrie 2004 că
valoarea imobilului este de 1.596.000.000 lei, iar potrivit art. 2 pct. 1 lit.
b) C. proc. civ.
, procesele
și cererile în materie civilă al
căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei sunt de
competența materială a tribunalului.
Prin sentința nr. 512 din 27 mai 2005,
Tribunalul
București, secția a
V
a
civilă, a respins excepția lipsei calității
de
reprezentant.
A admis
excepția lipsei calității procesuale active a
reclamantei
și a respins acțiunea formulată de reclamanta E.M.F. în contradictoriu cu RA
A.P.P.S. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.
Tribunalul
a reținut că cererea de chemare în judecată a
fost
introdusă de avocat în numele reclamantei, iar
contractul de asistență juridică a fost încheiat în numele
reclamantei
de către mandatarul acesteia.
Tribunalul
a mai reținut că reclamanta nu are calitate procesuală activă, deoarece nu a
făcut dovada calității de moștenitor de pe urma fostului proprietar al
terenului, M.I.
. Reclamanta
este fiica lui T.M. și nu a dovedit
că acesta este una și aceeași persoană cu M.I.
Prin
decizia nr. 91A din 21 decembrie 2007, Curtea de
Apel București, secția a VII a civilă și pentru
cauze privind
conflicte de
muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat
de B.A., în calitate de moștenitoare a
reclamantei,
a desființat
sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare
aceluiași
tribunal.
Instanța de apel a reținut că terenul,
în suprafață de
3.500 mp, situat în satul
Vlăsia, comuna Snagov, a fost dobândit prin actul de vânzare-cumpărare
transcris sub nr.
10229 din 19 iulie 1933 la Grefa Tribunalului Ilfov de
către autorul reclamantei, M.I.
Prin înscrisurile noi, depuse la
instanța de apel, reclamanta a făcut atât dovada calității de moștenitor al
autorilor acesteia M.I. și M.A., cât și a împrejurării că M.I.
I.
Petre este una și aceeași
persoană
cu T.M., respectiv I.M., iar I.T.A.
a
mai fost denumită și I.T.C., A.T., I.A.,
I.C.
Reclamanta și
fratele său, I.I. au fost singurii moștenitori ai părinților lor, iar B.A. și
numita
M.G. sunt singurele
moștenitoare, cu o cotă de
câte ½ ale reclamantei
și fratelui ei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a
declarat recurs parata R.A. A.P.P.S.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.
proc. civ.
, recurenta a arătat că decizia
este lipsită de
temei legal.
Reclamanta a făcut dovada calității
sale de moștenitoare, dar, fiind vorba despre o acțiune în
revendicare, se impunea ca ea să fi fost unica moștenitoare,
pentru respectarea principiului unanimității.
Recurenta a mai arătat că instanța de
apel a aplicat
greșit legea, întrucât în
cadrul acțiunii în revendicare nu se
pot aplica dispozițiile Legii nr.
10/2001, lege de care
reclamanta a și uzat,
fără a dovedi calitatea de persoană
îndreptățită.
Din
înscrisurile de stare civilă depuse la dosar, a rezultat
că de pe urma autoarei reclamantei au rămas ca
moștenitori
E.F. și I.E.
La
termenul din 18 iunie 2009, Înalta Curtea invocat
motivul de recurs de ordine publică prevăzut de
art. 304 pct.
3 C. proc. civ.,
privind competența de
soluționare a apelului.
Analizând
recursul declarat, se constată că acesta este fondat, pentru motivele ce se vor
arăta în continuare.
Obiectul cererii de chemare în
judecată, în mod
indubitabil a constat în
acțiunea în revendicare promovată de
reclamanta E.M.F.
Acțiunea
în revendicare fiind guvernată de principiile
dreptului comun, inclusiv în ceea ce privește
procedura de judecată, competența materială în judecarea unei astfel de
cereri este dată de valoarea obiectului
pricinii.
La data
introducerii cererii de chemare în judecată și
pronunțării hotărârii primei instanțe își
produceau efectele
dispozițiile
O.U.G. nr. 58/2003, care a modificat art. 2 pct. 1
lit. b) C. proc. civ., în sensul că tribunalele
judecă procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o
valoare de peste 1 miliard lei.
Prin urmare, în mod corect, Judecătoria
Buftea,
reținând valoarea imobilului de
1.596.000.000 lei, precizată
de
reclamantă, a declinat competența de soluționare a cauzei
în favoarea
Tribunalului București.
Numai că,
după data pronunțării sentinței de către acest
tribunal, prin Legea nr. 219/2005 privind
aprobarea O.U.G.
nr.
138/200, art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
a fost din nou modificat, în sensul că
tribunalele judecă în
primă
instanță procesele și cererile în materie civilă al căror
obiect
are o valoare de peste 5 miliarde lei.
Procesele și cererile al căror obiect
are o valoare de
până la 5 miliarde lei sunt
de competența judecătoriilor, iar
conform art. 2 alin. (2) C. proc. civ.,
tribunalul a devenit instanță de drept comun pentru soluționarea apelurilor.
Legea în
discuție cuprinde și dispoziții tranzitorii, care
la art.
II
alin. (2) prevăd că apelurile
aflate pe rolul curților de
apel la data intrării în
vigoare a legii și care sunt de competența tribunalului, potrivit noilor
reglementări, se trimit la tribunale.
Față de
împrejurarea că, potrivit modificărilor legislative
de
imediată aplicare, tribunalele au devenit instanțele
competente să judece apelurile în pricinile al căror obiect are o
valoare de până la 5 miliarde lei, Curtea de Apel București
era obligată să se conformeze dispozițiilor
tranzitorii ale legii
și să trimită apelul spre judecare instanței
devenite competente, respectiv Tribunalul București.
Neprocedând astfel, curtea de apel a
pronunțat o
hotărâre nelegală, cu încălcarea
normelor privind competența
materială, ceea ce atrage incidența
motivului de casare
prevăzut de art. 304
pct. 3 C. proc. civ.
Pe cale
de consecință, se va admite recursul declarat de pârâta R.A. AP.P.S., se va
casa decizia atacată, iar dosarul se
va trimite pentru rejudecarea
apelului la Tribunalul București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de pârâta RA A.P.P.S.
împotriva
deciziei
nr. 91A din 21 decembrie 2007 a Curții de Apel
București,
secția a VII a civilă și pentru cauze privind
conflicte
de muncă și asigurări sociale, pe care o casează.
Trimite
dosarul spre judecarea apelului Tribunalului
București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 18 iunie 2009.