ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6750/2009

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 13 octombrie 2004, reclamanta E.M.F. a chemat în judecată pe RA AP.P.S. pentru a fi obligată să-i lase în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul teren situat în comuna Snagov, în suprafață de aproximativ 3.500 mp. Prin sentința civilă nr. 3763 din 14 decembrie 2004, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Judecătoria Buftea a reținut că reclamanta a precizat la termenul din 14 decembrie 2004 că valoarea imobilului este de 1.596.000.000 lei, iar potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ. , procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei sunt de competența materială a tribunalului. Prin sentința nr. 512 din 27 mai 2005, Tribunalul București, secția a V a civilă, a respins excepția lipsei calității de reprezentant. A admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea formulată de reclamanta E.M.F. în contradictoriu cu RA A.P.P.S. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Tribunalul a reținut că cererea de chemare în judecată a fost introdusă de avocat în numele reclamantei, iar contractul de asistență juridică a fost încheiat în numele reclamantei de către mandatarul acesteia. Tribunalul a mai reținut că reclamanta nu are calitate procesuală activă, deoarece nu a făcut dovada calității de moștenitor de pe urma fostului proprietar al terenului, M.I.

. Reclamanta este fiica lui T.M. și nu a dovedit că acesta este una și aceeași persoană cu M.I. Prin decizia nr. 91A din 21 decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat de B.A., în calitate de moștenitoare a reclamantei, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal. Instanța de apel a reținut că terenul, în suprafață de 3.500 mp, situat în satul Vlăsia, comuna Snagov, a fost dobândit prin actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 10229 din 19 iulie 1933 la Grefa Tribunalului Ilfov de către autorul reclamantei, M.I. Prin înscrisurile noi, depuse la instanța de apel, reclamanta a făcut atât dovada calității de moștenitor al autorilor acesteia M.I.

și M.A., cât și a împrejurării că M.I. I. Petre este una și aceeași persoană cu T.M., respectiv I.M., iar I.T.A. a mai fost denumită și I.T.C., A.T., I.A., I.C. Reclamanta și fratele său, I.I. au fost singurii moștenitori ai părinților lor, iar B.A. și numita M.G. sunt singurele moștenitoare, cu o cotă de câte ½ ale reclamantei și fratelui ei. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs parata R.A. A.P.P.S. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. , recurenta a arătat că decizia este lipsită de temei legal. Reclamanta a făcut dovada calității sale de moștenitoare, dar, fiind vorba despre o acțiune în revendicare, se impunea ca ea să fi fost unica moștenitoare, pentru respectarea principiului unanimității.

Recurenta a mai arătat că instanța de apel a aplicat greșit legea, întrucât în cadrul acțiunii în revendicare nu se pot aplica dispozițiile Legii nr. 10/2001, lege de care reclamanta a și uzat, fără a dovedi calitatea de persoană îndreptățită. Din înscrisurile de stare civilă depuse la dosar, a rezultat că de pe urma autoarei reclamantei au rămas ca moștenitori E.F. și I.E. La termenul din 18 iunie 2009, Înalta Curtea invocat motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., privind competența de soluționare a apelului. Analizând recursul declarat, se constată că acesta este fondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare. Obiectul cererii de chemare în judecată, în mod indubitabil a constat în acțiunea în revendicare promovată de reclamanta E.M.F.

Acțiunea în revendicare fiind guvernată de principiile dreptului comun, inclusiv în ceea ce privește procedura de judecată, competența materială în judecarea unei astfel de cereri este dată de valoarea obiectului pricinii. La data introducerii cererii de chemare în judecată și pronunțării hotărârii primei instanțe își produceau efectele dispozițiile O.U.G. nr. 58/2003, care a modificat art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., în sensul că tribunalele judecă procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei. Prin urmare, în mod corect, Judecătoria Buftea, reținând valoarea imobilului de 1.596.000.000 lei, precizată de reclamantă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Numai că, după data pronunțării sentinței de către acest tribunal, prin Legea nr. 219/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 138/200, art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. a fost din nou modificat, în sensul că tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei. Procesele și cererile al căror obiect are o valoare de până la 5 miliarde lei sunt de competența judecătoriilor, iar conform art. 2 alin. (2) C. proc. civ., tribunalul a devenit instanță de drept comun pentru soluționarea apelurilor. Legea în discuție cuprinde și dispoziții tranzitorii, care la art. II alin. (2) prevăd că apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a legii și care sunt de competența tribunalului, potrivit noilor reglementări, se trimit la tribunale.

Față de împrejurarea că, potrivit modificărilor legislative de imediată aplicare, tribunalele au devenit instanțele competente să judece apelurile în pricinile al căror obiect are o valoare de până la 5 miliarde lei, Curtea de Apel București era obligată să se conformeze dispozițiilor tranzitorii ale legii și să trimită apelul spre judecare instanței devenite competente, respectiv Tribunalul București. Neprocedând astfel, curtea de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea normelor privind competența materială, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. Pe cale de consecință, se va admite recursul declarat de pârâta R.A. AP.P.S., se va casa decizia atacată, iar dosarul se va trimite pentru rejudecarea apelului la Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta RA A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 91A din 21 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, pe care o casează. Trimite dosarul spre judecarea apelului Tribunalului București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2009.