ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8971/2009

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată, la data de 29 mai 2006, astfel cum a fost

prevăzută,

reclamanții P.V., I.L., S.O., S.I. și S.A.M.M. au chemat în judecată pe

pârâții A.P.P.S. și S.R., prin Ministerul Finanțelor, cerând să fie obligată să

le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în punctul

P. (în prezent Vila 12 A), compus din 4000 m.p. teren, imobil situat în orașul

Snagov, invocând incidența dispozițiilor art. 480 C. civ.

Prin cererea de chemare

în judecată

reclamanții

au indicat că și-au ales

domiciliul

procesual la cabinetul avocatului G.P., și au cerut ca actele de procedură să

fie comunicate la această adresă și în persoana avocatului ales.

Prin sentința civilă

nr. 588 din 12 februarie 2007, Judecătoria Buftea,

în

raport valoarea imobilului și de prevederile art. 2

C. proc. civ., și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București.

Prin sentința civilă

nr. 1448 din 9 noiembrie 2007, Tribunalul București,

secția a III-a civilă,

a respins cererea în revendicare, ca neîntemeiată.

Totodată, a fost admisă cererea de intervenție în interesul pârâților formulată

de SC L.A. SRL.

Sentința a fost comunicată, conform

indicațiilor date de reclamanți, avocatului G.P., la sediul cabinetul său, la

data de 23 martie 2008, conform mențiunilor dovezilor de comunicare.

Împotriva acestei sentințe, la data de 4

iunie 2008, au declarat apel reclamanții P.V. și I.L., prin mandatar P.C. și

avocat H.G.

În motivarea apelului, printre altele,

apelantele au invocat că au luat cunoștință de motivarea sentinței abia la data

de 21 mai 2008 când, la solicitarea mandatarului, instanța le-a comunicat un

exemplar.

În apel a decedat P.V., procesul fiind

continuat de moștenitorii P.C. și S.L.

Prin decizia civilă nr.

24 din 15 ianuarie 2009, Curtea de Apel București,

secția a

IV-

a civilă,

a respins, ca tardiv, apelul.

În motivarea deciziei instanța a reținut că

în raport de data de 3 martie 2008, dată l-a care sentința a fost comunicată la

domiciliul procesual pe care reclamanții și l-au ales în conformitate cu

prevederile art. 93 C. proc. civ., apelul a fost declarat tardiv, adică cu

depășirea termenului de 15 zile, prevăzut de dispozițiile art. 284 din același

cod.

Împotriva acestei decizii au declarat apel

reclamanții P.C., S.L., I.L., S.O., S.I. și S.A.M.M., invocând incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului

reclamanții susțin că instanța de apel, cu încălcarea

dispozițiilor art. 93, 102 și 103 C. proc. civ., a ignorat faptul comunicării

sentinței primei instanțe la data de 21 mai 2008, către mandatarul P.C., dată

de care, în realitate, curge termenul de apel.

Totodată, reclamanții susțin că se impunea

comunicarea sentinței primei instanța atât la domiciliul ales cât și la

domiciliul reclamanților, întrucât consimțământul la alegerea de domiciliu nu

s-a realizat printr-o împuternicire specială, conform dispozițiilor art. 241

alin. (3) C. proc. civ.

De asemenea, reclamanții arată care sunt

criticile de nelegalitate pe care înțeleg să le formuleze cu privire la

sentința primei instanțe.

Analizând recursul, Înalta

Curte constată că nu poate fit primit pentru

următoarele considerente:

În drept,

potrivit art. 90 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., ca

regulă, înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se face la

domiciliul sau reședința celui citat, adică la domiciliul sau reședința părții

litigante.

Excepția de la această regulă este prevăzută

de dispozițiile art. 93 C. proc. civ., potrivit cărora „În caz de alegere de

domiciliu,

dacă partea a arătat fi persoana

însărcinată cu primirea actelor de procedură,

comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei

asemenea

arătări, la domiciliul părții”.

Cu alte cuvinte, legiuitorul a lăsat la

alegerea părților care este locul și persoana căreia doresc să îi fie

comunicate actele de procedură, tocmai pentru ca să poată lua cunoștință de

conținutul acestora în mod efectiv și să își poată exercita dreptul de apărare.

În speța supusa analizei,

se constată că reclamanții, prin cererea de

chemare în judecată, și-au ales domiciliul procesual la sediului avocatului

ales, pe care l-au împuternicit pentru primirea tuturor actelor de procedură.

Această alegere nu a fost schimbată pe

parcursul judecății în fața Judecătoriei Buftea (29 mai 2006 - 12 februarie

2007) sau în fața Tribunalului București (11 mai 2007 - 9 noiembrie 2007) și,

deși parte din reclamanți au fost prezenți personal sau prin mandatar, nici cu

ocazia dezbaterilor în fond a cauzei, la termenul din 2 noiembrie 2007, nu s-a

formulat o altă solicitare cu privire la acest aspect.

Simpla împrejurare că, în anumite înscrisuri,

reclamanții au indicat „domiciliul” solicitări exprese, să determine efectuarea

comunicării actelor procesuale la alte adrese și altor persoane decât cele pe

care ei le-au indicat în acest scop.

Așa fiind, în mod corect, în aplicarea

dispozițiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ., s-a reținut că apelul declarat

de P.V. și I.L., în raport cu data comunicării sentinței, evidențiată în

dovezile de comunicare ale instanței, este tardiv declarat.

Sub aspectul analizat, este de menționat că

nu prezintă relevanță juridică împrejurarea că mandatarul unuia dintre

reclamanți a obținut, la cerere, o copie a sentinței la o altă dată (21 mai

2008), instanțele având obligația de a elibera părților astfel de copii ori de

câte ori le sunt necesare.

Totodată, este de menționat că principiul

ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune părților din litigiu să exercite

căile de atac nu numai în termenele prescrise dar și în ordinea instituită de

legiuitor știut fiind că partea care nu a declarat apel nu are deschisă calea

de atac a recursului.

În speță se constată că reclamanții S.O., S.I.

și S.A.M.M. nu au declarat apel și nu au formulat în fața instanței de apel

apărări proprii sub aspectul comunicării sentinței primei instanțe, caz în

care, fiind formulat omisso medio, recursul declarat de aceștia nu poate fi

analizat.

Înalta Curte a reținut și faptul că

trimiterea prin recurs la dispozițiile art. art. 241

2

alin. (2) și (3),

cuprinse în Secțiunea a III-a

A

l

(Cercetarea

procesului în cazul administrării probelor de către avocați)

C. proc. civ.

, este străină prezentului

litigiu care nu a avut o astfel de fază, de administrare a probelor de către

avocați.

Așa fiind, pentru considerentele de fapt și

de drept arătate, constatând că hotărârea recurată a fost pronunțată cu

aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte urmează a

constata că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții P.C.,

S.L., l.L., S.O., S.I. și S.A.M.M. împotriva deciziei nr. 24 din 15 ianuarie

2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4

noiembrie 2009.