ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2658/2006

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 3121 din 26 mai 2005, pronunțată în dosarul nr. 2344/2003 al Secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a respins recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 365/ R din 6 iunie 2003 a Tribunalului Mureș. Ulterior, prin încheierea nr. 2221 din 15 iunie 2006, I.C.C.J. a admis cererea formulată de F.G.D.S.B. și a dispus completarea sentinței și dispozitivului deciziei nr. 3121/2005, în sensul că admite cererea de intervenție formulată de F.G.D.S.B. București în interesul intimatei SC B. SA prin lichidatori SC R.V.A.

S a și SC P.C.M.C. SRL București. Împotriva deciziei nr. 3121/2005 a I.C.C.J. – S.I.F.M. SA Bacău a formulat contestație în anulare, întemeiată în drept pe prevederile art. 318 C. proc. civ. În motivarea contestației în anulare se susține că dezlegarea dată de instanță recursului în anulare este rezultatul unor greșeli materiale care constau în omiterea și confundarea unor elemente și date materiale importante ale cauzei. Astfel, instanța de recurs nu a observat că există două executări silite ale aceluiași bilet la ordin, prima începută în 1997 și constatată nulă, și care nu putea reprezenta un act de întrerupere a termenului de prescripție, și a doua, începută, printr-o nouă investire cu formulă executorie a aceluiași titlu cambial, în august 2001. Neobservând existența a două investiri cu formulă executorie și a două cereri de executare silită nu a calculat corect termenul de prescripție a unui titlu cambial conform art. 94 din Legea nr. 58/1934.

Se mai susține că instanța de recurs nu a observat existența unor acte procedurale (hotărâri judecătorești) esențiale în dezlegarea pricinii, respectiv acele hotărâri care au dus la anularea comandamentului și la respingerea cererii de executare silită. Un alt motiv invocat este acela că instanța „nu a examinat efectiv și complet problemele esențiale ce i-au fost supuse examinării” și nu a făcut o motivare în fapt și în drept a deciziei de respingere a recursului în anulare, încălcând prin aceasta dispozițiile art. 6 din C.E.D.O. Lipsa motivării cu privire la motivul de recurs echivalează cu omisiunea la care se referă art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Intimații SC B. SA – în faliment și F.G.D.S.B.

au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

MINISTERUL PUBLIC – PARCHETUL DE PE

LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, în întâmpinarea depusă, a solicitat, și el, respingerea contestației în anulare formulată împotriva deciziei I.C.C.J. prin care s-a respins recursul în anulare formulat de procurorul general. Examinând hotărârea atacată cu contestație în anulare prin prima motivelor invocate în această contestație, Înalta Curte constată că nu este dat nici un din cazurile prevăzute de art. 318 C. proc. civ., care să ducă la anularea acestei hotărâri, contestație în anulare fiind nefondată. Nici unul din cele două motive invocate în contestație ca fiind greșeli materiale nu se încadrează în cazul de „greșeală materială” prevăzut de art. 318 C. proc. civ., care are în vedere greșelile materiale cu caracter procedural, erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și nu eventuale greșeli de judecată.

Pretinsa confuzie a instanței cu privire la existența a două cereri de executare silită, modul de calcul al termenului de prescripție precum și ignorarea unor hotărâri judecătorești, invocate de contestatoare, nu reprezintă greșeli materiale în sensul art. 318 C. proc. civ., întrucât nu vizează greșeli evidente cu caracter procedural și, prin urmare, toate aceste critici ale contestatoarei implică o reexaminare a fondului și o reapreciere a probelor, fapt inadmisibil în cadrul contestației în anulare. Aceasta întrucât calea extraordinară de atac a contestației în anulare tinde la anularea unei hotărâri pentru motivele exprese prevăzute de lege, iar nu pentru motive care țin de temeinicie. Nici ultimul motiv invocat în contestația în anulare, omisiunea examinării efective și complete a problemelor din recursul în anulare, nu este întemeiat și nu se încadrează în motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ. Textul art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., care prevede că „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație .. când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare”, vizează situația în care instanța a omis cu desăvârșire să examineze un motiv de recurs, în sensul că acesta nu a fost analizat, în nici un fel, în considerentele hotărârii contestate și nu situația în care instanța, examinând motivul de recurs, nu și l-a însușit. De altfel, contestatoarea nici nu susține că instanța a omis să cerceteze unul din motivele de modificare sau casare ci susține doar că „instanța nu a examinat efectiv și complet probleme esențiale ce i-au fost supuse examinării” și „nu a făcut o motivare în fapt și în drept a deciziei de respingere a recursului în anulare”.

Or, situația invocată de contestatoare nu poate fi asimilată ipotezei prevăzute de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Din examinarea conținutului deciziei atacate rezultă că instanța de recurs a examinat toate motivele de recurs la care face trimitere contestatoarea pe care însă nu și le-a însușit, răspunzând la acestea cu considerente sintetice, corespunzătoare argumentelor din recurs grupate. Aceasta întrucât instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de modificare sau casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun și este suficient ca instanța de recurs să arate considerentele pentru care a găsit că motivul de modificare sau casare este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele din recurs.

Deci instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor care susțin motivul de modificare sau casare, astfel încât omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o anumită afirmație a recurentului nu deschide calea contestației în anulare. Aceasta întrucât art. 318 C. proc. civ., are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de modificare sau de casare invocate de recurent. Din cele de mai sus și, în primul rând, din examinarea deciziei atacate, rezultă cu evidență că nu este reală nici afirmația contestatoarei că „instanța de recurs nu a făcut o motivare în fapt și în drept a deciziei de respingere a recursului în anulare”.

De altfel această afirmație, astfel cum a fost formulată, nu poate avea nici o relevanță în domeniul contestației în anulare atâta vreme cât ea nu reflectă, ceea ce este cazul în speță, omisiunea de a cerceta un motiv de modificare sau casare, ci doar eventual, o motivare succintă, sau chiar superficială a hotărârii (ceea ce nu este cazul în speță). Față de cele expuse, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 320 C. proc. civ., să respingă contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de M. SA Bacău, împotriva deciziei nr. 3121 din 26 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. I revocabilă . Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2006.