ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2658/2006

Asupra contestației în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 3121 din 26 mai

2005, pronunțată în dosarul nr. 2344/2003 al Secției comerciale a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, s-a respins recursul în anulare declarat de Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva

deciziei nr. 365/ R din 6 iunie 2003 a Tribunalului Mureș.

Ulterior, prin încheierea nr. 2221

din 15 iunie 2006, I.C.C.J. a admis cererea formulată de F.G.D.S.B. și a dispus

completarea sentinței și dispozitivului deciziei nr. 3121/2005, în sensul că

admite cererea de intervenție formulată de F.G.D.S.B. București în interesul

intimatei SC B. SA prin lichidatori SC R.V.A. S

a

și SC P.C.M.C. SRL București.

Împotriva deciziei nr. 3121/2005 a I.C.C.J.

– S.I.F.M. SA Bacău a formulat contestație în anulare, întemeiată în drept pe

prevederile art. 318 C. proc. civ.

În motivarea contestației în anulare

se susține că dezlegarea dată de instanță recursului în anulare este rezultatul

unor greșeli materiale care constau în omiterea și confundarea unor elemente și

date materiale importante ale cauzei. Astfel, instanța de recurs nu a observat

că există două executări silite ale aceluiași bilet la ordin, prima începută în

1997 și constatată nulă, și care nu putea reprezenta un act de întrerupere a

termenului de prescripție, și a doua, începută, printr-o nouă investire cu

formulă executorie a aceluiași titlu cambial, în august 2001. Neobservând

existența a două investiri cu formulă executorie și a două cereri de executare

silită nu a calculat corect termenul de prescripție a unui titlu cambial

conform art. 94 din Legea nr. 58/1934.

Se mai susține că instanța de recurs

nu a observat existența unor acte procedurale (hotărâri judecătorești)

esențiale în dezlegarea pricinii, respectiv acele hotărâri care au dus la

anularea comandamentului și la respingerea cererii de executare silită.

Un alt motiv invocat este acela că

instanța „nu a examinat efectiv și complet problemele esențiale ce i-au fost

supuse examinării” și nu a făcut o motivare în fapt și în drept a deciziei de

respingere a recursului în anulare, încălcând prin aceasta dispozițiile art. 6

din C.E.D.O. Lipsa motivării cu privire la motivul de recurs echivalează cu

omisiunea la care se referă art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Intimații SC B. SA – în faliment și

F.G.D.S.B. au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea

contestației în anulare ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

MINISTERUL PUBLIC – PARCHETUL DE PE

LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, în întâmpinarea depusă, a solicitat,

și el, respingerea contestației în anulare formulată împotriva deciziei I.C.C.J.

prin care s-a respins recursul în anulare formulat de procurorul general.

Examinând hotărârea atacată cu

contestație în anulare prin prima motivelor invocate în această contestație,

Înalta Curte constată că nu este dat nici un din cazurile prevăzute de art. 318 C. proc. civ., care să ducă la anularea acestei hotărâri, contestație în anulare fiind nefondată.

Nici unul din cele două motive

invocate în contestație ca fiind greșeli materiale nu se încadrează în cazul de

„greșeală materială” prevăzut de art. 318 C. proc. civ., care are în vedere greșelile materiale cu caracter procedural, erori materiale evidente în legătură

cu aspectele formale ale judecării recursului și nu eventuale greșeli de

judecată.

Pretinsa confuzie a instanței cu

privire la existența a două cereri de executare silită, modul de calcul al

termenului de prescripție precum și ignorarea unor hotărâri judecătorești, invocate

de contestatoare, nu reprezintă greșeli materiale în sensul art. 318 C. proc. civ., întrucât nu vizează greșeli evidente cu caracter procedural și, prin urmare, toate

aceste critici ale contestatoarei implică o reexaminare a fondului și o

reapreciere a probelor, fapt inadmisibil în cadrul contestației în anulare.

Aceasta întrucât calea extraordinară de atac a contestației în anulare tinde la

anularea unei hotărâri pentru motivele exprese prevăzute de lege, iar nu pentru

motive care țin de temeinicie.

Nici ultimul motiv invocat în

contestația în anulare, omisiunea examinării efective și complete a problemelor

din recursul în anulare, nu este întemeiat și nu se încadrează în motivul

prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Textul art. 318 alin. (1) teza a

II-a C. proc. civ., care prevede că „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot

fi atacate cu contestație .. când instanța, respingând recursul sau admițându-l

numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de

modificare sau casare”, vizează situația în care instanța a omis cu desăvârșire

să examineze un motiv de recurs, în sensul că acesta nu a fost analizat, în

nici un fel, în considerentele hotărârii contestate și nu situația în care

instanța, examinând motivul de recurs, nu și l-a însușit.

De altfel, contestatoarea nici nu

susține că instanța a omis să cerceteze unul din motivele de modificare sau

casare ci susține doar că „instanța nu a examinat efectiv și complet probleme

esențiale ce i-au fost supuse examinării” și „nu a făcut o motivare în fapt și

în drept a deciziei de respingere a recursului în anulare”. Or, situația

invocată de contestatoare nu poate fi asimilată ipotezei prevăzute de art. 318 alin.

(1) teza a II-a C. proc. civ.

Din examinarea conținutului deciziei

atacate rezultă că instanța de recurs a examinat toate motivele de recurs la

care face trimitere contestatoarea pe care însă nu și le-a însușit, răspunzând

la acestea cu considerente sintetice, corespunzătoare argumentelor din recurs

grupate. Aceasta întrucât instanța de recurs este în drept să grupeze

argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de modificare sau

casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun și este suficient ca

instanța de recurs să arate considerentele pentru care a găsit că motivul de

modificare sau casare este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate

argumentele din recurs.

Deci instanța de recurs nu este

obligată să răspundă tuturor argumentelor care susțin motivul de modificare sau

casare, astfel încât omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o anumită

afirmație a recurentului nu deschide calea contestației în anulare. Aceasta

întrucât art. 318 C. proc. civ., are în vedere numai omisiunea de a examina

unul din motivele de modificare sau de casare invocate de recurent.

Din cele de mai sus și, în primul

rând, din examinarea deciziei atacate, rezultă cu evidență că nu este reală

nici afirmația contestatoarei că „instanța de recurs nu a făcut o motivare în

fapt și în drept a deciziei de respingere a recursului în anulare”. De altfel

această afirmație, astfel cum a fost formulată, nu poate avea nici o relevanță

în domeniul contestației în anulare atâta vreme cât ea nu reflectă, ceea ce

este cazul în speță, omisiunea de a cerceta un motiv de modificare sau casare,

ci doar eventual, o motivare succintă, sau chiar superficială a hotărârii (ceea

ce nu este cazul în speță).

Față de cele expuse, Înalta Curte

urmează ca, în temeiul art. 320 C. proc. civ., să respingă contestația în

anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de M. SA Bacău, împotriva deciziei nr. 3121 din 26 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

I

revocabilă

.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 septembrie 2006.