ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1857/2011

Asupra

revizuirii de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința comercială nr. 985, pronunțată la data de 25 aprilie 2007, secția

comercială, Maritimă și Fluvială a Tribunalului Galați a respins, ca nefondată,

cererea în pretenții formulată de reclamanta SC A. SA Berheci, în

contradictoriu cu pârâtele SC A.G.W.S. SA București și Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Spre

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în principal, că zona pentru care

s-a constatat seceta prelungită nu a fost declarată în stare de calamitate

naturală prin hotărâre de guvern, condiție necesară pentru acordarea

despăgubirilor solicitate de reclamantă, conform art. 14 din Legea nr. 381/2002,

precum și faptul că seceta nu este inclusă ca eveniment asigurat, risc

standard, conform poliței de asigurare încheiate cu societatea de asigurare.

Apelul

formulat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului, motivat pe greșita

interpretare a probelor și a prevederilor Legii nr. 381/2002, a fost respins,

ca nefondat, prin Decizia nr. 83/ A, pronunțată la data de 5 octombrie 2007 de

Curtea de Apel Galați, secția comercială, Maritimă și Fluvială.

Pentru

a pronunța această decizie, instanța de control judiciar a reținut că instanța

de fond, printr-o temeinică și legală administrare a probelor și interpretare a

dispozițiilor Legii nr. 381/2002 și celor ale art. 969 C. civ., a pronunțat o

soluție corectă, având în vedere că seceta prelungită nu se regăsește între

riscurile asigurare, menționate, expres, în poliția de asigurare, iar condiția

prevăzută de art. 14 din Legea nr. 3 81/2002 nu este îndeplinită în speță,

întrucât prin H.G. nr. 1455/2003 și HG. nr. 1037/2004 emise de'Guvernul

României, Zona Galatiului nu a fost declarată calamitată.

Împotriva

susmenționatei decizii au formulat recurs atât reclamanta SC A. SA Berheci, cât

și pârâtă SC A.G.W.S. SA București.

Reclamanta

a invocat în susținerea criticilor formulate motivele prevăzute de art. 304 pct.

8 și pct. 9, solicitând modificarea, în tot, a deciziei atacate, în sensul

admiterii apelului formulat împotriva sentinței tribunalului și, în consecință,

admiterea acțiunii cu obligarea pârâtelor, în solidar, la plata despăgubirilor

cuvenite, cu motivarea, în rezumat, că instanța de apel a interpretat greșit,

atât contractul de asigurare, cu referire la riscurile asigurării, nereținând

ca risc asigurat seceta prelungită și excesivă prevăzută de Legea nr. 381/2002,

cât și dispozițiile acestei legi.

Pârâtă

SC A.G.W.S. SA a criticat neacordarea cheltuielilor de judecată reprezentând

onorariul de avocat în cuantumul solicitat și dovedit de 10.000 lei, invocând

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9, pentru greșita aplicare a art. 274 (3) C.

proc. civ. și încălcarea dispozițiilor art. 132, art. 133 din statutul

profesiei de avocat și a solicitat modificarea, în parte, a deciziei atacate

doar cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost

obligată reclamantă.

Prin

Decizia nr. 2658 din 1 octombrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția comercială în Dosarul nr. 2102/121/2006, ambele recursuri au fost

respinse ca nefondate.

Pentru

a hotărî astfel, instanța supremă a reținut, referitor la recursul reclamantei SC

A. SA Berheci, că în condițiile de asigurare au fost prevăzute expres riscurile

asigurate, conform obligației legale impuse de art. 10 din Legea nr. 136/1995

privind asigurările și reasigurările în România, iar seceta prelungită,

evenimentul ce a produs distrugerea culturii de floarea soarelui aparținând

reclamantei, pentru care aceasta a solicitat despăgubiri, nu se regăsește între

riscurile asigurate prin polița de asigurare din 26 mai 2003, situație ce a

fost corect a reținută instanța de apel. Critica vizând motivul prevăzut de art.

304 pct. 8 C. proc. civ., a fost înlăturată motivat de faptul că, menționarea

Legii nr. 381/2002 în cuprinsul poliței de asigurare nu este de natură să

adauge alte riscuri asigurate decât cele convenite prin acesta în termeni

clari, neechivoci, din interpretarea Cap .IV pct. 1 paragraful ultim rezultând,

pe de o parte, că pentru suprafața de culturi, ce a intrat sub incidența

menționatului act normativ, nu se pot asigura decât riscuri standard, iar, pe

de altă parte, că pentru situațiile în care se pot asigura riscuri opționale,

condițiile generale sunt completate cu condiții speciale pentru fiecare risc în

parte, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.

Ca

nefondată a fost apreciată și critica subsumată de reclamantă motivului

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constând în greșita aplicare a

dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 381/2002, cu motivarea că actul normativ

evocat prevede o procedură specială, atât în ce privește declararea stării de

calamitate prin hotărâre de Guvern, cât și în ce privește încasarea

despăgubirilor pretinse pentru calamitățile produse, fapt ce a fost cu justețe

reținut de instanța de apel.

Referitor

la recursul pârâtei, Înalta Curte a reținut că prin micșorarea onorariului

avocatului acestei părți, instanța de apel, și-a exercitat dreptul prevăzut de art.

274 (3) C. proc. civ., fără a încălca, prin aceasta, dispozițiile din Statutul

profesiei de avocat, evocate de pârâtă, iar aprecierea asupra cuantumului

onorariilor avocaților, făcută în baza menționatului text procedural,

constituie o chestiune de fapt ce excede controlului casației.

Împotriva

Deciziei nr. 2658 din 1 octombrie 2006 pronunțate de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția comercială în dosarul nr. 2102/121/2006, reclamanta SC A. SA

SA Berheci a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct.

5 C. proc. civ., arătând că în cauză a intervenit un înscris nou, respectiv

decizia civila nr. 1335 din 17 decembrie 2009 și încheierea din 15 aprilie  2010

pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția comercială, Maritimă și Fluvială.

În

raport de înscrisurile nou intervenite, revizuenta a solicitat admiterea căii

extraordinare de atac formulate, anularea hotărârii atacate și, în rejudecare,

casarea deciziei instanței de apel, admiterea apelului, schimbarea hotărârii

instanței de fond, cu consecința admiterii acțiunii introductive.

În

dezvoltarea motivelor formulate SC A. SA Berheci a susținut că sunt întrunite

condițiile de admisibilitate a căii extraordinare de atac, prevăzute de

dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., respectiv, în cauză a apărut un

înscris nou, constând în decizia nr. 1335/2009, pronunțată și completată prin

încheierea de lămurire a dispozitivului din 15 aprilie 2010 de Curtea de Apel

Galați, în Dosarul nr. 4056/121/2008, hotărâre irevocabilă prin care s-a

constatat existența cazului de forță majoră ce a afectat activitatea societății

din 2003, anul în care s-a produs calamitatea naturală și până la momentul

pronunțării deciziei menționate.

Astfel,

prin admiterea cererii de completare a dispozitivului formulată de SC A. SA

Berheci SA, Curtea de Apel Galați a decis asupra stării de forță majoră în care

s-a aflat societatea în sensul: „instanța constată existenta cazului de forță

majoră exonerator de răspundere pentru perioada 2003 la zi, pentru întreaga

activitate a reclamantei și a firmelor de grup”.

Având

in vedere că, în Codul civil nu există nici o prevedere legală din care să

rezulte că forța majoră operează numai dacă este prevăzută în actul care

reglementează operațiunea comercială sau că părțile sunt obligate să o prevadă

în contract, în mod unanim instanțele de judecată au apreciat că, o data

constatată, forța majoră are ca principal efect, exonerarea de răspundere

contractuală a debitorului care o invocă, conform art. 1082-1083 C. civ. în

atare situație, revizuenta a susținut că forța majoră este o cauză de exonerare

de răspundere, ce operează în puterea legii și împiedică creditorul să ceară

executarea obligației sau daune interese de la debitor, chiar daca o clauză în

acest sens, nu a fost prevăzută expres în contract sau într-un act normativ.

În

considerarea celor mai sus expuse, SC A. SA Berheci SA a solicitat admiterea

cererii de revizuire.

Din

analiza actelor si lucrărilor dosarului și a normelor juridice incidente în

cauză, Înalta Curte reține că cererea de revizuire este nefondată.

Revizuirea

face parte din categoria căilor extraordinare de atac, caracter ce se

evidențiază în special pe motivele care pot fundamenta o asemenea cerere, ele

fiind expres si limitativ determinate de art. 322 C. proc. civ. De asemenea,

caracterul extraordinar al acestei căi de atac se manifestă și prin aceea că

revizuirea are ca obiect numai hotărâri definitive si irevocabile.

Astfel,

potrivit art. 322 pct. 5 invocat de revizuentă se cere ca, după darea hotărârii

să se fi descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau

care să nu fi putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința

părților.

Prima

ipoteză a textului de lege mai sus-evocat, se referă la descoperirea de

înscrisuri doveditoare, deci când partea care a pierdut procesul dovedește

existenta unor înscrisuri care au fost reținute de partea adversă sau care nu

au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Pentru

a se putea invoca acest motiv și a se admite cererea de revizuire, trebuie

îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

Partea

interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în

care s-a pronunțat hotărârea atacată, înscrisul nou trebuie prezentat de partea

care exercită calea de atac, iar nu să se pretindă instanței sa-l administreze

din oficiu.

O

alta condiție este aceea ca înscrisul să aibă forța probantă prin el însușii,

fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă și să fi

existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită.

De

asemenea, trebuie ca înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care

s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea

potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Cum

decizia nr. 1335/2009, pronunțată și completată prin încheierea de lămurire a

dispozitivului din 15 aprilie 2010 de Curtea de Apel Galați, în Dosarul nr. 4056/121/2008

nu îndeplinește condiția de a avea aibă forța probantă prin ea însăși, fără să

fie nevoie de a fi confirmată prin alte mijloace de probă având în vedere

dispozitivul acesteia și faptul că litigiul tranșat s-a purtat între reclamantă

și DGFP Galați și dispozitivul deciziei atacate, prin care a fost respinsă

acțiunea în pretenții formulată de revizuentă împotriva intimatei SC A.G.W.S.

SA și, nici condiția ca înscrisul doveditor descoperit să fi existat la data

când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită, înscrisul nou,

decizia nr. 1335 din 17 decembrie 2009 fiind pronunțată în 2009 și completată

la data de 15 aprilie 2010, deci ulterior deciziei ce se cere a fi revizuită,

Decizia nr. 2658 din 1 octombrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția comercială în Dosarul nr. 2102/121/2006.

Față

de considerentele expuse, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru ca actul

invocat să fie apreciat ca înscris doveditor în sensul art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentă SC

A. SA Berheci, ca inadmisibilă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge

ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentă SC A. SA Berheci

împotriva Deciziei nr. 2658 din 1 octombrie 2006 pronunțate de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția comercială în Dosarul nr. 2102/121/2006.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 12 mai 2011.