ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1857/2011

Asupra revizuirii de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 985, pronunțată la data de 25 aprilie 2007, secția comercială, Maritimă și Fluvială a Tribunalului Galați a respins, ca nefondată, cererea în pretenții formulată de reclamanta SC A. SA Berheci, în contradictoriu cu pârâtele SC A.G.W.S. SA București și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. Spre a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în principal, că zona pentru care s-a constatat seceta prelungită nu a fost declarată în stare de calamitate naturală prin hotărâre de guvern, condiție necesară pentru acordarea despăgubirilor solicitate de reclamantă, conform art. 14 din Legea nr. 381/2002, precum și faptul că seceta nu este inclusă ca eveniment asigurat, risc standard, conform poliței de asigurare încheiate cu societatea de asigurare.

Apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului, motivat pe greșita interpretare a probelor și a prevederilor Legii nr. 381/2002, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 83/ A, pronunțată la data de 5 octombrie 2007 de Curtea de Apel Galați, secția comercială, Maritimă și Fluvială. Pentru a pronunța această decizie, instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond, printr-o temeinică și legală administrare a probelor și interpretare a dispozițiilor Legii nr. 381/2002 și celor ale art. 969 C. civ., a pronunțat o soluție corectă, având în vedere că seceta prelungită nu se regăsește între riscurile asigurare, menționate, expres, în poliția de asigurare, iar condiția prevăzută de art. 14 din Legea nr. 3 81/2002 nu este îndeplinită în speță, întrucât prin H.G.

nr. 1455/2003 și HG. nr. 1037/2004 emise de'Guvernul României, Zona Galatiului nu a fost declarată calamitată. Împotriva susmenționatei decizii au formulat recurs atât reclamanta SC A. SA Berheci, cât și pârâtă SC A.G.W.S. SA București. Reclamanta a invocat în susținerea criticilor formulate motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9, solicitând modificarea, în tot, a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului formulat împotriva sentinței tribunalului și, în consecință, admiterea acțiunii cu obligarea pârâtelor, în solidar, la plata despăgubirilor cuvenite, cu motivarea, în rezumat, că instanța de apel a interpretat greșit, atât contractul de asigurare, cu referire la riscurile asigurării, nereținând ca risc asigurat seceta prelungită și excesivă prevăzută de Legea nr. 381/2002, cât și dispozițiile acestei legi.

Pârâtă SC A.G.W.S. SA a criticat neacordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat în cuantumul solicitat și dovedit de 10.000 lei, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9, pentru greșita aplicare a art. 274 (3) C. proc. civ. și încălcarea dispozițiilor art. 132, art. 133 din statutul profesiei de avocat și a solicitat modificarea, în parte, a deciziei atacate doar cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată reclamantă. Prin Decizia nr. 2658 din 1 octombrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială în Dosarul nr. 2102/121/2006, ambele recursuri au fost respinse ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, instanța supremă a reținut, referitor la recursul reclamantei SC A. SA Berheci, că în condițiile de asigurare au fost prevăzute expres riscurile asigurate, conform obligației legale impuse de art. 10 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, iar seceta prelungită, evenimentul ce a produs distrugerea culturii de floarea soarelui aparținând reclamantei, pentru care aceasta a solicitat despăgubiri, nu se regăsește între riscurile asigurate prin polița de asigurare din 26 mai 2003, situație ce a fost corect a reținută instanța de apel. Critica vizând motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., a fost înlăturată motivat de faptul că, menționarea Legii nr. 381/2002 în cuprinsul poliței de asigurare nu este de natură să adauge alte riscuri asigurate decât cele convenite prin acesta în termeni clari, neechivoci, din interpretarea Cap .IV pct. 1 paragraful ultim rezultând, pe de o parte, că pentru suprafața de culturi, ce a intrat sub incidența menționatului act normativ, nu se pot asigura decât riscuri standard, iar, pe de altă parte, că pentru situațiile în care se pot asigura riscuri opționale, condițiile generale sunt completate cu condiții speciale pentru fiecare risc în parte, ceea ce în speță nu s-a întâmplat. Ca nefondată a fost apreciată și critica subsumată de reclamantă motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., constând în greșita aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 381/2002, cu motivarea că actul normativ evocat prevede o procedură specială, atât în ce privește declararea stării de calamitate prin hotărâre de Guvern, cât și în ce privește încasarea despăgubirilor pretinse pentru calamitățile produse, fapt ce a fost cu justețe reținut de instanța de apel. Referitor la recursul pârâtei, Înalta Curte a reținut că prin micșorarea onorariului avocatului acestei părți, instanța de apel, și-a exercitat dreptul prevăzut de art. 274 (3) C. proc. civ., fără a încălca, prin aceasta, dispozițiile din Statutul profesiei de avocat, evocate de pârâtă, iar aprecierea asupra cuantumului onorariilor avocaților, făcută în baza menționatului text procedural, constituie o chestiune de fapt ce excede controlului casației.

Împotriva Deciziei nr. 2658 din 1 octombrie 2006 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială în dosarul nr. 2102/121/2006, reclamanta SC A. SA SA Berheci a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., arătând că în cauză a intervenit un înscris nou, respectiv decizia civila nr. 1335 din 17 decembrie 2009 și încheierea din 15 aprilie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția comercială, Maritimă și Fluvială. În raport de înscrisurile nou intervenite, revizuenta a solicitat admiterea căii extraordinare de atac formulate, anularea hotărârii atacate și, în rejudecare, casarea deciziei instanței de apel, admiterea apelului, schimbarea hotărârii instanței de fond, cu consecința admiterii acțiunii introductive.

În dezvoltarea motivelor formulate SC A. SA Berheci a susținut că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a căii extraordinare de atac, prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., respectiv, în cauză a apărut un înscris nou, constând în decizia nr. 1335/2009, pronunțată și completată prin încheierea de lămurire a dispozitivului din 15 aprilie 2010 de Curtea de Apel Galați, în Dosarul nr. 4056/121/2008, hotărâre irevocabilă prin care s-a constatat existența cazului de forță majoră ce a afectat activitatea societății din 2003, anul în care s-a produs calamitatea naturală și până la momentul pronunțării deciziei menționate.

Astfel, prin admiterea cererii de completare a dispozitivului formulată de SC A. SA Berheci SA, Curtea de Apel Galați a decis asupra stării de forță majoră în care s-a aflat societatea în sensul: „instanța constată existenta cazului de forță majoră exonerator de răspundere pentru perioada 2003 la zi, pentru întreaga activitate a reclamantei și a firmelor de grup”. Având in vedere că, în Codul civil nu există nici o prevedere legală din care să rezulte că forța majoră operează numai dacă este prevăzută în actul care reglementează operațiunea comercială sau că părțile sunt obligate să o prevadă în contract, în mod unanim instanțele de judecată au apreciat că, o data constatată, forța majoră are ca principal efect, exonerarea de răspundere contractuală a debitorului care o invocă, conform art. 1082-1083 C. civ.

în atare situație, revizuenta a susținut că forța majoră este o cauză de exonerare de răspundere, ce operează în puterea legii și împiedică creditorul să ceară executarea obligației sau daune interese de la debitor, chiar daca o clauză în acest sens, nu a fost prevăzută expres în contract sau într-un act normativ. În considerarea celor mai sus expuse, SC A. SA Berheci SA a solicitat admiterea cererii de revizuire. Din analiza actelor si lucrărilor dosarului și a normelor juridice incidente în cauză, Înalta Curte reține că cererea de revizuire este nefondată. Revizuirea face parte din categoria căilor extraordinare de atac, caracter ce se evidențiază în special pe motivele care pot fundamenta o asemenea cerere, ele fiind expres si limitativ determinate de art. 322 C. proc.

civ. De asemenea, caracterul extraordinar al acestei căi de atac se manifestă și prin aceea că revizuirea are ca obiect numai hotărâri definitive si irevocabile. Astfel, potrivit art. 322 pct. 5 invocat de revizuentă se cere ca, după darea hotărârii să se fi descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care să nu fi putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Prima ipoteză a textului de lege mai sus-evocat, se referă la descoperirea de înscrisuri doveditoare, deci când partea care a pierdut procesul dovedește existenta unor înscrisuri care au fost reținute de partea adversă sau care nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Pentru a se putea invoca acest motiv și a se admite cererea de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: Partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, înscrisul nou trebuie prezentat de partea care exercită calea de atac, iar nu să se pretindă instanței sa-l administreze din oficiu. O alta condiție este aceea ca înscrisul să aibă forța probantă prin el însușii, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă și să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită. De asemenea, trebuie ca înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Cum decizia nr. 1335/2009, pronunțată și completată prin încheierea de lămurire a dispozitivului din 15 aprilie 2010 de Curtea de Apel Galați, în Dosarul nr. 4056/121/2008 nu îndeplinește condiția de a avea aibă forța probantă prin ea însăși, fără să fie nevoie de a fi confirmată prin alte mijloace de probă având în vedere dispozitivul acesteia și faptul că litigiul tranșat s-a purtat între reclamantă și DGFP Galați și dispozitivul deciziei atacate, prin care a fost respinsă acțiunea în pretenții formulată de revizuentă împotriva intimatei SC A.G.W.S.

SA și, nici condiția ca înscrisul doveditor descoperit să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită, înscrisul nou, decizia nr. 1335 din 17 decembrie 2009 fiind pronunțată în 2009 și completată la data de 15 aprilie 2010, deci ulterior deciziei ce se cere a fi revizuită, Decizia nr. 2658 din 1 octombrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială în Dosarul nr. 2102/121/2006. Față de considerentele expuse, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru ca actul invocat să fie apreciat ca înscris doveditor în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentă SC A. SA Berheci, ca inadmisibilă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentă SC A. SA Berheci împotriva Deciziei nr. 2658 din 1 octombrie 2006 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială în Dosarul nr. 2102/121/2006. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2011.