ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 359/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 23

aprilie 2004, la Tribunalul București, trimisă prin declinare de competență la

Curtea de Apel București, reclamanta SC D.T. SRL a chemat în judecată A.R.R. și

Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, solicitând anularea

măsurii dispusă de A.R.R., prin actul nr. 34111 din 9 decembrie 2003.

În motivarea acțiunii, reclamanta

arată că a desfășurat activități de transport persoane, la intern și

internaționale, pe bază de licență de transport și de execuție eliberată de

A.R.R., agenția București și că prin adresa nr. 34111 din 9 decembrie 2003, a

fost înștiințată că a pierdut dreptul de a mai efectua transporturi ocazionale

internaționale liberalizate de persoane, cu mențiunea că a încălcat mai mult de

două ori prevederile Acordului Interbus cuprins în Legea nr. 439/2002.

Mai arată că a contestat această

măsură, dar că aceeași persoană din cadrul A.R.R., care a dispus-o, i-a

comunicat răspuns la contestație și că, ulterior, a mai adresat două

contestații la Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, de la

care a primit un prim răspuns fără ștampilă și un al doilea răspuns s-a primit

de la A.R.R., semnat de către aceeași persoană care i-a aplicat sancțiunea.

Susține că cele reținute de A.R.R.

sunt eronate, pentru că numai o foaie de parcurs nu poartă ștampila Poliției de

Frontieră, care nu i-a aplicat-o și că a respectat tipul serviciului marcat în

foile nr. 14, nr. 21 și nr. 24, organele Poliției de Frontieră transmițând A.R.R.,

date nereale despre abateri imaginare, ceea ce a condus la retragerea dreptului

de a mai efectua transporturi internaționale liberalizate de persoane.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 947 din

19 mai 2005, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a

Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, dar a respins și

acțiunea, ca neîntemeiată.

Instanța reține, în motivarea

sentinței, că excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nu este întemeiată, pentru că

reclamanta a formulat contestație, și la această autoritate.

Referitor la fondul cauzei, reține

că A.R.R. era obligată să aibă în vedere adresa nr. 50099 din 28 octombrie

2003, a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, prin care i s-a adus

la cunoștință că societatea reclamantă a comis nereguli privitoare la foile de

parcurs Interbus nr. 14, nr. 21 și nr. 24, încălcând, astfel, regulile internaționale

de transport persoane.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva sentinței, în temeiul art. 304 pct. 10 C. proc. civ., susținând că

instanța nu s-a pronunțat asupra unor dovezi administrate, care erau

hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Menționează că instanța s-a

pronunțat numai asupra unuia dintre cele două referate întocmite de angajații

A.R.R., care nu era relevant, nu și asupra celuilalt referat, din care rezultă

că la completarea primului carnet Interbus, nu au fost constatate nereguli și

nici nu au fost aplicate sancțiuni, propunându-se eliberarea unui nou carnet de

foi Interbus.

Consideră că instanța nu a avut rol

activ, prin aceea că nu a analizat dacă măsura dispusă de A.R.R. este temeinică

și legală, ci numai a constatat faptul că măsura este legală, luată de către o

autoritate competentă.

Intimații au formulat întâmpinări,

prin care solicită ca recursul să fie respins ca nelegal.

Ambii intimați arată că retragerea

dreptului de a se efectua transporturi ocazionale internaționale liberalizate

de persoane, are la bază verificarea activității de transport internațional

liberalizat de călători a recurentei, din care a rezultat nerespectarea de

către aceasta, a prevederilor art. 6 din Legea nr. 439/2002, încălcarea de

către aceasta, a prevederilor acordului Interbus fiind o practică curentă.

Recursul este nefondat.

Din adresa nr. 34111 din 9 decembrie

2003, a A.R.R., către recurentă, rezultă că i s-a ridicat dreptul de a mai

efectua transporturi ocazionale internaționale liberalizate de persoane, în

baza raportului de verificare nr. 18770, întocmit de șeful agenției A.R.R.

București, pentru documentul de control Interbus nr. 00248 și a adresei nr.

D1/S1/V.A./50099, a Poliției de Frontieră, prin care s-a constatat încălcarea

angajamentului luat la solicitarea documentului de control, și anume, că nu

sunt aplicate ștampile de către Poliția de Frontieră, la ieșirea și intrarea în

țară, pe toate foile și că nu a respectat tipul serviciului marcat în foile nr.

14, nr. 21 și nr. 24.

În plus, din adresa nr. 5731 din 22

martie 2004, a A.R.R., către recurentă, mai rezultă că neregulile au fost

constatate și din verificarea diagramelor tahograf folosite la efectuarea

transporturilor, din care reieșea că aceeași foaie Interbus nr. 16 a fost

folosită pentru două vehicule având numere de înmatriculare diferite, că foaia

Interbus nr. 21 a fost utilizată pentru un autovehicul care transporta 27

persoane la ieșirea din țară și 41 persoane la intrarea în țară, altele decât

cele de la ieșirea din țară.

Rezultă și că nu s-au respectat

dispozițiile legale referitoare la timpii de conducere și timpii de odihnă ai

membrilor echipajelor autovehiculelor, precum și că s-a constatat o suprapunere

a perioadelor de conducere, ceea ce duce la concluzia că diagramele prezentate

nu sunt cele folosite la derularea curselor.

Intimata A.R.R. a avut în vedere în

luarea măsurii contestate, atât verificările proprii, cât și adresa nr.

D1/S1/V.A./50099, a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, din care

rezultă că recurenta a încălcat prevederile art. 6 din Legea nr. 439/2002, în

ce privește foile de parcurs nr. 14, nr. 21 și nr. 24 din documentul de control

Interbus nr. 000248, prin aceea că nu exista corespondență între numărul de

persoane declarat la ieșirea din țară, prevăzut în foaia de parcurs, cu cel

verificat la intrarea în țară.

Mențiunile din adresa respectivă nu

au fost combătute de recurentă, corespunzător, între numărul persoanelor ieșite

din țară și al celor intrate în țară cu același autovehicul existând uneori diferențe

foarte mari, dar au existat diferențe și în ce privește alte persoane, decât

cele plecate.

Mai mult, Inspectoratul General al

Poliției de Frontieră a comunicat A.R.R., prin adresa nr. D1/S1/J.I./43695 din

10 martie 2004, existența altor abateri în legătură cu utilizarea foilor nr.

16, nr. 17 și nr. 21 ale carnetului Interbus nr. 000248, ceea ce denotă că

recurenta obișnuit încălca prevederile acordului Interbus.

Faptul că instanța de fond s-a

referit numai la un referat al șefului agenției A.R.R. București, nu și la

celălalt, este nesemnificativ, pentru că și al doilea referat e aproape identic

cu primul și nu ajută la formarea unei alte convingeri pentru instanță,

ținându-se cont de celelalte înscrisuri aflate la dosar, din care rezultă

evident că recurenta a săvârșit abaterile reținute în sarcina sa, pentru care

s-a luat corect măsura pierderii dreptului de a mai efectua transporturi

ocazionale internaționale liberalizate de persoane.

Instanța de fond a avut în vedere

ansamblul probelor administrate, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, ce

se impune a fi menținută, astfel că recursul va fi respins ca nefondat, în

temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC

D.T. SRL București împotriva sentinței civile nr. 947 din 19 mai 2005 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 februarie 2006.