ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4940/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

3 iunie 2005, reclamanții I.E., P.A.E., P.D.N. și L.F. au solicitat în

contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului Ploiești, primarul municipiului

Ploiești, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, anularea dispoziției nr. 3547 din 4

mai 2005 emisă de pârâtul primarul municipiului Ploiești și, în principal

atribuirea unui lot de teren intravilan și a unor construcții (apartament)

pentru imobilul preluat abuziv de stat, iar în subsidiar măsuri reparatorii

prin echivalent bănesc.

În motivarea cererii, reclamanții au

susținut că imobilul situat în Ploiești, proprietatea autorilor lor P.D. și R.,

compus din teren în suprafață de 610 mp și construcții în suprafață de 233,27

mp, a fost expropriat și trecut în proprietatea statului în scopul realizării

parcului „Mihai Viteazul” obiectiv îndeplinit.

Deși au solicitat restituirea în

natură a bunului, prin dispoziție atacată le-a fost respinsă această cerere cu

motivarea că terenul solicitat este afectat de utilitate publică, stabilindu-se

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în modalitatea titlurilor de

valoarea nominală folosite în procesul de privatizare.

Măsurile dispuse prin dispoziția

atacată sunt neelgale, fiind date cu încălcarea prevederilor H.G. nr. 498/2003

întrucât în vederea realizării unei reale reparații, legiuitorul a stipulat că

în varianta imposibilității restituirii în natură, legea consacră acordarea

măsurii reparatorii în echivalent a compensării cu un bun echivalent,

prioritară celei a despăgubirii dispusă prin actul contestat.

Au solicitat admiterea cererii,

anularea actului atacat și obligarea entității învestite la restituirea bunului

în echivalent fizic, prin atribuirea unui lot de teren intravilan și

construcții, pentru imobilul preluat abuziv de stat.

Prin sentința nr. 342 din 7 aprilie

2006 a Tribunalului Prahova a fost admisă în parte cererea și anulată în parte

dispoziția nr. 3547 din 4 mai 2005 emisă de pârâta Primăria municipiului

Ploiești numai în ceea ce privește valoarea echivalentă pentru imobilul

imposibil de restituit în natură.

S-a constatat dreptul reclamanților

de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent pentru acest imobil,

urmând a fi emisă o dispoziție în acest sens de către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Prima instanță a reținut, în esență

că nu poate fi primită cererea reclamanților de acordare a măsurilor

reparatorii în echivalent solicitate, întrucât Legea nr. 10/2001 prevede alte

modalități pentru despăgubirea foștilor proprietari, modalități în care nu se

încadrează și cererea introductivă.

Față de ultimele modificări

legislative în materie, s-a apreciat ca necorespunzătoare valoarea despăgubirii

stabilite prin dispoziție, motiv pentru care actul atacat a fost anulat sub

acest aspect, cuantumul final al despăgubirilor urmând a fi stabilit printr-o

decizie în acest sens de către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Apelul declarat de reclamanți

împotriva susmenționatei hotărâri a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 359

din 21 noiembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, instanță care, de asemenea a

reținut că legea specială de reparație nu prevede posibilitatea acordării de

suprafețe de teren echivalente ca valoare și întindere cu cele avute până la

data exproprierii și nici posibilitatea repartizării unui apartament din fondul

de locuințe sociale al primăriei.

Împotriva acestei hotărâri

reclamanții au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, critici ce au

fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Au susținut că între dispozitivul și

considerentele hotărârii există o vădită contradicție, întrucât, deși prin

hotărâre se dispune în sensul anulării în parte a dispoziției atacate, în fapt

li s-a respins cererea de acordare a despăgubirilor solicitate potrivit valorii

stabilite prin lucrările de specialitate dispuse în cauză, cerere care,

potrivit considerentelor, rezultă că ar fi fost admisă.

Hotărârea este nelegală și pentru că

s-a întemeiat pe o dispoziție legală inaplicabile cauzei, respectiv art. 11

alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în speță, fiind incidente prevederile art. 11

alin. (8) din lege, potrivit cărora, în situația dată, măsurile reparatorii

prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în

echivalent de entitatea învestită cu soluționarea notificării, dispoziție

legală nesocotită de cele două instanțe.

Recursul este fondat potrivit

considerentelor ce succed:

Potrivit art. 11 alin. (4) din Legea

nr. 10/2001, „în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea

ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în

echivalent pentru întregul imobil”, iar potrivit art. 11 alin. (2) din lege „în

cazul în care construcțiile expropriate au fost demolate total sau parțial,...

pentru construcțiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.

Dispoziția legală enunțată nu poate

fi însă aplicată singular, în afara contextului legal ce o reglementează ci,

potrivit regulii interpretării sistemice sau sistematice în ansamblul textului

art. 11 și al legii în întregul său, în acord cu spiritul și finalitatea actului

de reparații.

Or, astfel cum temeinic au susținut

reclamanții în recurs, potrivit art.11 alin.8 din lege „în situațiile prevăzute

la alin. (2), (3) și (4), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în

compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent cu entitatea

învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul

persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate

în mod abuziv”.

Asemeni dispoziției de principiu

cuprinsă în textul art. 1 alin. (3) din lege care reglementează categoriile de

măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de legea de reparație și textul

legal enunțat stabilește caracterul prioritar, prevalent al modalității de

reparații constând în compensare, în raport de cea a despăgubirilor,

interpretare, constant susținută de reclamanți și solicitată a fi aplicată și

în prezenta cauză.

Reținând că pretenția reclamanților

excede cadrului legislativ reglementat de Legea nr. 10/2001, instanțele nu s-au

pronunțat asupra cererii acestora, cerere legală față de prevederile legale sus

citate, ceea ce echivalează cu o nepronunțare asupra fondului cauzei, motiv

pentru care, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis,

hotărârile casate și pricina trimisă spre rejudecare primei instanțe care va

proceda la verificarea situației de fapt prin administrarea probelor necesare

justei soluționări a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții I.E., P.A.E.,

P.D.N. și L.F. împotriva deciziei nr. 399 din 21 noiembrie 2006 a Curții de

Apel Ploiești, secția civilă.

Casează decizia și sentința nr. 342 din 7

aprilie 2006 a Tribunalului Prahova, cu trimitere spre rejudecare la același

tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2007.