ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 292/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 25 aprilie 2005, a Curții de Apel București, secția a VIII-a, pronunțată în dosarul nr. 1127/2005, a fost admisă cererea de suspendare a executării actelor administrative atacate de reclamanta SC R. SA, în contradictoriu cu emitenta acestora - A.R.R. București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut: - că reclamanta a contestat deciziile nr. 83 și nr. 84 din 31 ianuarie 2005, de suspendare și, respectiv, de anulare a unor licențe de execuție pentru anumite trasee, acte emise de A.R.R.; - că reclamanta a cerut suspendarea executării acestor acte, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, motivat de faptul că pe un anumit traseu, numai ea are un drept exclusiv, nici un alt operator de transport neputând efectua acea rută, în curse de călători; - că două situații de fapt justifică în speță suspendarea executării: la 4 mai 2005 a fost fixată (ca dată de referință) acordarea punctajelor la criteriile de evaluare pentru acordarea licențelor de traseu; la 3 iunie 2005 va avea loc licitația; - că reclamanta ar fi păgubită de executarea celor două decizii, prin imposibilitatea participării la licitație și a întrunirii punctajului necesar.

Împotriva acestei încheieri a declarat în termen, recursul de față, pârâta A.R.R., cererea fiind legal timbrată.

În motivare se arată: - că instanța a aplicat greșit legea, întrucât a admis cererea, deși nu erau întrunite ambele cerințe cumulative ale art. 14 din Legea nr. 554/2004 („cazuri bine justificate” și „pentru prevenirea unei pagube iminente”); - că pentru a se dispune suspendarea executării celor două decizii, trebuia să existe o îndoială puternică asupra legalităților lor și, de asemenea, și o amenințare a reclamantei, cu o vătămare iminentă, ceea ce în cauză nu s-a dovedit, întrucât, dimpotrivă, pentru traseul Roșiori de Vede - Măldăieni, pe care era operator reclamanta, chiar călătorii beneficiari s-au plâns de neefectuarea traseului și de condițiile precare de transport; - că cererea de suspendare a executării nu se justifică, în condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada remedierii defecțiunilor tehnice ale autobuzului prezentat de ea pentru atribuirea licențelor de traseu.

La dezbaterile asupra recursului, recurenta a arătat că cererea sa a rămas fără obiect, întrucât cauza a fost soluționată în fond, prin sentința civilă nr. 1489 din 15 septembrie 2005, a Curții de Apel București, secția a VIII-a. Intimata a contestat existența acestei excepții, arătând că cererea ei s-a întemeiat pe art. 15 din Legea nr. 554/2004, astfel încât suspendarea se menține până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Curtea, examinând excepția și recursul de față, reține: I. Excepția lipsei de obiect nu se fondează. Suspendarea executării s-a dispus la 25 aprilie 2005, de către instanța legal învestită cu soluționarea contestației în fond, sub incidența art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Ca urmare, deși soluționarea în fond a cauzei a avut loc la 15 septembrie 2005, suspendarea nu încetează de drept la această dată, ci dăinuie până la rămânerea irevocabilă a sentinței. II. Recursul nu se fondează 1. Recurenta este în eroare cu privire la temeiul juridic al cererii reclamantei. Suspendarea executării a fost solicitată în baza art. 15, iar nu a art. 14 din Legea nr. 554/2004. Din formularea alin. (1) al art. 15 rezultă că suspendarea executării, la cererea reclamantului, reprezintă o facultate a instanței, iar nu o obligație a ei. În privința unor condiții sau criterii pe care judecătorul ar trebui să le ia în considerare, legea, însă, tace.

Numai alin. (2) al art. 15 trimite la art. 14, dar numai cu privire procedura urgentă de soluționare a cererii [alin. (2) al art. 14] și la calitatea procesuală activă a Ministerului Public în situații speciale [alin. (3) al art. 14]. Așadar, în aprecierea temeiniciei cererii de suspendare a executării în temeiul art. 15 din lege, judecătorul nu este ținut de cele două condiții enunțate de art. 14 alin. (1), pentru că art. 15 nu face expres trimitere la acest alineat. În speță, faptul că instanța a analizat argumentele reclamantei, sub incidența celor două condiții din art. 14 alin. (1) și le-a găsit întemeiate, nu poate avea relevanță juridică în a constata nelegalitatea încheierii, pentru că raportarea la art. 14 alin. (1) nu este obligatorie, în situațiile care intră sub incidența art. 15. Dar considerentele instanței de fond sunt pertinente în raport cu situația de fapt concretă.

2. Deși, potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004, instanța competentă a soluționa cererea de suspendare a executării, este chiar cea legal învestită cu cererea de anulare în tot sau în parte a actului administrativ, ea nu este îndreptățită ca, prin soluția pronunțată în cererea de suspendare, să antameze fondul. Ca urmare, argumentul recurentei, că soluția instanței de fond trebuia să se întemeieze pe o „îndoială puternică asupra legalității” actelor, excede cadrului procesual în care instanța a judecat. 3. Celelalte argumente din recurs, referitoare la anumite carențe de ordin organizatoric și tehnic pe care A.R.R. le-ar fi constatat în activitatea recurentei, vizează fondul cauzei, astfel încât, invocate în combaterea încheierii de suspendare a executării, sunt inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.R.R. împotriva încheierii din 25 aprilie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 1127/2005, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2006.