ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2036/2007

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1929/2/2006 la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC N.T. SRL Slobozia a solicitat anularea licenței de execuție traseu, emisă de pârâta A.R.R. – Agenția București pentru operatorul de transport SC N.G.I. SRL București pentru cursa 11 București – Slobozia, în contradictoriu și cu A.R.R. București. În motivarea cererii, reclamanta a arătat: că ambele societăți au participat ca operatori de transport la atribuirea electronică a licențelor de traseu din data de 3 iunie 2005, obținând un punctaj egal pentru cursele 11 și 17 la care au concurat; că împreună au convenit, printr-un proces - verbal, ca reclamanta să execute în exclusivitate cursa 11, iar pârâta cursa 17; că, ulterior, în urma unor contestații ale pârâtei, A.R.R.

– Agenția Ialomița, prin Decizia nr. 2 din 8 iulie 2005, a anulat licența reclamantei pentru cursa 11, iar apoi a atribuit-o fără licitație chiar pârâtei, prin hotărârea Comisie de validare; că prin sentința civilă nr. 857/2005 a Tribunalului Ialomița a fost formulată Decizia nr. 2 din 8 iulie 2005, de anulare a licenței reclamantei. În esență, reclamanta invocă nulitatea licenței pârâtei, întrucât s-a emis cu încălcarea art. 47 alin. (2) din Ordonanța M.L.P.T.L. nr. 1842/2001, în vigoare la data eliberării licenței, care prevede că, după anularea licenței de execuție pentru un traseu, acesta se va oferi spre execuție altor operatori prin atribuire publică, iar în speță nu a fost organizată o nouă atribuire electronică.

Reclamanta a invocat ulterior excepția de nelegalitate a hotărârii fără număr din 11 iulie 2005 emisă de Comisia de validare a atribuirii electronice a traseelor pe motiv că încalcă dispozițiile art. 47 alin. (2) din Ordinul M.L.P.T.L. nr. 1842/2001 și pe cele ale art. 13 alin. (2) din Metodologia de atribuire. Reclamanta a cerut, ca urmare a formulării excepției, introducerea în cauză ca părți: a Comisiei de validare, a M.T.C.T. și a I.G.C.T.I., pentru opozabilitatea hotărârii. Au fost introduse în cauză aceste autorității, ca pârâte. Prin încheierea din 13 iunie 2006, Instanța a respins excepția de nelegalitate ca inadmisibilă, reținând că soluția asupra acestei cereri ar duce la soluționarea fondului cauzei.

De asemenea, a constatat Instanța, din oficiu, lipsa capacității de folosință a Comisiei de validare. Prin sentința civilă nr. 1641 din 29 iunie 2006 a fost admisă acțiunea, fiind anulată licența de execuție a pârâtei. Au fost obligați pârâții în solidar la plata sumei de 1404 RON cheltuieli de judecată către reclamantă. Pentru a hotărî astfel, Instanța a reținut, în esență, că dacă anularea licenței reclamantei s-a făcut pe temeiul art. 44 alin. (1) lit. c) din Ordinul M.L.P.T.L. nr. 1842/2001, astfel cum rezultă din Decizia nr. 2 din 8 iulie 2005, atunci erau aplicabile dispozițiile art. 47 alin. (2) din ordin și ale art. 13 alin. (2) din Metodologia de atribuire; o nouă atribuire publică în sistem electronic.

A constatat Instanța că aceste dispoziții nu au fost aplicate, Comisia procedând nelegal la acordarea licenței pârâtei fără licitație, situație în care licența este nelegală. I. Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recurs pârâta SC N.G. SRL București. Recurenta critică sentința ca nelegală, arătând că Instanța a reținut în mod greșit aplicarea dispozițiilor art. 47 alin. (2) din Ordinul M.L.P.T.L. nr. 1842/2001, care se referă la anularea licenței, deoarece în speță erau aplicabile dispozițiile art. 12 din Metodologia de atribuire, reclamanta fiind descalificată, iar atribuirea cursei făcându-se următorului solicitant în ordinea punctajului, adică recurentei.

Invocă recurenta și Decizia nr. 2500 din 28 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a respins excepția de nelegalitate a Hotărârii Comisiei de validare din 11 iulie 2006 și a statuat că între Decizia 2 din 8 iulie 2005 de anulare a licenței reclamantei și Hotărârea Comisiei din 11 iulie 2005 nu există nici un raport de accesorietate care să impună anularea și a celei din urmă. II. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâta A.R.R., susținând, în esență, că după obținerea licenței prin licitația din 3 iunie 2005, reclamanta nu a putut prezenta autovehiculul de rezervă pentru cursele 11 și 17, din acest motiv fiind descalificată, cu aplicarea art. 12 din Metodologia de atribuire.

Consideră recurenta că în aceste condiții atribuirea s-a făcut legal următorului clasat în ordinea punctajului, respectiv pârâtei. III. Împotriva sentinței a declarat recurs și M.T.C.T., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și arătând că în mod greșit a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, deși nu s-a reținut o faptă a sa care să fi adus atingere interesului reclamantei și nu este parte căzută în pretenții. IV. Reclamanta a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din 13 iunie 2006, criticând respingerea excepției de nelegalitate ca inadmisibilă.

Arată recurenta că faptul că, în cadrul unui proces, partea interesată, prin cererea introductivă, a solicitat Instanței să constate în mod implicit nelegalitatea actului administrativ litigios, nu înlătură posibilitatea ca, pe cale de excepție, să se solicite constatarea nelegalității aceluiași act administrativ, în condițiile în care, pe de o parte, acțiunea introductivă cuprinde și alte motive decât cele referitoare la actul administrativ respectiv, iar pe de altă parte, legea nu face o asemenea distincție. Consideră recurenta că opțiunea modalității utilizate pentru a se stabili nelegalitatea actului administrativ aparține părții, iar nu Instanței, cu excepția situației în care Instanța, din oficiu, ar considera că se impune cercetarea legalității actului administrativ litigios.

În fine, susține recurenta că, în baza rolului activ, Instanța, constatând că partea a solicitat cercetarea legalității atât prin acțiune, cât și pe cale de excepție, trebuia să pună în discuția părților admisibilitatea excepției. I. Recursurile formulate de pârâtele SC N.G.I. SRL București și A.R.R. București urmează a fi respinse ca nefondate, pentru următoarele considerente: Există în speță o prezumție de autoritate de lucru de judecat care are ca efect invalidarea licenței pârâtei, independent de cauzele de anulare a ei constatate de Instanța de Fond. Astfel, prin sentința civilă nr. 857 din 30 noiembrie 2005 a Tribunalului Ialomița, pronunțată în Dosarul nr. 1540/2005, a fost admisă cererea reclamantei din cauza de față de anularea Deciziei nr. 2 din 8 iulie 2005 prin care i se anulaseră licențele de execuție pentru cursele 11 și 13. S-a stabilit cu putere de lucru judecat că cele două licențe au fost corect emise.

Prin sentință s-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC N.G.I. SRL București, pârâtă în cauza de față. Așadar, în condițiile în care o Instanță a stabilit că reclamanta rămâne în mod legal operator cu licență valabilă pentru cursa 11, în mod logic, pe cale de consecință, licența pârâtei se impunea a fi anulată. II. Recursul reclamantei va fi respins ca rămas fără obiect întrucât după formularea sa la 15 iunie 2006 a fost pronunțată sentința civilă nr. 1641 din 29 iunie 2006 prin care a fost admisă acțiunea reclamantei. III. Recursul M.T.C.T. se fondează, având în vedere că dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt incidente în raport cu acest pârât. Sentința nu a obligat acest pârât la nimic față de reclamantă astfel încât nu poate fi considerat parte căzută în pretenții.

Ca urmare, sentința va fi modificată numai cu privire la acest pârât față de care se va respinge acțiunea, înlăturându-se și obligarea sa la plata cheltuielilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC N.T. SRL Slobozia împotriva încheierii din 13 iunie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1929/2/2006, ca rămas fără obiect. Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele A.R.R. și SC N.G.I. SRL împotriva sentinței civile nr. 1641 din 29 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Admite recursul declarat împotriva aceleiași sentințe de pârâtul M.T.C.T. și în consecință, modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC N.T. SRL față de acest pârât și înlătură obligarea sa de la plata cheltuielilor de judecată acordate în favoarea reclamantei.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2007.