ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2036/2007

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 1929/2/2006 la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SC N.T. SRL Slobozia a solicitat anularea licenței de execuție traseu, emisă de

pârâta A.R.R. – Agenția București pentru operatorul de transport SC N.G.I. SRL

București pentru cursa 11 București – Slobozia, în contradictoriu și cu A.R.R.

București.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat: că ambele societăți au participat ca operatori de

transport la atribuirea electronică a licențelor de traseu din data de 3 iunie

2005, obținând un punctaj egal pentru cursele 11 și 17 la care au concurat; că

împreună au convenit, printr-un proces - verbal, ca reclamanta să execute în

exclusivitate cursa 11, iar pârâta cursa 17; că, ulterior, în urma unor

contestații ale pârâtei, A.R.R. – Agenția Ialomița, prin Decizia nr. 2 din 8

iulie 2005, a anulat licența reclamantei pentru cursa 11, iar apoi a atribuit-o

fără licitație chiar pârâtei, prin hotărârea Comisie de validare; că prin

sentința civilă nr. 857/2005 a Tribunalului Ialomița a fost formulată Decizia

nr. 2 din 8 iulie 2005, de anulare a licenței reclamantei.

În esență, reclamanta invocă

nulitatea licenței pârâtei, întrucât s-a emis cu încălcarea art. 47 alin. (2)

din Ordonanța M.L.P.T.L. nr. 1842/2001, în vigoare la data eliberării licenței,

care prevede că, după anularea licenței de execuție pentru un traseu, acesta se

va oferi spre execuție altor operatori prin atribuire publică, iar în speță nu

a fost organizată o nouă atribuire electronică.

Reclamanta a invocat

ulterior excepția de nelegalitate a hotărârii fără număr din 11 iulie 2005

emisă de Comisia de validare a atribuirii electronice a traseelor pe motiv că

încalcă dispozițiile art. 47 alin. (2) din Ordinul M.L.P.T.L. nr. 1842/2001 și

pe cele ale art. 13 alin. (2) din Metodologia de atribuire.

Reclamanta a cerut, ca

urmare a formulării excepției, introducerea în cauză ca părți: a Comisiei de

validare, a M.T.C.T. și a I.G.C.T.I., pentru opozabilitatea hotărârii. Au fost

introduse în cauză aceste autorității, ca pârâte.

Prin încheierea din 13 iunie

2006, Instanța a respins excepția de nelegalitate ca inadmisibilă, reținând că

soluția asupra acestei cereri ar duce la soluționarea fondului cauzei.

De asemenea, a constatat Instanța,

din oficiu, lipsa capacității de folosință a Comisiei de validare.

Prin sentința civilă nr.

1641 din 29 iunie 2006 a fost admisă acțiunea, fiind anulată licența de

execuție a pârâtei.

Au fost obligați pârâții în

solidar la plata sumei de 1404 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, Instanța

a reținut, în esență, că dacă anularea licenței reclamantei s-a făcut pe temeiul

art. 44 alin. (1) lit. c) din Ordinul M.L.P.T.L. nr. 1842/2001, astfel cum

rezultă din Decizia nr. 2 din 8 iulie 2005, atunci erau aplicabile dispozițiile

art. 47 alin. (2) din ordin și ale art. 13 alin. (2) din Metodologia de

atribuire; o nouă atribuire publică în sistem electronic.

A constatat Instanța că

aceste dispoziții nu au fost aplicate, Comisia procedând nelegal la acordarea

licenței pârâtei fără licitație, situație în care licența este nelegală.

I. Împotriva acestei

sentințe a declarat în termen recurs pârâta SC N.G. SRL București.

Recurenta critică sentința

ca nelegală, arătând că Instanța a reținut în mod greșit aplicarea

dispozițiilor art. 47 alin. (2) din Ordinul M.L.P.T.L. nr. 1842/2001, care se

referă la anularea licenței, deoarece în speță erau aplicabile dispozițiile

art. 12 din Metodologia de atribuire, reclamanta fiind descalificată, iar

atribuirea cursei făcându-se următorului solicitant în ordinea punctajului,

adică recurentei.

Invocă recurenta și Decizia

nr. 2500 din 28 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a

respins excepția de nelegalitate a Hotărârii Comisiei de validare din 11 iulie

2006 și a statuat că între Decizia 2 din 8 iulie 2005 de anulare a licenței

reclamantei și Hotărârea Comisiei din 11 iulie 2005 nu există nici un raport de

accesorietate care să impună anularea și a celei din urmă.

II. Împotriva aceleiași

sentințe a declarat recurs și pârâta A.R.R., susținând, în esență, că după

obținerea licenței prin licitația din 3 iunie 2005, reclamanta nu a putut

prezenta autovehiculul de rezervă pentru cursele 11 și 17, din acest motiv

fiind descalificată, cu aplicarea art. 12 din Metodologia de atribuire.

Consideră recurenta că în aceste condiții atribuirea s-a făcut legal

următorului clasat în ordinea punctajului, respectiv pârâtei.

III. Împotriva sentinței a

declarat recurs și M.T.C.T., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și arătând că în mod greșit a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, deși

nu s-a reținut o faptă a sa care să fi adus atingere interesului reclamantei și

nu este parte căzută în pretenții.

IV. Reclamanta a declarat

recurs împotriva încheierii de ședință din 13 iunie 2006, criticând respingerea

excepției de nelegalitate ca inadmisibilă.

Arată recurenta că faptul

că, în cadrul unui proces, partea interesată, prin cererea introductivă, a

solicitat Instanței să constate în mod implicit nelegalitatea actului

administrativ litigios, nu înlătură posibilitatea ca, pe cale de excepție, să

se solicite constatarea nelegalității aceluiași act administrativ, în

condițiile în care, pe de o parte, acțiunea introductivă cuprinde și alte

motive decât cele referitoare la actul administrativ respectiv, iar pe de altă

parte, legea nu face o asemenea distincție.

Consideră recurenta că

opțiunea modalității utilizate pentru a se stabili nelegalitatea actului

administrativ aparține părții, iar nu Instanței, cu excepția situației în care Instanța,

din oficiu, ar considera că se impune cercetarea legalității actului

administrativ litigios.

În fine, susține recurenta

că, în baza rolului activ, Instanța, constatând că partea a solicitat

cercetarea legalității atât prin acțiune, cât și pe cale de excepție, trebuia

să pună în discuția părților admisibilitatea excepției.

I. Recursurile formulate de

pârâtele SC N.G.I. SRL București și A.R.R. București urmează a fi respinse ca

nefondate, pentru următoarele considerente:

Există în speță o prezumție

de autoritate de lucru de judecat care are ca efect invalidarea licenței

pârâtei, independent de cauzele de anulare a ei constatate de Instanța de Fond.

Astfel, prin sentința civilă

nr. 857 din 30 noiembrie 2005 a Tribunalului Ialomița, pronunțată în Dosarul

nr. 1540/2005, a fost admisă cererea reclamantei din cauza de față de anularea

Deciziei nr. 2 din 8 iulie 2005 prin care i se anulaseră licențele de execuție

pentru cursele 11 și 13.

S-a stabilit cu putere de

lucru judecat că cele două licențe au fost corect emise.

Prin sentință s-a respins

cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC N.G.I. SRL București,

pârâtă în cauza de față.

Așadar, în condițiile în

care o Instanță a stabilit că reclamanta rămâne în mod legal operator cu

licență valabilă pentru cursa 11, în mod logic, pe cale de consecință, licența

pârâtei se impunea a fi anulată.

II. Recursul reclamantei va

fi respins ca rămas fără obiect întrucât după formularea sa la 15 iunie 2006 a fost pronunțată sentința civilă nr. 1641 din 29 iunie 2006 prin care a fost admisă acțiunea

reclamantei.

III. Recursul M.T.C.T. se

fondează, având în vedere că dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. nu

sunt incidente în raport cu acest pârât. Sentința nu a obligat acest pârât la

nimic față de reclamantă astfel încât nu poate fi considerat parte căzută în

pretenții.

Ca urmare, sentința va fi

modificată numai cu privire la acest pârât față de care se va respinge acțiunea,

înlăturându-se și obligarea sa la plata cheltuielilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC N.T. SRL Slobozia împotriva încheierii din 13 iunie 2006,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1929/2/2006, ca rămas fără obiect.

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de pârâtele A.R.R. și SC N.G.I. SRL împotriva sentinței

civile nr. 1641 din 29 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul declarat

împotriva aceleiași sentințe de pârâtul M.T.C.T. și în consecință, modifică în

parte sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC N.T. SRL

față de acest pârât și înlătură obligarea sa de la plata cheltuielilor de

judecată acordate în favoarea reclamantei.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 17 aprilie 2007.