ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 912/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. 291/PI

din 6 ianuarie 2004, reclamantul S.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră București și Ministerul

Administrației și Internelor, anularea dispoziției nr. S110237 din 3 noiembrie

2003 și a adresei nr. 97247 din 3 decembrie 2003, emise de pârâți, cu

consecința continuării raporturilor de serviciu, obligarea pârâților la plata

drepturilor salariale pentru perioada de la data aplicării măsurii de

sancționare și până la reluarea efectivă a raporturilor de serviciu și

obligarea acestora la plata unor daune morale, în cuantum de 500.000.000 ROL,

cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că în luna martie i s-a adus la cunoștință că este cercetat pentru

săvârșirea unor abateri disciplinare și cu ocazia cercetării prealabile i s-au

cerut explicații legate de ieșirea din țară, prin punctul de frontieră Nădlac,

a unor cetățeni de etnie rromă și a recunoscut că a permis ieșirea din țară a

mai multor microbuze înmatriculate în județul Arad, care au avut licență de

transport internațional, dar care nu dețineau foaie interbus, având numai 8

locuri și pasagerii nu au îndeplinit prevederile Legii nr. 177/2002, pentru

ieșirea din țară.

Reclamantul a mai susținut că

microbuzele au avut licență de transport internațional și potrivit Acordului

Interbus, foaia interbus nu este necesară pentru microbuzele cu 8 locuri,

astfel încât în mod legal nu a solicitat acestora, actul respectiv, totodată

neexistând nici o dovadă că a permis ieșirea acestora din România, a

persoanelor care nu au avut asupra lor pașaport, asigurare medicală, bilet de

călătorie dus-întors și bani.

S-a mai arătat că sancțiunea

disciplinară este nelegală, pentru că s-a aplicat înainte de expirarea

termenului de contestare prevăzut de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 360/2002,

modificată prin O.U.G. nr. 89/2003 și nu s-a ținut cont nici de criteriile

legale de individualizare, sancțiunea aplicată fiind disproporționată în raport

cu gravitatea suspiciunilor legate de activitatea profesională.

Cererea de acordare a daunelor

morale a fost motivată de reclamant, prin aceea că prin sancțiunea disciplinară

dispusă, s-a simțit umilit și i-au fost afectate relațiile de familie și

societate.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive, arătând că reclamantul a fost angajatul Inspectoratului Județean al

Poliției de Frontieră Arad, unitate subordonată Inspectoratului General al

Poliției de Frontieră, care are personalitate juridică proprie distinctă de cea

a Ministerului Administrației și Internelor.

Prin sentința civilă nr. 268 din 10

mai 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, a fost admisă acțiunea formulată de S.C., în contradictoriu cu

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră București și Ministerul

Administrației și Internelor și s-a constatat nulitatea absolută a dispoziției nr.

S110237 din 3 noiembrie 2003 și a adresei nr. 97247 din 3 decembrie 2003, cu

obligarea pârâților să-l reintegreze în funcție pe reclamant, cu plata

drepturilor salariale cuvenite de la data restituirii și până la reintegrarea

efectivă.

Prin aceeași sentință s-a respins

cererea de acordare a daunelor morale, ca nefondată.

Prin decizia nr. 2329 din 7 aprilie

2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul pârâtului

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră București, a casat sentința și a

trimis cauza, spre rejudecare, la Curtea de Apel Timișoara.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, cu nr. 6567/2005.

În fața instanței de fond, pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor a reiterat excepția lipsei calității

procesuale pasive, care a fost respinsă ca nefondată, instanța reținând că în

contenciosul administrativ are calitate procesuală pasivă, autoritatea emitentă

a actului administrativ atacat, în speță Ministerul Administrației și

Internelor soluționând plângerea prealabilă a reclamantului, prin adresa nr. 97247

din 3 decembrie 2003, a cărei anulare se solicită.

Prin sentința civilă nr. 291/PI din

14 octombrie 2005, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S.C., a

anulat dispoziția nr. S110237 din 3 noiembrie 2003, emisă de pârâtul

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră București, precum și actul

administrativ nr. 97247 din 3 decembrie 2003, emis de Ministerul Administrației

și Internelor, cu consecința continuării raporturilor de serviciu și a obligat

pârâții la plata drepturilor salariale ce se cuvin reclamantului, de la data

destituirii din funcție și până la reintegrarea sa efectivă. A respins în rest

acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamantului 5.000.000 lei,

cheltuieli de judecată.

În motivarea soluției s-a reținut că

reclamantul a fost sancționat cu destituirea din funcție, pentru că a permis

ieșirea din țară a microbuzului înmatriculat cu nr. AR-094-UVR, aparținând

operatorului rutier SC M.M. SRL a cărui licență de transport era expirată din

31 martie 2003, microbuzul ieșind din țară și după această dată, formalitățile

fiind efectuate de către reclamant. De asemenea, în sarcina reclamantului,

pârâții au mai reținut și faptul că a permis ieșirea din țară a unor persoane

îmbarcate în microbuze fără foaie interbus, peste limita de 8 locuri, iar acele

persoane nu îndeplineau condițiile legale prevăzute de O.U.G. nr. 144/2001

(asigurare medicală, bilet de călătorie dus-întors, o sumă minimă în valută

liber convertibilă la vedere sau cărți de credit pentru sumele în valută, sumă

care, conform Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 177/2001

este de 100 de Euro pe fiecare zi de sejur, dar nu mai puțin de 5 zile.

Instanța de fond a apreciat că

aceste fapte sunt nedovedite, având în vedere că în declarația șoferului nu se

face nici o referire expresă la activitatea reclamantului, vorbindu-se în

general despre un angajament între patronul firmei și cei de la vamă, instanța

reținând caracterul nesincer al acestei declarații, aspect evidențiat și în

raportul serviciului judiciar din cadrul Inspectoratului General al Poliției

Arad.

Concluzionând, Curtea de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a apreciat că

dovezile pe care s-au bazat pârâții în aplicarea sancțiunii disciplinare, sunt

insuficiente pentru a se reține vinovăția reclamantului și a se lua decizia

destituirii sale, având în vedere și faptul că, acesta, în calitate de

funcționar public, se bucură de stabilitate în exercitarea funcției publice pe

care o deținea.

Împotriva acestei soluții a formulat

recurs, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, susținând că hotărârea

instanței de fond a fost dată cu încălcarea art. 261 pct. 5 C. proc. civ., nefiind motivată în ceea ce privește excepția tardivității contestației, în raport

cu data la care a luat cunoștință de sancțiunea aplicată.

A formulat recurs și Ministerul

Administrației și Internelor care a susținut că instanța de fond a respins în

mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului.

Referitor la fondul cauzei, s-a

susținut că hotărârea instanței este netemeinică, din probele administrate

rezultând săvârșirea abaterilor disciplinare, gravitatea acestora și vinovăția

reclamantului.

Recursurile sunt întemeiate, pentru

motivele vizând fondul cauzei.

Astfel, este necontestat că în zile

de 29 septembrie 2002, 11 decembrie 2002 și 11 februarie 2003, fiind de

serviciu la P.C.T.F. Nădlac, reclamantul, agent al poliției de frontieră, a

permis ieșirea din țară a microbuzelor evidențiate în actele de control:

AR-04-UVR și AR-04-ZNM, care s-au deplasat în Spania.

În actul de control și în încheierea

Consiliului de disciplină se reține că reclamantul a permis ieșirea din țară a

acelor mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor legale, în lipsa

documentelor internaționale de transport și fără ca persoanele transportate să

îndeplinească condițiile cerute de O.U.G. nr. 144/2001, cu privire la

asigurarea medicală, deținerea unei sume minime în valută liber convertibilă,

bilet de călătorie dus-întors.

Reclamantul a susținut în mod

constant că, în perioada serviciului efectuat nu a permis ieșirea din țară în

condiții nelegale, nici mijloacelor de transport și nici persoanelor

transportate, susțineri infirmate de probele administrate în cadrul cercetării

administrative prealabile.

Astfel, martorul M.S.N. a susținut

că la data de 11 februarie 2003 a ieșit din țară cu microbuzul AR-04-UVR, cu un

număr de persoane peste capacitatea acestuia, ajungând în Spania, unde a și

avut un incident cu unele dintre persoanele respective.

Or, în evidențele operate de

reclamant, apare că acel microbuz a ieșit din țară doar cu șoferul, fiind de

necrezut că acel microbuz să se fi deplasat gol din România, în Spania.

În ceea ce privește cel de-al doilea

microbuz, AR-04-ZNM, operat, de asemenea, de către reclamant, în evidențele

verificate nu apărea nici numele șoferului și nici ale altor persoane,

împrejurări de natură să confirme declarația martorului M.S.N., în ceea ce

privește aspectele de nelegalitate ale activității reclamantului.

Astfel fiind, în mod greșit a

reținut instanța de fond că din probele administrate în cadrul cercetării

prealabile nu rezultă săvârșirea abaterilor disciplinare și vinovăția

reclamantului.

În concluzie, instanța de recurs

reține că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală, urmând ca

recursul să fie admis, casată sentința atacată și, rejudecând cauza, în baza

considerentelor de mai sus, acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Ministerul Administrației și

Internelor împotriva sentinței civile nr. 291/PI din 14 octombrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și pe fond,

respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 martie 2006.