ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 912/2006

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. 291/PI din 6 ianuarie 2004, reclamantul S.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră București și Ministerul Administrației și Internelor, anularea dispoziției nr. S110237 din 3 noiembrie 2003 și a adresei nr. 97247 din 3 decembrie 2003, emise de pârâți, cu consecința continuării raporturilor de serviciu, obligarea pârâților la plata drepturilor salariale pentru perioada de la data aplicării măsurii de sancționare și până la reluarea efectivă a raporturilor de serviciu și obligarea acestora la plata unor daune morale, în cuantum de 500.000.000 ROL, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în luna martie i s-a adus la cunoștință că este cercetat pentru săvârșirea unor abateri disciplinare și cu ocazia cercetării prealabile i s-au cerut explicații legate de ieșirea din țară, prin punctul de frontieră Nădlac, a unor cetățeni de etnie rromă și a recunoscut că a permis ieșirea din țară a mai multor microbuze înmatriculate în județul Arad, care au avut licență de transport internațional, dar care nu dețineau foaie interbus, având numai 8 locuri și pasagerii nu au îndeplinit prevederile Legii nr. 177/2002, pentru ieșirea din țară.

Reclamantul a mai susținut că microbuzele au avut licență de transport internațional și potrivit Acordului Interbus, foaia interbus nu este necesară pentru microbuzele cu 8 locuri, astfel încât în mod legal nu a solicitat acestora, actul respectiv, totodată neexistând nici o dovadă că a permis ieșirea acestora din România, a persoanelor care nu au avut asupra lor pașaport, asigurare medicală, bilet de călătorie dus-întors și bani. S-a mai arătat că sancțiunea disciplinară este nelegală, pentru că s-a aplicat înainte de expirarea termenului de contestare prevăzut de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, modificată prin O.U.G. nr. 89/2003 și nu s-a ținut cont nici de criteriile legale de individualizare, sancțiunea aplicată fiind disproporționată în raport cu gravitatea suspiciunilor legate de activitatea profesională.

Cererea de acordare a daunelor morale a fost motivată de reclamant, prin aceea că prin sancțiunea disciplinară dispusă, s-a simțit umilit și i-au fost afectate relațiile de familie și societate. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că reclamantul a fost angajatul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Arad, unitate subordonată Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, care are personalitate juridică proprie distinctă de cea a Ministerului Administrației și Internelor.

Prin sentința civilă nr. 268 din 10 mai 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă acțiunea formulată de S.C., în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră București și Ministerul Administrației și Internelor și s-a constatat nulitatea absolută a dispoziției nr. S110237 din 3 noiembrie 2003 și a adresei nr. 97247 din 3 decembrie 2003, cu obligarea pârâților să-l reintegreze în funcție pe reclamant, cu plata drepturilor salariale cuvenite de la data restituirii și până la reintegrarea efectivă. Prin aceeași sentință s-a respins cererea de acordare a daunelor morale, ca nefondată. Prin decizia nr. 2329 din 7 aprilie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul pârâtului Inspectoratul General al Poliției de Frontieră București, a casat sentința și a trimis cauza, spre rejudecare, la Curtea de Apel Timișoara.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, cu nr. 6567/2005. În fața instanței de fond, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive, care a fost respinsă ca nefondată, instanța reținând că în contenciosul administrativ are calitate procesuală pasivă, autoritatea emitentă a actului administrativ atacat, în speță Ministerul Administrației și Internelor soluționând plângerea prealabilă a reclamantului, prin adresa nr. 97247 din 3 decembrie 2003, a cărei anulare se solicită.

Prin sentința civilă nr. 291/PI din 14 octombrie 2005, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S.C., a anulat dispoziția nr. S110237 din 3 noiembrie 2003, emisă de pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră București, precum și actul administrativ nr. 97247 din 3 decembrie 2003, emis de Ministerul Administrației și Internelor, cu consecința continuării raporturilor de serviciu și a obligat pârâții la plata drepturilor salariale ce se cuvin reclamantului, de la data destituirii din funcție și până la reintegrarea sa efectivă. A respins în rest acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamantului 5.000.000 lei, cheltuieli de judecată.

În motivarea soluției s-a reținut că reclamantul a fost sancționat cu destituirea din funcție, pentru că a permis ieșirea din țară a microbuzului înmatriculat cu nr. AR-094-UVR, aparținând operatorului rutier SC M.M. SRL a cărui licență de transport era expirată din 31 martie 2003, microbuzul ieșind din țară și după această dată, formalitățile fiind efectuate de către reclamant. De asemenea, în sarcina reclamantului, pârâții au mai reținut și faptul că a permis ieșirea din țară a unor persoane îmbarcate în microbuze fără foaie interbus, peste limita de 8 locuri, iar acele persoane nu îndeplineau condițiile legale prevăzute de O.U.G. nr. 144/2001 (asigurare medicală, bilet de călătorie dus-întors, o sumă minimă în valută liber convertibilă la vedere sau cărți de credit pentru sumele în valută, sumă care, conform Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 177/2001 este de 100 de Euro pe fiecare zi de sejur, dar nu mai puțin de 5 zile.

Instanța de fond a apreciat că aceste fapte sunt nedovedite, având în vedere că în declarația șoferului nu se face nici o referire expresă la activitatea reclamantului, vorbindu-se în general despre un angajament între patronul firmei și cei de la vamă, instanța reținând caracterul nesincer al acestei declarații, aspect evidențiat și în raportul serviciului judiciar din cadrul Inspectoratului General al Poliției Arad. Concluzionând, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a apreciat că dovezile pe care s-au bazat pârâții în aplicarea sancțiunii disciplinare, sunt insuficiente pentru a se reține vinovăția reclamantului și a se lua decizia destituirii sale, având în vedere și faptul că, acesta, în calitate de funcționar public, se bucură de stabilitate în exercitarea funcției publice pe care o deținea.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, susținând că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea art. 261 pct. 5 C. proc. civ., nefiind motivată în ceea ce privește excepția tardivității contestației, în raport cu data la care a luat cunoștință de sancțiunea aplicată. A formulat recurs și Ministerul Administrației și Internelor care a susținut că instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului. Referitor la fondul cauzei, s-a susținut că hotărârea instanței este netemeinică, din probele administrate rezultând săvârșirea abaterilor disciplinare, gravitatea acestora și vinovăția reclamantului.

Recursurile sunt întemeiate, pentru motivele vizând fondul cauzei. Astfel, este necontestat că în zile de 29 septembrie 2002, 11 decembrie 2002 și 11 februarie 2003, fiind de serviciu la P.C.T.F. Nădlac, reclamantul, agent al poliției de frontieră, a permis ieșirea din țară a microbuzelor evidențiate în actele de control: AR-04-UVR și AR-04-ZNM, care s-au deplasat în Spania. În actul de control și în încheierea Consiliului de disciplină se reține că reclamantul a permis ieșirea din țară a acelor mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor legale, în lipsa documentelor internaționale de transport și fără ca persoanele transportate să îndeplinească condițiile cerute de O.U.G. nr. 144/2001, cu privire la asigurarea medicală, deținerea unei sume minime în valută liber convertibilă, bilet de călătorie dus-întors.

Reclamantul a susținut în mod constant că, în perioada serviciului efectuat nu a permis ieșirea din țară în condiții nelegale, nici mijloacelor de transport și nici persoanelor transportate, susțineri infirmate de probele administrate în cadrul cercetării administrative prealabile. Astfel, martorul M.S.N. a susținut că la data de 11 februarie 2003 a ieșit din țară cu microbuzul AR-04-UVR, cu un număr de persoane peste capacitatea acestuia, ajungând în Spania, unde a și avut un incident cu unele dintre persoanele respective. Or, în evidențele operate de reclamant, apare că acel microbuz a ieșit din țară doar cu șoferul, fiind de necrezut că acel microbuz să se fi deplasat gol din România, în Spania.

În ceea ce privește cel de-al doilea microbuz, AR-04-ZNM, operat, de asemenea, de către reclamant, în evidențele verificate nu apărea nici numele șoferului și nici ale altor persoane, împrejurări de natură să confirme declarația martorului M.S.N., în ceea ce privește aspectele de nelegalitate ale activității reclamantului. Astfel fiind, în mod greșit a reținut instanța de fond că din probele administrate în cadrul cercetării prealabile nu rezultă săvârșirea abaterilor disciplinare și vinovăția reclamantului. În concluzie, instanța de recurs reține că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală, urmând ca recursul să fie admis, casată sentința atacată și, rejudecând cauza, în baza considerentelor de mai sus, acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 291/PI din 14 octombrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea, ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2006.