ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5069/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 78 din 4 martie 2004, Tribunalul Bihor, în baza art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul M.L.L. la o pedeapsă de 6 luni închisoare. În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit conform art. 82 C. pen. A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive provizorii din 9 octombrie 2003, până la 11 octombrie 2003. În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială în favoarea statului a sumei de 100 Euro depusă la casa de fier a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor cu dovada nr. 5 din 12 noiembrie 2003. În baza art. 191 C. proc.

pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 3.000.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, la data de 9 octombrie 2003, inculpatul a fost surprins în flagrant imediat ce a oferit unui agent al poliției de frontieră Borș suma de 100 Euro pentru ca acesta din urmă să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu, constând în sancționarea contravențională în baza art. 40 lit. a) din O.G. nr. 44/1997, aprobată prin Legea nr. 105/2000 privind transporturile rutiere și a Legii nr. 439/2002 pentru ratificarea Acordului Interbus. Instanța a reținut că la data de 9 octombrie 2003, inculpatul M.L.L. în calitate de administrator al SC T.M.

SRL Bistrița, s-a prezentat la punctul de frontieră Borș la volanul autocarului proprietate personală cu intenția de a intra în România. În autovehicul se afla un grup de 50 turiști cetățeni români care veneau din Germania dar nu era înscris în lista călătorilor din foaia Interbus. Este de menționat că inculpatul a părăsit România cu același autocar la data de 4 octombrie 2003, cu un alt grup format din 44 turiști cu destinația Roma – Italia, acest grup fiind înscris în foaia Interbus și, potrivit licenței pe care o deținea inculpatul trebuia să se întoarcă cu același grup. La solicitarea agentului poliției de frontieră care i-a cerut să prezinte foaia Interbus, inculpatul a răspuns că a pierdut-o, fapt care l-a determinat pe agent să-i spună că va proceda la un control amănunțit al documentelor, căutând această foaie.

Din declarațiile agentului rezultă că majoritatea conducătorilor auto care prezintă nereguli de acest gen declară în mod mincinos că au pierdut foaia Interbus pentru a nu fi depistați că se întorc cu un alt grup și deci nu au respectat regimul licenței, în scopul de a împiedica organele poliției de frontieră să înscrie această abatere la rubrica „nr. 9 mențiuni” pe foaia Interbus, deoarece la 2 abateri de acest gen Autoritatea Rutieră Română suspendă transportatorului dreptul de a utiliza licența. Văzând atitudinea agentului de poliție, inculpatul a scos din buzunar foaia Interbus și a înmânat-o acestuia împreună cu celelalte documente.

Cu prilejul verificării foii Interbus, agentul de poliție a constatat că inculpatul se întoarce cu un alt grup de turiști decât cel cu care plecase, încălcând regimul licenței respectiv „călătorie cu ușile închise” fapt pentru care i-a comunicat inculpatului că fapta sa constituie contravenție și a reținut foaia Interbus în scopul înscrierii mențiunii, cu privire la abaterea constatată. Acest aspect agentul de poliție l-a comunicat inculpatului și în aceste împrejurări, acesta i-a spus funcționarului „hai să rezolvăm problema că am pentru dumneavoastră 100 Euro”. Funcționarul i-a răspuns inculpatului să nu încerce astfel de rezolvări, întrucât este obligat să-și facă datoria și a restituit pașaportul inculpatului împreună cu ale celorlalți turiști pe care aplicase deja ștampilele de intrare în țară.

Având pașapoartele asupra sa, inculpatul s-a deplasat la autocar de unde s-a întors din nou doar cu pașaportul său personal în care a depus suma de 100 Euro compusă din 2 bancnote de 50 Euro cu intenția de a le da polițistului de frontieră pentru ca acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu sus menționate. S-a reținut că pașaportul inculpatului fusese verificat anterior având aplicată ștampila de intrare în țară, acesta depunându-l pe masa de lucru din toneta polițistului în scopul predării în acest mod a sumei de bani, unde l-a lăsat fără alte discuții. Agentul de poliție a observat bancnotele care erau vizibile depășind marginile actului, l-a anunțat pe șeful de tură care la rândul său a anunțat organele de cercetare penală și astfel s-a întocmit procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante.

Bancnotele de 50 Euro având seriile S 08760456124 și M 58013528952 au fost depuse în casa de fier a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor cu dovada nr. 5 din 12 noiembrie 2003 în vederea confiscării. Apelul formulat de inculpat prin care a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și, în subsidiar, reducerea pedepsei, a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 94/A/2004 a Curții de Apel Oradea. Pentru a pronunța astfel, s-a apreciat că, față de starea de fapt reținută, în mod corect instanța de fond a constatat vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 255, cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000.

Și sub aspectul individualizării pedepsei s-a constatat că instanța de fond a procedat la o judicioasă valorificare a dispozițiilor art. 72 C. pen., pedeapsa aplicată fiind situată la limita minimului special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită. Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul care a solicitat achitarea potrivit art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., reiterând apărarea potrivit căreia după ce agentul de poliție i-a comunicat comiterea contravenției prevăzută de art. 40 lit. a) din O.G. nr. 44/1997, a pregătit suma de 100 Euro pentru a o schimba în lei în vederea achitării cuantumului contravenției. Examinând cauza în raport de critica formulată, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385 9 pct. 17 1 și alin. (3) al aceluiași articol, constată că recursul este nefondat.

Așa cum au reținut și cele două instanțe, din probele administrate în cauză a rezultat că, la data de 9 octombrie 2003, inculpatul a fost surprins în flagrant imediat ce a oferit unui agent din cadrul P.C.T.F. Borș suma de 100 Euro pentru ca acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu. Funcționarul constatase că inculpatul a săvârșit contravenția prevăzută de art. 40 lit. a) din O.G. nr. 44/1997 aprobată prin Legea nr. 105/2000 privind transporturile rutiere și dispozițiile Acordului Interbus. Inculpatul, în calitate de administrator al SC T.M. SRL Bistrița, s-a prezentat la P.C.T.F.

Borș la volanul autocarului, iar în autovehicul avea 50 turiști români care veneau din Germania și care nu erau înscriși în lista călătorilor din foaia Interbus, iar când agentul de poliție i-a cerut foaia Interbus acesta i-a răspuns că a pierdut-o, fază când funcționarul și-a manifestat dorința de a proceda la un control amănunțit al documentelor, inculpatul i-a dat foaia Interbus, ocazie cu care agentul de poliție a constatat că inculpatul se întorcea în țară cu un alt grup de turiști decât cel cu care plecase, încălcând regimul licenței. Inculpatul aflând că fapta sa constituie contravenție i-a comunicat funcționarului că este dispus să-i înmâneze suma de 100 Euro pentru a-și rezolva problema și cu toate că agentul de poliție l-a refuzat, inculpatul a pus în pașaportul său 2 bancnote de câte 50 Euro înmânându-le funcționarului, care și-a încunoștiințat superiorii.

Cum examinând cauza din oficiu nu se constată motive care să conducă la casarea hotărârilor, urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să se respingă, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.L.L. împotriva deciziei penale nr. 94 din 6 mai 2004 a Curții de Apel Oradea. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 octombrie 2004.