ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3739/2009

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 68 din 10 iunie 2009 Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondată plângerea formulată de petenții T.A.N. și P.M.L. împotriva rezoluției nr. 386/P/2008 din 22 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și menținută prin rezoluția nr. 69/II/2/2009 din 16 martie 2009 a procurorului general al aceluiași parchet. Instanța a reținut că petenții T.A.N. și P.M.L. au depus plângere la data de 8 decembrie 2008 împotriva numitului L.A.F., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru săvârșirea infracțiunilor de insultă și calomnie. Din conținutul plângerii rezultă că cei doi petenți au fost arestați preventiv într-o cauză, de către procurorul L.A., pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Ulterior, față de T.A.N. s-a adoptat o soluție de netrimitere în judecată, Statul român fiind obligat pe cale judecătorească să-i plătească despăgubiri civile pentru arestare nelegală. La rândul lui, petentul P.M.L. a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. La data de 29 octombrie 2008 la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală s-a judecat recursul declarat de petiționari împotriva soluției de scoatere de sub urmărire penală dispusă față de procurorul L.A. pentru săvârșirea infracțiunii de arestare nelegală. Cu ocazia dezbaterilor, procurorul L.A. a făcut afirmații în legătură cu situația judiciară a celor doi petenți, astfel: „Iar ceea ce consider că este cel mai important lucru este că, instanțele din Bihor, așa cum se constată prin acea hotărâre finală din decizia Curții de Apel Oradea de la pag.

27 Dosar nr. 584/R/2007, în acea hotărâre se spune foarte clar pentru ce nu a fost condamnat P. pentru contrabandă ci a fost condamnat numai pentru evaziune tocmai pentru că Tribunalul Bihor în loc să dea curs deciziei Curții Supreme prin care s-a dispus trimiterea dosarului la procuror pentru refacerea urmăririi penale, nu au procedat în felul acesta, ci a reținut dosarul și a procedat la un nou ciclu procesual, dar Curtea de Apel Oradea, sigur că a fost obligată în condițiile acestea să constate încă o dată că nu au fost sesizate instanțele printr-un rechizitoriu cu privire la infracțiunea de contrabandă. Urmează să se întâmple acest lucru.

Mai am câteva săptămâni de concediu și în momentul în care reîncep activitatea, acesta va fi primul act pe care-l fac, pentru că fapta respectivă nu este prescrisă, actele există și ca atare nu se poate lăsa în suspensie o asemenea faptă pentru că infracțiunea respectivă s-a petrecut într-un alt loc și un alt timp decât aceea de evaziune fiscală s-a petrecut la intrarea în țară.

În esență, aceste chestiuni care țin de fondul plângerii petenților, a fost avută în vedere de Curtea de Apel Oradea și că unul dintre inculpați a fost condamnat pentru fapte care au format obiectul acelui dosar, iar cel de-al doilea am depus acte în acest sens este și la ora actuală cu situația penală neîncheiată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de subminare a economiei naționale, infracțiune care, la fel, va fi o a doua preocupare pentru mine, pentru că această infracțiune are și un termen de prescripție mult mai lung și dovezile respective vi le-am indicat, sunt acte ale parchetului, sunt interceptări care nu au fost avute. Dar nu există absolut nimic nelegal în luarea măsurii arestării față de T., păcatul este că a stat numai două zile, că dosarul a fost luat, în loc să rămână în ancheta procurorului și să continue așa cum există abia acum reglementări în C. proc.

pen.” Petentul P.M. consideră că procurorul L.A. prin aceste afirmații, i-a adus acuzația că ar fi săvârșit infracțiunea de contrabandă, deși a fost judecat în mod definitiv și s-a stabilit nevinovăția sa, săvârșind, astfel, infracțiunile de insultă și calomnie. La rândul său, petentul T.A.N. consideră că procurorul L.A., prin afirmația că e „păcat” că a stat arestat doar două zile și că arestarea sa a fost legală, a săvârșit infracțiunile de insultă și calomnie. Urmare actelor premergătoare efectuate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus, prin rezoluția nr. 386/P/2008 din 22 ianuarie 2009, neînceperea urmăririi penale față de procurorul L.A.F. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 205 și art. 206 C. pen., constatând incidența cazului de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc.

pen. În motivarea acestei soluții s-a reținut că, în Dosarul nr. 138/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, prin ordonanța din 20 aprilie 2001 procurorul L.A. a dispus arestarea preventivă pentru 5 zile a învinuitului T.A.N. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la contrabandă prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 178 - 179 din Legea nr. 141/1997. Prin ordonanța din 22 aprilie 2001 același procuror a revocat arestarea preventivă a învinuitului T.A.N., pentru motive de sănătate a acestuia din urmă. Cauza a fost ulterior preluată de structura ierarhică și finalmente soluționată de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea prin netrimitere în judecată.

În ce îl privește pe petentul P.M.L., s-a constatat că prin sentința penală nr. 1256/2004 Judecătoria Oradea l-a condamnat, prin schimbarea încadrării juridice, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, hotărâre, însă, desființată în apel prin Decizia penală nr. 227/2006 a Tribunalului Bihor, prin care inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 297 C. pen. la 3 ani închisoare. Curtea de Apel Oradea, ca instanță de recurs, prin Decizia penală nr. 584/2007 a reținut că solicitarea parchetului din recurs de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de contrabandă este neîntemeiată, încălcând condițiile prevăzute de art. 317 C. proc. pen. referitoare la obiectul judecății, judecarea inculpatului pentru această infracțiune putând avea loc numai urmare sesizării instanței cu un nou rechizitoriu după efectuarea urmăririi penale.

Prin decizia penală sus-menționată s-a dispus, printre altele, achitarea inculpatului P.M.L. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 297 C. pen. S-a constatat, astfel, că afirmațiile făptuitorului L.A., potrivit cărora P.M.L. nu a fost condamnat pentru infracțiunea de contrabandă întrucât instanțele nu au fost sesizate cu această infracțiune, nu sunt altceva decât aspecte din motivarea deciziei penale sus-menționate. Cât privește afirmația în legătură cu situația penală neîncheiată a petentului T.A.N. pentru infracțiunea de subminare a economiei naționale, s-a reținut că prin adresa din 7 iunie 2007 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea i-a comunicat procurorului L.A. că interceptările realizate de S.R.I.

sub aspectul infracțiunii de subminare a economiei naționale, se află în prezent atașate la Dosarul penal nr. 20/DP/2006 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea. Ori, prin rezoluția de neurmărire penală din Dosarul nr. 20/DP/2006, din 6 februarie 2007, nu s-a dat soluție în legătură cu această infracțiune, astfel încât procurorul L.A. avea posibilitatea să concluzioneze că situația penală sub aspectul infracțiunii de subminare a economiei naționale, a petentului T.A.N., nu este încheiată. Afirmația procurorului L.A. în sensul că, după revenirea din concediu se va ocupa de faptele comise de petiționari a fost calificată ca exprimarea intenției unui procuror de a-și desfășura atribuțiile de serviciu iar cea referitoare la legalitatea arestării preventive a numitului T.A.N.

și care ar fi trebuit să dureze mai mult de două zile este apreciată ca fiind o judecată de valoare, care nu atrage răspunderea penală. Plângerea petiționarilor împotriva rezoluției de netrimitere în judecată a fost respinsă prin rezoluția nr. 69/II/2/2009 din 16 martie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Petiționarii au formulat plângere, în conformitate cu prevederile art. 278 1 C. proc. pen., la judecătorul Curții de Apel Oradea, care, așa cum s-a arătat, prin sentința penală nr. 68 din 10 iunie 2009 a respins-o ca nefondată. Instanța de fond, reluând argumentele din motivarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, criticate, a apreciat, la rândul său, că afirmațiilor făcute de procurorul L.A.

în ședința din 29 octombrie 2008 de la Înalta Curte de Casație și Justiție cu ocazia dezbaterii recursului, le lipsește latura subiectivă a infracțiunilor pentru care s-a depus plângerea penală, fiind judecăți de valoare bazate pe o stare de fapt percepută de făptuitor ca fiind reală. Hotărârea susmenționată a fost atacată cu recurs de către petiționarii T.A.N. și P.M.L., criticând-o, prin motivele scrise și susținute oral, pentru cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 9 și 10 C. proc. pen., respectiv hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția iar instanța nu s-a pronunțat asupra unor probe esențiale pentru petenți, respectiv asupra unor înscrisuri de la parchete din care rezultă că T.A.N.

nu a fost cercetat niciodată pentru săvârșirea infracțiunii de subminare a economiei naționale. Asemenea, a fost criticată activitatea judiciară din cursul actelor premergătoare, relevând omisiunea procurorului de a fi ascultat părțile vătămate, care ar fi putut furniza elemente de fapt necesare lămuririi situației lor judiciar-penale. Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursurile nu sunt fondate. În cauză, la plângerea petiționarilor - persoane vătămate, procurorul în faza actelor premergătoare a strâns datele necesare organului de urmărire penală pentru a proceda în conformitate cu dispozițiile art. 228 C. proc.

pen. Au fost, astfel, solicitate și depuse la dosar înscrisuri judiciare, în copie, relevante, între care și transcrierea dezbaterilor din Dosarul nr. 63/35/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție de la termenul din 29 octombrie 2008, în cursul cărora procurorul L.A. a făcut afirmațiile calificate ca fiind insultătoare și calomnioase, precum și altele, privind dispozițiile de arestare și cea de revocare, luate față de T.A.N., ordonanțe și rezoluții, fie de neurmărire, fie de infirmare și redeschidere urmărire penală față de petiționari și hotărâri ale instanțelor. Respingând plângerea petiționarilor împotriva rezoluției de netrimitere în judecată, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, criticile recurenților fiind nefondate.

Este adevărat că petiționarul T.A.N. a depus la Curtea de Apel Oradea adrese de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și de la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea, potrivit cărora sus-numitul nu a fost cercetat sub aspectul infracțiunii de subminarea economiei naționale. Aceasta este o realitate, însă în analiza elementelor constitutive ale infracțiunilor imputate făptuitorului L.A., de insultă și calomnie, este relevantă adresa din 7 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin care i s-a comunicat sus-numitului că, „actualmente, interceptările realizate de S.R.I. în baza autorizației nr. 0054/1999 emise de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, sub aspectul infracțiunii de subminare a economiei naționale, se află, în prezent, atașate la Dosarul penal nr. 20/DP/2006 al D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Oradea”. Examinând acest răspuns în corelație cu rezoluția nr. 20/DP/2006 din 6 februarie 2007 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de T.A.N., pentru alte infracțiuni decât cea de subminarea economiei naționale, apare justificată aprecierea făptuitorului L.A., făcută în ședința din 29 octombrie 2008 la Înalta Curte de Casație și Justiție, că situația penală a petentului T.A.N. nu este încheiată. Această analiză a fost făcută atât de procuror prin rezoluția de neurmărire cât și de instanță prin hotărârea atacată, fiind întemeiată concluzia neîntrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor imputate, sub aspectul laturii subiective, a vinovăției sub forma intenției, cerută de lege.

În acest cadru se impune și constatarea potrivit căreia nici critica referitoare la nemotivarea hotărârii, nu este fondată. Instanța, chiar dacă nu a făcut separat o motivare proprie, punctual, însă, în examinarea situațiilor reclamate de petiționari, în ordinea expunerii din rezoluția atacată, și-a însușit constatările și argumentele procurorului, conchizând asupra temeiniciei și legalității soluției de neurmărire. Relativ la insuficiența verificărilor în cursul actelor premergătoare și, mai exact, al omisiunii ascultării persoanelor vătămate, care ar fi putut furniza relații cu privire la situația lor judiciară actuală, Curtea reține că nici această critică nu este întemeiată. Procurorul a apreciat - și nu există motive de contrazicere - că plângerea persoanelor vătămate este lămuritoare și completă, conținând datele cerute de art. 283 C. proc.

pen. În sfârșit, examinând hotărârea atacată și sub celelalte aspecte, Curtea reține că nu sunt motive de casare a acesteia. Contextul în care făptuitorul L.A. a făcut afirmațiile apreciate ca fiind insultătoare și calomnioase era acela al judecării recursului declarat de petiționari împotriva hotărârii prin care a fost respinsă plângerea acestora împotriva rezoluției de neurmărire pentru săvârșirea infracțiunii de arestare nelegală. Procurorul L.A., cel reclamat pentru săvârșirea infracțiunii de arestare nelegală, a expus instanței de recurs argumente și a făcut evaluări asupra unor hotărâri judecătorești, contradictorii și în orice caz care lasă loc la interpretări, dintre care una fiind aceea făcută de sus-numitul în privința temeiniciei arestării și a posibilităților de efectuare în continuare a urmăririi penale față de petiționari.

Acestea sunt, succint prezentate, argumentele organului de urmărire penală, însușite și de instanță, când s-a apreciat că afirmațiile procurorului L.A. sunt judecăți de valoare, bazate pe o stare de fapt percepută ca fiind reală. Față de cele ce preced, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, recursurile petiționarilor T.A.N. și P.M.L. urmează să fie respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii T.A.N. și P.M.L. împotriva sentinței penale nr. 68 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenții petiționari la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 noiembrie 2009.