ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 181/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 181/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 152

din 28 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 1260/111/2006,

în baza art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000,

a fost condamnat inculpatul C.V., la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 și art. 82 C.

pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata unui

termen de încercare de 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei

hotărâri.

Potrivit art. 255 alin. (4) C.

pen., s-a dispus confiscarea în favoarea statului a sumei de 1.500 Euro,

alcătuită din:

-

5 bancnote cu cupiura de 100 Euro

;

-

20 bancnote cu cupiura de 50 Euro,

aflate în prezent în

compartimentul grefă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, predate cu

procesul verbal de predare corpuri delicte din 17 august 2005, aflat în dosarul

de urmărire penală.

În baza art. 191 alin. (1) C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de

500 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 15 august 2005,

în jurul orelor 11,30, la punctul de trecere a frontierei Borș, sensul de

intrare în țară, s-a prezentat inculpatul C.V., conducând autocarul Scania ,care

aparținea firmei de transport SC T.T. SRL Vicovu de Sus, județul Suceava. În

autocar se aflau 43 călători care, la controlul de frontieră, au prezentat

pașapoartele și permisele de ședere ale acestora în străinătate.

Actele au fost prezentate de

către inculpat agentului de poliție B.I., care a constatat că un număr de 8 din

cei 43 de călători aveau depășit termenul de ședere în străinătate. Acesta a

solicitat inculpatului să cheme cele 8 persoane, pentru a fi implementate în

baza de date a Poliției de Frontieră. Revenind la autocar, inculpatul a cerut

celor 8 persoane aflate în această situație să dea câte 200 Euro fiecare,

pentru a oferi suma agentului de poliție, astfel încât acesta să nu-i

implementeze în baza de date a poliției.

După strângerea sumei de

1.500 Euro, inculpatul s-a deplasat la toneta de control și a oferit

polițistului, într-un pachet de țigarete, suma de bani, în scopul mai sus

arătat.

S-a mai reținut că, inițial,

inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, refuzând să semneze procesul

verbal de constatare a infracțiunii flagrante, dar ulterior, printr-un memoriu,

a recunoscut că a strâns suma de 1.500 Euro de la cele 8 persoane, sumă pe care

i-a oferit-o polițistului de frontieră, specificând însă că acesta ar fi cerut

suma respectivă.

În drept, fapta inculpatului

C.V. de a oferi martorului B.I., agent de poliție din cadrul Poliției de

frontieră, suma de 1500 Euro, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prevăzută

de art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a declarat apel inculpatul C.V., care a solicitat, în

principal, restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale,

instanța nefiind legal sesizată, iar în subsidiar schimbarea încadrării

juridice a faptei din infracțiunea de dare de mită, în complicitate la dare de

mită și achitarea sa, în baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.

10 lit. b

1

) C. proc. pen., combinat cu art. 18

1

C. pen.,

întrucât fapta săvârșită nu prezintă gradul de pericol social al unei

infracțiuni.

În situația menținerii

hotărârii de condamnare, inculpatul a solicitat să-i fie recunoscute

circumstanțele atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

Prin decizia penală nr. 112/A/2007

pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a

fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.V.

A fost obligat apelantul

inculpat la plata sumei de 50 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat

în apel.

Pentru a pronunța această

decizie, Curtea de Apel Oradea a constatat că, cererea formulată de inculpat de

restituire a cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale, în baza art.

332 alin. (2) C. proc. pen., pentru nelegala sesizare a instanței este

neîntemeiată. Astfel, încălcarea dispozițiilor privind sesizarea instanței are

în vedere regularitatea desfășurării urmăririi penale, prin trecerea cauzei

prin toate stadiile procesuale obligatorii (punerea în mișcare a acțiunii

penale, prezentarea materialului de urmărire penală, întocmirea rechizitoriului

în condiții legale de către procuror), ceea ce în cauză s-a realizat.

De asemenea, potrivit art. 317

C. proc. pen., judecata se mărginește la fapta și la persoana arătate în actul

de sesizare a instanței, iar în caz de extindere a procesului penal și la fapta

și persoana la care se referă extinderea. Câtă vreme procurorul nu a înțeles să

solicite extinderea procesului penal cu privire și la cei 8 pasageri care aveau

termenul legal de ședere în spațiul Schengen depășit, Curtea de Apel a apreciat

că instanța a fost legal sesizată doar cu privire la inculpatul C.V.

În ceea ce privește cererea

de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de dare de mită,

în complicitate la dare de mită, s-a reținut că și aceasta este nefondată.

Astfel, potrivit art. 255 C. pen., infracțiunea de dare de mită se săvârșește

și în modalitatea oferirii de bani, în modurile și scopurile arătate în art. 254

C. pen., inculpatul C.V. fiind cel care a oferit sumele de bani strânse de la

cei 8 pasageri, el fiind autorul faptei, în accepțiunea art. 24 C. pen.,

potrivit căruia autor este persoana care săvârșește, în mod nemijlocit, fapta

prevăzută de legea penală.

Totodată, instanța de apel a

apreciat că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74

lit. a) și c) C. pen., și nici că fapta comisă ar fi lipsită de pericol social,

câtă vreme motivele invocate de apelant (lipsa antecedentelor penale și poziția

sa sinceră) au fost avute în vedere de prima instanță la individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.V., fără a-l motiva în scris,

iar la termenul acordat pentru judecarea recursului, deși a fost legal citat,

nu s-a prezentat pentru a-l susține.

Prin motivele de recurs

depuse ulterior la dosar și susținute oral de apărătorul desemnat din oficiu,

s-au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct.

17 și pct. 14 C. proc. pen.

Recurentul inculpat a

solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din

infracțiunea de dare de mită, în complicitate la dare de mită, întrucât el doar

a oferit lucrătorului de poliție sumele de bani strânse de la cei opt pasageri,

iar în subsidiar, fie achitarea sa, întrucât fapta nu prezintă gradul de

pericol social al unei infracțiuni, fie recunoașterea de circumstanțe atenuante

judiciare, cu consecința reducerii pedepsei sub limita minimă prevăzută de textul

incriminator.

Înalta

Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele

hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

C. proc.

pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și

a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor

administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică

corespunzătoare.

De

asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei

aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia,

cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale

prevăzute de art. 72 C. pen.

Din întreg materialul

probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul

cercetării judecătorești, respectiv declarațiile inculpatului, declarațiile

martorilor B.I., C.V., I.V., C.G.T., M.C.G., și D.M.I., procesul verbal de

constatare a infracțiunii și planșele foto a rezultat că, la data de 15 august

2005, în jurul orelor 11,30, pe sensul de intrare în țară, la punctul de

frontieră Borș a intrat autocarul marca Scania, aparținând firmei de transport

SC T.T. SRL Vicovu de Sus, județul Vrancea, condus de inculpatul C.V., autocar

în care se aflau 43 persoane venind din străinătate.

Cu ocazia controlului a fost

depistate un număr de 8 persoane, din cele 43 aflate în autocar, care aveau

depășit termenul legal de ședere în străinătate. Aceste persoane au fost

invitate la ghișeul polițistului de frontieră, pentru a fi implementate în baza

de date a Poliției de Frontieră.

Inculpatul C.V. a fost cel

care a adunat de la cele 8 persoane, ce aveau viza de ședere în străinătate

expirată, în total suma de 1.500 Euro, pe care a pus-o într-un pachet de țigări

Marlboro, pachet de țigări pe care l-a înmânat polițistului de frontieră B.I.

Acesta, la rândul său, a

sunat șeful de grupă care, deschizând pachetul de țigări, a găsit în interiorul

său suma de 1.500 Euro.

Susținerile inculpatului în

sensul că polițistul de frontieră B.I. i-ar fi pretins acestuia și celor 8

persoane care aveau viza de ședere expirată în spațiul Schengen, câte 200 Euro

de persoană, nu se coroborează cu nicio probă administrată în cauză, cu atât mai

mult cu cât polițistul B.I. este cel care a sesizat fapta conducerii vămii.

Cererea inculpatului recurent de schimbare a încadrării juridice a faptei din

infracțiunea de dare de mită în complicitate la dare de mită este nefondată.

Potrivit art. 255 C. pen.,

darea de mită este fapta persoanei care promite, oferă sau dă bani ori alte

foloase necuvenite unui funcționar, în scopul ca acesta să îndeplinească, să nu

îndeplinească ori să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle

sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Ca atare, elementul material

al infracțiunii de dare de mită constă în acțiunea de corupere, care se poate

realiza fie prin promisiunea, fie prin oferirea, fie prin darea de către o

persoană către un funcționar a unei sume de bani sau a altor foloase, în

modurile și scopurile arătate în art. 254 C. pen.

Pentru întregirea laturii

obiective a infracțiunii de dare de mită este necesară îndeplinirea anumitor

cerințe esențiale, respectiv:

- banii sau celelalte

foloase promise, oferite sau date să fie necuvenite, deci să aibă un caracter

de retribuție, adică să constituie plată (sau răsplată) în vederea efectuării

unui act determinat;

- promisiunea, oferirea ori

darea de bani sau alte foloase trebuie să fie anterioară îndeplinirii,

neîndeplinirii ori întârzierii în îndeplinirea actului determinat.

Pentru existența

infracțiunii de dare de mită nu este necesar ca promisiunea sau oferirea de

bani ori alte foloase să fi fost urmată de acceptare; este nerelevant, de

asemenea, refuzul funcționarului de a accepta promisiunea ori oferta de bani

sau alte foloase. Totodată, nu este necesar ca promisiunea ori oferirea de bani

sau alte foloase să fi fost urmată de executare; este suficient faptul

promiterii sau oferirii. În sfârșit, nu este necesar să se fi realizat scopul

urmărit, adică să se fi îndeplinit, să nu se fi îndeplinit sau să se fi

întârziat îndeplinirea actului determinat privitor la îndatoririle de serviciu

ori să se fi săvârșit actul determinat contrar îndatoririlor de serviciu, fiind

suficient să se fi propus, oferit sau dat bani ori alte foloase.

Potrivit art. 24 C. pen.,

autorul este persoana care săvârșește, în mod nemijlocit, fapta prevăzută de

legea penală.

Întrucât una din

modalitățile normative ale infracțiunii de dare de mită constă în oferirea de

bani sau alte foloase necuvenite unui funcționar și cum inculpatul C.V. este

cel care a oferit suma de 1.500 Euro, strânsă de la cei opt pasageri,

polițistului B.I., el are calitatea de autor al infracțiunii de dare de mită și

nu de complice.

Înalta Curte constată, de

asemenea, că este nefondată și solicitarea recurentului inculpat de a se

dispune achitarea sa, întrucât fapta nu ar prezenta gradul de pericol social al

unei infracțiuni, precum și cererea de a-i fi recunoscute circumstanțe

atenuante judiciare, motivat de împrejurarea că este infractor primar și că a

avut o conduită sinceră pe parcursul cercetărilor.

Potrivit art. 52 C. pen.,

pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului,

în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere,

pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea

concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta

penală săvârșită, cât și în ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și

modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât

inculpatul că se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite

în viitor săvârșirea de fapte penale.

Fapta săvârșită de inculpat

nu poate fi apreciată ca fiind lipsită de gradul de pericol social al unei

infracțiuni, în sensul prevederilor art. 18

1

C. pen., întrucât ea

aduce atingere, subminează încrederea în corectitudinea, probitatea funcționarilor

în exercitarea atribuțiilor lor, astfel că persoanele dovedite ca vinovate, de

asemenea, practici trebuie să fie sancționate exemplar.

Intimidarea și sancționarea

celor ce săvârșesc fapte de corupție este de natură să contribuie la micșorarea

numărului ofertelor sau promisiunilor de mită, deci la o diminuare a sferei

corupției active, iar diminuarea sferei corupției active atrage diminuarea și a

sferei corupției pasive (luarea de mită).

Totodată, nu se impune a-i

fi recunoscute inculpatului circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art.

74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., întrucât prima instanță a avut în vedere la

individualizarea pedepsei aplicate inculpatului cele două împrejurări relevate

de acesta, constând în lipsa antecedentelor penale și conduita parțial sinceră

adoptată.

Față de cele menționate mai

sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 112/ A din 16 octombrie 2007 a

Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlul

de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 112/ A din

16 octombrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 ianuarie 2008.