ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 181/2008

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 152 din 28 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 1260/111/2006, în baza art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul C.V., la o pedeapsă de 2 ani închisoare. În baza art. 81 și art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Potrivit art. 255 alin. (4) C. pen., s-a dispus confiscarea în favoarea statului a sumei de 1.500 Euro, alcătuită din: - 5 bancnote cu cupiura de 100 Euro ; - 20 bancnote cu cupiura de 50 Euro, aflate în prezent în compartimentul grefă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, predate cu procesul verbal de predare corpuri delicte din 17 august 2005, aflat în dosarul de urmărire penală.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 500 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: La data de 15 august 2005, în jurul orelor 11,30, la punctul de trecere a frontierei Borș, sensul de intrare în țară, s-a prezentat inculpatul C.V., conducând autocarul Scania ,care aparținea firmei de transport SC T.T. SRL Vicovu de Sus, județul Suceava. În autocar se aflau 43 călători care, la controlul de frontieră, au prezentat pașapoartele și permisele de ședere ale acestora în străinătate. Actele au fost prezentate de către inculpat agentului de poliție B.I., care a constatat că un număr de 8 din cei 43 de călători aveau depășit termenul de ședere în străinătate.

Acesta a solicitat inculpatului să cheme cele 8 persoane, pentru a fi implementate în baza de date a Poliției de Frontieră. Revenind la autocar, inculpatul a cerut celor 8 persoane aflate în această situație să dea câte 200 Euro fiecare, pentru a oferi suma agentului de poliție, astfel încât acesta să nu-i implementeze în baza de date a poliției. După strângerea sumei de 1.500 Euro, inculpatul s-a deplasat la toneta de control și a oferit polițistului, într-un pachet de țigarete, suma de bani, în scopul mai sus arătat. S-a mai reținut că, inițial, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, refuzând să semneze procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, dar ulterior, printr-un memoriu, a recunoscut că a strâns suma de 1.500 Euro de la cele 8 persoane, sumă pe care i-a oferit-o polițistului de frontieră, specificând însă că acesta ar fi cerut suma respectivă.

În drept, fapta inculpatului C.V. de a oferi martorului B.I., agent de poliție din cadrul Poliției de frontieră, suma de 1500 Euro, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul C.V., care a solicitat, în principal, restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, instanța nefiind legal sesizată, iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de dare de mită, în complicitate la dare de mită și achitarea sa, în baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc.

pen., combinat cu art. 18 1 C. pen., întrucât fapta săvârșită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. În situația menținerii hotărârii de condamnare, inculpatul a solicitat să-i fie recunoscute circumstanțele atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. Prin decizia penală nr. 112/A/2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.V. A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 50 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în apel. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Oradea a constatat că, cererea formulată de inculpat de restituire a cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale, în baza art. 332 alin. (2) C. proc.

pen., pentru nelegala sesizare a instanței este neîntemeiată. Astfel, încălcarea dispozițiilor privind sesizarea instanței are în vedere regularitatea desfășurării urmăririi penale, prin trecerea cauzei prin toate stadiile procesuale obligatorii (punerea în mișcare a acțiunii penale, prezentarea materialului de urmărire penală, întocmirea rechizitoriului în condiții legale de către procuror), ceea ce în cauză s-a realizat. De asemenea, potrivit art. 317 C. proc. pen., judecata se mărginește la fapta și la persoana arătate în actul de sesizare a instanței, iar în caz de extindere a procesului penal și la fapta și persoana la care se referă extinderea. Câtă vreme procurorul nu a înțeles să solicite extinderea procesului penal cu privire și la cei 8 pasageri care aveau termenul legal de ședere în spațiul Schengen depășit, Curtea de Apel a apreciat că instanța a fost legal sesizată doar cu privire la inculpatul C.V.

În ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de dare de mită, în complicitate la dare de mită, s-a reținut că și aceasta este nefondată. Astfel, potrivit art. 255 C. pen., infracțiunea de dare de mită se săvârșește și în modalitatea oferirii de bani, în modurile și scopurile arătate în art. 254 C. pen., inculpatul C.V. fiind cel care a oferit sumele de bani strânse de la cei 8 pasageri, el fiind autorul faptei, în accepțiunea art. 24 C. pen., potrivit căruia autor este persoana care săvârșește, în mod nemijlocit, fapta prevăzută de legea penală. Totodată, instanța de apel a apreciat că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., și nici că fapta comisă ar fi lipsită de pericol social, câtă vreme motivele invocate de apelant (lipsa antecedentelor penale și poziția sa sinceră) au fost avute în vedere de prima instanță la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.V., fără a-l motiva în scris, iar la termenul acordat pentru judecarea recursului, deși a fost legal citat, nu s-a prezentat pentru a-l susține. Prin motivele de recurs depuse ulterior la dosar și susținute oral de apărătorul desemnat din oficiu, s-au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și pct. 14 C. proc. pen. Recurentul inculpat a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de dare de mită, în complicitate la dare de mită, întrucât el doar a oferit lucrătorului de poliție sumele de bani strânse de la cei opt pasageri, iar în subsidiar, fie achitarea sa, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, fie recunoașterea de circumstanțe atenuante judiciare, cu consecința reducerii pedepsei sub limita minimă prevăzută de textul incriminator.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare. De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Din întreg materialul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești, respectiv declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor B.I., C.V., I.V., C.G.T., M.C.G., și D.M.I., procesul verbal de constatare a infracțiunii și planșele foto a rezultat că, la data de 15 august 2005, în jurul orelor 11,30, pe sensul de intrare în țară, la punctul de frontieră Borș a intrat autocarul marca Scania, aparținând firmei de transport SC T.T. SRL Vicovu de Sus, județul Vrancea, condus de inculpatul C.V., autocar în care se aflau 43 persoane venind din străinătate. Cu ocazia controlului a fost depistate un număr de 8 persoane, din cele 43 aflate în autocar, care aveau depășit termenul legal de ședere în străinătate.

Aceste persoane au fost invitate la ghișeul polițistului de frontieră, pentru a fi implementate în baza de date a Poliției de Frontieră. Inculpatul C.V. a fost cel care a adunat de la cele 8 persoane, ce aveau viza de ședere în străinătate expirată, în total suma de 1.500 Euro, pe care a pus-o într-un pachet de țigări Marlboro, pachet de țigări pe care l-a înmânat polițistului de frontieră B.I. Acesta, la rândul său, a sunat șeful de grupă care, deschizând pachetul de țigări, a găsit în interiorul său suma de 1.500 Euro. Susținerile inculpatului în sensul că polițistul de frontieră B.I. i-ar fi pretins acestuia și celor 8 persoane care aveau viza de ședere expirată în spațiul Schengen, câte 200 Euro de persoană, nu se coroborează cu nicio probă administrată în cauză, cu atât mai mult cu cât polițistul B.I.

este cel care a sesizat fapta conducerii vămii. Cererea inculpatului recurent de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de dare de mită în complicitate la dare de mită este nefondată. Potrivit art. 255 C. pen., darea de mită este fapta persoanei care promite, oferă sau dă bani ori alte foloase necuvenite unui funcționar, în scopul ca acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească ori să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. Ca atare, elementul material al infracțiunii de dare de mită constă în acțiunea de corupere, care se poate realiza fie prin promisiunea, fie prin oferirea, fie prin darea de către o persoană către un funcționar a unei sume de bani sau a altor foloase, în modurile și scopurile arătate în art. 254 C. pen.

Pentru întregirea laturii obiective a infracțiunii de dare de mită este necesară îndeplinirea anumitor cerințe esențiale, respectiv: - banii sau celelalte foloase promise, oferite sau date să fie necuvenite, deci să aibă un caracter de retribuție, adică să constituie plată (sau răsplată) în vederea efectuării unui act determinat; - promisiunea, oferirea ori darea de bani sau alte foloase trebuie să fie anterioară îndeplinirii, neîndeplinirii ori întârzierii în îndeplinirea actului determinat. Pentru existența infracțiunii de dare de mită nu este necesar ca promisiunea sau oferirea de bani ori alte foloase să fi fost urmată de acceptare; este nerelevant, de asemenea, refuzul funcționarului de a accepta promisiunea ori oferta de bani sau alte foloase.

Totodată, nu este necesar ca promisiunea ori oferirea de bani sau alte foloase să fi fost urmată de executare; este suficient faptul promiterii sau oferirii. În sfârșit, nu este necesar să se fi realizat scopul urmărit, adică să se fi îndeplinit, să nu se fi îndeplinit sau să se fi întârziat îndeplinirea actului determinat privitor la îndatoririle de serviciu ori să se fi săvârșit actul determinat contrar îndatoririlor de serviciu, fiind suficient să se fi propus, oferit sau dat bani ori alte foloase. Potrivit art. 24 C. pen., autorul este persoana care săvârșește, în mod nemijlocit, fapta prevăzută de legea penală. Întrucât una din modalitățile normative ale infracțiunii de dare de mită constă în oferirea de bani sau alte foloase necuvenite unui funcționar și cum inculpatul C.V.

este cel care a oferit suma de 1.500 Euro, strânsă de la cei opt pasageri, polițistului B.I., el are calitatea de autor al infracțiunii de dare de mită și nu de complice. Înalta Curte constată, de asemenea, că este nefondată și solicitarea recurentului inculpat de a se dispune achitarea sa, întrucât fapta nu ar prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni, precum și cererea de a-i fi recunoscute circumstanțe atenuante judiciare, motivat de împrejurarea că este infractor primar și că a avut o conduită sinceră pe parcursul cercetărilor. Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul că se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de fapte penale. Fapta săvârșită de inculpat nu poate fi apreciată ca fiind lipsită de gradul de pericol social al unei infracțiuni, în sensul prevederilor art. 18 1 C. pen., întrucât ea aduce atingere, subminează încrederea în corectitudinea, probitatea funcționarilor în exercitarea atribuțiilor lor, astfel că persoanele dovedite ca vinovate, de asemenea, practici trebuie să fie sancționate exemplar.

Intimidarea și sancționarea celor ce săvârșesc fapte de corupție este de natură să contribuie la micșorarea numărului ofertelor sau promisiunilor de mită, deci la o diminuare a sferei corupției active, iar diminuarea sferei corupției active atrage diminuarea și a sferei corupției pasive (luarea de mită). Totodată, nu se impune a-i fi recunoscute inculpatului circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., întrucât prima instanță a avut în vedere la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului cele două împrejurări relevate de acesta, constând în lipsa antecedentelor penale și conduita parțial sinceră adoptată. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 112/ A din 16 octombrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 112/ A din 16 octombrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2008.