ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1830/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1830/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor de la dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 182/ P din 02 iunie 2006 pronunțată de

Tribunalul Bihor, în baza art. 189 alin. (2) cu aplicarea art. 13 C. pen. a

fost condamnat inculpatul R.U.C., fiul lui G.

și I.,

cetățean român, studii medii, stagiul militar nesatisfacut, fără ocupație, fără loc de muncă, căsătorit, cu un copil minor, cu antecedente penale, la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 211 alin. (2) lit. a), d), e) cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 676 din 20 aprilie 2004 a Judecătoriei Gherla, definitivă prin neapelare, în pedepsele componente de: 3 ani închisoare, 5 ani închisoare, 3 ani 6 luni închisoare și s-a înlăturat sporul de 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 36 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză de 7 ani închisoare și 7 ani închisoare, cu pedepsele de mai sus, de 3 ani închisoare, 5 ani închisoare și 3 ani 6 luni închisoare, aplicate pentru infracțiuni concurente, în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 2 luni închisoare, stabilindu-se pedeapsa rezultantă de 7 ani 2 luni închisoare, cu executare în regim de detenție.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. și art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioadele executate și arestul preventiv, după cum urmează:

·

de la 03 aprilie 1997, la 18 august 1997; de la 19 august 1997, la 02 septembrie 1997; de la 19 martie 1998, la 18 mai 1998; de la 18 aprilie 2002, la 02 iunie 2004, data liberării condiționate din executarea sentinței penale nr. 676 din 20 aprilie 2004 a Judecătoriei Gherla.

·

de la 07 august 2001, data arestării preventive în prezenta cauză, cu mandatul de arestare preventivă nr. 37 din 20 ianuarie 2001 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor în baza ordonanței din 29 ianuarie 2001, la 24 ianuarie 2002, data punerii în libertate prin Decizia penală nr. 76/R din 24 ianuarie 2002 a Curții de Apel Oradea.

Pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor de la art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

S-a anulat mandatul de executare nr. 873/2004 emis de Judecătoria Gherla în baza sentinței penale nr. 676 din 20 aprilie 2004 și s-a dispus emiterea unui nou mandat potrivit dispozițiilor prezentei hotărâri.

În baza art. 189 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 C. pen. a fost condamnat inculpatul T.G.l., fiul lui l. și I., cetățean român, studii 12 clase, stagiul militar nesatisfacut, fără ocupație, fără loc de muncă, căsătorit, cu un copil minor, la 7 ani închisoare.

În baza art. 211 alin. (2) lit. a), d), e) cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 C. pen., a fost condamnat același inculpat la 7 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus, în pedeapsa de 7 ani închisoare.

S-a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului, dispusă prin ordonanța din 29 ianuarie 2001 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor nu s-a pus în executare, iar prin încheierea nr. 12 din 07 februarie 2005 a Tribunalului Bihor s-a constatat încetată de drept această măsură.

Pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor de la art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

S-a luat act că partea civilă C.H.R., a renunțat la pretențiile bănești formulate în cauza.

S-a luat act că partea civilă B.O.M., a renunțat la pretențiile bănești formulate în cauză.

În baza art. 118 lit. d) C. pen. s-a dispus confiscarea, în favoarea statului, de la fiecare inculpat, a echivalentului în lei al sumei de câte 1.250 DOLARI SUA la data executării efective.

În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat să plătească în favoarea statului câte 15.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în noaptea de 23 - 24 decembrie 2000, în timp ce partea vătămată B.O.M. se afla în localitatea Sânmartin la volanul autoturismului său A., împreună cu C.H.R. și L.A., a fost blocat de circa patru autoturisme, din care a recunoscut autoturismul marca V. aparținând inculpatului T.G., zis G.D., autoturisme din care au coborât 15-20 persoane înarmate cu bâte, care s-au manifestat violent la adresa sa și a celor doi însoțitori, dintre agresori recunoscându-i pe inculpații R.U.C. și T.G.

Toți cei trei ocupanți ai mașinii A. au încercat să scape prin fugă, însă B.O.M. și C.H.R. au fost prinși și imobilizați. Partea vătămată B.O.M. a fost lovit de cei doi inculpați, tăiat la mâna stângă cu un cuțit și deposedat de suma de 2.500 DOLARI SUA pe care îi avea asupra sa în buzunarul stâng al bluzei de trening.

C.H.R. a fost prins și sechestrat, introdus în portbagajul unui autoturism V.W.P. de către T.G. și o altă persoană solidă, de 30-35 de ani, tuns scurt, înarmat cu o rangă, care l-a lovit și i-a adresat cuvintele „știi cine sunt eu? Eu sunt U. din Arad" și care i-a cerut să-i dea înapoi un autovehicul marca J.

Apoi a fost dus o porțiune de drum în portbagajul autovehiculului respectiv, transferat în autoturism pe bancheta din spate și transportat în Arad, cu privire la această faptă efectuându-se cercetări în Dosarul nr. 6/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, dosar în care la data de 01 mai 2001 a fost sesizată instanța de judecată, fiind trimiși în judecată inculpații L.l.C., M.S. și M.W.

Înainte de a porni spre Arad, inculpatul T.G. l-a deposedat de un lanț de aur pe care-l purta la gât în greutate de 118 grame, în valoare de 2.000-2.300 DM, în timp ce era agresat, amenințat, inclusiv cu un pistol, astfel încât nu s-a putut opune deposedării.

Din actele și lucrările de la dosar, instanța de fond a reținut următoarele :

Starea de fapt mai sus prezentată reprezintă o parte dintr-un complex de activități infracționale, cercetate și judecate de mai multe parchete și instanțe, o parte din rechizitoriile și hotărârile pronunțate fiind atașate prezentei cauze, activități infracționale în care au fost implicați în egală măsură atât inculpații cât și părțile vătămate.

I. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj emis la data de 30 martie 2001 în Dosarul de urmărire penală nr. 101/P/2001 au fost trimiși în judecată inculpații:

- B.O.M., pentru infracțiunile de furt calificat prevăzute de art. 208-209 alin. (1) lit. a), g), i) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și șantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;

- Z.F. pentru infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen. și favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.;

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj emis la data de 20 septembrie 2001 în Dosarul de urmărire penală nr. 236/P/2001 a fost trimis în judecată inculpatul C.H.R. pentru infracțiunile de furt calificat prevăzute de art. 208-209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen. și șantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen.

Cele două dosare de urmărire penală de mai sus au fost conexate în fața instanței, Judecătoria Turda pronunțându-se asupra lor prin sentința penală nr. 761 din 09 decembrie 2004 prin care au fost condamnați inculpații B.O.M., C.H.R. și Z.F. pentru toate infracțiunile anterior enumerate.

Actele organelor judiciare penale mai sus enunțate se găsesc în prezentul dosar la filele 447-453 (s.p. nr. 761 din 09 decembrie 2004 a Judecătoriei Turda); filele 454-460 (rechizitoriu); filele 461-474 (rechizitoriu) și stabilesc următoarea stare de fapt și de drept:

În noaptea de 16 - 17 decembrie 2000 C.H.R., B.O. și Ș.N., au sustras din curtea imobilului situat în Oradea, autoturismul M.P. aparținând părții vătămate R.G.

Autoturismul se afla în Oradea pentru reparații, fiind adus de proprietar la un service auto, situat în vecinătatea imobilului din a cărui curte a fost sustras. Cel care a sesizat organele de urmărire penală la data de 18 decembrie 2000 a fost numitul K.N., proprietarul service-ului.

Drept dovadă că inculpații B.O., C.H.R. și Ș.N. au fost autorii furtului, s-a reținut că la câteva zile R.U.C., fratele părții vătămate, a fost contactat telefonic de B.O., care i-a propus să răscumpere mașina pentru suma de 10.000 DM, propunere acceptată.

Urmare a acestei convorbiri, în seara zilei de 23 decembrie 2000,

R.U.C., însoțit de prietenii săi, s-a deplasat din Arad în

Oradea, la Restaurantul B., având asupra sa suma de 6.000 DM. Pentru a alcătui întreaga sumă pretinsă de B.O. i-a cerut împrumut lui T.G. diferența, însă acesta i-a remis doar suma de 2.000 DM.

În jurul orelor 24,00, după ce a purtat o discuție telefonică cu R., B.O., însoțit de C.H.R., cu un autoturism marca A. au sosit în fata restaurantului B.

În timp ce B.O. a rămas în mașină, discuția nemijlocită s-a

purtat între C.H.R. și R.U.C. Acesta i-a comunicat că nu deține întreaga sumă, ci doar 8.000 DM, moment în care C.H. s-a consultat cu B.O., dacă să primească sau nu această sumă. B. s-a exprimat textual „i-ai că sunt buni și ăia".

Luând banii, C.H. i-a spus lui R.U.C. că urmează să îl anunțe în circa jumătate de oră unde se afla autoturismul sustras.

Se reține în considerentele sentinței penale nr. 761/2004 a Judecătoriei Turda că grupul lui R.U.C. venit din Arad și autorii furtului – B.O. și C.H.R. - nu au mai luat legătura în noaptea de 23 - 24 decembrie 2000, întrucât B. și C. nu au avut nici un moment intenția de a restitui mașina, ci de a o valorifica.

Ori, tocmai faptele imediat următoare plății răscumpărării fac obiectul rechizitoriului cu care a fost sesizată instanța de fond, această parte a activității infracționale fiind acoperită prin urmărirea penală și cercetarea judecătorească din prezenta cauză.

Revenind la considerentele sentinței penale nr. 761/2004 a Judecătoriei Turda, se reține că în cursul lunii ianuarie 2001 B.O. I-a contactat pe Z.F., oferindu-i spre vânzare autoturismul M.P. cu prețul de 16.000 DOLARI SUA.

La rândul său, acesta I-a oferit lui R.G. cu prețul de

17.000 DOLARI SUA, iar R.G. i-a relatat prietenului său S.H.

despre posibilitatea cumpărării mașinii.

Din datele pe care Ie-a primit despre autoturism, S.H. a luat

legătura cu un ofițer I.G.P., aflând că este vorba despre o mașină furată.

Drept urmare, R.G. a fost îndemnat să țină legătura cu

Z.F. spre a fi depistați făptuitorii.

În vederea vânzării, autoturismul trebuia transportat la Râmnicu

Vâlcea, iar în acest scop Z.F. i-a cerut lui R.G. să-i

procure două plăcuțe cu numere de înmatriculare și un tichet de răspundere civilă auto, știind că tatăl acestuia deține un service auto în orașul Brezoi, jud. Vâlcea.

După ce R.G. a procurat obiectele solicitate, i Ie-a remis lui Z.F., în apropierea orașului Sibiu.

Acesta din urmă și-a continuat drumul spre Oradea, unde trebuia să se întâlnească cu B.O. și să vadă autoturismul M.P.

Între timp a fost sunat însă chiar de B., care i-a solicitat să se întâlnească pe traseu, pentru că la rândul său se deplaseze spre București.

În timp ce Z.F. se îndrepta spre întâlnirea cu B., a fost apelat de R.G., care în acest mod a aflat unde se găsesc ceilalți, iar pe filiera S.H. a fost anunțat ofițerul I.G.P.

Informația a fost transmisă la I.P.J. Cluj, care a constituit un baraj la ieșirea din Turda spre Alba lulia pe DN 1 E 60, la podul peste râul Arieș.

În același timp s-au luat măsuri de supraveghere a benzinăriei XXX din localitatea Gilău, jud. Cluj. în jurul orelor 2,00, în incinta benzinăriei a intrat autoturismul D.C., condus de Z.F., care s-a întors spre Cluj.

La scurt timp, dinspre Oradea au apărut mai întâi autoturismul M.P. furat, condus de C.H.R. și care se afla însoțit de Ș.N., urmat de autoturismul M., condus de B.O.M. Aceste două mașini au părăsit benzinăria în direcția Cluj Napoca.

Luându-se legătura cu postul de control Feleacu, s-a confirmat trecerea în coloană a celor trei autoturisme.

La barajul constituit în municipiul Turda, la semnul organelor de poliție, au oprit doar mașinile M. și D.C., în timp ce mașina M.P., condusă de C.H.R. a evitat blocajul, fiind urmărită de organele de poliție.

Asupra acestui autoturism s-au executat 6 focuri de armă, însă în cele din urmă cei doi ocupanți ai mașinii au abandonat-o și au reușit să scape.

II. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor emis la data de 02 mai 2001 în Dosarul de urmărire penală nr. 6/P/2001 au fost trimiși în judecată inculpații:

- L.l.C., pentru infracțiunea de lipsire de libertate prevăzută de art 189 alin. (2) C. pen.;

- M.S., pentru infracțiunea de lipsire de libertate prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.;

- M.W., pentru infracțiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.

Cu privire la învinuiții T.G.l. și R.U.C. s-a dispus disjungerea cauzei pentru infracțiunile de lipsire de libertate și tâlhărie.

S-a reținut că în data de 24 decembrie 2000 organele de poliție au fost sesizate de B.O.M. că în noaptea de 23 - 24 decembrie 2000 prietenul său C.H.R. a fost răpit în localitatea Sânmartin de un grup de persoane condus de T.G. și R.U.C., care i-au cerut ulterior suma de 10.000 DOLARI SUA pentru eliberare.

C.H.R. s-a prezentat la organele de poliție în data de 06 ianuarie 2001, depunând o plângere în sensul că în noaptea de 23 - 24 decembrie 2000 în timp ce se afla în autoturismul proprietatea lui B.O.M., împreună cu acesta și cu L.A., în localitatea Sânmartin, au fost urmăriți de 4 autoturisme descrise astfel:

·

V.B. de culoare închisă;

·

A. berlină de culoare închisă, cu număr de înmatriculare de Italia;

·

A.B. de culoare argintie, cu număr de înmatriculare de București;

·

V.W.P., model nou de culoare argintie, cu numere de înmatriculare românești;

Deși a încercat să scape de urmăritori, mașina condusă de B.O. a fost blocată în apropierea unor garaje, cei trei ocupanți au fugit în direcții diferite, dar R.U.C. a reușit să-l prindă pe C.H.R.

Acesta a fost imobilizat, introdus în autoturismul V.W.P. și transportat într-un loc din apropierea unei păduri, bătut și introdus în altă mașină, după care s-au întors în Oradea (unde locuiește B.O.M.).

C.H.R. a fost mutat în alt autoturism, marca F.S., condus de Z.O.F., identificat ulterior ca fiind inculpatul M.S., autoturism în care se afla și L.l.C.

În acest mod a fost transportat în Arad unde a fost ținut împotriva voinței sale până la 28 decembrie 2000, într-un apartament din apropierea Centrului Comercial B., fiind păzit permanent de L.l.C. și chiar încătușat de mai multe ori.

La 28 decembrie 2000 a fost mutat la locuința lui M.W., unde a fost ținut până la 31 decembrie 2000, când a fost mutat din nou într-o garsonieră. Aici a fost ținut până în noaptea de 05 ianuarie 2001 când a fost pus în libertate și s-a întors la Oradea.

Prin sentința penală nr. 526 din 18 martie 2005 a Judecătoriei Oradea s-a

dispus condamnarea inculpatului L.l.C. pentru infracțiunea de lipsire de libertate la pedeapsa de 6 ani închisoare; achitarea inculpatului M.S.l. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit. c) C. proc. pen., de sub învinuirea comiterii infracțiunii

de lipsire de libertate, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal cu privire

la inculpatul M.W., decedat la 12 ianuarie 2004, sub aspectul

infracțiunii de favorizare a infractorului, dar această sentință nu este definitivă, fiind aflată în prezent pe rolul instanței de apel.

Actele organelor judiciare penale la care s-a făcut referire mai sus se află în prezentul dosar la filele 516-521 și filele 571-574.

III. În prezenta cauză, care are ca obiect infracțiunile de lipsire de libertate și tâlhărie, reținute în sarcina numiților T.G.l. și R.U.C., în calitate de inculpați, săvârșite împotriva numiților B.O.M. și C.H.R. în calitate de părți vătămate, absolut toate persoanele audiate ca părți vătămate, inculpați și martori și-au schimbat declarațiile pe parcursul procesului penal.

Astfel, partea vătămată C.H.R. a formulat plângere penală la data de 06 ianuarie 2001 împotriva inculpaților pentru infracțiunile anterior descrise (aflate la fila 27 dosar u.p.); a depus la dosar certificatul medico-legal nr. 35/la/20 din 08 ianuarie 2001 eliberat de LML Bihor-Oradea privind existența leziunilor produse prin loviri repetate cu corpuri dure ce pot data din 23 - 24 decembrie 2000 ce au necesitat 15 zile îngrijiri medicale(aflat la fila 28 dosar u.p.); a descris în mod amănunțit evenimentele din perioada 23 decembrie 2000 - 06 ianuarie 2001 (filele 29-41 dosar u.p.; filele 44-45 dosar u.p.); a participat la confruntarea cu inculpatul R.U.C. (filele 46-47 dosar u.p.); a condus în teren organele judiciare indicând în mod exact toate locațiile din orașul Arad în care a fost sechestrat, respectiv: pentru perioada 24 - 28 decembrie 2000, pentru perioada 28-31 decembrie 2000, pentru perioada 31 decembrie 2000 - 05 ianuarie 2001.

De asemenea, partea vătămată a condus organele judiciare cu aceeași ocazie pe str. S. unde, în dreptul imobilului cu nr. X, a recunoscut și indicat autoturismul F.S., de culoare vișinie, cu care a fost transportat în noaptea de 23 - 24 decembrie 2000 pe ruta Tinca-Beliu-Pâncota-Arad, la volan aflându-se un bărbat, căruia ceilalți răpitori i se adresau cu numele Z.O.F.

În același moment, organele de poliție au sunat la poarta imobilului cu nr.X, iar persoana de sex feminin care a răspuns a declarat că autoturismul aparține numitului M.S.

Toate amănuntele de mai sus au fost consemnate în procesul verbal de conducere în teren întocmit la data de 09 ianuarie 2001 de I.P.J. Bihor, însoțit de planșele de fotografii judiciare cuprinzând declarațiile amănunțite ale părții vătămate C.H.R., inclusiv descrierea și indicarea obiectelor de mobilier din cele trei apartamente (filele72-89 dosar u.p.).

Cu privire la conducătorul autoturismului F.S., identificat în fața imobilului cu nr. X de pe str. S. din Arad, la data de 09 ianuarie 2001, la I.P.J. Arad s-a procedat la recunoașterea din grup (proces verbal fila 102-106 dosar u.p.), ocazie cu care partea vătămată C.H.R. a indicat pe M.S. zis Z.O.F., așa cum rezultă din planșa cu fotografii judiciare.

Apoi C.H.R. a condus organele judiciare în Sanmartin,

jud. Bihor, în parcarea auto din zona blocurilor, unde mașina în care se afla a fost blocată de mai multe autovehicule, a descris modul în care a fost prins în spatele garajelor și a refăcut împreună cu organele de poliție, ruta pe care a fost transportat între Sanmartin și Arad, după cum urmează :

În zona din spatele garajelor a fost prins și introdus în portbagajul mașinii V.W.P., fiind transportat pe traseul Sanmartin - Băile Felix -Hidișelul de Jos.

Mașina s-a oprit la cea 1 km de intersecția drumului de Holod cu drumul de drumul de Mierlău, pe câmp, unde a fost scos din portbagaj,

așezat pe bancheta din spate și încadrat de alte două persoane.

Din acest loc mașina s-a întors în Oradea, ieșind de pe drumul

spre Mierlău, ocazie cu care partea vătămată a observat indicatorul rutier

Oradea-Holod 17.

După ce a fost transportat pe mai multe străzi din Oradea, mașina a ieșit din nou pe ruta Nufărul - Băile Felix - Hidișelul de Jos - Hidișelul de Sus - Calea Mare - Lăzăreni - Bicăcel - drumul spre Holod, până la intersecția cu drumul spre Miheleu.

La intersecția cu drumul județean 795, în locul în care se află indicatoarele rutiere „Valea Mare 3, Ginta 4", partea vătămată a fost transbordat din V.W.P. în mașina F.S. cu care a fost dus până la Arad, pe ruta Tinca - Salonta.

Toate aceste amănunte sunt consemnate în procesul verbal din 07 ianuarie 2001 și planșele cu fotografii judiciare, întocmit de I.P.J. Bihor, aflat la filele 89-101 în dosar u.p.

În fața instanței, partea vătămată C.H.R. nu a fost

audiat, întrucât inițial a fost deținut în Penitenciarele Gherla și Cluj pentru

infracțiunile de furt calificat și șantaj cu privire la autoturismul M.P., proprietatea lui R.G., faptă pentru care a și fost condamnat prin sentința penală nr. 761/2004 a Judecătoriei Turda.

Mandatul de arestare preventivă în cauza de mai sus a fost emis la

13 februarie 2001 în lipsă și pus în executare la 29 august 2001, când inculpatul C.H.R., dat în urmărire generală a fost prins pe raza municipiului Satu Mare.

De sub puterea acestui mandat a fost pus în libertate la data de 28 februarie 2002, prin revocarea măsurii arestării preventive (fila 82), fiind

prezent în fața acestei instanțe în calitate de parte vătămată, la un singur

termen de judecată - 30 septembrie 2002 (fila 121), când a declarat doar că nu are nici o pretenție civilă față de inculpați.

Ulterior, partea vătămată nu s-a mai prezentat în instanță, deși pe numele său au fost emise numeroase mandate de aducere spre a fi audiat, nu a mai putut fi găsit, fiind dat din nou în urmărire generală.

Este adevărat că la fila 126 la dosar s-a depus un înscris autentificat intitulat „Declarație" ce emană de la partea vătămată C.H.R., cu conținutul: „Declar că în noaptea de 24 decembrie 2000 nu am fost lipsit de libertate, nici tâlhărit de T.G.l. și nici de R.U.C., ci de către alte persoane neidentificate", dar acest înscris va fi înlăturat în totalitate din ansamblul probator, fiind lipsit de orice relevanță și contrazis nu numai de declarațiile ample date anterior chiar de C.H.R., ci și de toate celelalte probe administrate în cauză.

De altfel, nu există nici o rațiune pentru a lua în considerare un astfel de înscris, după ce C.H.R. a înțeles să formuleze plângere penală privind fapte și persoane clar determinate, iar apoi a descris cu lux de amănunte întregul curs al evenimentelor, așa cum s-a arătat mai sus.

De altfel, partea vătămată C.H.R. descrie în declarațiile sale, în mod amănunțit, inclusiv interiorul apartamentelor în care a fost sechestrat, mergând până la detalii de mobilier, amănunte care dovedesc cu certitudine prezenta sa în acele apartamente: „Apartamentul avea o ușă de culoare maro cu model în „V", cu deschizătura în jos, asemănător parchetului. Când am intrat, în dreapta era un cuier de lemn pe perete, în stânga era bucătăria. în față direct era camera mare cu mobilă veche, de culoare maro închis. Cum intrai în cameră la stânga, era o canapea veche extensibilă și un fotoliu cu husă crem cu verde peste el. în colțul din dreapta era un TV color model vechi cu carcasă de lemn pe o masă de fier negru, sudată. Lângă TV mai era un fotoliu, din această cameră, la mijlocul peretelui din stânga era ieșirea la balcon.

La dreapta cuierului din antreu se afla un alt hol unde mai era un dulap, apoi pe dreapta WC-ului de serviciu și pe stânga baia principală, unde era o perdea la vana de culoare roșie sau roz. Tot din acest hol erau intrările în celelalte două camere, una din ele, cea din stânga, fiind mobilată sumar doar cu ceva dulapuri.

Pe mine m-au ținut în cealaltă cameră, în care se aflau pe peretele din stânga de la intrare două fotolii și o masă, iar pe peretele din dreapta, un pat. Pe același perete cu patul era un dulap alb cu modele albastre și care avea fermoar, lucru neobișnuit.(declarație fila 34-35 dosar u.p.)

Aceste declarații, prin ele însele, dovedesc cu certitudine prezenta părții vătămate în locurile descrise cu atât de multe amănunte, iar alăturate proceselor verbale de conducere în teren, de cercetare la fața locului, de confruntare, se află în acord cu celelalte probe de la dosar și se integrează în ansamblul faptelor stabilite prin hotărârile penale la care s-a făcut referire mai sus.

Partea vătămată B.O.M. a formulat plângere penală pentru infracțiunea de tâlhărie din aceeași noapte de 23 - 24 decembrie 2000, indicând în mod explicit, între agresori, pe G.D. și pe U. din Arad (filele 48,49,50,51 dosar u.p.).

Apoi, în declarațiile de la filele 52-56, precum și ocazia confruntării cu inculpatul R.U.C. - fila 59-61 dosar u.p., partea vătămată B.O. a reiterat susținerea că în noaptea de

23 - 24 decembrie 2000, în timp ce se afla cu mașina sa A.

în localitatea Sanmartîn împreună cu C.H.R. și L.A., a fost blocat de mai multe autoturisme din care au coborât

aproximativ 12 bărbați între care T.G. și R.U., care l-au prins și i-au sustras din buzunar suma de 2.500 DOLARI SUA, în timpul

altercației fiind tăiat la mâna stângă cu un cuțit.

În faza de judecată, la termenul din 10 decembrie 2001 (fila 47) partea vătămată B.O. a declarat că nu inculpatul R.U.C., prezent în instanță în stare de arest preventiv, este cel

împotriva căruia a formulat plângere, fără a oferi nici un fel de explicație

pentru această schimbare radicală de atitudine.

Ulterior, la termenul din 10 mai 2004, (fila 295), fiind el însuși în stare de arest în dosarul privind furtul autoturismului M.P. proprietatea lui R.C., a declarat că în noaptea de 23 - 24 decembrie 2000 nu s-a aflat în localitatea Sânmartin; nu s-a întâlnit cu T.G. și nici cu R.U.C.; nu i s-a furat nici o sumă de bani; nici o persoană nu a fost sechestrată; nu corespund

adevărului cele arătate în plângerea penală pe care a formulat-o; deși la

data de 07 februarie 2001 a fost arestat în Turda, nu are cunoștință și nu l-a văzut pe C.H.R. la volanul vreunui autoturism M.P. și nici nu a fost implicat personal în furtul vreunui autoturism în Oradea.

Petru a lămuri contradicțiile asupra laturii penale și asupra laturii civile a cauzei, raportat la declarațiile de mai sus, la termenul din 28 octombrie 2005 (fila 606) s-au solicitat părții vătămate explicațiile necesare,

însă acesta a refuzat categoric să dea declarație, arătând că își menține

toate declarațiile date anterior, precum și constituirea de parte civilă: „deși mi se solicită în instanță să dau declarație în calitate de parte vătămată în acest dosar, refuz să răspund întrebărilor instanței și

singurul lucru pe care-l declar este că doresc să mențin declarațiile date

până în prezent. Doresc să fie obligat T.G. să îmi restituie suma de 3.000 DOLARI S.U.A. pe care mi i-a luat din buzunar în localitatea Sânmartin în noaptea de 23/24 decembrie 2000".

Ca urmare, instanța de fond a înlăturat toate declarațiile părții

vătămate B.O.M. care nu au justificare credibilă și a reținut doar declarațiile date în faza de urmărire penală, care se pot corobora cu

declarațiile părții vătămate C.H.R., precum și cu celelalte probe administrate în cauză.

Inculpatul T.G. a fost audiat în instanță la termenul din 03 februarie 2006 (filele 646-647), recunoscând doar o parte din evenimentele care s-au succedat în noaptea de 23 - 24 decembrie 2000, și anume: deplasarea lui R.U.C. și a prietenilor săi din Arad în Oradea; discuțiile cu B.O. privind răscumpărarea mașinii M.P. și plata efectivă a sumei de bani solicitate.

Din declarația dată în instanță de inculpatul T.G. s-a reținut următoarele: „în ziua de 24 decembrie 2000, începând cu orele după-amiezei, am organizat o petrecere de familie la care mi-am invitat prietenii, la barul de pe str. V. din Oradea. Probabil că această petrecere a început în jurul orelor 20,00. După orele 21,00 au sosit și invitații mei din Arad, respectiv R.U. împreună cu alți trei-patru prieteni ai lui. înainte de a ajunge la petrecere, R. m-a sunat și mi-a spus la telefon că are nevoie de bani împrumut, cerându-mi suma de 2.000 DM, iar eu i-am spus încă de la telefon că pot să-l ajut.

În timpul petrecerii i-am și predat suma cerută, iar ulterior, cu ocazia discuțiilor pe care le-am purtat, mi-a cerut să-i fac rost de numărul de telefon al unei persoane pe nume B.O., justificându-mi că dorește să discute cu acesta despre o mașină pe care R. a avut-o în Oradea la cineva și care ar fi dispărut. Aproape de miezul nopții R. mi-a spus că l-a contactat telefonic pe B.O., iar acesta i-a cerut predarea unei sume de bani pentru a-i restitui mașina. După câte îmi amintesc suma solicitată a fost 8.000 DM sau 10.000 DM.

Rohozneanu mi-a spus mie că este de acord să plătească această sumă pentru că în acea perioadă era de notorietate în Oradea că B.O. fura mașini, iar apoi cerea bani cu titlu de răscumpărare. Totodată, R.U. mi-a spus că s-a stabilit deja că la miezul nopții urmează să vină cineva să ridice banii. într-adevăr, la miezul nopții a venit o mașină, a oprit în stradă în fața barului, iar U.R. s-a deplasat în stradă, unde a purtat o discuție cu unul din cei doi bărbați aflați în mașină, care a coborât în acest scop.

Eu nu am fost de față la discuția lor, dar după 15-20 minute, Rohozneanu a venit pe terasa unde mă aflam eu și mi-a spus că i-a dat banii lui C., eu înțelegând că a predat prețul de răscumpărare lui C.H.R.

În jurul orelor 2,30 - 3,00 dimineața, eu, împreună cu angajații mei C., P.C., P.B. am plecat împreună spre locuința mea din Tășad, unde mi-am petrecut restul nopții.

Împreună cu noi au venit la mine acasă la Tășad și R.U.C., cu prietenii lui din Arad.

Ca urmare, declar că nici una din faptele descrise în rechizitoriu, din noaptea de 23 - 24 decembrie 2000 nu s-au petrecut în realitate (fila 646-647)".

În instanță au fost audiate toate persoanele din anturajul lui T.G. care au mai putut fi găsite și care au participat la petrecerea organizată de acesta în noaptea de 23 - 24 decembrie 2000, în localul de pe str. V. din Oradea, din declarațiile acestora fiind reținută cea dată de martorul P.B.M. la fila 249: "La un moment dat, în timpul petrecerii, eu mă aflam pe o terasă a localului de unde se vedea pe șosea. Am văzut o mașină de culoare închisă, probabil A. oprind în față. Din mașină a coborât C.H.R. pe care-l cunoșteam de mult timp, a discutat în drum cu R.U., iar R. i-a predat suma de 8.000 DM. Am văzut pe C.H. numărând banii și făcând gestul de a se întoarce pentru a vorbi cu cel din mașină, apoi a urcat în mașină și au plecat.

La întoarcerea pe terasă R. i-a spus lui T.G. că a dat 8.000 DM lui C., că acesta s-a întors către B.O., care se afla în mașină, i-a adus la cunoștință că a primit numai 8.000 DM și I-a întrebat dacă sunt buni, iar B. a fost de acord cu suma. La discuția dintre R. și T. am fost prezenți eu, C.M. și P.C.".

Din declarațiile acestor persoane se pot stabili cu certitudine următoarele fapte:

- în seara de

23 decembrie 2000

inculpatul R.U.C. însoțit de R.G., B.D., S.T. și M.F. s-au deplasat din Arad în Oradea, în scopul răscumpărării autoturismului M.P., având asupra sa cel puțin 6.000 DM, odată ce suma de 2.000 DM i-a fost predată de T.G., iar prețul răscumpărării a fost de 8.000 DM;

- discuțiile telefonice cu B.O. pentru încheierea unei înțelegeri în acest sens s-au purtat până la miezul nopții;

- după miezul nopții B.O. și C.H.R. s-au deplasat la localul de pe str. V., unde se aflau T.G., R.U.C. și grupurile lor, primind din mâna celui din urmă suma de 8.000 DM cu titlu de răscumpărare și urmând să restituie mașina.

Este cert că mașina furată nu a fost restituită, întrucât la data de 07 februarie 2001 a fost oprită în Turda de organele de poliție, la volan aflându-se C.H.R., împreună cu mașina M., condusă de B.O. și mașina C., condusă de Z.F.

În aceste condiții este imposibil a se da crezare declarației inculpatului T.G., în sensul că după ce s-a plătit răscumpărarea, toți invitații de la petrecere, respectiv grupul său din Oradea și grupul R. din Arad, s-au deplasat la locuința sa din Tășad, unde și-au petrecut restul nopții, deși mașina nu s-a restituit, așa cum susține inculpatul în declarația sa de la fila 646-647: „ după știința mea, deși R. a plătit răscumpărarea, mașina nu i-a mai fost restituită. Tot ce a făcut R. pentru rezolvarea acestei probleme a fost aceea că a discutat de mai multe ori la telefon cu B., i-a cerut în mod repetat restituirea mașinii, dar acesta nu s-a conformat, așa încât R. a rămas cu banii pierduți, dar nu a înțeles niciodată să ia vreo măsură sau să acționeze într-un anumit mod pentru a înlătura această pierdere".

Cu atât mai puțin ar putea fi crezute susținerile martorilor: „La plecarea de la petrecere chiar i-am auzit pe R. și pe T. râzând pe tema că B. și C. nu au mai sunat pentru restituirea mașinii, dar au luat banii pentru răscumpărare, iar în acei bani se află și cei 2.000 DM a lui T., iar B. și C. s-au aflat și cu mașină și cu banii"(fila 652).

Dimpotrivă, după ce un grup de 5 bărbați s-au deplasat din Arad în

scopul răscumpărării mașinii, după ce s-a plătit răscumpărarea cu o sumă incluzând și banii lui T.G., este în afară de orice

discuție că refuzul de a preda mașina nu a fost tratat ca o glumă de către

inculpați, râzând că B. și C. s-au ales și cu banii și cu mașina.

Un argument în plus în acest sens este chiar declarația dată în instanță de inculpatul R.U.C. la fila 293. "Inculpatul

T. cu ajutorul prietenilor a reușit să afle numărul de telefon al lui

B.O. și astfel eu l-am sunat pe acesta și timp de 4 ore am vorbit la telefon, amenințându-ne reciproc. B.O. nu a recunoscut că mi-ar fi furat mașina. După ce au trecut 4 ore ne-am hotărât să mergem acasă la T. pentru a aștepta să vină dimineața să vedem ce facem. Eu m-am culcat, iar pe la orele 5 a venit T. și m-a trezit, spunând că a fost sunat de la poliție pentru că B. s-ar afla la sediul

poliției și ar depune plângere împotriva noastră. Deoarece ne-am speriat,

eu împreună cu T. ne-am urcat în mașină și am mers la Arad, ne-am oprit la mine acasă pentru a lua niște haine și am mers spre Constanta".

Ori, dacă cei doi inculpați nu a făcut nimic altceva în noaptea de 24 - 25 decembrie 2000 decât au participat la o petrecere și apoi au dormit la domiciliul lui T.G., nu există nici o rațiune pentru a justifica fuga la Constanța, unde au rămas până la 15 ianuarie 2001, așa cum a declarat inculpatul R.U.C. la fila 293 în instanță.

Dimpotrivă, faptul că inculpații s-au ascuns pentru o perioadă importantă de timp în Constanța și București, dovedește încă o dată că

în noaptea de 24 - 25 decembrie 2000 a avut loc o răfuială între grupurile conduse

de T.G. și R.U.C., pe de o parte, și B.O. și C.H.R., pe de altă parte.

Acest fapt este dovedit și prin declarațiile locatarilor din blocurile apropiate locului faptei R.L. (fila 4328 instanță), C.A. (fila 439 instanță), B.V. (fila 496 instanță), G.T. (fila 604 instanță), C.G. (fila 605 instanță).

Din declarațiile acestora se pot exemplifica susținerile martorului B.V.: „Nu am mai prins decât două minute din desfășurarea

incidentului, respectiv am văzut un număr de 5-6 mașini, oprite în spațiul

dintre blocuri, pe care eu le-am văzut deja plecând. De asemenea, am văzut doi bărbați care au fugit pe jos din același loc peste câmp. Eu personal nu am ajuns să văd vreo ceartă sau vreo bătaie din cauza momentului târziu în care am ieșit la geam, dar știu că toți vecinii s-au

sesizat din cauza gălăgiei produse în spațiul dintre blocuri. Fiind întrebat,

declar că zgomotul la care am făcut referire mai sus, a fost produs de vuietul mașinilor și glasurile ridicate ale bărbaților.

Mi s-a citit în instanță pasajul din declarația mea aflată în dosarul de urmărire penală în care am arătat că am văzut personal un număr de 3 bărbați fugind, după ce au ieșit dintr-o mașină de culoare neagră. Doi dintre ei au fugit spre pădure, dar al treilea s-a ascuns după garaje, a fost prins de alți indivizi care au venit cu încă trei mașini străine, două închise la culoare și una gri metalizat și bătut de către aceștia cu bâte de basse-ball, cu pumnii și cu picioarele. Ca urmare a faptului că această declarație a fost dată de mine în 24 decembrie 2000, consider că reprezintă adevărul, întrucât în ziua imediat următoare incidentului am putut să declar cu mai multă claritate decât azi, despre amănuntele de mai sus" (fila 496).

Față de toate probele mai sus analizate, instanța de fond a considerat dovedită infracțiunea de tâlhărie împotriva părții vătămate

B.O.M. și lipsire de libertate împotriva părții vătămate C.

H.R.

La individualizarea pedepselor ce s-au aplicat în cauză s-au avut în

vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., și anume: concursul de

infracțiuni; atitudinea nesinceră a inculpaților în declarațiile date organelor judiciare penale, așa cum s-a arătat mai sus; împrejurarea că

inculpatul R.U.C. posedă antecedente penale, faptele

din prezenta cauză fiind concurente cu cele care au făcut obiectul sentinței penale nr. 676/2004 a Judecătoriei Gherla; starea de recidivă

post executorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. privind pe inculpatul

T.G., primul termen al recidivei fiind reprezentat prin pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin Decizia penală nr. 1769 din 10 noiembrie 1989 a Tribunalului Suprem pentru infracțiunea lovituri cauzatoare de moarte. Tot ca circumstanță agravantă s-a reținut și împrejurarea că acest inculpat s-a sustras de la urmărire penală și apoi de la judecată, în timpul procesului penal fiind dat în urmărire generală, până în luna februarie 2005, când prin încheierea nr. 12 din 07 februarie 2005 a Tribunalului Bihor s-a constatat încetarea de drept a măsurii arestării preventive dispusă prin ordonanța din 29 ianuarie 2001, cu mandatul de arestare preventivă nr. 36/2001.

Pe latura civilă a cauzei s-a luat act că partea civilă C.H.R. a renunțat la pretențiile bănești formulate în cauză (încheiere de ședință din 30 septembrie 2002-fila 121).

În ce privește pe partea vătămată B.O.M., acesta a solicitat despăgubiri în sumă de 2.500 DOLARI SUA, reprezentând suma de care a fost deposedat prin violență (filele 50, 51, 53, 56 dosar urmărire penală).

Fiind prezent în instanță la termenul din 10 decembrie 2001 (fila 47) a declarat că nu se constituie parte civilă față de cei doi inculpați, așa cum s-a consemnat în încheierea de ședință.

La termenul din 29 martie 2004 (fila 296) a declarat din nou că nu formulează pretenții civile în cauză, iar apoi s-a dat citire actului de sesizare a instanței și s-a procedat la audierea inculpatului R.U.C.

Un an și jumătate mai târziu, la termenul din 28 octombrie 2005 (fila 606) a solicitat din nou obligarea inculpaților la plata sumei de 3.000 DOLARI SUA, reprezentând suma ce i-a fost luată în localitatea Sînmartin, în noaptea de 23 - 24 decembrie 2000, cu toate că în declarația de la fila 295 a susținut în mod repetat că nu a fost în Sînmartin, nu s-a întâlnit cu T. sau R., nimeni nu a fost sechestrat sau tâlhărit și nu i s-a sustras nici o sumă de bani.

Instanța de fond nu a ținut seama de această ultimă cerere, întrucât ultimul moment procesual până la care se pot formula pretenții este citirea actului de sesizare a instanței, care a avut loc la 29 martie 2004, dată la care declarația părții vătămate B.O.M., susținută încă de la termenul din 10 decembrie 2000, era în sensul că nu formulează pretenții bănești în cauza.

Ori, a lua în considerare o noua cerere privind solicitarea de despăgubiri, formulată ulterior citirii actului de sesizare, ar constitui o încălcare a dreptului la apărare al inculpaților, cărora dispozițiile legale le asigură posibilitatea de a lua cunoștință, încă de la începutul cercetării judecătorești de toate acuzațiile ce li se aduc și de toate pretențiile ce se formulează împotriva lor.

Ca urmare, instanța de fond a dat eficiență declarațiilor părții vătămate B.O.M. formulate până la citirea actului de sesizare a instanței cu privire la latura civilă a cauzei și a luat act că acesta a renunțat la pretențiile bănești formulate în cauză.

Instanța de fond a considerat că se impune confiscarea a jumătate din suma sustrasă de la fiecare inculpat, întrucât din probele de la dosar rezultă că inculpații și-au adus în mod egal contribuția la comiterea infracțiunii de tâlhărie (unul realizând imobilizarea, iar celălalt sustragerea banilor), iar ulterior suma a rămas asupra lor (fila 56 dosar urmărire penală).

În consecință, în baza art. 118 lit. d) C. pen. s-a dispus confiscarea, în favoarea statului, de la fiecare inculpat, a echivalentului în lei al sumei de câte 1.250 DOLARI SUA la data executării efective.

În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat să plătească în favoarea statului câte 15.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel inculpații T.G. și R.U.C.

Inculpatul T.G. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În motivarea apelului a arătat, în esență, că starea de fapt reținută de parchet este contrazisă flagrant de probele administrate în cauză, că nu s-a putut dovedi prezența inculpatului la locul săvârșirii faptei, declarațiile părților vătămate fiind contradictorii, o parte din martorii audiați în faza de urmărire penală au revenit asupra declarațiilor, iar martorii propuși de inculpat în apărare au arătat că în perioada săvârșirii faptelor inculpatul se afla la o petrecere într-un restaurant.

Inculpatul R.U.C. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bihor, iar în subsidiar, achitarea inculpatului pentru infracțiunile reținute în sarcina sa.

În motivarea apelului a arătat în esență că există unul dintre cazurile de nulitate absolută prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen., respectiv lipsa inculpatului de la judecată atunci când prezența sa era obligatorie, acesta aflându-se în stare de reținere.

A arătat că fost arestat în Italia în perioada 05 februarie 2005 - 16 februarie 2006, iar prezența sa în instanță era obligatorie, conform art. 314 C. proc. pen. A apreciat că dispozițiile art. 197 alin. (2) relative la prezența învinuitului sau a inculpatului se referă la desfășurarea întregului proces penal și nu numai la faza dezbaterilor.

În motivarea cererii subsidiare, a arătat că în cauză ar trebui să primeze principiul in dubio pro reo, probele referitoare la vinovăție nefiind certe, sigure și complete, iar părțile vătămate, în declarații, au arătat fără echivoc că R.U. nu s-a aflat printre agresori.

Prin Decizia penală nr. 115/A din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de inculpații apelanți R.U.C. și T.G., împotriva sentinței penale nr. 182/P din 2 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a desființat-o, după cum urmează:

1.Cu privire la inculpatul R.U.C., a descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani și 2 luni închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente și a înlăturat sporul de 2 luni închisoare.

A redus pedepsele aplicate în cauză pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. (2) cu aplic. art. 13 C. pen. și art. 211 alin. (2) lit. a), d), e) cu aplicarea art. 13 C. pen. de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 36 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele aplicate în cauză de 5 ani închisoare și 5 ani închisoare cu pedepsele de 3 ani închisoare, 5 ani închisoare și 3 ani și 6 luni închisoare, aplicate pentru infracțiuni concurente, în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care a adăugat un spor de 1 an închisoare, stabilind pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, cu executare în regim de detenție.

II.Cu privire la inculpatul T.G.l., a descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente.

A redus pedepsele aplicate în cauză pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. (2) cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 211 alin. (2) lit. a), d), e) cu aplicarea art. 13 C. pen., de la 7 ani la 5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate în cauză, în pedeapsa de 5 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 6 luni închisoare, stabilind pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenție.

S-a limitat conținutul pedepselor accesorii aplicate celor doi inculpați apelanți la dispozițiile art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.

Pentru a decide astfel, examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel, cât și din oficiu, instanța de prim control judiciar a constatat că instanța de fond a reținut o stare de fapt bazată pe probe suficiente, concludente și just interpretate, stare de fapt ce a fost pe larg descrisă în sentință ca făcând parte dintr-un complex de activități infracționale în care au fost implicați atât inculpații cât și părțile vătămate, iar probele administrate în apel nu sunt de natură să schimbe această stare de fapt.

De asemenea, s-a constatat că în mod corect s-a reținut vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, solicitările inculpaților de a fi achitați nefiind fondate.

S-a reținut că din declarațiile martorilor R.L., G.T., C.G., G.P., R.F., B.V., S.E. rezultă că în noaptea de 23 - 24 decembrie 2000 în cartierul de blocuri din localitatea Sînmartin a avut loc un scandal în care au fost implicați mai mulți bărbați.

Chiar dacă o parte din acești martori au revenit asupra declarațiilor din faza de urmărire penală cu privire la numele ce s-a strigat cu ocazia incidentului, la culoarea mașinilor sau la alte detalii, toți acești martori își mențin declarațiile cu privire la existența scandalului, iar în acest sens, declarațiile celor două părți vătămate se coroborează cu declarațiile acestor martori.

De asemenea, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat (sentința penală nr. 526/2005 a Judecătoriei Oradea rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 145/R/2007 a Curții de Apel Oradea) că în aceste împrejurări, partea vătămată C.H.R. a fost lipsită de libertate, fiind urcată în portbagajul unei mașini și dusă la Arad, unde a fost ținută până în data

de 05 ianuarie 2001, iar martorii G.T. și G.P. au declarat că au

văzut când unul dintre bărbați a fost introdus în portbagajul unei mașini.

Prin urmare, instanța de apel a apreciat că existența incidentului

din noaptea de 23 - 24 decembrie 2000 în care au fost implicate cele două

părți vătămate este pe deplin dovedit.

Cât privește participarea celor doi inculpați, s-a reținut că aceasta rezultă din următoarele:

Declarațiile celor două părți vătămate se coroborează în acest sens și cu declarația martorului L.A.;

Este adevărat că ulterior părțile vătămate și-au schimbat declarațiile în sensul că, fie cei doi inculpați nu au avut nici o implicare, fie că a participat doar inculpatul T., însă aceste din urmă declarații în mod corect au fost considerate nesincere și înlăturate de către instanța de fond, pe de o parte nu se coroborează cu celelalte

probe administrate, iar pe de altă parte pentru că au fost date pro causa.

Astfel, este de remarcat momentul în care s-au făcut revenirile, respectiv când pe rolul instanțelor se aflau atât prezenta cauză, cât și procesul în care cele două părți vătămate erau inculpate pentru furtul

autoturismului inculpatului R., iar la termenul din 10 mai 2004,

atât partea vătămată B.O. cât și inculpatul R.U. au dat declarații favorabile unul celuilalt, încercând să acrediteze ideea că plângerile au fost formulate la îndemnul unor polițiști.

implicate în proces, a declarat că fiind de serviciu în noaptea de 23 - 24 decembrie 2000 în localitatea Sînmartin a văzut o mașină marca V., ce circula cu viteză redusă în localitatea Sînmartin înspre Oradea, iar apoi și-a schimbat direcția de mers în sens opus. Martorul mai arată că ar fi aflat de la colegii săi,

martorii Ț. și D. că între blocuri a avut loc un scandal între mai multe

persoane necunoscute, iar printre autoturismele cu care s-au deplasat aceștia se afla și o mașină marca V. Mașina marca V. aparține inculpatului T., potrivit recunoașterilor acestuia.

blocuri, respectiv martora B.I., a strigat să nu-i mai lovească și că

o să anunțe poliția, iar unul dintre agresori i-a răspuns „Lăsați doamnă că ăștia sunt hoți de mașini", de unde rezultă că tratamentul aplicat celor două părți vătămate avea legătură cu furtul unor mașini și este greu de crezut, așa cum a arătat și instanța de fond, că inculpații s-au resemnat să rămână și fără mașină și fără bani, după care speriați de plângerea făcută de partea vătămată au fugit la Constanța, pentru a se ascunde.

În ceea ce privește infracțiunea de tâlhărie, declarația părții vătămate B.O. se coroborează cu declarațiile celeilalte părți vătămate, a martorului L.A., precum și a martorilor indirecți B.L. și T.M.

Declarațiile martorilor audiați în apărare au fost corect înlăturate fiind considerate nepertinente, deoarece, pe de o parte, nu se coroborează cu restul ansamblului probator, iar, pe de altă parte, acestea sunt subiective, având în vedere că o parte din acești martori sunt angajați ai inculpatului T., potrivit declarației acestuia.

În ceea ce privește martorii l.G.M. și R.A., declarațiile acestora trebuie privite cu rezervă având în vedere timpul scurs de la evenimente și până la data declarației, precum și faptul că însuși martorul R.A. recunoaște că inculpatul T. era un client zilnic al localului și putea organiza petrecere cu prietenii săi la orice dată.

De asemenea, nici declarația martorului M.A. nu este relevantă deoarece după ce a discutat cu inculpații, martorul a plecat, astfel că nu poate ști ce s-a întâmplat ulterior.

S-a reținut că solicitarea inculpatului R.U. de a trimite cauza spre rejudecare, deoarece pe parcursul judecării cauzei în primă instanță a fost arestat în Italia, este nefondată.

Astfel, din adresa Interpol rezultă că inculpatul a fost arestat în Italia la data de 05 februarie 2005 și a fost e