ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2939/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 149 din 30

august 2002, Tribunalul Bihor, în baza art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la

art. 7 și art. 1 lit. c) din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul

B.V.

la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare și

pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a),

b) și c) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În baza art. 81 C. pen., a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata prevăzută de art. 82 C.

pen. și s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 359 C. proc.

pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului și în baza art. 88 C.

pen., a dedus, din pedeapsa aplicată, arestul preventiv de la 24 august 2002 și

până la zi.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această hotărâre,

în baza probelor administrate s-au reținut următoarele:

Inculpatul B.V., până la intrarea în

vigoare a Legii nr. 360/2002, a avut funcția de plutonier șef adj., iar după

intrarea în vigoare a acestei legi, ca urmare a demilitarizării unităților de

poliție, a dobândit gradul de agent șef adjunct de Poliție de Frontieră.

Inculpatul avea ca atribuții de

serviciu respectarea și aplicarea normelor incidente pe raza punctului de

frontieră Borș, cu privire la persoanele de cetățenie română sau străină care

trec frontiera. La data comiterii infracțiunii, inculpatul a fost repartizat pe

artera filtrului de ieșire din țară, unde trebuia să verifice documentele de

călătorie ale persoanelor care părăsesc teritoriul României și să verifice dacă

cetățenii români îndeplinesc condițiile prevăzute de O.G. nr. 144/2001, mai

precis dacă aceștia, pe lângă pașaportul turistic pot prezenta asigurare medicală,

o sumă minimă de 500 Euro sau echivalentul în altă valută ca sursă pentru

șederea în străinătate pe o durată minimă de 5 zile sau persoanele care nu pot

prezenta această sumă trebuie să facă dovada printr-o invitație de la un cetățean

străin care să garanteze, pe perioada șederii, că vor fi găzduiți și vor

beneficia de resurse în statul respectiv.

În fapt, prin procesul-verbal de

constatare a infracțiunii flagrante din 24 august 2002, orele 10,30, organul de

urmărire penală a constatat că inculpatul B.V., agent șef adjunct, care își

desfășura activitatea în toneta nr. 2, de pe artera de ieșire din țară, în

punctul de frontieră Borș, în jurul orelor 10,00, a procedat la verificarea

pasagerilor aflați în autoturismul Fiat Punto, condus de cetățeanul italian Z.A.

și care i-a explicat agentului că cei 4 pasageri ai săi, martorii B.M., G.G.,

Șt.S.A. și C.V.C., toți cetățeni români au fost invitați la domiciliul său în

Italia, loc Piovene Rochette, pe o durată de 3-4 zile. Inculpatul a solicitat

documentele de călătorie, adică 5 pașapoarte, asigurările medicale pentru cei 4

pasageri, documentele autoturismului și cartea verde. După ce a verificat

valabilitatea documentelor de călătorie, inculpatul l-a întrebat pe Z.A. dacă

pasagerii pot prezenta suma de câte 500 Euro de persoană, sau echivalentul în

altă valută, sens în care toți pasagerii i-au răspuns afirmativ.

Întrucât martorul C.V.C. avea mai

multe ștampile în pașaport, inculpatul l-a întrebat despre posibile explicația

cu privire la multitudinea de ștampile din pașaport, situație în care martorul

i-a spus că lucrează la firma C.F.S. D.F., în calitate de

încărcător-descărcător și întrucât firma are mai multe magazine în punctele de

frontieră, situate pe teritoriul țării noastre, așa se explică prezența atâtor

ștampile. Aceasta a fost o legendă pe care a folosit-o martorul, având

calitatea de subinspector P.F. de la Serviciul de control al I.G.P.E.

Inculpatul B.V. l-a întrebat pe

martorul Z.A. dacă pasagerii săi pot prezenta invitații scrise și autentificate

pe durata șederii în Italia, situație în care atât martorul C.V.C., cât și

ceilalți pasageri, i-au răspuns că dețin suma cerută de lege și persoana care

îi va găzdui este șoferul mașinii. Martorul Z.A. a confirmat inculpatului că-i

va găzdui pe pasagerii săi.

În aceste împrejurări, inculpatul

i-a cerut să tragă mașina de pe artera de filtru în partea stângă a tonetei

sale, transmițându-i șoferului italian prin martorul C.V.C. să se prezinte la

el pentru lămuriri suplimentare.

Martorul Z.A. s-a dus la toneta

agentului, după ce, în prealabil i s-a atras atenția să nu-l provoace pe agent

și dacă acesta îi cere sume de bani să folosească banii primiți.

De menționat că, martorii C.V., Șt.S.A.,

C.A. și cetățeanul italian au acționat în virtutea unui plan de control aprobat

de inspectorul general în baza planului Ministerului de Interne de acțiune

împotriva corupției pe anul 2002, când s-a efectuat un control inopinant, având

drept obiect respectarea metodologiilor de lucru a lucrătorilor punctelor de

frontieră.

Astfel, în prealabil martorul C.V.C.,

în calitatea sa subinspector din cadrul I.G.P.F. a distribuit sume de bani în

bancnote Euro pasagerilor din mașină, cetățeni români, iar martorul de

cetățenie italiană Z.A. i-a dat o bancnotă de 50 Euro. Aceste bancnote au fost

înseriate și descrise în anexa planului de control și s-a atras atenția

pasagerilor și șoferului că aceste sume de bani le pot folosi în cazul în care

la trecerea frontierei de stat vor întâmpina pretenții materiale nejustificate

din partea agenților de control și în nici un caz să nu-i provoace sau să-i

instige pe agenți.

Cetățeanul italian s-a reîntors la

mașină după ce a avut o discuție cu agentul, spunându-le pasagerilor că acesta

i-a cerut „ceva”, întrucât pasagerii săi nu au invitații și deci nu îndeplinesc

condițiile de trecere a frontierei de stat. Cetățeanul italian i-a arătat

agentului bancnota de 50 Euro, însă acesta i-a spus că este prea puțin pentru 3

persoane. Martorul C.V.C. l-a întrebat pe martorul Z.A. dacă este sigur asupra

faptului că acești bani i-au fost ceruți de către agentul de poliție.

Cetățeanul italian i-a confirmat că i-au fost ceruți de către inculpat, iar

martorul C.V.C. i-a predat încă 2 bancnote de 20 Euro.

Cu toți acești bani martorul Z.A. s-a

dus la toneta agentului, dar a trebuit să aștepte câteva minute pentru a

discuta cu acesta, timp în care s-a aflat în afara tonetei la o distanță de 1/2

m. Cetățeanul italian nu a intrat în toneta polițistului, iar când a sosit

lângă tonetă ușa era închisă, însă, ulterior, agentul de poliție a întredeschis

ușa, a întins mâna către italian și a luat suma de 90 Euro.

După aceea inculpatul a procedat la

un control la autoturism și le-a cerut pasagerilor să arate sumele în valută,

timp în care a constatat că două persoane nu aveau asupra lor sumele de câte

500 Euro. Atunci martorul C.V.C. a spus că are el mai mulți bani și-i dă 50 Euro

unui pasager fiindcă sunt prieteni, cerându-i totodată să constate că pasagerii

îndeplinesc condițiile de trecere a frontierei.

Agentul s-a întors după aceea la

tonetă și a procedat la ștampilarea celor 4 pașapoarte cu ștampile de ieșire

din țară, după care le-a restituit pașapoartele prin intermediul martorului Z.A.

Imediat martorul C.V.C. s-a

legitimat în fața inculpatului, spunându-i că este subinspector în cadrul serviciului

de control al I.G.P.F. și lucrează sub coordonarea subcomisarului C.A. la un

plan de control elaborat de Ministerul de Interne, I.G.P.F. și l-a rugat pe inculpat

să înceteze orice activitate profesională până la sosirea superiorilor săi.

În prezența subcomisarului C.A., a

subinspectorului C.V.C. și a comisarului D.V., șeful P.T.F. Borș, inculpatul a

fost rugat să-și golească buzunarele și să explice proveniența sumelor de bani

ce se află asupra sa. Inculpatul, din buzunarul din stânga de la pantaloni a

scos o bancnotă de 100.000 lei spunând că această bancnotă face parte din suma

de 1.000.000 lei pe care a declarat-o și înregistrat-o în registrul de valori

la intrarea în serviciu. Din buzunarul drept din spate inculpatul a scos suma

de 90 Euro, alcătuită dintr-o bancnotă de 50 Euro și 2 bancnote a câte 20 Euro.

Cu privire la această sumă în valută inculpatul a declarat inițial că a adus-o

de acasă, dar a uitat să o treacă în registrul de valori la intrarea în tură.

Inculpatului i-a fost prezentată

anexa planului de control, pe baza căruia s-a efectuat controlul și în această

anexă s-au indicat pozițiile unde sunt descrise valoarea și seriile bancnotelor

pe care subinspectorul C.V.C. le-a preluat de la superiorii săi din București.

Curtea de Apel Oradea, secția

penală, prin decizia nr. 180/ A din 17 septembrie 2002, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpat.

Împotriva ultimei hotărâri, B.V. a

declarat recurs solicitând casarea acesteia și, după rejudecare, achitarea sa

în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., întrucât nu s-a dovedit existența faptei pentru care a fost condamnat,

respectiv pretinderea și primirea sumei de bani în scopul de a îndeplini un act

privitor la îndatoririle sale de serviciu.

În subsidiar, solicită, potrivit art.

333 C. proc. pen., restituirea cauzei la procuror în vederea completării

probatorului, având în vedere că acest fapt nu se poate realiza în fața

instanței datorită complexității probatoriului care urmează a fi administrat.

Recursul declarat nu este fondat.

Starea de fapt și vinovăția

inculpatului au fost, în mod corect, reținute de către instanțe, rezultând din

ansamblul probatoriului administrat în cauză, respectiv procesul-verbal de

constatare al infracțiunii flagrante, întocmit de procuror, raportul întocmit

de inculpat, procesul-verbal întocmit de organele de cercetare penală,

coroborate cu declarațiile martorilor Z.A., C.V.C., C.A., Șt.S.A. și B.M.

Cât privește atitudinea inculpatului,

se constată că acesta a avut o poziție oscilantă și contradictorie.

Astfel, dacă în raportul prezentat

declară că a avut, la intrarea în serviciu, asupra sa suma de 90 Euro pe care

„crede” că a uitat să o consemneze în registru (alături de banii românești), în

procesul-verbal de constatare al infracțiunii flagrante, arată că „nu își poate

explica în ce împrejurări a ajuns această sumă asupra sa” și abia în declarația

sa arată că valuta „probabil i-a fost strecurată în buzunarul din spate de

către cetățeanul italian”.

Toate aceste declarații vin, odată

în plus să-i stabilească săvârșirea faptei și vinovăția inculpatului, deja

demonstrată prin probele la care s-a făcut referire mai sus.

În acest context, nici cel de al

doilea motiv de recurs invocat de inculpat privind restituirea cauzei la

procuror pentru completarea urmăririi penale nu poate fi luat în considerare.

Astfel fiind, Curtea va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.V. împotriva deciziei penale nr. 180/ A din 17

septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea.

Obligă inculpatul la plata sumei de

1.100.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 iunie 2003.