ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 44/2007

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 12 august 2003, reclamantul P.G.V. a chemat în judecată M.A.I. și pe E.G., inspector principal la B.J.S.P. – M.B., solicitând anularea actului administrativ prin care s-a solicitat ridicarea pașaportului său și instituirea interdicției de a călători; recunoașterea dreptului la libera circulație și obligarea în solidar a pârâților la plata de daune materiale în cuantum de 45.100.000 lei, contravaloarea cheltuielilor de deplasare pe ruta Târgoviște - Nădlac și retur, contravaloarea cheltuielilor de cazare, contravaloarea cheltuielilor de transport la termenele de judecată și beneficiul nerealizat pentru 10 zile.

La acestea consideră că se adaugă 10.000 euro prejudiciu înregistrat de SC B.R. SRL, 6.000 euro prejudiciul înregistrat de SC V.R. SRL, precum și beneficiul nerealizat în calitate de administrator la SC V.I. SRL în sumă de 1.500.000 lei. Totodată, reclamantul a solicitat și daune morale în sumă de 10.000 euro, precum și contravaloarea cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, s-a susținut că măsura ridicării pașaportului și a interdicției de a călători este vădit abuzivă încălcându-i un drept fundamental, iar prin faptul necomunicării, dreptul de a constata. Prin sentința civilă nr. 63 din 12 ianuarie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins capătul de cerere privind anularea actelor administrative nr. 111/322563 din 24 martie 2003 și nr. 2270819 din 4 aprilie 2003 referitoare la darea în consemn la frontieră, ca fiind rămas fără obiect și a admis în parte cererea de daune, obligând M.A.I.

la 5.000 lei, daune morale și 500 RON daune materiale. Prin aceeași sentință s-a respins cererea de obligare la plata daunelor formulată împotriva lui E.G. În esență, instanța a reținut caracterul abuziv al măsurilor dispuse, recunoscut implicit de autoritatea administrativă care a revenit asupra acestora, ceea ce dovedește culpa M.A.I. - determinată de modul defectuos de organizare și comunicare în sistem și care a generat reclamantului o serie de prejudicii. Sub aspectul cuantumului, instanța a apreciat daunele morale în raport de perioada efectivă în care reclamantul a fost lipsit de pașaport, având în vedere că despre măsura interdicției de a călători acesta a luat cunoștință abia în momentul când s-a prezentat la vamă, 7 martie 2005. În ce privește daunele materiale, s-a considerat că cererile formulate de reclamant nu s-au dovedit cu acte decât în parte.

În fine, în ce-l privește pe E.G., instanța a reținut că nu s-a făcut dovada susținerilor reclamantului conform cu care măsura interdicției de liberă circulație să fi fost dispusă la cererea autorității. Împotriva acestei sentințe au declinat recurs atât reclamantul P.G.V. cât și pârâtul M.A.I. În recursul său, reclamantul a criticat hotărârea instanței de fond pentru faptul că nu a reținut culpa lui E.G. în adoptarea măsurilor contestate și nu a dispus obligarea acestuia în solidar cu M.A.I. la plata daunelor, considerând că s-a dovedit intenția directă a acestuia de a-i restricționa dreptul la liberă circulație. În ce privește cuantumul daunelor acordate, recurentul a susținut că în mod greșit instanța fondului nu a avut în vedere cele 127 de zile în care a funcționat măsura interzicerii de a pleca în străinătate precum și actele doveditoare pentru transporturile făcute pe ruta Târgoviște - Nădlac și retur precum și la cele 10 termene de judecată.

În recursul său, M.A.I. a criticat hotărârea Curții de Apel București pentru greșita obligare la plata unor daune morale de 5000 RON, suma considerată exagerată. Analizând legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate în raport de criticile formulate urmează a se reține că acestea nu se justifică. Măsura de restricționare a dreptului de folosire a pașaportului și de instituire a consemnului la frontieră a fost dispusă de S.E.I.P.D. cu adresa din 4 aprilie 2003, pentru o perioadă de până la 14 ianuarie 2007. Aceeași autoritate a revocat măsura începând cu 28 iulie 2003, iar reclamantul a intrat în posesia pașaportului reținut la 27 iulie 2003. Reținând caracterul abuziv al acestei măsuri, asupra căreia chiar autoritatea administrativă a revenit, legal și temeinic s-a apreciat ca fiind dovedită culpa M.A.I.

în vătămarea dreptului reclamantului la libera circulație și s-a dispus în consecință obligarea la plata daunelor produse. Sub aspectul cuantumului, urmează a se reține că acestea au fost corect stabilite, având în vedere că pentru daunele materiale nu s-a făcut decât în parte dovada pentru transportul cu autoturismul pe ruta Târgoviște - Nădlac și retur precum și la termenele de judecată nefiind depuse bonuri fiscale care să justifice suma de 9.000 lei/km.

În ce privește daunele morale cum scopul acestora este de a repara atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană și care se referă la liniște, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare, și având în vedere că în cauză măsura restricționăm a fost revocată a doua zi după prezentarea reclamantului la punctul de frontieră, în mod corect s-a apreciat cuantumul acestora pentru intervalul de 14 zile cuprins între data ridicării pașaportului și data redobândirii lui, suma de 5000 RON fiind rezonabilă în raport de persoana reclamantului. În ce privește critica referitoare la respingerea cererii de obligare a lui E.G. în solidar cu M.A.I. la plata acestor daune, urmează a se reține că este neîntemeiată, întrucât măsura de restricționare nu a fost dispusă la solicitarea acestuia.

Faptul că acesta în calitate de inspector principal la B.J.S.P. s-a ocupat de soluționarea plângerilor penale formulate împotriva lui P.G.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și sustragere de sub sechestru, precum și faptul că prin adresa secției 1 din 21 martie 2003, s-a procedat la darea în urmărire locală ca urmare a sustragerii acestuia de la urmărirea penală, în mod greșit a fost apreciat de recurentul-reclamant ca făcând dovada culpei lui E.G. în dispunerea măsurii contestate. Sub acest aspect legal și temeinic, Curtea de Apel București a apreciat că răspunderea pentru emiterea acestei măsuri și mai ales pentru necomunicarea ei urmează a fi stabilită de M.A.I. – D.G.E.I.P.

În raport de aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de P.G.V. și de M.A.I., împotriva sentinței civile nr. 63 din 12 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2007.