ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 44/2007

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată la 12 august 2003,

reclamantul P.G.V. a chemat în judecată M.A.I. și pe E.G., inspector principal la B.J.S.P. – M.B., solicitând anularea actului administrativ prin care s-a solicitat ridicarea

pașaportului său și instituirea interdicției de a călători; recunoașterea

dreptului la libera circulație și obligarea în solidar a pârâților la plata de

daune materiale în cuantum de 45.100.000 lei, contravaloarea cheltuielilor de

deplasare pe ruta Târgoviște - Nădlac și retur, contravaloarea cheltuielilor de

cazare, contravaloarea cheltuielilor de transport la termenele de judecată și

beneficiul nerealizat pentru 10 zile. La acestea consideră că se adaugă 10.000

euro prejudiciu înregistrat de SC B.R. SRL, 6.000 euro prejudiciul înregistrat

de SC V.R. SRL, precum și beneficiul nerealizat în calitate de administrator la SC V.I. SRL în sumă de 1.500.000 lei. Totodată, reclamantul a solicitat și daune morale în

sumă de 10.000 euro, precum și contravaloarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, s-a susținut că măsura

ridicării pașaportului și a interdicției de a călători este vădit abuzivă

încălcându-i un drept fundamental, iar prin faptul necomunicării, dreptul de a

constata.

Prin sentința civilă nr. 63 din 12 ianuarie

2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a

respins capătul de cerere privind anularea actelor administrative nr.

111/322563 din 24 martie 2003 și nr. 2270819 din 4 aprilie 2003 referitoare la

darea în consemn la frontieră, ca fiind rămas fără obiect și a admis în parte

cererea de daune, obligând M.A.I. la 5.000 lei, daune morale și 500 RON daune

materiale.

Prin aceeași sentință s-a respins cererea de

obligare la plata daunelor formulată împotriva lui E.G.

În esență, instanța a reținut caracterul

abuziv al măsurilor dispuse, recunoscut implicit de autoritatea administrativă

care a revenit asupra acestora, ceea ce dovedește culpa M.A.I. - determinată de

modul defectuos de organizare și comunicare în sistem și care a generat reclamantului

o serie de prejudicii.

Sub aspectul cuantumului, instanța a apreciat

daunele morale în raport de perioada efectivă în care reclamantul a fost lipsit

de pașaport, având în vedere că despre măsura interdicției de a călători acesta

a luat cunoștință abia în momentul când s-a prezentat la vamă, 7 martie 2005.

În ce privește daunele materiale, s-a considerat că cererile formulate de

reclamant nu s-au dovedit cu acte decât în parte.

În fine, în ce-l privește pe E.G., instanța a

reținut că nu s-a făcut dovada susținerilor reclamantului conform cu care

măsura interdicției de liberă circulație să fi fost dispusă la cererea

autorității.

Împotriva acestei sentințe au declinat recurs

atât reclamantul P.G.V. cât și pârâtul M.A.I.

În recursul său, reclamantul a criticat

hotărârea instanței de fond pentru faptul că nu a reținut culpa lui E.G. în

adoptarea măsurilor contestate și nu a dispus obligarea acestuia în solidar cu

M.A.I. la plata daunelor, considerând că s-a dovedit intenția directă a

acestuia de a-i restricționa dreptul la liberă circulație.

În ce privește cuantumul daunelor acordate,

recurentul a susținut că în mod greșit instanța fondului nu a avut în vedere

cele 127 de zile în care a funcționat măsura interzicerii de a pleca în

străinătate precum și actele doveditoare pentru transporturile făcute pe ruta

Târgoviște - Nădlac și retur precum și la cele 10 termene de judecată.

În recursul său, M.A.I. a criticat hotărârea

Curții de Apel București pentru greșita obligare la plata unor daune morale de

5000 RON, suma considerată exagerată.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței

pronunțate în raport de criticile formulate urmează a se reține că acestea nu

se justifică.

Măsura de restricționare a dreptului de

folosire a pașaportului și de instituire a consemnului la frontieră a fost

dispusă de S.E.I.P.D. cu adresa din 4 aprilie 2003, pentru o perioadă de până

la 14 ianuarie 2007.

Aceeași autoritate a revocat măsura începând

cu 28 iulie 2003, iar reclamantul a intrat în posesia pașaportului reținut la

27 iulie 2003.

Reținând caracterul abuziv al acestei măsuri,

asupra căreia chiar autoritatea administrativă a revenit, legal și temeinic s-a

apreciat ca fiind dovedită culpa M.A.I. în vătămarea dreptului reclamantului la

libera circulație și s-a dispus în consecință obligarea la plata daunelor

produse.

Sub aspectul cuantumului, urmează a se reține

că acestea au fost corect stabilite, având în vedere că pentru daunele

materiale nu s-a făcut decât în parte dovada pentru transportul cu autoturismul

pe ruta Târgoviște - Nădlac și retur precum și la termenele de judecată nefiind

depuse bonuri fiscale care să justifice suma de 9.000 lei/km.

În ce privește daunele morale cum scopul

acestora este de a repara atingerea adusă valorilor care definesc

personalitatea umană și care se referă la liniște, demnitate, onoare, prestigiu

profesional și alte valori similare, și având în vedere că în cauză măsura

restricționăm a fost revocată a doua zi după prezentarea reclamantului la

punctul de frontieră, în mod corect s-a apreciat cuantumul acestora pentru

intervalul de 14 zile cuprins între data ridicării pașaportului și data

redobândirii lui, suma de 5000 RON fiind rezonabilă în raport de persoana

reclamantului.

În ce privește critica referitoare la

respingerea cererii de obligare a lui E.G. în solidar cu M.A.I. la plata

acestor daune, urmează a se reține că este neîntemeiată, întrucât măsura de

restricționare nu a fost dispusă la solicitarea acestuia. Faptul că acesta în

calitate de inspector principal la B.J.S.P. s-a ocupat de soluționarea

plângerilor penale formulate împotriva lui P.G.V. pentru săvârșirea

infracțiunilor de evaziune fiscală și sustragere de sub sechestru, precum și

faptul că prin adresa secției 1 din 21 martie 2003, s-a procedat la darea în

urmărire locală ca urmare a sustragerii acestuia de la urmărirea penală, în mod

greșit a fost apreciat de recurentul-reclamant ca făcând dovada culpei lui E.G.

în dispunerea măsurii contestate.

Sub acest aspect legal și temeinic, Curtea de

Apel București a apreciat că răspunderea pentru emiterea acestei măsuri și mai

ales pentru necomunicarea ei urmează a fi stabilită de M.A.I. – D.G.E.I.P.

În raport de aceste considerente și având în

vedere dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de P.G.V. și

de M.A.I., împotriva sentinței civile nr. 63 din 12 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10

ianuarie 2007.