ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8851/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 29

august 2003, la Tribunalul Arad, trimisă prin declinare de competență, la Curtea de Apel Timișoara, reclamantul S.R. a solicitat anularea măsurii suspendării dreptului

de folosire a pașaportului, pe o perioadă de 4 ani, măsură dispusă de Biroul

Pașapoarte Arad, prin actul nr. 991753 din 30 mai 2003 și menținută de către

Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, prin actul nr. 111/325093

din 6 august 2003.

În motivarea acțiunii, reclamantul

arată că măsura luată împotriva sa, este parțial netemeinică și nelegală,

deoarece în raport cu gravitatea faptei comisă și cu consecințele acesteia, nu

se impunea să i se stabilească o perioadă de suspendare a dreptului de folosire

a pașaportului, așa de mare.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 491 din 16

decembrie 2003, a respins acțiunea, ca nefondată.

Instanța reține că este abilitată,

numai să verifice conformitatea actului administrativ cu conținutul legii,

chestiunile de oportunitate referitoare la adoptarea de către administrație, a

unui astfel de act, fiind excluse controlului judecătoresc.

Mai reține că numai în situația în

care autoritatea publică ar depăși limitele dreptului de apreciere, actul

adoptat sau emis, devine nelegal și este supus cenzurii instanțelor de

contencios administrativ, ceea ce nu este cazul în cauza de față, pentru că

aceste limite erau între 1 și 5 ani și reclamantului i s-au stabilit 4 ani.

Reclamantul a declarat recurs

împotriva sentinței, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece în

conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, instanțele

judecătorești au competența de a exercita, atât un control de legalitate a

actului administrativ, cât și de temeinicie a conținutului acestuia.

Ca atare, susține recurentul, măsura

suspendării dreptului de folosire a pașaportului se poate lua pe o perioadă

cuprinsă între 1 și 5 ani, dar nu în mod discreționar, ci proporțional cu

gravitatea faptei comise și cu consecințele ei, conform art. 14 lit. e) din O.G.

nr. 65/1997, ceea ce justifică dreptul instanțelor judecătorești, de a verifica

legalitatea actului respectiv.

La termenul de astăzi,

reprezentantul intimatului-pârât, Ministerul Administrației și Internelor, a

depus la dosar, înscrisuri, din care rezultă că s-a dispus reducerea la un an,

a măsurii suspendării dreptului de folosire a pașaportului.

Cum măsura s-a luat începând cu data

de 27 mai 2003, reiese că deja a expirat perioada de un an.

De altfel, recurentul nu a contestat

că măsura suspendării dreptului de folosire a pașaportului s-a luat nelegal, ci

numai că în raport cu gravitatea faptei comise și cu consecințele ei, nu se

impunea ca această măsură să se ia pentru o perioadă așa de lungă.

Măsura a fost luată în conformitate

cu prevederile art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, cu modificările

și completările ulterioare, deoarece recurentul a fost returnat din Spania, în

baza acordului de readmisie intervenit între România și Spania.

Reținându-se, pe de o parte, că

fapta pentru care s-a aplicat măsura suspendării dreptului de folosire a

pașaportului, a fost săvârșită de către recurent, iar pe de altă parte, că

această măsură a fost redusă de la 4 ani, la un an și că perioada de un an a și

expirat, urmează a se dispune respingerea recursului, ca nefondat, în temeiul art.

15 alin. (3) din O.G. nr. 65/1997, raportat la art. 14 din Legea nr. 29/1990 și

art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.R.

împotriva sentinței civile nr. 491 din 16 decembrie 2003 a Curții de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 decembrie 2004.