ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 804/2005

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta M.L. a chemat în

judecată Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei și Serviciul

de Evidență Informatizată a Persoanei Maramureș, solicitând instanței ca, prin

hotărârea pe care o va pronunța, să dispună, în principal, anularea măsurii de

suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului, iar în subsidiar,

reducerea duratei interdicției, la un an, începând cu data de 16 octombrie

2003.

Tribunalul Maramureș,

sesizat cu cererea reclamantei, a examinat excepția de necompetență materială

invocată de Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei și prin

sentința civilă nr. 1594 din 19 iulie 2004, s-a dezînvestit în favoarea Curții

de Apel Cluj, reținând, în esență, că actul administrativ atacat în temeiul art.

15 alin. (3) din O.G. nr. 65/1997 a fost emis de o autoritate centrală și potrivit

art. 3 pct. 1 C. proc. civ., curțile de apel judecă în primă instanță,

procesele și cererile în materie de contencios administrativ, privind actele

autorităților și instituțiilor centrale.

La rândul său, Curtea de

Apel Cluj, prin sentința civilă nr. 1026 din 10 iunie 2004, și-a declinat

competența, în favoarea Tribunalului Maramureș, reținând că în cauză sunt

incidente prevederile art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., întrucât actul

atacat în instanța de contencios administrativ, prin care s-a dispus măsura

suspendării temporare a dreptului de folosire a pașaportului, de către

reclamantă, aparține Serviciului Teritorial Maramureș de Evidență Informatizată

a Persoanei. Constatând ivirea unui conflict negativ de competență, potrivit art.

20 și 22 C. proc. civ., cauza a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și

Justiție, pentru a hotărî asupra acestuia.

Examinând sentințele pronunțate

de cele două instanțe judecătorești, în raport cu obiectul cererii și cu

dispozițiile legale în materie, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

soluția dată de Tribunalul Maramureș, potrivit căreia Curtea de Apel Cluj este

competentă să judece în primă instanță, cauza de față, este cea legală.

Din petitul acțiunii și din adresa

nr. 110/1199624/2004 a Direcției Generale de Evidență Informatizată a

Persoanei, rezultă că reclamanta a fost returnată din Italia, în baza acordului

de readmisie încheiat de România, cu această țară și că Serviciul de Evidență

Informatizată a Persoanei Maramureș, prin dispoziția din 16 octombrie 2003, i-a

suspendat dreptul de folosire a pașaportului, pe o perioadă de 4 ani, conform art.

14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor în

România, aprobată prin Legea nr. 216/1998 și modificată prin O.U.G. nr. 84/2003.

Mai rezultă, totodată, că măsura

serviciului teritorial a fost contestată potrivit art. 15 alin. (3) din

ordonanța mai sus menționată, la Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei și că această autoritate centrală, prin actul nr. 110/1199624/2004, a

respins contestația, ca nefondată, menținând, astfel, restricția de suspendare

temporară a dreptului de folosire a pașaportului.

Cererea de chemare în

judecată vizează, așadar, atât actul juridic emis în soluționarea căii

administrative de atac (a contestației) care, în virtutea raporturilor

administrative de subordonare, dă eficiență actului administrativ prin care s-a

dispus măsura contestată, cât și actul care constituie obiectul demersului

administrativ (obiectul contestației).

Or, în aceste condiții,

competența de soluționare aparține curții de apel, întrucât litigiul privește

și un act al unei autorități centrale, respectiv Direcția Generală de Evidență

Informatizată a Persoanei, iar potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., „Curțile

de apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de

contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor

centrale”.

Soluția se impune și în

raport cu dispozițiile art. 15 alin. (3) din O.G. nr. 65/1997, cu modificările

și completările ulterioare, care prevăd că persoana nemulțumită de modul de

rezolvare a contestației, se poate adresa instanței de contencios competente,

precum și în raport cu regula competenței curților de apel în primă instanță,

statuată de Codul de procedură civilă, în materie de contencios administrativ,

tribunalele fiind competente, în această materie, numai prin excepție [art. 2 pct.

1 lit. c)].

Așa fiind, se va stabili

competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Cluj, căreia i

se va trimite dosarul, spre conformare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de

soluționare a cauzei privind pe M.L., Direcția Generală de Pașapoarte București,

Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei Maramureș și Prefectura

județului Maramureș, în favoarea Curții de Apel Cluj, cu opinia separată a dl.

Judecător E.A., în sensul competenței Tribunalului Maramureș.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 februarie 2005.

Opinie separată:

Contrar punctului de vedere

al majorității membrilor completului, prezentat în considerentele soluției de

mai sus, în conformitate cu prevederile art. 264 alin. (2) C. proc. civ.,

expunem în continuare argumentele pentru care am considerat că, în cauză,

competența de soluționare în fond aparține tribunalului.

Din interpretarea

prevederilor art. 2 pct. 1 lit. c), coroborate cu cele ale art. 3 pct. 1 C.

proc. civ., rezultă că, în primă instanță, procesele și cererile în materie de

contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor locale,

sunt judecate de către tribunale.

Totodată, aceste prevederi

se referă la actele administrative care au născut raportul juridic cu care a

fost învestită instanța de contencios administrativ.

Or, în cauză, raportul

juridic litigios s-a născut între persoana fizică și autoritatea competentă

care a emis actul juridic producător al efectelor juridice contestate:

suspendarea dreptului de folosire a pașaportului, sancțiunea aplicată în baza

prevederilor art. 14 alin. (1) lit. e) ultima frază din O.G. nr. 65/1997

privind regimul pașapoartelor în România.

Așa cum rezultă în mod

neechivoc din actele dosarului, măsura de mai sus a fost dispusă prin actul

administrativ emis de serviciul teritorial, ceea ce, potrivit prevederilor

legale de mai sus, atrage competența tribunalului de a soluționa cauza în fond.

Împrejurarea că, în cauză, a

fost exercitat recursul ierarhic la Direcția Generală Informatizată a Persoanei, care s-a materializat în refuzul acestuia de a

revoca/modifica actul administrativ producător de efecte juridice, nu poate

constitui un argument juridic suficient pentru justificarea competenței în

favoarea curții de apel.

Soluționarea negativă a

recursului ierarhic nu a îmbrăcat forma unui alt act administrativ care să fi

produs efecte juridice proprii sau să fi adăugat efecte juridice, la cele

produse de actul administrativ contestat.

În cauză, refuzul organului

ierarhic de a revoca/modifica actul administrativ al organului ierarhic

inferior, a îmbrăcat forma unei confirmări a actului, care nu produce nici un

efect juridic în plus, în raport cu actul juridic confirmat.

Deci, confirmarea actului

juridic emis nu reprezintă un act juridic distinct, producător de efecte

juridice, care să poată fi contestat în fața instanțelor de contencios

administrativ.

Oricum, în situația în care

instanța de contencios va admite acțiunea, va proceda fie la anularea, fie la

modificarea (în sensul reducerii perioadei de suspendare a dreptului de

folosire a pașaportului) actului administrativ emis, iar nu a refuzului

organului ierarhic de a revoca actul administrativ respectiv.

Aceste argumente trebuie apreciate,

nu ca o contestare a soluției adoptate de majoritatea membrilor completului, ci

ca o încercare de justificare rațională a opiniei separate pe care o susțin.