ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 804/2005

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta M.L. a chemat în judecată Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei și Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei Maramureș, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună, în principal, anularea măsurii de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului, iar în subsidiar, reducerea duratei interdicției, la un an, începând cu data de 16 octombrie 2003. Tribunalul Maramureș, sesizat cu cererea reclamantei, a examinat excepția de necompetență materială invocată de Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei și prin sentința civilă nr. 1594 din 19 iulie 2004, s-a dezînvestit în favoarea Curții de Apel Cluj, reținând, în esență, că actul administrativ atacat în temeiul art. 15 alin. (3) din O.G.

nr. 65/1997 a fost emis de o autoritate centrală și potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., curțile de apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ, privind actele autorităților și instituțiilor centrale. La rândul său, Curtea de Apel Cluj, prin sentința civilă nr. 1026 din 10 iunie 2004, și-a declinat competența, în favoarea Tribunalului Maramureș, reținând că în cauză sunt incidente prevederile art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., întrucât actul atacat în instanța de contencios administrativ, prin care s-a dispus măsura suspendării temporare a dreptului de folosire a pașaportului, de către reclamantă, aparține Serviciului Teritorial Maramureș de Evidență Informatizată a Persoanei.

Constatând ivirea unui conflict negativ de competență, potrivit art. 20 și 22 C. proc. civ., cauza a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a hotărî asupra acestuia. Examinând sentințele pronunțate de cele două instanțe judecătorești, în raport cu obiectul cererii și cu dispozițiile legale în materie, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că soluția dată de Tribunalul Maramureș, potrivit căreia Curtea de Apel Cluj este competentă să judece în primă instanță, cauza de față, este cea legală. Din petitul acțiunii și din adresa nr. 110/1199624/2004 a Direcției Generale de Evidență Informatizată a Persoanei, rezultă că reclamanta a fost returnată din Italia, în baza acordului de readmisie încheiat de România, cu această țară și că Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei Maramureș, prin dispoziția din 16 octombrie 2003, i-a suspendat dreptul de folosire a pașaportului, pe o perioadă de 4 ani, conform art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G.

nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor în România, aprobată prin Legea nr. 216/1998 și modificată prin O.U.G. nr. 84/2003. Mai rezultă, totodată, că măsura serviciului teritorial a fost contestată potrivit art. 15 alin. (3) din ordonanța mai sus menționată, la Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei și că această autoritate centrală, prin actul nr. 110/1199624/2004, a respins contestația, ca nefondată, menținând, astfel, restricția de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului. Cererea de chemare în judecată vizează, așadar, atât actul juridic emis în soluționarea căii administrative de atac (a contestației) care, în virtutea raporturilor administrative de subordonare, dă eficiență actului administrativ prin care s-a dispus măsura contestată, cât și actul care constituie obiectul demersului administrativ (obiectul contestației).

Or, în aceste condiții, competența de soluționare aparține curții de apel, întrucât litigiul privește și un act al unei autorități centrale, respectiv Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, iar potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., „Curțile de apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale”. Soluția se impune și în raport cu dispozițiile art. 15 alin. (3) din O.G.

nr. 65/1997, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că persoana nemulțumită de modul de rezolvare a contestației, se poate adresa instanței de contencios competente, precum și în raport cu regula competenței curților de apel în primă instanță, statuată de Codul de procedură civilă, în materie de contencios administrativ, tribunalele fiind competente, în această materie, numai prin excepție [art. 2 pct. 1 lit. c)]. Așa fiind, se va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Cluj, căreia i se va trimite dosarul, spre conformare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe M.L., Direcția Generală de Pașapoarte București, Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei Maramureș și Prefectura județului Maramureș, în favoarea Curții de Apel Cluj, cu opinia separată a dl. Judecător E.A., în sensul competenței Tribunalului Maramureș. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2005. Opinie separată: Contrar punctului de vedere al majorității membrilor completului, prezentat în considerentele soluției de mai sus, în conformitate cu prevederile art. 264 alin. (2) C. proc. civ., expunem în continuare argumentele pentru care am considerat că, în cauză, competența de soluționare în fond aparține tribunalului.

Din interpretarea prevederilor art. 2 pct. 1 lit. c), coroborate cu cele ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ., rezultă că, în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor locale, sunt judecate de către tribunale. Totodată, aceste prevederi se referă la actele administrative care au născut raportul juridic cu care a fost învestită instanța de contencios administrativ. Or, în cauză, raportul juridic litigios s-a născut între persoana fizică și autoritatea competentă care a emis actul juridic producător al efectelor juridice contestate: suspendarea dreptului de folosire a pașaportului, sancțiunea aplicată în baza prevederilor art. 14 alin. (1) lit. e) ultima frază din O.G.

nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor în România. Așa cum rezultă în mod neechivoc din actele dosarului, măsura de mai sus a fost dispusă prin actul administrativ emis de serviciul teritorial, ceea ce, potrivit prevederilor legale de mai sus, atrage competența tribunalului de a soluționa cauza în fond. Împrejurarea că, în cauză, a fost exercitat recursul ierarhic la Direcția Generală Informatizată a Persoanei, care s-a materializat în refuzul acestuia de a revoca/modifica actul administrativ producător de efecte juridice, nu poate constitui un argument juridic suficient pentru justificarea competenței în favoarea curții de apel. Soluționarea negativă a recursului ierarhic nu a îmbrăcat forma unui alt act administrativ care să fi produs efecte juridice proprii sau să fi adăugat efecte juridice, la cele produse de actul administrativ contestat.

În cauză, refuzul organului ierarhic de a revoca/modifica actul administrativ al organului ierarhic inferior, a îmbrăcat forma unei confirmări a actului, care nu produce nici un efect juridic în plus, în raport cu actul juridic confirmat. Deci, confirmarea actului juridic emis nu reprezintă un act juridic distinct, producător de efecte juridice, care să poată fi contestat în fața instanțelor de contencios administrativ. Oricum, în situația în care instanța de contencios va admite acțiunea, va proceda fie la anularea, fie la modificarea (în sensul reducerii perioadei de suspendare a dreptului de folosire a pașaportului) actului administrativ emis, iar nu a refuzului organului ierarhic de a revoca actul administrativ respectiv.

Aceste argumente trebuie apreciate, nu ca o contestare a soluției adoptate de majoritatea membrilor completului, ci ca o încercare de justificare rațională a opiniei separate pe care o susțin.