ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 799/2005

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

sub nr. 8645 din 23 iunie 2004, reclamantul A.M. a chemat în judecată

Ministerul Administrației și Internelor - Direcția de Pașapoarte - Serviciul de

Evidență Informatizată a Persoanei Maramureș, solicitând anularea măsurii de

suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului pe timp de 4 ani,

începând cu 8 martie 2004, dispusă de această din urmă instituție.

Prin sentința civilă nr. 930

din 9 septembrie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ,

și-a declinat competența de soluționare, în favoarea Tribunalului Maramureș,

reținând că măsura prevăzută de art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997,

modificată și completată, a fost luată de organul teritorial din subordinea

Ministerului Administrației și Internelor și că potrivit art. 15 alin. (3) din

aceeași ordonanță, persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios

administrativ, care este Tribunalul Maramureș, curtea de apel fiind competentă

doar în cazul actelor emise de organele puterii de stat centrale.

Tribunalul Maramureș, secția

comercială, prin sentința civilă nr. 2054 din 27 octombrie 2004, și-a declinat

competența de soluționare a pricinii, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția comercială

și de contencios administrativ, deoarece reclamantul, în temeiul art. 15 alin.

(3) din O.G. nr. 65/1997, modificată, a formulat acțiunea împotriva măsurii

luată de Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, organ central

emitent al actului administrativ.

Analizând conflictul negativ

de competență, se constată următoarele:

Serviciul de Evidență

Informatizată a Persoanei al județului Cluj a emis actul administrativ de

suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului, de către

reclamant.

Reclamantul a contestat

măsura, la Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul

Ministerului Administrației și Internelor, potrivit art. 15 alin. (3) din O.G. nr.

65/1997, aprobată prin Legea nr. 216/1998.

Întrucât contestația

formulată a fost respinsă, menținându-se măsura luată, reclamantul a atacat

actul administrativ emis de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția

Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, în condițiile art. 15 alin. (3)

din O.G. nr. 65/1997, la instanța de contencios administrativ.

Potrivit art. 3 pct. 1 C.

proc. civ., curțile de apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în

materie de contencios administrativ privind actele autorităților și

instituțiilor centrale, încât reținând că în speță se atacă un act

administrativ emis de o instituție centrală, competența de soluționare a

acțiunii revine Curții de Apel Cluj, căreia i se va trimite dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei privind pe A.M., Ministerul Administrației și Internelor - Direcția

Generală de Evidență Informatizată a Persoanei și Serviciul de Evidență

Informatizată a Persoanei Maramureș, în favoarea Curții de Apel Cluj, cu opinia

separată a domnului judecător E.A., în sensul stabilirii competenței

Tribunalului Maramureș.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 februarie 2005.

Opinie separată:

Contrar punctului de vedere

al majorității membrilor completului, prezentat în considerentele soluției de

mai sus, în conformitate cu prevederile art. 264 alin. (2) C. proc. civ.,

expunem în continuare argumentele pentru care am considerat că, în cauză,

competența de soluționare în fond aparține tribunalului.

Din interpretarea prevederilor

art. 2 pct. 1 lit. c), coroborate cu cele ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ.,

rezultă că, în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios

administrativ privind actele autorităților și instituțiilor locale, sunt

judecate de către tribunale.

Totodată, aceste prevederi

se referă la actele administrative care au născut raportul juridic cu care a

fost învestită instanța de contencios administrativ.

Or, în cauză, raportul

juridic litigios s-a născut între persoana fizică și autoritatea competentă

care a emis actul juridic producător al efectelor juridice contestate:

suspendarea dreptului de folosire a pașaportului, sancțiunea aplicată în baza

prevederilor art. 14 alin. (1) lit. e) ultima frază din O.G. nr. 65/1997

privind regimul pașapoartelor în România.

Așa cum rezultă în mod

neechivoc din actele dosarului, măsura de mai sus a fost dispusă prin actul

administrativ emis de serviciul teritorial, ceea ce, potrivit prevederilor

legale de mai sus, atrage competența tribunalului de a soluționa cauza în fond.

Împrejurarea că, în cauză, a

fost exercitat recursul ierarhic la Direcția Generală Informatizată a Persoanei, care s-a materializat în refuzul acestuia de a

revoca/modifica actul administrativ producător de efecte juridice, nu poate

constitui un argument juridic suficient pentru justificarea competenței în

favoarea curții de apel.

Soluționarea negativă a

recursului ierarhic nu a îmbrăcat forma unui alt act administrativ care să fi

produs efecte juridice proprii sau să fi adăugat efecte juridice la cele

produse de actul administrativ contestat.

În cauză, refuzul organului

ierarhic de a revoca/modifica actul administrativ al organului ierarhic

inferior, a îmbrăcat forma unei confirmări a actului, care nu produce nici un

efect juridic în plus, în raport cu actul juridic confirmat.

Deci, confirmarea actului

juridic emis nu reprezintă un act juridic distinct, producător de efecte

juridice, care să poată fi contestat în fața instanțelor de contencios

administrativ.

Oricum, în situația în care

instanța de contencios va admite acțiunea, va proceda fie la anularea, fie la

modificarea (în sensul reducerii perioadei de suspendare a dreptului de

folosire a pașaportului) actului administrativ emis, iar nu a refuzului

organului ierarhic de a revoca actul administrativ respectiv.

Aceste argumente trebuie

apreciate, nu ca o contestare a soluției adoptate de majoritatea membrilor

completului, ci ca o încercare de justificare rațională a opiniei separate pe

care o susțin.