ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1406/2005

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Maramureș, la 14 iunie 2004 și ulterior precizată sub nr. 2957, reclamantul K.V. a

solicitat în contradictoriu cu Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei

Maramureș, Prefectura județului Maramureș și Direcția Generală de Evidență

Informatizată a Persoanei, anularea măsurii de suspendare temporară a dreptului

de folosire a pașaportului, iar în subsidiar, reducerea interdicției la un an

și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Reținând că prin cererea de

chemare în judecată se solicită și anularea actului nr. 111/119916 din 7 mai

2004, emis de Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, prin

care s-a respins contestația reclamantului, formulată în temeiul art. 15 alin.

(3) din O.G. nr. 65/1997, Tribunalul Maramureș, prin sentința civilă nr. 1935

din 4 octombrie 2004, s-a dezînvestit în favoarea Curții de Apel Cluj,

competentă să soluționeze cauza, conform art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

La rândul său, Curtea de

Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin

încheierea nr. 47 din 2 februarie 2005, a reținut că actul administrativ atacat

prin acțiunea reclamantului, a fost emis de Serviciul de Evidență Informatizată

a Persoanei Maramureș, care nu este o instituție sau autoritate centrală, încât

competența materială în primă instanță este a Tribunalului Maramureș.

Constatând, totodată, că în

cauză s-a ivit un conflict negativ de competență, a trimis dosarul la Înalta

Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestuia.

Urmare a verificării

hotărârilor pronunțate de cele două instanțe judecătorești de grade diferite,

Înalta Curte constată existența conflictului negativ de competență, în sensul art.

20 și urm. C. proc. civ. și ca atare, va stabili instanța competentă să judece

cauza, în raport cu obiectul cererii și dispozițiile legale în materie.

Din probele administrate

rezultă că prin adresa nr. 23995 din 10 martie 2004, a Serviciului de Evidență

Informatizată a Persoanei Maramureș, s-a comunicat reclamantului, măsura

suspendării dreptului de folosire a pașaportului pe o perioadă de 5 ani,

începând cu data de 27 februarie 2004.

Mai rezultă, de asemenea, că

măsura serviciului teritorial a fost contestată potrivit art. 15 alin. (3) din O.G.

nr. 65/1997, privind regimul pașapoartelor în România și că, Direcția Generală

de Evidență Informatizată a Persoanei, autoritate centrală, a respins

contestația, ca nefondată, menținând, astfel, restricția de suspendare

temporară a dreptului de folosire a pașaportului.

Cererea de chemare în

judecată vizează, așadar, atât actul juridic emis în soluționarea căii

administrative de atac (a contestației) care, în virtutea raporturilor

administrative de subordonare dă eficiență actului administrativ prin care s-a

dispus măsura contestată, cât și actul care constituie obiectul demersului

administrativ (obiectul contestației).

Or, în aceste condiții,

competența de soluționare aparține curții de apel, întrucât litigiul privește

și un act al unei autorități centrale, respectiv Direcția Generală de Evidență

Informatizată a Persoanei, iar potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., „curțile

de apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de

contencios administrativ, privind actele autorităților și instituțiilor

centrale”.

Soluția se impune și în

raport cu dispozițiile art. 15 alin. (3) din O.G. nr. 65/1997, cu modificările

și completările ulterioare, care prevăd că persoana nemulțumită de modul de

rezolvare a contestației, se poate adresa instanței de contencios administrativ

competente, în funcție de ierarhia autorităților și instituțiilor ale căror

acte sunt supuse controlului judecătoresc de legalitate.

Așa fiind, se va stabili

competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Cluj, căreia i

se va trimite dosarul, spre conformare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate.

Stabilește competența de

soluționare a litigiului dintre K.V., Direcția Generală de Pașapoarte din

cadrul Ministerului de Interne, Ministerul Administrației și Internelor -

Serviciului de Evidență Informatizată a Persoanei Maramureș și Prefectura județului

Maramureș, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, cu opinia separată a domnului judecător E.A.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 martie 2005.

Opinie separată:

Contrar punctului de vedere

al majorității membrilor completului, prezentat în considerentele soluției de

mai sus, în conformitate cu prevederile art. 264 alin. (2) C. proc. civ.,

expunem în continuare argumentele pentru care am considerat că, în cauză,

competența de soluționare în fond aparține tribunalului.

Din interpretarea

prevederilor art. 2 pct. 1 lit. c), coroborate cu cele ale art. 3 pct. 1 C.

proc. civ., rezultă că, în primă instanță, procesele și cererile în materie de

contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor locale,

sunt judecate de către tribunale.

Totodată, aceste prevederi

se referă la actele administrative care au născut raportul juridic cu care a

fost învestită instanța de contencios administrativ.

Or, în cauză, raportul

juridic litigios s-a născut între persoana fizică și autoritatea competentă

care a emis actul juridic producător al efectelor juridice contestate:

suspendarea dreptului de folosire a pașaportului, sancțiune aplicată în baza

prevederilor art. 14 alin. (1) lit. e) ultima frază din O.G. nr. 65/1997

privind regimul pașapoartelor în România.

Așa cum rezultă în mod

neechivoc din actele dosarului, măsura de mai sus a fost dispusă prin actul

administrativ emis de serviciul teritorial, ceea ce, potrivit prevederilor

legale de mai sus, atrage competența tribunalului de a soluționa cauza în fond.

Împrejurarea că, în cauză, a

fost exercitat recursul ierarhic, la Direcția Generală Informatizată a Persoanei, care s-a materializat în refuzul acestuia de a

revoca/modifica actul administrativ producător de efecte juridice, nu poate

constitui un argument juridic suficient pentru justificarea competenței în

favoarea curții de apel.

Soluționarea negativă a

recursului ierarhic nu a îmbrăcat forma unui alt act administrativ care să fi

produs efecte juridice proprii sau să fi adăugat efecte juridice, la cele

produse de actul administrativ contestat.

În cauză, refuzul organului

ierarhic, de a revoca/modifica actul administrativ al organului ierarhic

inferior, a îmbrăcat forma unei confirmări a actului, care nu produce nici un

efect juridic în plus, în raport cu actul juridic confirmat.

Deci, confirmarea actului

juridic emis nu reprezintă un act juridic distinct, producător de efecte

juridice, care să poată fi contestat în fața instanțelor de contencios

administrativ.

Oricum, în situația în care

instanța de contencios va admite acțiunea, va proceda fie la anularea, fie la

modificarea (în sensul reducerii perioadei de suspendare a dreptului de

folosire a pașaportului), actului administrativ emis, iar nu a refuzului

organului ierarhic, de a revoca actul administrativ respectiv.

Aceste argumente trebuie

apreciate, nu ca o contestare a soluției adoptate de majoritatea membrilor

completului, ci ca o încercare de justificare rațională a opiniei separate pe

care o susțin.