ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1406/2005

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Maramureș, la 14 iunie 2004 și ulterior precizată sub nr. 2957, reclamantul K.V. a solicitat în contradictoriu cu Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei Maramureș, Prefectura județului Maramureș și Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, anularea măsurii de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului, iar în subsidiar, reducerea interdicției la un an și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Reținând că prin cererea de chemare în judecată se solicită și anularea actului nr. 111/119916 din 7 mai 2004, emis de Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, prin care s-a respins contestația reclamantului, formulată în temeiul art. 15 alin. (3) din O.G.

nr. 65/1997, Tribunalul Maramureș, prin sentința civilă nr. 1935 din 4 octombrie 2004, s-a dezînvestit în favoarea Curții de Apel Cluj, competentă să soluționeze cauza, conform art. 3 pct. 1 C. proc. civ. La rândul său, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea nr. 47 din 2 februarie 2005, a reținut că actul administrativ atacat prin acțiunea reclamantului, a fost emis de Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei Maramureș, care nu este o instituție sau autoritate centrală, încât competența materială în primă instanță este a Tribunalului Maramureș. Constatând, totodată, că în cauză s-a ivit un conflict negativ de competență, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestuia.

Urmare a verificării hotărârilor pronunțate de cele două instanțe judecătorești de grade diferite, Înalta Curte constată existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 20 și urm. C. proc. civ. și ca atare, va stabili instanța competentă să judece cauza, în raport cu obiectul cererii și dispozițiile legale în materie. Din probele administrate rezultă că prin adresa nr. 23995 din 10 martie 2004, a Serviciului de Evidență Informatizată a Persoanei Maramureș, s-a comunicat reclamantului, măsura suspendării dreptului de folosire a pașaportului pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 27 februarie 2004. Mai rezultă, de asemenea, că măsura serviciului teritorial a fost contestată potrivit art. 15 alin. (3) din O.G.

nr. 65/1997, privind regimul pașapoartelor în România și că, Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, autoritate centrală, a respins contestația, ca nefondată, menținând, astfel, restricția de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului. Cererea de chemare în judecată vizează, așadar, atât actul juridic emis în soluționarea căii administrative de atac (a contestației) care, în virtutea raporturilor administrative de subordonare dă eficiență actului administrativ prin care s-a dispus măsura contestată, cât și actul care constituie obiectul demersului administrativ (obiectul contestației). Or, în aceste condiții, competența de soluționare aparține curții de apel, întrucât litigiul privește și un act al unei autorități centrale, respectiv Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, iar potrivit art. 3 pct. 1 C. proc.

civ., „curțile de apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ, privind actele autorităților și instituțiilor centrale”. Soluția se impune și în raport cu dispozițiile art. 15 alin. (3) din O.G. nr. 65/1997, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că persoana nemulțumită de modul de rezolvare a contestației, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, în funcție de ierarhia autorităților și instituțiilor ale căror acte sunt supuse controlului judecătoresc de legalitate. Așa fiind, se va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Cluj, căreia i se va trimite dosarul, spre conformare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E În majoritate. Stabilește competența de soluționare a litigiului dintre K.V., Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului de Interne, Ministerul Administrației și Internelor - Serviciului de Evidență Informatizată a Persoanei Maramureș și Prefectura județului Maramureș, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, cu opinia separată a domnului judecător E.A. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2005. Opinie separată: Contrar punctului de vedere al majorității membrilor completului, prezentat în considerentele soluției de mai sus, în conformitate cu prevederile art. 264 alin. (2) C. proc. civ., expunem în continuare argumentele pentru care am considerat că, în cauză, competența de soluționare în fond aparține tribunalului.

Din interpretarea prevederilor art. 2 pct. 1 lit. c), coroborate cu cele ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ., rezultă că, în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor locale, sunt judecate de către tribunale. Totodată, aceste prevederi se referă la actele administrative care au născut raportul juridic cu care a fost învestită instanța de contencios administrativ. Or, în cauză, raportul juridic litigios s-a născut între persoana fizică și autoritatea competentă care a emis actul juridic producător al efectelor juridice contestate: suspendarea dreptului de folosire a pașaportului, sancțiune aplicată în baza prevederilor art. 14 alin. (1) lit. e) ultima frază din O.G.

nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor în România. Așa cum rezultă în mod neechivoc din actele dosarului, măsura de mai sus a fost dispusă prin actul administrativ emis de serviciul teritorial, ceea ce, potrivit prevederilor legale de mai sus, atrage competența tribunalului de a soluționa cauza în fond. Împrejurarea că, în cauză, a fost exercitat recursul ierarhic, la Direcția Generală Informatizată a Persoanei, care s-a materializat în refuzul acestuia de a revoca/modifica actul administrativ producător de efecte juridice, nu poate constitui un argument juridic suficient pentru justificarea competenței în favoarea curții de apel. Soluționarea negativă a recursului ierarhic nu a îmbrăcat forma unui alt act administrativ care să fi produs efecte juridice proprii sau să fi adăugat efecte juridice, la cele produse de actul administrativ contestat.

În cauză, refuzul organului ierarhic, de a revoca/modifica actul administrativ al organului ierarhic inferior, a îmbrăcat forma unei confirmări a actului, care nu produce nici un efect juridic în plus, în raport cu actul juridic confirmat. Deci, confirmarea actului juridic emis nu reprezintă un act juridic distinct, producător de efecte juridice, care să poată fi contestat în fața instanțelor de contencios administrativ. Oricum, în situația în care instanța de contencios va admite acțiunea, va proceda fie la anularea, fie la modificarea (în sensul reducerii perioadei de suspendare a dreptului de folosire a pașaportului), actului administrativ emis, iar nu a refuzului organului ierarhic, de a revoca actul administrativ respectiv.

Aceste argumente trebuie apreciate, nu ca o contestare a soluției adoptate de majoritatea membrilor completului, ci ca o încercare de justificare rațională a opiniei separate pe care o susțin.