ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4323/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea atacată cu

recurs, sentința civilă nr. 61 din 1 martie 2005, pronunțată în dosarul nr. 1141/CA/2005,

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și contencios administrativ, a

respins, ca rămasă fără obiect, acțiunea formulată de reclamantul L.D., în

contradictoriu cu Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei și cu

Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei Caraș-Severin.

Pentru a pronunța această

soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin acțiunea adresată

Tribunalului Caraș-Severin, reclamantul a cerut anularea măsurii suspendării

dreptului de folosire a pașaportului pe o perioadă de 5 ani, dispusă prin actul

administrativ nr. 3500679 din 5 martie 2004 și menținută prin actul nr. 110/1199687

din 11 mai 2004, emise de autoritățile pârâte.

În subsidiar, reclamantul a

cerut reducerea duratei de suspendare a pașaportului, pentru o perioadă egală

cu minimul de 1 an prevăzut de lege.

Tribunalul Caraș-Severin,

prin sentința civilă nr. 1996 din 22 iunie 2004, a respins acțiunea

reclamantului, ca nefondată.

Prin decizia nr. 906/CA/R

din 8 decembrie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ, a admis recursul reclamantului și, constatând că

actul administrativ nr. 110/1199687 din 11 mai 2004 a fost emis de Direcția

Generală de Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor, a reținut cauza, pentru competentă soluționare,

potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

În motivarea soluției de

respingere a acțiunii, ca rămasă fără obiect, instanța de fond a reținut că

prin actul nr. 210/759850 din 26 decembrie 2004, emis de Direcția Generală de

Pașapoarte, succesoarea în atribuții a fostei direcții generale, măsura

suspendării a fost redusă la o durată de 2 ani, adică până la data de 5 martie

2006.

Astfel, a motivat instanța

de fond, acțiunea reclamantului a rămas fără obiect, iar acesta are

posibilitatea legală de a contesta noul act administrativ care a fost emis de

autoritatea competentă, după sesizarea instanței.

Împotriva acestei soluții a

formulat recurs, reclamantul care, fără a-și încadra criticile în vreunul dintre

cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., a susținut că, în mod greșit, a

reținut instanța de fond că acțiunea sa a rămas fără obiect, ca urmare a

reducerii duratei sancțiunii, din moment ce prin primul capăt al acțiunii a

cerut anularea actului administrativ și a sancțiunii care îi fusese aplicată.

Recursul este nefondat.

Este necontestat că la data

de 27 februarie 2004, recurentul-reclamant a fost returnat din Austria, după ce

și în anii 1998 și 2001 fusese returnat din Ungaria.

Or, potrivit prevederilor art.

14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, privind regimul pașapoartelor, cu

modificările și completările ulterioare, persoanei returnate în baza

acordurilor de readmisie încheiate de România, cu alte state, i se poate

suspenda dreptul de folosire a pașaportului pentru o perioadă de la 1 an, la 5

ani.

Cum sancțiunea aplicată se

situează în limitele legale, acțiunea reclamantului este neîntemeiată, cu atât

mai mult, cu cât, ulterior, autoritatea pârâtă competentă a redus durata

sancțiunii.

Cu această motivare, soluția

instanței de fond, de respingere a acțiunii, este corectă, astfel că recursul

va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de L.D. împotriva sentinței civile nr. 61 din 1 martie 2005 a Curții de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 septembrie 2005.