ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4323/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea atacată cu recurs, sentința civilă nr. 61 din 1 martie 2005, pronunțată în dosarul nr. 1141/CA/2005, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și contencios administrativ, a respins, ca rămasă fără obiect, acțiunea formulată de reclamantul L.D., în contradictoriu cu Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei și cu Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei Caraș-Severin. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin acțiunea adresată Tribunalului Caraș-Severin, reclamantul a cerut anularea măsurii suspendării dreptului de folosire a pașaportului pe o perioadă de 5 ani, dispusă prin actul administrativ nr. 3500679 din 5 martie 2004 și menținută prin actul nr. 110/1199687 din 11 mai 2004, emise de autoritățile pârâte.

În subsidiar, reclamantul a cerut reducerea duratei de suspendare a pașaportului, pentru o perioadă egală cu minimul de 1 an prevăzut de lege. Tribunalul Caraș-Severin, prin sentința civilă nr. 1996 din 22 iunie 2004, a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată. Prin decizia nr. 906/CA/R din 8 decembrie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis recursul reclamantului și, constatând că actul administrativ nr. 110/1199687 din 11 mai 2004 a fost emis de Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, a reținut cauza, pentru competentă soluționare, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

În motivarea soluției de respingere a acțiunii, ca rămasă fără obiect, instanța de fond a reținut că prin actul nr. 210/759850 din 26 decembrie 2004, emis de Direcția Generală de Pașapoarte, succesoarea în atribuții a fostei direcții generale, măsura suspendării a fost redusă la o durată de 2 ani, adică până la data de 5 martie 2006. Astfel, a motivat instanța de fond, acțiunea reclamantului a rămas fără obiect, iar acesta are posibilitatea legală de a contesta noul act administrativ care a fost emis de autoritatea competentă, după sesizarea instanței. Împotriva acestei soluții a formulat recurs, reclamantul care, fără a-și încadra criticile în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., a susținut că, în mod greșit, a reținut instanța de fond că acțiunea sa a rămas fără obiect, ca urmare a reducerii duratei sancțiunii, din moment ce prin primul capăt al acțiunii a cerut anularea actului administrativ și a sancțiunii care îi fusese aplicată. Recursul este nefondat. Este necontestat că la data de 27 februarie 2004, recurentul-reclamant a fost returnat din Austria, după ce și în anii 1998 și 2001 fusese returnat din Ungaria. Or, potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, privind regimul pașapoartelor, cu modificările și completările ulterioare, persoanei returnate în baza acordurilor de readmisie încheiate de România, cu alte state, i se poate suspenda dreptul de folosire a pașaportului pentru o perioadă de la 1 an, la 5 ani.

Cum sancțiunea aplicată se situează în limitele legale, acțiunea reclamantului este neîntemeiată, cu atât mai mult, cu cât, ulterior, autoritatea pârâtă competentă a redus durata sancțiunii. Cu această motivare, soluția instanței de fond, de respingere a acțiunii, este corectă, astfel că recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de L.D. împotriva sentinței civile nr. 61 din 1 martie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2005.