ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7227/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 411 din 18

noiembrie 2003, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins acțiunea precizată a reclamantului H.S., în

contradictoriu cu Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei

București și Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei Timiș,

reținându-se, în esență, că autoritățile române au dispus suspendarea temporară

a dreptului reclamantului, de folosire a pașaportului, până la data de 13

martie 2007, în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 216/1998,

modificată prin O.U.G. nr. 119/2002, aprobată prin Legea nr. 29/2003, întrucât

la data de 13 martie 2003, acesta a fost returnat, în baza acordului de

readmisie, din Franța.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs, reclamantul H.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Printr-un prim motiv de recurs este

criticată soluția instanței de fond, susținându-se că aceasta a fost dată cu

încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, prevăzută

de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motiv cuprins în dispozițiile art. 304 pct.

5 C. proc. civ. Aceasta, întrucât, susține recurentul-reclamant, instanța de

fond, prin respingerea cererii sale de probe, i-a încălcat dreptul la apărare.

Prin cel de-al doilea motiv de

recurs se invocă faptul că instanța a pronunțat o hotărâre lipsită de temei

legal, hotărârea fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, cu

referire la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În acest sens, recurentul-reclamant

arată că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 15 alin. (1) și (3)

din O.G. nr. 65/1997, modificată și a încălcat dispozițiile art. 21 din

Constituția României și cele ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Totodată, recurentul-reclamant

susține că instanța de fond nu a avut în vedere nici faptul că măsura luată de

autoritățile pârâte a fost vădit disproporționată, în raport cu gravitatea

faptei comise și cu consecințele ei, deși putea să reducă restricția la un an.

Recursul nu poate fi primit, pentru

considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Pe de o parte, se constată că prin

precizarea la acțiune, H.S. a solicitat, în subsidiar, reducerea termenului de

suspendare la minimul prevăzut de lege, respectiv un an, deoarece măsura

trebuia să fie luată proporțional cu gravitatea faptei comise și consecințele

ei.

Pe de altă parte, se constată că la

judecarea recursului, s-a depus la dosar, dovada că Ministerul Administrației

și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte, în urma cererii formulate de H.S.,

a dispus încetarea măsurii restrictive luate în anul 2003, pentru eliberarea

pașaportului său, acesta putându-se adresa Serviciului de Evidență

Informatizată a Persoanei al județului Timiș.

În aceste condiții, urmează a se

respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de H.S.

împotriva sentinței civile nr. 411 din 18 noiembrie 2003 a Curții de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 septembrie 2004.