ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2177/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2177/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Curtea de Apel Timișoara, secția
comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 316 din 7
iunie 2004, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului G.D., formulată în
contradictoriu cu pârâții Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei Timiș
și Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, București.
Pentru a hotărî astfel,
instanța de fond a reținut că potrivit dispoziției nr. 3622548 din 13 decembrie
2003, pârâtul Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei Timiș a suspendat
reclamantului, dreptul de folosire a pașaportului, până la data de 4 decembrie
2008, așadar pe o perioadă de 5 ani, pe motiv că acesta a fost returnat din
Franța, pentru depășirea termenului legal de ședere. S-a apreciat, potrivit art.
14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, modificată prin O.U.G. nr. 84/2003,
că această măsură a fost legal dispusă, fiind, totodată, proporțională cu
conduita reclamantului, din dosarul administrativ al căruia rezultă că a mai
fost anterior returnat din statele situate în spațiul Schengen, în baza
acordurilor de readmisie încheiate cu România.
Împotriva acestei sentințe,
în termen legal a declarat recurs, G.D., criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de
recurs, în esență, s-a susținut de către recurent, că s-a dispus față de el,
măsura suspendării dreptului de folosire a pașaportului, în temeiul
dispozițiilor art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, modificată prin O.U.G.
nr. 84/2003, deși nu s-a făcut în nici un mod dovada depășirii termenului legal
de ședere în Franța.
Înalta Curte, analizând
actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și prin prisma
dispozițiilor legale incidente, constată că recursul este fondat, pentru
considerentele și în limitele expuse în cele ce urmează.
Potrivit dispozițiilor art. 14
alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, astfel cum a fost ulterior modificată,
așa cum, de altfel, a reținut și instanța de fond, cetățeanului român i se
poate refuza, temporar, eliberarea pașaportului sau i se poate suspenda dreptul
de folosire a acestuia, între altele, atunci când se constată că a depășit
termenele de ședere în statele în care a călătorit sau când a fost returnat în
baza acordurilor de readmisie încheiate de România, cu alte state. În astfel de
situații, același text de lege prevede că măsura se poate dispune pentru o
durată cuprinsă între 1 an și 5 ani, stabilită proporțional cu gravitatea
faptei comise și cu consecințele ei.
Rezultă, așadar, din
cuprinsul textului de lege menționat, că măsura sancționatorie pentru
persoanele care au depășit termenele de ședere în spațiul Schengen, poate și
trebuie să fie stabilită proporțional cu gravitatea faptei și consecințele ei.
Cum în cauză a rezultat că
motivul pentru care s-a dispus față de reclamantul-recurent, măsura suspendării
dreptului, pentru durata maximă prevăzută de lege, de 5 ani, rezidă exclusiv în
returnarea acestuia din Franța, la data de 4 decembrie 2003, Înalta Curte
apreciază că această măsură nu a fost stabilită proporțional cu gravitatea
faptei comise și cu consecințele ei, fiind excesiv de severă.
Drept urmare, în condițiile
în care Înalta Curte apreciază că fapta comisă de reclamantul-recurent și
gravitatea acesteia, nu justifică aplicarea măsurii sancționatorii maxime
prevăzute de lege, conform art. 312 pct. 2 C. proc. civ., recursul de față se
va admite și se va modifica sentința atacată, în sensul admiterii în parte a
acțiunii reclamantului-recurent.
În consecință, măsura
suspendării dreptului de folosire a pașaportului pentru G.D., în raport cu
gravitatea faptei și mai ales a consecințelor acesteia, se va stabili de către
Înalta Curte, la o durată de 3 ani, respectiv până la data de 4 decembrie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
G.D. împotriva sentinței civile nr. 316 din 7 iunie 2004 a Curții de Apel
Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.
Modifică sentința atacată,
în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantului.
Stabilește măsura de
suspendare a dreptului de folosire a pașaportului pe o perioadă de 3 ani, până
la 4 decembrie 2006.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 1 aprilie 2005.