Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
7649/2004
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
24 mai 2005

Decizia nr. 3245/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 7649/2004 — recurs împotriva încheierii nr. 260/2004 a Curții de Apel Suceava

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: C.R. a chemat în judecată Ministerul Administrație și Internelor - Direcția Generală a Pașapoartelor și Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei al județului Suceava, Biroul Pașapoarte, solicitând să se dispună: - anularea actului administrativ nr. 200318336 din 26 august 2004, emis de pârâta secundă, prin care s-a suspendat dreptul său de folosire a pașaportului până la data de 18 iunie 2005, ca nelegal; - suspendarea executării actului respectiv, până la soluționarea litigiului dintre părți. Prin încheierea nr. 260 din 24 noiembrie 2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a admis cel de-al 2-lea capăt de cerere și a suspendat executarea actului administrativ supus controlului jurisdicțional, până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor. Recurenta a susținut că în mod greșit curtea de apel a admis cererea de suspendare formulată de reclamant, întrucât nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ. Se constată, însă, că recursul pârâtei este în prezent, lipsit de interes, deoarece ulterior, în cadrul aceluiași dosar, prin sentința civilă nr. 285 din 15 decembrie 2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a soluționat în fond cauza, respingând acțiunea introdusă de reclamantul C.R., ca neîntemeiată.

Așadar, de la data pronunțării sentinței a încetat caracterul suspensiv al încheierii din 24 noiembrie 2004 și oricum, astfel cum rezultă din dosar, la data de 18 iunie 2005, expiră perioada de suspendare a dreptului reclamantului, returnat din Anglia, în baza dispozițiilor art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997. Ținând seama de aceste considerente, urmează a se respinge recursul declarat de autoritatea publică pârâtă, ca lipsit de interes.

DECIDE Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor împotriva încheierii nr. 260 din 24 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 7649/2004. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.