ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 875/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

1949/COM/2005, la Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, reclamanta L.A.M. a chemat în judecată pe pârâții

Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală de Evidență

Informatizată a Persoanei - Direcția de Pașapoarte București, solicitând ca,

prin sentința ce va pronunța, instanța să anuleze actul administrativ emis de

pârâtă, la data de 8 noiembrie 2004, prin care i-a fost suspendat dreptul de a

folosi pașaportul până la data de 8 noiembrie 2006, cerând, totodată, a se

dispune și suspendarea executării actului administrativ, până la soluționarea

fondului cererii. În subsidiar, a solicitat reducerea perioadei de suspendare,

la minim un an.

În motivarea cererii, reclamanta

arată că a fost returnată din Belgia, în luna noiembrie 2004, măsura ce i-a

fost aplicată, de suspendare a dreptului de a folosi pașaportul, fiind

nelegală, întrucât ea nu a comis fapte penale.

Intimata Direcția Generală de Pașapoarte

din Ministerul Administrației și Internelor, a formulat întâmpinare, solicitând

respingerea cererii, dat fiind că reclamanta era la a doua returnare din

străinătate.

Prin sentința nr. 326 din 21

septembrie 2005, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamantă și a

redus perioada de suspendare a pașaportului, de la doi ani, la un an.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că, într-adevăr, reclamanta a încălcat dispozițiile

Legii nr. 216/1998, fiind la a doua returnare din străinătate, însă a apreciat

că față de situația concretă, individualizarea sancțiunii nu s-a făcut în mod

corect, sancțiunea aplicată fiind prea aspră.

Procedând la reindividualizarea

sancțiunii, instanța de fond a redus perioada interdicției, de la doi ani, la

un an.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și

Internelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în

esență, că măsura de suspendare a pașaportului pe o perioadă de doi ani este

corectă, dat fiind că reclamanta a fost returnată în mod repetat din

străinătate - Olanda și Belgia, în baza acordurilor de readmisie încheiate de

România, cu aceste țări.

La stabilirea perioadei s-au avut în

vedere motivele pentru care a fost returnată (nu-și justifica șederea pe

teritoriul statului respectiv), fapte de genul celor săvârșite de reclamantă

afectând regimul juridic aplicat cetățenilor români, de către statele

occidentale.

Analizând recursul formulat, prin

prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile,

Înalta Curte de Casație și Justiție îl va respinge, potrivit considerentelor ce

se vor arăta în continuare.

Reclamanta L.A.M. a fost returnată,

în două rânduri, din străinătate - la 1 octombrie 2002, din Olanda și la 18

noiembrie 2004, din Belgia, în baza acordurilor de readmisie încheiate de

România, cu alte țări, și ca urmare a acestor returnări, i-a fost suspendat

dreptul de folosire al pașaportului pe o perioadă de doi ani, în conformitate

cu prevederile art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, privind regimul

pașapoartelor în România, aprobată prin Legea nr. 216/1998, cu modificările și

completările ulterioare.

Potrivit textului de lege enunțat,

măsura suspendării dreptului de folosire a pașaportului este lăsată la

latitudinea organelor în drept a lua această măsură, durata acesteia fiind

cuprinsă între 1 și 5 ani.

Așa cum corect a apreciat și

instanța de fond, în raport cu situația concretă, măsura suspendării dreptului

de folosire a pașaportului pe o durată de doi ani este prea aspră, reclamanta

fiind returnată pentru simplul fapt că a depășit termenul legal de ședere.

Nu s-a reținut în sarcina sa că ar

fi săvârșit fapte de natură penală sau din sfera celor care să aducă atingere

moralei ori drepturilor și libertăților altor persoane.

Este adevărat că și reclamanta, ca

toți ceilalți cetățeni care călătoresc în spațiul Schengen, este obligată să

respecte condițiile impuse pentru a călători în străinătate, altfel existând

riscul reintroducerii obligativității vizelor pentru cetățenii români, așa cum

susține intimata, dar față de faptul că aceasta a fost returnată, numai pentru

că a depășit termenul de ședere legal, instanța de recurs apreciază ca fiind

corectă soluția dată de prima instanță, de reducere la minim a perioadei de

suspendare a dreptului de folosire a pașaportului.

În consecință, neexistând motive de

casare sau modificare a sentinței, în sensul celor prezentate de art. 304 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor

împotriva sentinței nr. 336 din 21 septembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 martie 2006.