ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8767/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 25 februarie 2004, P.G.,

V.M. și A.F. au chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor -

Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanelor și Serviciul de

Evidență Informatizată a Persoanei Botoșani, solicitând obligarea acestor

autorități publice, la înlăturarea măsurii de suspendare a dreptului de

folosire a pașaportului, până la 9 octombrie 2007 și respectiv, 8 octombrie

2008, pentru primul reclamant.

În subsidiar, reclamanții au cerut

reducerea termenului de suspendare a acelui drept, la minimul prevăzut de art. 14

lit. e) din O.G. nr. 65/1997, modificată și completată prin O.G. nr. 87/2003.

În motivarea acțiunii, ei au arătat

că în timp ce se aflau în Belgia, în scopul achiziționării unui autoturism, au

fost reținuți, fără nici un motiv, de poliția belgiană care, ulterior, i-a

returnat în România.

Au precizat că, deși în ultima

perioadă au ieșit din România, de mai multe ori, s-au încadrat în termenul

legal de ședere și nu au săvârșit fapte antisociale, la data de 8 octombrie

2003, funcționarii Ministerului Administrației și Internelor au suspendat

dreptul de folosire a pașaportului, pentru o perioadă de 5 ani, pentru P.G. și

V.M. și, respectiv, 4 ani, pentru A.F.

Plângerea adresată împotriva acestei

măsuri și în vederea restituirii pașapoartelor, a fost respinsă, cu ignorarea

prevederilor art. 25 din Constituția României și a împrejurării că reclamantul

A.F. are doar 15 ani, fiind la prima ieșire din țară.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 226 din 8

septembrie 2004, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că această

soluție se impune, deoarece prin declarațiile date pe propria răspundere, la 8

octombrie 2003, reclamanții au recunoscut că au fost returnați din Belgia.

Măsura de suspendare a dreptului de

folosire a pașapoartelor se justifică în atare situație, indiferent de motivele

care au stat la baza returnării, iar pe de altă parte, față de fapta reținută

în sarcina celor trei reclamanți, s-a apreciat că durata suspendării a fost

corect stabilită de pârâți.

Împotriva sentinței au declarat

recurs, reclamanții P.G.,V.M. și A.F.

Recurenții au susținut că în mod

eronat prima instanță a luat în considerare declarațiile care le-au fost date

spre semnare, de către personalul Aeroportului București - Otopeni, fără

explicarea conținutului și valorii lor juridice. Că în realitate, nici unul din

membrii familiei nu a comis fapte ilegale pe teritoriul vreunui stat european

și oricum, față de A.F., măsura are caracter abuziv, de vreme ce acesta este la

prima ieșire din țară și în vârstă de numai 15 ani.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 14 lit. e) din O.G. nr.

65/1997, privind regimul pașapoartelor, astfel cum a fost modificată și

completată prin O.G. nr. 84/2003, măsura restrictivă a suspendării dreptului de

folosire a pașaportului, pe o durată cuprinsă între 1 an și 5 ani, poate fi

luată și împotriva persoanelor returnate în baza acordurilor de readmisie

încheiate de România, cu alte state și a cetățenilor români care au fost

returnați din state, cu care România nu a încheiat acorduri de readmisie,

indiferent de motive, ori care au depășit termenele de ședere în statele în

care au călătorit, stabilite prin acordurile sau convențiile încheiate cu

acestea.

Aplicațiunea normei juridice

precitate a fost făcută corect în speță, atât de organele specializate ale

Ministerului Administrației și Internelor, cât și de prima instanță.

În adevăr, cum deja s-a arătat,

faptul returnării reclamanților, la data de 8 octombrie 2003, din Belgia, în

România, nu este contestat de aceștia. El rezultă, de altfel, și din mențiunea

făcută în talonul de returnare și multiplele vize aplicate pe pașapoarte.

În plus, notele întocmite de

Direcția Generală de Pașapoarte, aprobate de directorul general și anexate, ca

acte noi, în dosarul de recurs, atestă faptul că la 19 octombrie 2000,

împotriva lui V.M., s-a dispus măsura returnării din Anglia, iar împotriva lui

P.G., o măsură similară din partea autorităților engleze și celor austriece, la

datele de 29 iulie 2000 și 15 august 2002.

Prin urmare, existau temeiuri

suficiente pentru a se constata legalitatea măsurii aplicate acestor doi

reclamanți, inclusiv în privința duratei de suspendare a dreptului de folosire

a pașaportului, care nu este exagerată.

Referitor la reclamantul A.F., din

comunicarea făcută cu adresa nr. 3323403 din 30 noiembrie 2004, a Direcției

Generale de Pașapoarte, Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei al județului

Botoșani, rezultă că în urma reanalizării situației, s-a hotărât anularea

măsurii de suspendare a dreptului de folosire a pașaportului, începând cu data

de 9 octombrie 2004.

Se constată, așadar, că față de

acest reclamant, acțiunea în contencios administrativ a rămas fără obiect, prin

anularea actului administrativ dedus judecății, dispusă de însăși autoritatea

publică competentă.

Având în vedere considerentele

expuse, în cele ce preced și inexistența în cauză a unor motive de casare, de

ordine publică, urmează a se respinge recursul declarat de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanții P.G., V.M. și A.F. împotriva sentinței nr. 226 din 18 septembrie

2004 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios

administrativ.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 decembrie 2004.