ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 670/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 299 din 7

septembrie 2005, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului B.M.,

formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Pașapoarte

București, având ca obiect anularea actelor administrative prin care i-a fost

suspendat temporar dreptul de folosire a pașaportului, respectiv până la data

de 6 august 2006.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut că față de motivul returnării reclamantului din Germania, și anume,

„ședere ilegală”, se justifică măsura luată de suspendare temporară a dreptului

său de folosire a pașaportului, conform dispozițiilor art. 14 alin. (1) lit. e)

din O.G. nr. 84/2003, pentru modificarea și completarea O.G. nr. 65/1997,

privind regimul pașapoartelor în România, ce au fost legal aplicate.

În ce privește cererea subsidiară a

reclamantului, de reducere a duratei măsurii aplicate, până la minimul de 1 an,

prevăzut de lege, instanța de fond a reținut că, dat fiind faptul că urmare a

contestației administrative a reclamantului, aceasta a fost deja redusă până la

data de 6 august 2006 (față de 6 august 2007, cum s-a dispus inițial), nu se

mai impune, în raport și cu gravitatea faptei, o nouă reducere.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal a declarat recurs, reclamantul, criticându-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În esență, recurentul-reclamant a

susținut că în mod greșit, instanța de fond a menținut durata măsurii de

suspendare luată de autoritatea-pârâtă, ignorând susținerile și apărările sale,

în sensul că în Germania și-a pierdut pașaportul și acesta este de fapt motivul

returnării, nefiind, astfel, incidente prevederile legale indicate de instanță,

în condițiile în care el nu a comis nici una din faptele încriminate în art. 14

alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 84/2003.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu criticile recurentului și prin prisma prevederilor

legale incidente, incluzând art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul de față este nefondat, pentru următoarele considerațiuni.

Notele existente la dosar, întocmite

de autoritatea intimată, atestă împrejurarea că recurentul-reclamant se află la

a treia returnare din străinătate, persistând în a încălca condițiile pe care

cetățenii români trebuie să le respecte pentru a călători în spațiul Schengen.

În plus, astfel cum în mod judicios

a reținut și instanța de fond, o reducere a duratei măsurii aplicate a fost

efectuată chiar de către autoritatea pârâtă, așa încât, în raport cu fapta

comisă și cu consecințele acesteia, nu se mai justifică o nouă reducere, cu

atât mai mult, cu cât durata stabilită este apropiată de perioada minimă

stabilită de lege.

În fine, nefondată este și critica vizând

greșita aplicare a legii, în condițiile în care potrivit art. 14 alin. (1) lit.

e) din O.G. nr. 84/2003, măsura restrictivă de suspendare a dreptului de

folosire a pașaportului poate fi aplicată și persoanei returnate în baza unui

acord de readmisie încheiat de România, cu alte state, indiferent de motive,

cum este și cazul recurentului, fără a mai fi necesară pentru aceasta,

îndeplinirea și a altor condiții suplimentare.

Drept urmare, Înalta Curte reține că

hotărârea instanței de fond este corectă, urmează a fi menținută, iar în

conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul de față va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.M. împotriva

sentinței civile nr. 299 din 7 septembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 februarie 2006.