ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1619/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 379 din 16

noiembrie 2005, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta M.P., în

contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul

Ministerului Administrației și Internelor și a anulat actul administrativ nr. 213/7513

din 4 octombrie 2005, emis de pârâtă, prin care s-a dispus menținerea, până la

1 august 2006, a măsurii restrictive de suspendare temporară a dreptului de folosire

a pașaportului.

Împotriva acestei hotărâri

judecătorești a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția Generală de

Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Recurenta a susținut că hotărârea

atacată este nelegală și netemeinică, întrucât instanța de fond s-a pronunțat

în virtutea unor criterii subiective, fără a acorda importanța cuvenită

elementelor ce caracterizează starea de fapt și care ar fi impus o soluție de

respingere a acțiunii reclamantei. Recurenta a mai indicat că măsura suspendării

dreptului intimatei de a folosi pașaportul pe o perioadă de 1 an s-a luat pe

considerentul că aceasta nu și-a justificat șederea pe teritoriul statului

italian, fiind corect aplicate prevederile legale incidente în cauză.

Analizând recursul de față, în

raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile recurentei și prin prisma

prevederilor legale incidente, incluzând noul act normativ privind regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, intrat în vigoare după

data pronunțării sentinței ce face obiectul prezentului recurs, Înalta Curte îl

va respinge ca nefondat, în considerarea celor arătate în cele ce urmează.

Înalta Curte reține temeinicia

hotărârii pronunțate de instanța de fond, care, în mod just a aplicat

prevederile legale incidente și a valorificat elementele concrete de fapt,

respectiv nevoia reclamantei-intimate de a urma un tratament ocular în Italia,

ajungând la concluzia că măsura aplicată de autoritatea recurentă este mult prea

severă, astfel că se impune anularea ei.

În plus, astfel cum, de altfel, a

indicat și recurenta, este de menționat că în luna ianuarie 2006, a intrat în vigoare Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulații a cetățenilor români

în străinătate, cu modificările ulterioare.

Potrivit art. 55 alin. (1) din acest

act normativ, măsurile de suspendare a dreptului de a folosi pașaportul,

dispuse în temeiul art. 14 alin. (1) lit. c), cum este și cazul reclamantei-intimate,

încetează de drept, cu unele excepții, neaplicabile, însă, în cauză.

Din această perspectivă, recursul de

față a rămas, așadar, și fără obiect.

Pentru toate cele mai sus arătate,

conform art. 312 C. proc. civ., se respinge recursul de față, cu consecința

menținerii, ca legală și temeinică, a hotărârii instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și

Internelor împotriva sentinței civile nr. 379 din 16 noiembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 mai 2006.