ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3911/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Iași, la data de 20 decembrie 2005, reclamanta M.O. a solicitat, în contradictoriu cu Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor, revocarea măsurii de suspendare a dreptului reclamantei de a călători în străinătate până la data de 31 august 2006. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că măsura luată de pârâtă împotriva ei este nelegală, întrucât decretul de expulzare emis de autoritățile italiene, în baza căruia i-a fost suspendat dreptul de a călători în străinătate, a fost declarat nul prin dispoziția nr. 24/09 din 3 septembrie 2005 a judecătorului de pace din Modena.

Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 40/CA din 27 martie 2006, a admis acțiunea reclamantei M.O. și a dispus anularea măsurii de suspendare a dreptului de a folosi pașaportul până la 31 august 2006, dispusă de pârâtă, prin adresa nr. 213/12326 din 6 ianuarie 2006. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în august 2005, reclamanta a fost expulzată din Italia, în România, în baza acordului de readmisie dintre cele două țări și ca urmare a decretului de expulzare emis de autoritățile italiene la data de 20 august 2005. În considerentele sentinței s-a mai reținut că prin adresa nr. 213/12326 din 6 ianuarie 2006, pârâta i-a comunicat reclamantei, că a hotărât menținerea până la 31 august 2006 a măsurii restrictive de suspendare temporară a dreptului său de folosire a pașaportului, dispusă în luna septembrie 2005, în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G.

nr. 65/1997, cu motivarea că pentru reanalizare este necesar să prezinte în original, în limba italiană, hotărârea judecătorului de pace din Modena. Or, a mai reținut instanța de fond, în condițiile în care prin dispoziția nr. 24/09 din 3 septembrie 2005 a judecătorului de pace din Modena, decretul de expulzare a fost declarat nul, măsura aplicată de autoritățile române nu mai are justificare legală. Sentința menționată a fost atacată cu recurs, în termenul legal, de către pârâtă, care a solicitat modificarea ei, în sensul respingerii acțiunii intimatei-reclamante, pentru motive pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea primei instanței este pronunțată cu încălcarea esențială a legii, deoarece măsura dispusă de autoritățile române în privința intimatei-reclamante a fost întemeiată pe prevederile art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G.

nr. 65/1997, încadrându-se în litera și spiritul legii. A mai arătat că libertatea de mișcare nu poate fi absolută, ci trebuie să se exercite în condițiile prevăzute de lege, iar autoritatea competentă a respectat normele edictate de legiuitorul național în apărarea unui interes general al statului român, în baza unei obligații asumate prin acorduri internaționale pentru stoparea migrației ilegale. În ceea ce privește anularea decretului de expulzare de către autoritățile italiene, recurenta-pârâtă a arătat că este vorba despre un raport juridic cu un element de extraneitate, constând în faptul juridic care a cauzat aplicarea legii române, prevederile legale interne în vigoare la data returnării intimatei fiind respectate.

Totodată, recurenta-pârâtă a făcut referire la prevederile art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005, intrată în vigoare la data de 29 ianuarie 2006, potrivit cărora măsurile de suspendare a dreptului de a folosi pașaportul dispuse în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, cu modificările și completările ulterioare, încetează de drept, cu excepția celor dispuse cu privire la cetățenii români returnați în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state, care rămân în vigoare pentru o perioadă de 6 luni, putând fi transformate, înainte de expirarea acestui termen, în măsuri de restrângere a dreptului la libera circulație în străinătate. Examinând cauza, în raport cu motivul de recurs invocat și cu prevederile art. 304 1 C. proc.

civ., ținând seama de actele dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Prin adresa nr. 213/12326/2005 din 6 ianuarie 2006, Direcția Generală de Pașapoarte, răspunzând unei petiții formulate de intimata-reclamantă, i-a comunicat că s-a hotărât menținerea până la data de 31 august 2006 a măsurii restrictive de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului, dispusă în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor în România, aprobată prin Legea nr. 216/1998, cu modificările ulterioare.

Această măsură a fost urmarea returnării intimatei-reclamante din Italia, conform talonului de returnare întocmit în data de 31 august 2005, la Poliția de Frontieră, în baza decretului de expulzare emis de Prefectul din Modena în data de 20 august 2005. Decretul de expulzare a fost, însă, anulat prin dispoziția nr. 24/09 din 3 septembrie 2005 a judecătorului de pace din Modena, astfel încât Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect că, în raport cu această împrejurare, menținerea măsurii dispusă în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997 nu mai are justificare. Totodată, este de menționat că la data de 29 ianuarie 2006 a intrat în vigoare Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, care în art. 55 alin. (1) lit. c) prevede că măsurile de suspendare a dreptului de a folosi pașaportul dispuse în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G.

nr. 65/1997, cu modificările și completările ulterioare, încetează de drept, cu excepția celor dispuse cu privire la cetățenii români returnați în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state, care rămân în vigoare pentru o perioadă de 6 luni, putând fi transformate, înainte de expirarea acestui termen, în măsuri de restrângere a dreptului la libera circulație în străinătate, perioada de 6 luni împlinindu-se la data de 29 iulie 2006. În consecință, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 40/CA din 27 martie 2006 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2006.