ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2834/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

data de 17 mai 2004, reclamanta C.M. a chemat în judecată Ministerul

Administrației și Internelor - Direcția Generală de Evidență Informatizată a

Persoanei, solicitând anularea măsurii de suspendare temporară a dreptului de

folosire a pașaportului dispusă pe o perioadă de 4 ani, începând cu data de 5

noiembrie 2003.

În motivarea cererii,

reclamanta a învederat că măsura dispusă este neîntemeiată, cât timp nu a fost

depășit termenul de ședere legală în Italia, care expira la data de 23

decembrie 2003.

Prin sentința nr. 107 din 12

iulie 2004, Curtea de Apel Iași, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea, a anulat în parte Ordinul nr. 111/1197894 din

3 martie 2004 și a dispus reducerea termenului de restricționare a folosirii

pașaportului, de la 4 ani, la 1 an.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că măsura aplicată este prea severă în raport cu

circumstanțele cauzei, respectiv cu condițiile care au determinat returnarea și

cu situația personală a reclamantei care nu are antecedente penale și nu a mai

fost anterior returnată din străinătate.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Direcția

Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Astfel, pârâtul a arătat că

instanța nu a avut în vedere faptul că măsura a fost dispusă în baza art. 14 lit.

e) din O.G. nr. 65/1997, privind regimul pașapoartelor, întrucât reclamanta a

fost returnată din Italia, în baza acordului de readmisie încheiat cu această

țară, de România, pentru încălcarea legislației statului în care a efectuat

deplasarea.

Examinând cauza, în raport cu

motivul invocat și cu prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ.,

Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune,

în consecință, respingerea acțiunii.

Astfel, Curtea va reține că

pârâtul a aplicat în mod corect prevederile legale în materie, actul

administrativ prin care s-a dispus măsura suspendării pe o durată de 4 ani a

dreptului de folosire a pașaportului, fiind justificat de împrejurarea că

reclamanta a fost returnată de autoritățile italiene, la data de 5 noiembrie

2003.

Textul de lege pe care s-a

întemeiat măsura contestată, art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997,

prevede posibilitatea suspendării dreptului de folosire a pașaportului, atât în

ipoteza returnării din străinătate, a cetățenilor români, în baza acordurilor

de readmisie încheiate de România, cât și în situația depășirii termenelor de

ședere în statele în care au călătorit.

În cauză, s-a avut în vedere

prima teză, fiind necontestată împrejurarea că reclamanta a fost returnată din

Italia, la data de 5 noiembrie 2003. În consecință, măsura dispusă apare ca

fiind legală, autoritatea pârâtă respectând normele în vigoare, în baza

obligațiilor asumate de țara noastră prin acorduri internaționale, pentru

stoparea migrației ilegale.

Față de cele expuse mai sus,

Curtea, admițând recursul, va respinge acțiunea formulată de C.M., ca

nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 107 din

12 iulie 2004 a Curții de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

pe fond, respinge acțiunea formulată de C.M.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 aprilie 2005.