ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2834/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 17 mai 2004, reclamanta C.M. a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, solicitând anularea măsurii de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului dispusă pe o perioadă de 4 ani, începând cu data de 5 noiembrie 2003. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că măsura dispusă este neîntemeiată, cât timp nu a fost depășit termenul de ședere legală în Italia, care expira la data de 23 decembrie 2003. Prin sentința nr. 107 din 12 iulie 2004, Curtea de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea, a anulat în parte Ordinul nr. 111/1197894 din 3 martie 2004 și a dispus reducerea termenului de restricționare a folosirii pașaportului, de la 4 ani, la 1 an.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că măsura aplicată este prea severă în raport cu circumstanțele cauzei, respectiv cu condițiile care au determinat returnarea și cu situația personală a reclamantei care nu are antecedente penale și nu a mai fost anterior returnată din străinătate. Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, pârâtul a arătat că instanța nu a avut în vedere faptul că măsura a fost dispusă în baza art. 14 lit. e) din O.G. nr. 65/1997, privind regimul pașapoartelor, întrucât reclamanta a fost returnată din Italia, în baza acordului de readmisie încheiat cu această țară, de România, pentru încălcarea legislației statului în care a efectuat deplasarea.

Examinând cauza, în raport cu motivul invocat și cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune, în consecință, respingerea acțiunii. Astfel, Curtea va reține că pârâtul a aplicat în mod corect prevederile legale în materie, actul administrativ prin care s-a dispus măsura suspendării pe o durată de 4 ani a dreptului de folosire a pașaportului, fiind justificat de împrejurarea că reclamanta a fost returnată de autoritățile italiene, la data de 5 noiembrie 2003. Textul de lege pe care s-a întemeiat măsura contestată, art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, prevede posibilitatea suspendării dreptului de folosire a pașaportului, atât în ipoteza returnării din străinătate, a cetățenilor români, în baza acordurilor de readmisie încheiate de România, cât și în situația depășirii termenelor de ședere în statele în care au călătorit.

În cauză, s-a avut în vedere prima teză, fiind necontestată împrejurarea că reclamanta a fost returnată din Italia, la data de 5 noiembrie 2003. În consecință, măsura dispusă apare ca fiind legală, autoritatea pârâtă respectând normele în vigoare, în baza obligațiilor asumate de țara noastră prin acorduri internaționale, pentru stoparea migrației ilegale. Față de cele expuse mai sus, Curtea, admițând recursul, va respinge acțiunea formulată de C.M., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 107 din 12 iulie 2004 a Curții de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea formulată de C.M. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2005.