ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3055/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3055/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 309
din 30 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios
administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei D.L., formulată în
contradictoriu cu Direcția Generală de Pașapoarte și, în consecință, a anulat
actul acesteia, nr. 208/759278/2004 și a obligat-o să emită un alt act, prin
care să reducă perioada de suspendare a dreptului de folosire a pașaportului,
de către reclamantă, până la data de 30 noiembrie 2004.
În motivare s-a reținut, în
esență, că după dispunerea de către autoritatea pârâtă, a suspendării dreptului
de folosire a pașaportului, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 7
ianuarie 2003, conform art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, privind
regimul pașapoartelor în România, aprobată prin Legea nr. 216/1998, cu
modificările și completările ulterioare, reclamanta s-a căsătorit cu cetățeanul
italian D.G. și poate să-și stabilească domiciliul în Italia, conform
„Atestatului” eliberat de ambasada acestei țări la București.
Împotriva sentinței,
Direcția Generală de Pașapoarte a declarat recurs, susținând că este nelegală
și netemeinică, întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În acest sens, prin motivele
depuse la dosar, recurenta arată că intimata-reclamantă a fost returnată în mod
repetat, din străinătate, în baza acordurilor de readmisie încheiate de România,
cu Ungaria, Italia și Belgia, așa încât, suspendarea dreptului de a folosi
pașaportul pentru o perioadă de 5 ani (redusă, urmare s contestației
administrative, la 3 ani), este legală, căsătoria intervenită ulterior,
neputând justifica anularea măsurii luate, în raport cu situația de fapt
existentă la data la care respectiva măsură a fost dispusă.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 14 alin. (1) lit.
e) din O.G. nr. 65/1997, privind regimul pașapoartelor în România, astfel cum a
fost modificată prin O.U.G. nr. 119/2002, dreptul cetățeanului român de
folosire a pașaportului poate fi suspendat pe o durată cuprinsă între 1 și 5
ani dacă a fost returnat în baza acordurilor de readmisie încheiate de România,
cu alte state.
Textul menționat mai prevede
că măsura suspendării se ia de către Direcția Generală de Evidență
Informatizată a Persoanei sau de către formațiunile teritoriale de evidență
informatizată a persoanei, după caz, „proporțional cu graviditatea faptei și
consecințele ei”.
În cauză, nu se contestă că
intimata-reclamantă a fost returnată în anul 2000, din Italia și din Ungaria și
în 2003, din Belgia și nici că măsura de suspendare a dreptului de folosire a
pașaportului nu este justificată.
Acțiunea în contencios
administrativ a fost promovată de reclamantă, nu pentru anularea măsurii, ci
pentru reducerea duratei acesteia, având în vedere căsătoria intervenită între
ea și cetățeanul italian D.G.
Or, sub acest aspect, chiar
autoritatea pârâtă s-a pronunțat prin admiterea contestației administrative, în
baza art. 15 din actul normativ menționat, reducând perioada de suspendare de
la 5, la 3 ani, începând cu data de 7 ianuarie 2003.
Instanța de fond, reexaminând
probele administrate, cu privire la motivele returnării și având în vedere
comunicarea Ambasadei Italiei la București, potrivit căreia intimata-reclamantă,
urmare a căsătoriei, se poate stabili în Italia, pe baza vizei de ședere, a
considerat, întemeiat, că durata suspendării dreptului de folosire a
pașaportului poate fi mai mică de 3 ani, respectiv până la 30 noiembrie 2004.
Așa fiind, în raport cu cele
anterior prezentate, recursul se privește ca nefondat, și, ca atare, urmează să
fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și
Internelor împotriva sentinței civile nr. 3091 din 30 noiembrie 2004 a Curții
de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 16 mai 2005.