ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8708/2006

Constată că prin sentința nr. 375 din 5 aprilie 2006, Tribunalul Galați, secția civilă, a admis acțiunea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte București în contradictoriu cu pârâtul P.C.M. și în consecință, a transformat măsura suspendării dreptului de a folosi pașaportul de către pârât în măsura restrângerii dreptului acestuia la liberă circulație în statele membre ale Uniunii Europene, până la 30 noiembrie 2006. Pentru pronunțarea acestei soluții, prima instanță a reținut din analiza probelor administrate, că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 30 noiembrie 2005, în baza acordului de readmisie încheiat cu această țară și că în baza art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G.

nr. 65/1997 i-a fost suspendat temporar dreptul de a folosi pașaportul pentru o perioadă de 1 an, până la data de 30 noiembrie 2006. În aplicarea dispozițiilor art. 55 din Legea nr. 248/2005, măsura suspendării a fost transformată în aceea de restrângere a dreptului la libera circulație, apreciindu-se față de împrejurările concrete în care s-a produs șederea ilegală a pârâtului în străinătate și față de gravitatea unei astfel de fapte care afectează prestigiul României pe plan european, că se impune aplicarea acestei sancțiuni. Referitor la împrejurarea că pârâtului i s-a interzis accesul pe teritoriul statului italian pentru 10 ani, s-a constatat că aceasta nu este de natură să excludă măsura solicitată întrucât principiul neaplicării a două sancțiuni este incident doar în materie penală.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul care a susținut că în mod greșit s-a procedat la transformarea măsurii aplicate în condițiile art. 14 lit. e) din O.G. nr. 65/1997, având în vedere că printr-o adresă din 3 februarie 2006, reclamanta i-a comunicat reducerea perioadei dreptului de a folosi pașaportul, de la 1 an la 6 luni. În plus, potrivit art. 55 lit. c) din Legea nr. 248/2005, aprecierea asupra necesității aplicării măsurii respective trebuie făcută în fiecare caz concret în parte, în funcție de gravitatea faptei și de persoana celui sancționat. Apelul a fost respins ca nefondat potrivit deciziei nr. 371 din 4 aprilie 2006 a Tribunalului Galați, secția civilă.

În considerentele deciziei s-a reținut că prima instanță a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 38, art. 39 și art. 55 lit. c) din Legea nr. 248/2005 și, față de împrejurarea că pârâtul avea suspendat temporar dreptul de folosință a pașaportului pe o perioadă de 1 an, a apreciat oportună luarea măsurii de restrângere a dreptului la libera circulație tot până la 30 noiembrie 1996. Hotărârea tribunalului nu conține, astfel cum se susține, motive contradictorii, ci constată că nu au apărut elemente noi care să scurteze perioada de restricționare a liberei circulații. În ce privește adresa intimatei-reclamante la care s-a făcut referire în motivele de apel, s-a constatat că prin aceasta, pârâtul a fost încunoștiințat asupra perioadei de valabilitate a măsurii dispuse conform O.G.

nr. 65/1997 și că după expirarea acestei perioade, competentă să se pronunțe asupra măsurii, este instanța de judecată. Această decizie a fost atacată cu recurs de către apelantul-pârât, care a formulat critici sub următoarele aspecte: - În mod greșit instanțele nu au făcut aplicarea dispozițiilor art. 55 din Legea nr. 248/2005, având în vedere că intimata-reclamantă a considerat inițial că se impune măsura suspendării dreptului de a folosi pașaportul doar pe o durată de 6 luni. - Măsura restrângerii dreptului la libera circulație nu este una imperativă ci opțională, concluzie ce se desprinde din folosirea sintagmei „poate fi dispusă”. Cum intimata-reclamantă se pronunțase deja, în sensul că se impunea suspendarea dreptului de a folosi pașaportul, înseamnă că aceasta nu mai putea solicita aplicarea unei alte sancțiuni, întrucât în această modalitate își infirma propria soluție.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanța este cea care are posibilitatea de a aprecia asupra transformării sau nu a măsurii dispuse în condițiile O.G. nr. 65/1997, ceea ce în speță s-a întâmplat, potrivit hotărârilor pronunțate. Recursul este nefondat. În speță, instanțele au făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 55 alin. (1) lit. c) cu referire la art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, atunci când au apreciat că se impune transformarea măsurii de suspendare a dreptului de a folosi pașaportul în aceea a restrângerii dreptului la libera circulație.

Față de împrejurarea că pârâtul nu a invocat și nu a demonstrat existența unor motive obiective care să-l fi împiedicat pe acesta să respecte regulile șederii pe teritoriul altui stat, acesta fiind returnat în țară în baza acordului de readmisie încheiat între România și Italia, instanțele au stabilit, în virtutea dreptului de apreciere pe care îl au conform dispozițiilor legale menționate anterior, că o asemenea atitudine este de natură să aducă atingere și să afecteze prestigiul României pe plan european. Ca atare, sancțiunea inițială, aplicată în temeiul O.G. nr. 65/1997, a fost înlocuită cu una mai severă, reglementată de noul act normativ privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate (Legea nr. 248/2005).

Susținerea recurentului potrivit căreia i s-ar fi comunicat de către Direcția Generală de Pașapoarte că perioada de timp pentru care s-a dispus măsura inițială, a suspendării dreptului de a folosi pașaportul, a fost redusă de la 1 an la 6 luni, este lipsită de relevanță din punct de vedere al legalității soluției. Astfel, potrivit art. 39 alin. (1), cu referire la art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005, instanța de judecată este cea care dispune asupra restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români. Direcția Generală de Pașapoarte are numai calitatea de a sesiza instanța și de a solicita aplicarea măsurii [art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005].

De aceea, adresa intimatei-reclamante prin care recurentul-pârât pretinde că i s-ar fi adus la cunoștință reducerea intervalului de timp (de la 1 an la 6 luni) în care urmează să fie menținută suspendarea folosirii pașaportului, este lipsită de consecințe asupra plenitudinii de jurisdicție a instanței în materie și a dreptului acesteia de a aprecia în legătură cu măsura care se impune. De altminteri, recurentul denaturează conținutul adresei (fila 4, fond) întrucât ea nu conține o înștiințare în sensul celor arătate de acesta, ci o informare în legătură cu textul art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 și cu faptul că urmează să fie sesizat tribunalul care să se pronunțe în condițiile legii.

Față de considerentele expuse, criticile formulate au fost constatate neîntemeiate, recursul urmând să fie respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de P.C.M. împotriva deciziei nr. 171 a din 25 mai 2006 a Curții de Apel Galați, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronuunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2006-