ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5869/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Direcția Generală de Pașapoarte a cerut la data de 28 decembrie 2006

restrângerea exercitării pe timp de până la 3 ani de către N.G.A. a dreptului

său la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene, cu motivarea

că pârâta a fost returnată din Italia la data de 9 noiembrie 2006 în baza

acordului de readmisie încheiat de România cu această țară.

Instanța sesizată, Tribunalul Galați,

secția civilă a pronunțat sentința civilă nr. 101 din 18 ianuarie 2007, prin

care a respins ca nefondată cererea de mai sus.

Apelul declarat de către Direcția

Generală de Pașapoarte a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 102/A

din 11 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă.

În esență, instanțele au reținut că Direcția Generală de Pașapoarte nu a

făcut dovada că pârâta a săvârșit una din faptele care justifică limitarea

dreptului, anume încălcarea ordinii publice, securității publice sau sănătății

publice ale statului din care a fost returnat.

Direcția Generală de Pașapoarte a declarat recurs solicitând casarea

hotărârilor și pe fond admiterea cererii sale.

Dezvoltând în fapt recursul, Direcția Generală de Pașapoarte a susținut

că autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra

legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile

străine, ci numai de a lua act de această măsură, care constituie condiție

suficientă pentru a se dispune restrângerea exercitării dreptului la libera

circulație, așa cum este reglementată prin art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005, act normativ aflat în concordanță cu dispozițiile art. 25 din

Constituția României.

Recursul astfel motivat corespunde cazului de casare prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și nu este fondat.

Ulterior datei de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea

Europeană, măsura restrângerii temporare a exercitării dreptului unui cetățean

român la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene poate fi

dispusă în baza legislației naționale care o reglementează [art. 38 lit. a) din

Legea nr. 248/2005] numai în concordanță deplină cu legislația comunitară.

Or, potrivit art. 27 alin. (1) și (2) din Directiva nr. 2004/38/CE din

29 aprilie 2004 a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene,

statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a

cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie,

pentru motiv de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, iar

măsura restrângerii nu poate fi întemeiată decât pe conduita persoanei în

cauză, care trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de

gravă la adresa unui interes fundamental al societății.

Așadar, contrar susținerilor recurentei, simpla returnare a cetățeanului

român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, nu constituie temei suficient

pentru luarea măsurii prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Dimpotrivă, recurenta avea obligația rezultată din prevederile art. 1169

C. civ. și din prevederile mai sus arătatei norme comunitare de a face dovada

că măsura cerută este consecința unei fapte care o justifică și care a fost

săvârșită de pârâtă.

În consecință, recursul va fi respins potrivit dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 102/A din 11

aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie

2007.