Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
25 martie 2005

Decizia nr. 1984/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 418/2004 a Curții de Apel Cluj

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 418 din 16 martie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea prin care reclamantul P.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală a Evidenței Informatizate a Persoanei, Serviciul Pașapoarte, anularea măsurii de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului dispusă pentru o perioadă de 4 ani, cu începere de la 19 noiembrie 2003 și obligarea pârâtului la eliberarea unui nou pașaport. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamantul a fost returnat din Marea Britanie, în baza acordului de readmisie încheiat de România, cu această țară, astfel că măsura aplicată în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G.

nr. 65/1997, (modificată), nu este abuzivă. În termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul. Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ., recurentul a solicitat în principal, anularea, ca nelegală, a măsurii de suspendare a dreptului de folosire a pașaportului, iar în subsidiar, circumstanțierea acestei măsuri, la datele concrete ale cazului său, prin reducerea la un an, a duratei măsurii în discuție. În fața instanței de recurs, intimatul-pârât a depus la dosar, o notă-raport a Direcției Generale de Pașapoarte, conform căreia recurentul a fost înștiințat la data de 11 noiembrie 2004, despre încetarea măsurii de suspendare a dreptului acestuia de folosire a pașaportului.

În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu mai este oportună analizarea motivelor de recurs invocate și în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge prezentul recurs, ca rămas fără obiect.

DECIDE Respinge recursul declarat de P.I. împotriva sentinței civile nr. 418 din 16 martie 2004, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca rămas fără obiect. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.