Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.02.2008
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 654/2008

HOTĂRÂRE
20.02.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 654/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul G.C. a solicitat, în contradictoriu cu C.J.P.I., anularea Hotărârii nr. 2763 din 05 februarie 2007 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei la recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că părinții săi au fost strămutați în urma Tratatului de la Craiova, încheiat în anul 1940, iar el s-a născut la data de 21 noiembrie 1942 în localitatea Beidaud, jud. Tulcea, după strămutarea părinților săi G. D. și G.S. Prin sentința civilă nr. 1417 din 28 mai 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului G.C., a anulat Hotărârea nr. 2763 din 05 februarie 2007 emisă de pârâta C.J.

P.I. și a obligat pârâta C.J.P.I. să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 pentru perioada 21 noiembrie 1942 - 6 martie 1945, începând cu 01 martie 2007. Pentru a hotărî astfel, Instanța de Fond a reținut că prin Hotărârea nr. 2763/2007, pârâta C.J.P.I. a respins cererea reclamantei, întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 105/1999 aprobată și completată prin Legea 189/2000, cu motivarea că nu s-a făcut dovada persecuțiilor etnice, reclamantul născându-se în timpul refugiului părinților săi, nefiind născut la data strămutării.

În baza probelor administrate în cauză Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a apreciat că legiuitorul a urmărit prin dispozițiile legale menționate mai sus, ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate asupra lor, din motive etnice, acesta fiind și cazul copiilor născuți în refugiu, care au suportat condițiile grele de viață ce au decurs din situația de refugiați a părinților. A concluzionat Instanța de Fond că reclamantul a făcut dovada că s-a născut în timpul perioadei de strămutare a părinților săi G.D. și F.S. din localitatea de domiciliu situată în Bulgaria, în localitatea Ciocănești, jud. Ialomița și ulterior în corn.

Beidaud, jud. Tulcea, astfel încât este îndreptățit să beneficieze de drepturile prevăzute de O.G. 105/1999 aprobată prin Legea 189/2000. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J.P.I., criticând-o pentru nelegalitate, arătând că Instanța de Fond a interpretat în mod greșit dispozițiile legale și probatoriul administrat în cauză. Se susține în esență că reclamantul nu era născut la momentul efectuării schimbului forțat de populație, care a avut termen limită 30 septembrie 1940 conform Legii nr. 541/1940 privind ratificarea Tratatului dintre România și Bulgaria, după această dată nemaiavând loc nici un schimb de populație între cele două state. Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc.

civ. , Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, rară a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Așadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit. În cauză, este necontestat și rezultă din dovezile administrate că reclamantul s-a născut la data de 21 noiembrie 1942, în localitatea Beidaud, județul Tulcea, după ce, în anul 1940, în urma Tratatului de la Craiova, părinții săi fuseseră strămutați din localitatea de domiciliu - comuna Vetrina, aflată în județul Durostor, Bulgaria.

Fiind născut în perioada refugiului părinților săi, intimatul - reclamant a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, începând cu data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de care, în mod corect a procedat Instanța de Fond obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 pentru perioada 21 noiembrie 1942 - 6 martie 1945 și, în consecință, să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin. Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.J. P.I., împotriva sentinței civile nr. 1417 din 28 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2008. Irevocabilă.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-02-26
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 732/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub Dosar nr. 3021/
ÎCCJ 2008-02-20
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 657/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.I. a solicitat
ÎCCJ 2007-05-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2671/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 17 noiembrie 2006, reclamanta G.O. a solicitat, în contradictoriu cu C.P.M.B., anularea Hotărârii nr. 16161/363 din 15 septe
ÎCCJ 2007-03-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1631/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la 20 octombrie 2005, reclamantul G.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.P.M.B., an
ÎCCJ 2008-10-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3293/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul G.F. a solicitat, în contradi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă