Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.02.2008
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 732/2008

HOTĂRÂRE
26.02.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 732/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub Dosar nr. 3021/2/2007, reclamanta S.M. a solicitat, în contradictoriu cu C.P. M.B. anularea Hotărârii nr. 16435/5 din 16 februarie 2007 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri prin care să-i recunoască drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 astfel cum a fost modificată și completată prin Legea 189/2000, pentru perioada 27 septembrie 1941 - 6 martie 1945. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că certificatul de naștere anexat la dosarul cauzei dovedește faptul că aceasta s-a născut la data de 27 septembrie 1941, respectiv în interiorul perioadei de persecuție etnică, în com.

Beidaud, Jud. Tulcea, în timp ce părinții săi erau în perioada de refugiu după strămutarea din Bulgaria în România. Prin sentința civilă nr. 2122 din 12 septembrie 2007 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei, a anulat Hotărârea nr. 16435/5 din 16 februarie 2007 emisă de C.P. M.B. și a obligat pârâta la emiterea unei noi hotărâri prin care să recunoască acesteia drepturile prevăzute de art. 1 din Legea 189/2000, începând cu 1 decembrie 2006, pentru perioada cuprinsă între 27 septembrie 1941 - 6 martie 1945. Pentru a hotărî astfel, Instanța de Fond a reținut că din situația de avere imobilă rurală rezultă că familia reclamantei a fost strămutată din motive de persecuție etnică din Bulgaria în România, formând astfel obiect al schimbului de populație dintre cele doua state, în urma Tratatului de la Craiova.

În baza probelor administrate în cauză Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a apreciat că legiuitorul a urmărit prin dispozițiile legale menționate mai sus, ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate asupra lor, din motive etnice, acesta fiind și cazul copiilor născuți în refugiu, care au suportat condițiile grele de viață ce au decurs din situația de refugiați a părinților. A concluzionat Instanța de Fond că reclamanta a făcut dovada că, s-a născut pe teritoriul României, după schimbul de populație, având de suferit aceleași privațiuni materiale si morale, astfel încât este îndreptățită să beneficieze de drepturile prevăzute de O.G.

105/1999 aprobată prin Legea 189/2000. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. P.M.B., criticând-o pentru nelegalitate, arătând că Instanța de Fond a interpretat în mod greșit dispozițiile legale și probatoriul administrat în cauză. Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ. , Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Așadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit. În cauză, este necontestat și rezultă din dovezile administrate că reclamanta s-a născut la data de 27 septembrie 1941 în com.

Beidaud Jud. Tulcea, după un an de la schimbul obligatoriu de populație dintre supușii români de origine etnică bulgară din județele Tulcea si Constanta și supușii de origine etnică română din Jud. Durostor si Caliacra, stipulat în prevederile art. 3 al Tratatului încheiat la Craiova între România și Bulgaria la data de 7 septembrie 1940. Fiind născută după schimbul de populație, reclamanta a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, începând cu data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de care, în mod corect a procedat Instanța de Fond obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, și, în consecință, să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.P. M.B., împotriva sentinței civile nr. 2122 din 12 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2008.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-02-20
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 654/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul G.C. a
ÎCCJ 2007-05-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2386/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta B.M. a chemat în judecată C.P.M.B. solicitând Instanței ca în contradictoriu cu aceasta să dispună anularea Hotărârii nr. 14785/166 din 15 apri
ÎCCJ 2007-06-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2988/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 21 din 9 ianuarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantu
ÎCCJ 2007-02-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 938/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București reclamanta C.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C. anularea Hotărârii nr. 4614 din 25
ÎCCJ 2008-01-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 212/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta T.N. a solicitat, în contr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă