ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1507/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, la data de 6 august 2007 reclamanta I.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții C.J.P. Timiș, T.L., T.L., D.S. și H.E. (persoanele fizice în

calitate de funcționari ai instituției pârâte) anularea Hotărârii nr. 5185 din 18 iulie 2007 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei C.J.P. Timiș, la emiterea unei noi

hotărâri, prin care să i se acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

începând cu data de 1 februarie 2003, obligarea în solidar a pârâților la daune

materiale, reprezentând dobânda legală a drepturilor bănești pe perioada 1 februarie 2003 până la data efectivă a plății, diferența de valoare a sumelor neprimite,

conform ratei de inflație pe aceeași perioadă și daune morale în sumă de 10.000

lei pentru reaua credință a pârâților și umilirea persoanei sale, pe aceeași

perioadă.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că s-a adresat pârâtei cu o cerere întemeiată pe

dispozițiile Legii nr. 189/2000, la data de 31 iunie 2003 care i-a fost

respinsă pe motiv că nu îndeplinește cerințele legii, pentru ca apoi prin

sentința civilă nr. 308 din 7 noiembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și contencios administrativ, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1755

din 23 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, să-i fie recunoscute aceste drepturi.

Pronunțarea soluțiilor

favorabile s-a făcut urmare cererii sale de revizuire din 5 iulie 2006, adresată pârâtei, care a soluționat-o tot nefavorabil, prin Hotărârea nr. 5185 din 18 iulie 2007.

Reclamanta a mai arătat că,

deși pârâta aplică dispozițiile hotărârii judecătorești, reține greșit ca dată

a începerii acordării drepturilor, data cererii de revizuire din 3 iulie 2006, în loc de data de 31 ianuarie 2003, data înregistrării primei cereri, în

aplicarea art. 5 din Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 290 din 7 noiembrie 2007 a respins acțiunea formulată de reclamanta I.I. împotriva pârâților C.J.P.

Timiș, T.L., T.L., D.S. și H.E., ca nefondată.

În motivarea soluției s-a

reținut ca nefondată cererea de chemare în judecată a fiecărui membru al

Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, întrucât s-a respectat de către

comisie, legislația în vigoare, drepturile reclamantei fiind corect stabilite,

motiv pentru care este neîntemeiată și cererea pentru obligarea acestora la

plata daunelor morale.

Acordarea drepturilor

conferite în baza art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, stabilită prin

sentința civilă nr. 308 din 7 noiembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 1755/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

s-a făcut potrivit art. 5 din Legea nr. 189/2000, de la data de 1 a lunii următoare a cererii găsită întemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs în termen reclamanta I.I., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, susținând în esență că: în mod greșit drepturile stabilite prin

lege pentru persoanele strămutate i-au fost acordate cu data de 1 august 2006, în loc de 1 februarie 2003, întrucât reclamanta s-a adresat inițial pârâtei

cu cererea nr. 5185 la data de 31 ianuarie 2003; reclamanta susține că, în mod greșit i-a fost respinsă cererea pentru acordarea daunelor materiale,

întrucât a fost păgubită cu sumele neplătite, datorită relei credințe a

funcționarilor instituției; de asemenea, greșit i-a fost respinsă cererea

pentru acordarea daunelor morale, întrucât comportamentul funcționarilor

instituției pârâte este abuziv.

Examinând sentința atacată,

în raport cu critica formulată, probele administrate în cauză și dispozițiile

legale incidente pricinii se constată că, recursul este nefondat

Legea nr. 189/2000 prevede

în art. 5 că persoanele prevăzute la art. 1 și art. 3 din lege vor beneficia de

drepturile acordate, începând cu data de 1 a lunii următoare, celei în care a fost depusă cererea.

Potrivit dispozițiilor art. 10

din Legea nr. 189/2000, verificarea legalității drepturilor acordate potrivit

acestui act normativ poate fi făcută la cerere sau din oficiu, iar în cazul în

care se constată încălcarea prevederilor legale, se va emite o decizie de

revizuire, care poate la rândul său să fie contestată în instanță. În

condițiile în care textul legii nu impune o limitare în timp a acestui demers,

pentru formularea cererii de revizuire a hotărârilor, emisă în temeiul Legii nr.

189/2000, corect cererea reclamantei recurente din 3 iulie 2006 a fost calificată ca cerere de revizuire, iar acordarea beneficiului drepturilor prevăzute de Legea

nr. 189/2000 s-a făcut cu data de 1 august 2006, întrucât reclamanta nu a atacat potrivit art. 7 alin. (4) din Legea n. 189/2000, hotărârea nr. 5185 din 31 ianuarie 2003.

Față de considerentele de

mai sus cu privire la soluționarea cererii principale, în mod corect au fost

respinse cererile pentru acordarea daunelor materiale și morale, întrucât

acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 s-a făcut cu respectarea

prevederilor art. 5 din Legea nr. 189/2000, în raport cu situația de fapt.

În consecință, recursul

declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat, în conformitate cu

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de I.I. împotriva sentinței civile nr. 290 din 7 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 aprilie 2008.