Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.11.2008
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4269/2008

HOTĂRÂRE
21.11.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4269/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 91 din 9 aprilie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.M., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Timiș, obligând-o pe aceasta din urmă să-i acorde reclamantului drepturile stabilite prin Hotărârea nr. 4881 din 26 februarie 2008, cu începere din data de 5 martie 2003. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere sentința nr. 100 din 11 aprilie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, devenită irevocabilă prin decizia nr. 3827 din 10 octombrie 2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care recunoaște reclamantului C.M.

calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, acesta fiind născut în timpul refugiului părinților săi în România, ca urmare a strămutării din Bulgaria, și a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 189/2000, are relevanță data formulării de către petent a cererii de acordare a drepturilor, iar nu data emiterii de către pârâtă a hotărârii contestate. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta C.J.P. Timiș, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că instanța de fond a interpretat greșit dispozitivul Deciziei nr. 3827 din 10 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește data începând de la care urmează ca reclamantul să beneficieze de drepturile acordate.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Rezultă din dispozițiile sentinței nr. 100 din 11 aprilie 2007 a Curții de Apel Timișoara, devenită irevocabilă Decizia nr. 3827 din 10 octombrie 2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție, că intimatul - reclamant C.M. are calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, acest drept nefiind necontestat în cauză. Potrivit art. 5 din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, drepturile prevăzute de acest act normativ se acordă persoanelor beneficiare începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea. De asemenea, conform art. 10 din același act normativ, autoritatea recurentă are obligația ca, atunci când este sesizată sau din proprie inițiativă, să verifice legalitatea drepturilor acordate în baza respectivei ordonanțe și să procedeze, dacă este cazul, la revizuirea hotărârii inițiale.

În speță, prin sentința nr. 100 din 11 aprilie 2007 a Curții de Apel Timișoara, devenită irevocabilă prin decizia nr. 3827 din 10 octombrie 2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție, autoritatea recurentă a fost obligată în mod expres să-i recunoască intimatului-reclamant calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999 și să emită, în acest sens, decizie de revizuire a hotărârii nr. 4881 din 5 martie 2003, prin care cererea inițială a reclamantului fusese respinsă. În aplicarea hotărârii judecătorești susmenționate, autoritatea recurentă a emis Hotărârea nr. 4881 din 26 februarie 2008, contestată în cauză, care recunoaște intimatului-reclamant calitatea de beneficiar al prevederilor O.G.

nr. 105/1999, acordându-i drepturile începând cu data de 1 februarie 2007. Cum prevederile art. 5 din O.G. nr. 105/1999 se referă la momentul depunerii cererii, tară să distingă cu privire la un alt moment, cum ar fi cel al prezentării dovezilor în sprijinul cererii sau, cum este cazul în speță, cel al apariției motivului de revizuire, în mod corect a procedat instanța de fond stabilind data de început a acordării drepturilor, în raport cu data formulării de către intimatul - reclamant a primei cereri, respinsă prin hotărârea revizuită. Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P. Timiș împotriva sentinței nr. 91 din 9 aprilie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2008.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-01-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 459/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 24 iunie 2008, reclamantul E.G. a solicitat anularea Hotărârii nr. 10388 din 26 mai 2008 emisă de C.J.P. Timiș și re
ÎCCJ 2008-02-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 666/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta F.M. a solicitat,
ÎCCJ 2008-02-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 657/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.I. a solicitat
ÎCCJ 2008-11-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3988/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara reclamanta L.A. a chemat în judecată pe pârâta C.J.P. Timiș, contestând răspunsul negativ la
ÎCCJ 2008-04-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1570/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la instanță sub nr. 1280/59/2007, reclamantul B.I. a chemat în judecată C.J.P. Timiș, pentru ca prin sentința ce se va pronunța
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă