ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 705/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 7 august 2006, reclamantul B.G. a solicitat, în contradictoriu cu C.J.P.B., să se dispună anularea Hotărârii nr. 10088 din 7 iulie 2006 emisă de pârâtă, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că pârâta i-a respins în mod nejustificat cererea, deoarece a fost obligat de autoritățile hortyste să-și părăsească domiciliul, fiind strămutat din localitatea Lugașu de Jos în localitatea Budoi. Prin completarea de acțiune făcută la data de 15 septembrie 2006, reclamantul a solicitat și anularea deciziilor nr. 165559 din 3 august 2006 și 1-165559 din aceeași dată, emise de pârâtă.

Prin sentința nr. 168/CA/2006 – PI din 20 octombrie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului B.G., a anulat Hotărârea nr. 10088 din 7 iulie 2006 emisă de pârâta C.J.P.B. pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 pentru perioada 24 august 1944 – 15 octombrie 1944. Prin aceeași sentință a fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Oradea cu privire la soluționarea capătului de acțiune privind anularea deciziilor nr. 165559 și nr. 1-165559 din 3 august 2006 emise de C.J.P.B., disjungându-se acțiunea cu privire la acest capăt de cerere, cu declinarea competenței de soluționare în favoarea Tribunalului Bihor.

Pentru a se pronunța în acest sens instanța de fond a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul se află în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, care nu face distincție între persoanele refugiate sau strămutate pe teritoriul României și cele strămutate pe teritoriul cedat. Totodată, instanța de fond a reținut că persecuția etnică reprezintă condiția prevăzută de textul de lege menționat și că această condiție fiind îndeplinită nu se poate refuza reclamantului beneficiul drepturilor solicitate.

Cu privire la excepția necompetenței materiale a instanței fondului de a soluționa capătul de cerere referitor la anularea deciziilor nr. 165559 și nr. 1-165559 din 3 august 2006 emise de C.J.P.B., instanța a găsit-o întemeiată deoarece, potrivit dispozițiilor art. 155 alin. (1) lit. d) și h) din Legea nr. 19/2000 competența în primă instanță privind soluționarea litigiilor care au ca obiect contestațiile împotriva deciziilor de pensionare și a măsurilor de executare silită, dispuse în baza acestei legi, aparține tribunalului. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Oradea a declarat recurs C.J.P.B. Recurenta susține că instanța de fond a pronunțat o soluție greșită, întrucât din materialul probator aflat la dosar nu rezultă că reclamantul ar fi fost persecutat etnic, pe acest considerent neputându-se justifica refugiul acestuia dintr-o localitate situată pe teritoriul cedat Ungariei într-o localitate situată în aceleași teritoriu.

Recurenta consideră această împrejurare ca fiind relevantă pentru a se demonstra inexistența persecuției etnice, precum și faptul că reclamantul nu a încercat să se refugieze în afara teritoriului vremelnic ocupat de trupele maghiare. Examinându-se sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii se constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu (art. 1 lit. c)). Prin Normele pentru aplicarea ordonanței menționate, aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, s-a precizat că prin persoană care a fost strămutată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, precum și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, ori cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral. Atât din analiza textului ordonanței menționate, cât și din cea a normelor de aplicare a acesteia, rezultă cu claritate că legiuitorul nu a condiționat ca locul de refugiu să fie situat pe un anumit teritoriu. În toate situațiile în care își găsește aplicabilitatea acest act normativ problema esențială o reprezintă persecuția pe motive etnice și nu locul unde are loc refugierea.

În cauză, prin întregul material probator administrat, reclamantul a făcut dovada că strămutarea familiei sale s-a făcut în mod silit de către autoritățile hortyste, pe criterii etnice, astfel că se poate concluziona că instanța fondului a interpretat în mod corect situația de fapt și reglementările aplicabile, pronunțând o soluție legală și temeinică. Prin urmare, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P.B., împotriva sentinței nr. 168/CA/2006 – PI din 20 octombrie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2007.