ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 153/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință nr. 12/CA din 30 mai 2008, pronunțată în Dosarul nr. 819/57/2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul P.G. împotriva pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală, a dispus suspendarea efectelor art. 2-5 din Ordinul nr. 1150 din 14 aprilie 2008 și a efectelor Ordinului nr. 643 din 16 aprilie 2008, până la soluționarea pe fond a acțiunii vizând anularea actelor administrative atacate.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că sunt îndeplinite prevederile art. 15 coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, că reclamantul a invocat motive de nelegalitate ale ordinului atacat, care se constituie într-un caz bine justificat și că măsura de detașare conduce la un prejudiciu iminent în raport cu obligațiile familiale ale acestuia. Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta consideră că în speță nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții prevăzute de art. 15 coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 554/2004 (cazul bine justificat și existența iminenței unei pagube).

Măsura suspendării actelor administrative este o măsură excepțională care se dispune în situația îndeplinirii cumulative a celor două condiții. Prin decizia nr. 257 din 14 martie 2006, Curtea Constituțională a reținut faptul că „suspendarea actelor administrative reprezintă totodată, o situație de excepție, întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate”. Practica Înaltei Curți de Casație și Justiție are în vedere aceleași argumente. Conform Deciziei nr. 5191 din 27 octombrie 2005, „prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce, într-un stat de drept este de neconceput”.

Referitor la prima condiție (cazul bine justificat) recurenta subliniază faptul că, motivele suspendării trebuie să apară de la prima vedere ca fiind temeinice și să creeze de la început o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ atacat. În speță, prin motivele invocate în susținerea cererii de suspendare, intimatul-reclamant nu a demonstrat existența unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra nelegalității actului administrativ a cărui suspendare parțială se cere, deoarece motivul pentru care a fost dispusă măsura a fost acela al necesității eficientizării activității direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, îmbunătățirea calității serviciilor oferite contribuabililor, optimizarea procesului de coordonare, control și cel decizional, îmbunătățirea comunicării și colaborării interinstituționale la nivelul județului și între județe.

Intimatul-reclamant a formulat o serie de critici pe fondul cauzei care nu sunt conforme cu realitatea, fără a indica situația/cazul bine justificat. Or, în cadrul cererii de suspendare nu se analizează fondul cauzei, ci admisibilitatea acesteia raportat la întrunirea condițiilor prevăzute de lege pentru ca o asemenea cerere să poată fi admisă. Criticile formulate de intimatul-reclamant se referă strict la nelegalitatea ordinelor și anume, la faptul că la emiterea lor nu au fost avute în vedere o serie de condiții impuse de lege. Pentru îndeplinirea celei de-a doua condiție, prevenirea producerii unei pagube iminente, intimatul are obligația să dovedească amenințarea cu producerea unei pagube ireparabile și iminente.

Or, funcționarul public și-a păstrat funcția publică și salariul, pe perioada detașării, toate costurile determinate de modificarea raportului de serviciu au fost suportate de recurentă. Se mai arată că ordinele aplicate au fost puse în aplicare din 16 aprilie 2008, producând efecte și în prezent. Recursul este fondat. În fapt, se reține că prin Ordinul Ministrului e conomiei și Finanțelor nr. 1150 din 14 aprilie 2008 a încetat detașarea intimatului - reclamant la Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Teleorman dispusă prin ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 798 din 14 martie 2008 și s-a dispus detașarea acestuia pe o perioadă de maximum 6 luni, la Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Planificare Strategică și Monitorizare a Creanțelor Bugetare.

Prin o rdinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 643 din 16 aprilie 2008 s-a adus la îndeplinire Ordinul nr. 1150 din 14 aprilie 2008. În vederea suspendării executării celor două ordine, instanța de fond avea obligația să analizeze condițiile impuse de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente. Condițiile se cer a fi întrunite cumulativ. Considerarea de către instanța de fond a faptului că motivele de nelegalitate invocate pentru anularea ordinelor se constituie într-un caz bine justificat, este greșită. Motivele de nelegalitate invocate de reclamant nu pot prin ele însele să dovedească existența cazului bine justificat.

Cazul bine justificat, definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 55472004, ca împrejurarea legată de starea de fapt și de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ nu a fost evidențiată de către instanța de fond. Motivele invocate de reclamant nu creează o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, recurenta prezentând contraargumente valabile ale acestora. În ceea ce privește paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil, se constată că instanța de fond a considerat că măsura de detașare conduce la un prejudiciu iminent în raport cu obligațiile familiale ale reclamantului.

Nu rezultă despre care anume obligații familiale este vorba și nici reclamantul nu a făcut precizări în acest sens, astfel încât nu se poate analiza îndeplinirea condiției pagubei iminente, a prejudiciului material viitor și previzibil pe care l-ar suporta reclamantul. Mai mult, în prezent perioada de 6 luni pentru care a fost emis ordinul de detașare, s-a împlinit în luna octombrie 2008 și nu se mai poate vorbi de existența prejudiciului. Față de acestea, se va constata că instanța de fond a pronunțat încheierea din 30 mai 2008 cu încălcarea prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, ceea ce face ca motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. să fie îndeplinit. În temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează a se admite recursul formulat, a se casa Încheierea de ședință nr. 12/F/CA din 30 mai 2008 și a se respinge cererea de suspendare formulată împotriva art. 2-5 din Ordinul nr. 1150 din 14 aprilie 2008 și a Ordinului nr. 643 din 16 aprilie 2008, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Încheierii nr. 12/F/CA din 30 mai 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și pe fond, respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2009.