ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 153/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință nr. 12/CA din 30 mai 2008,

pronunțată în Dosarul nr. 819/57/2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de

contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de

reclamantul P.G. împotriva pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor și

Agenția Națională de Administrare Fiscală, a dispus suspendarea efectelor art. 2-5

din Ordinul nr. 1150 din 14 aprilie 2008 și a efectelor Ordinului nr. 643 din

16 aprilie 2008, până la soluționarea pe fond a acțiunii vizând anularea

actelor administrative atacate.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că sunt îndeplinite prevederile art. 15

coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, că reclamantul a invocat

motive de nelegalitate ale ordinului atacat, care se constituie într-un caz

bine justificat și că măsura de detașare conduce la un prejudiciu iminent în

raport cu obligațiile familiale ale acestuia.

Împotriva acestei soluții a

formulat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, pentru

motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta consideră că în

speță nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții

prevăzute de art. 15 coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 554/2004

(cazul bine justificat și existența iminenței unei pagube).

Măsura suspendării actelor

administrative este o măsură excepțională care se dispune în situația

îndeplinirii cumulative a celor două condiții.

Prin decizia nr. 257 din 14

martie 2006, Curtea Constituțională a reținut faptul că „suspendarea actelor

administrative reprezintă totodată, o situație de excepție, întrucât acestea se

bucură de prezumția de legalitate”.

Practica Înaltei Curți de

Casație și Justiție are în vedere aceleași argumente. Conform Deciziei nr. 5191

din 27 octombrie 2005, „prezumția de legalitate și de veridicitate de care se

bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu,

actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu.

A nu executa actele administrative,

care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce,

într-un stat de drept este de neconceput”.

Referitor la prima condiție

(cazul bine justificat) recurenta subliniază faptul că, motivele suspendării

trebuie să apară de la prima vedere ca fiind temeinice și să creeze de la

început o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ atacat.

În speță, prin motivele

invocate în susținerea cererii de suspendare, intimatul-reclamant nu a

demonstrat existența unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică

asupra nelegalității actului administrativ a cărui suspendare parțială se cere,

deoarece motivul pentru care a fost dispusă măsura a fost acela al necesității

eficientizării activității direcțiilor generale ale finanțelor publice

județene, îmbunătățirea calității serviciilor oferite contribuabililor,

optimizarea procesului de coordonare, control și cel decizional, îmbunătățirea

comunicării și colaborării interinstituționale la nivelul județului și între județe.

Intimatul-reclamant a

formulat o serie de critici pe fondul cauzei care nu sunt conforme cu

realitatea, fără a indica situația/cazul bine justificat.

Or, în cadrul cererii de

suspendare nu se analizează fondul cauzei, ci admisibilitatea acesteia raportat

la întrunirea condițiilor prevăzute de lege pentru ca o asemenea cerere să

poată fi admisă.

Criticile formulate de

intimatul-reclamant se referă strict la nelegalitatea ordinelor și anume, la

faptul că la emiterea lor nu au fost avute în vedere o serie de condiții impuse

de lege.

Pentru îndeplinirea celei

de-a doua condiție, prevenirea producerii unei pagube iminente, intimatul are

obligația să dovedească amenințarea cu producerea unei pagube ireparabile și

iminente.

Or, funcționarul public și-a

păstrat funcția publică și salariul, pe perioada detașării, toate costurile

determinate de modificarea raportului de serviciu au fost suportate de

recurentă.

Se mai arată că ordinele

aplicate au fost puse în aplicare din 16 aprilie 2008, producând efecte și în

prezent.

Recursul este fondat.

În fapt, se reține că prin

Ordinul Ministrului

e

conomiei și

Finanțelor nr. 1150 din 14 aprilie 2008 a încetat detașarea intimatului - reclamant la Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Teleorman dispusă

prin ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 798 din 14 martie 2008 și

s-a dispus detașarea acestuia pe o perioadă de maximum 6 luni, la Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Planificare Strategică și

Monitorizare a Creanțelor Bugetare.

Prin

o

rdinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare

Fiscală nr. 643 din 16 aprilie 2008 s-a adus la îndeplinire Ordinul nr. 1150

din 14 aprilie 2008.

În vederea suspendării

executării celor două ordine, instanța de fond avea obligația să analizeze

condițiile impuse de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine

justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente. Condițiile se cer a

fi întrunite cumulativ.

Considerarea de către

instanța de fond a faptului că motivele de nelegalitate invocate pentru

anularea ordinelor se constituie într-un caz bine justificat, este greșită.

Motivele de nelegalitate invocate

de reclamant nu pot prin ele însele să dovedească existența cazului bine

justificat.

Cazul bine justificat,

definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 55472004, ca împrejurarea

legată de starea de fapt și de drept, care este de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ nu a fost evidențiată de

către instanța de fond.

Motivele invocate de

reclamant nu creează o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ,

recurenta prezentând contraargumente valabile ale acestora.

În ceea ce privește paguba

iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind

prejudiciul material viitor și previzibil, se constată că instanța de fond a

considerat că măsura de detașare conduce la un prejudiciu iminent în raport cu

obligațiile familiale ale reclamantului.

Nu rezultă despre care anume

obligații familiale este vorba și nici reclamantul nu a făcut precizări în

acest sens, astfel încât nu se poate analiza îndeplinirea condiției pagubei

iminente, a prejudiciului material viitor și previzibil pe care l-ar suporta

reclamantul.

Mai mult, în prezent

perioada de 6 luni pentru care a fost emis ordinul de detașare, s-a împlinit în

luna octombrie 2008 și nu se mai poate vorbi de existența prejudiciului.

Față de acestea, se va

constata că instanța de fond a pronunțat încheierea din 30 mai 2008 cu

încălcarea prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 modificată și

completată, ceea ce face ca motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. să fie îndeplinit.

În temeiul art. 312 alin.

(1) teza I C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și

completată, urmează a se admite recursul formulat, a se casa Încheierea de

ședință nr. 12/F/CA din 30 mai 2008 și a se respinge cererea de suspendare

formulată împotriva art. 2-5 din Ordinul nr. 1150 din 14 aprilie 2008 și a

Ordinului nr. 643 din 16 aprilie 2008, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Încheierii nr. 12/F/CA din

30 mai 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința atacată și

pe fond, respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 15 ianuarie 2009.