ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 690/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 19 iulie 2007 sub nr. 742/43/2007 la Curtea de Apel Târgu Mureș, reclamanta SC Z. SA Luduș a solicitat suspendarea executării actului administrativ fiscal, Decizia de impunere nr. 22 din 5 mai 2007 emisă de D.G.F.P.M., în baza raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 27 aprilie 2007, până la pronunțarea instanței pe fondul cauzei. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin decizia de impunere emisă de pârâtă s-au stabilit în sarcina sa obligații fiscale și că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii, fiind în prezența unui caz bine justificat și impunându-se prevenirea unei pagube iminente.

Curtea de Apel Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 69 din 31 iulie 2007 a admis cererea formulată de SC Z. SA Luduș în contradictoriu cu D.G.F.P.M. A dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 22 din 5 mai 2007 emisă de pârâtă, în baza raportului de inspecție fiscală încheiat la 27 aprilie 2007, până la pronunțarea Instanței de Fond. În motivarea soluției s-a reținut că, reclamanta a făcut dovada „pagubei iminente” prevăzută de legiuitor în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, trecând prin etapele privatizării și menținându-se pe piața economică prin credite externe angajate, ca și a cazului bine justificat, iar începerea executării silite față de reclamantă ar duce la încetarea activității acesteia, existând riscul de a intra sub incidența prevederilor Legii nr. 85/2006.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D.G.F.P.M., criticând-o pentru nelegalitate, susținând în esență, că deși reclamanta ar fi solicitat suspendarea executării silite a deciziei de impunere, care este reglementată de art. 169 actual 172 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., Instanța a dispus suspendarea efectului actului administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 544/2004. Mai susține recurenta că, Instanța a dispus suspendarea executării actelor administrative în condițiile în care reclamanta a achitat o cauțiune în cuantum insignifiant, în raport cu suma contestată. Examinând cauza în raport cu critica adusă soluției Instanței de Fond, cu apărările formulate și probele administrate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat. Art. 14(1) din Legea nr. 554/2004 prevede că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară Instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunțarea Instanței de Fond. Reclamanta a făcut dovada sesizării în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul administrativ, prin contestația înregistrată la D.G.F.P.M. sub nr. 21957 din 13 iulie 2007, comunicată M.E.F. Se reține că, reclamanta a făcut dovada „cazului bine justificat” și a „pagubei iminente”, așa cum prevede legiuitorul în Legea nr. 554/2004, art. 14 alin. (1), reclamanta trecând prin etapele privatizării și reușind să se mențină pe piața economică prin creditele externe angajate.

Reclamanta a făcut de asemenea, dovada aprobării unui program de investiții pe anul 2007 prin Hotărârea A.G.A. din 25 aprilie 2007, pentru îmbunătățirea activității societății. Instanța de Fond a reținut în mod corect că plata obligațiilor fiscale la momentul formulării cererii ar pune-o pe reclamantă în imposibilitate a mai achita sumele rezervate plăților către creditele externe angajate, determinând incapacitatea de plată a reclamantei și riscul de a intra sub incidența prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Față de aceasta nu ar avea relevanță întoarcerea executării în situația admiterii acțiunii, întrucât în cazul sistării plății către creditele externe angajate, agentul economic ar fi în imposibilitate de a-și mai desfășura activitatea.

Contrar susținerilor recurentei, reclamanta SC Z. SA Luduș a solicitat Curții de Apel Târgu Mureș „suspendarea executării actului administrativ fiscal, Decizia de impunere nr. 22 din 5 mai 2007 emisă de D.G.F.P. a județului Mureș” în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Instanța pronunțându-se corect, în raport cu cererea de suspendare cu care a fost sesizată. Totodată, reclamanta a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 185 alin. (2) teza finală din O.G. nr. 92/2003 republicată și modificată, fixarea cauțiunii, pe care a achitat-o integral, în cuantumul fixat de Instanță, potrivit dovezii depuse în dosarul de fond.

Se reține că, chiar recurenta - intimată, în dosarul de fond, referindu-se la cererea formulată de reclamantă, precizează că aceasta „solicită în temeiul art. 14 din Legea nr. 544/2004, suspendarea executării deciziei de impunere … până la pronunțarea Instanței de Fond”, iar nu suspendarea executării silite a deciziei de impunere, așa cum susține în recurs. În consecință, în temeiul art. 312 C. proc. civ. s-a respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P.M. împotriva sentinței nr. 69 din 31 iulie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2008.