ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 690/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 iulie 2007 sub nr.

742/43/2007 la Curtea de Apel Târgu Mureș, reclamanta SC Z. SA Luduș a

solicitat suspendarea executării actului administrativ fiscal, Decizia de

impunere nr. 22 din 5 mai 2007 emisă de D.G.F.P.M., în baza raportului de

inspecție fiscală încheiat la data de 27 aprilie 2007, până la pronunțarea

instanței pe fondul cauzei.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, prin decizia de impunere emisă de pârâtă s-au stabilit

în sarcina sa obligații fiscale și că sunt îndeplinite condițiile de

admisibilitate ale cererii, fiind în prezența unui caz bine justificat și

impunându-se prevenirea unei pagube iminente.

Curtea de Apel Mureș, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 69 din 31

iulie 2007 a admis cererea formulată de SC Z. SA Luduș în contradictoriu cu D.G.F.P.M.

A dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 22 din 5 mai 2007

emisă de pârâtă, în baza raportului de inspecție fiscală încheiat la 27 aprilie

2007, până la pronunțarea Instanței de Fond.

În motivarea soluției s-a

reținut că, reclamanta a făcut dovada „pagubei iminente” prevăzută de legiuitor

în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, trecând prin etapele privatizării

și menținându-se pe piața economică prin credite externe angajate, ca și a

cazului bine justificat, iar începerea executării silite față de reclamantă ar

duce la încetarea activității acesteia, existând riscul de a intra sub

incidența prevederilor Legii nr. 85/2006.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta D.G.F.P.M., criticând-o pentru nelegalitate, susținând

în esență, că deși reclamanta ar fi solicitat suspendarea executării silite a

deciziei de impunere, care este reglementată de art. 169 actual 172 din O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., Instanța a dispus suspendarea efectului

actului administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 544/2004.

Mai susține recurenta că, Instanța

a dispus suspendarea executării actelor administrative în condițiile în care

reclamanta a achitat o cauțiune în cuantum insignifiant, în raport cu suma

contestată.

Examinând cauza în raport cu

critica adusă soluției Instanței de Fond, cu apărările formulate și probele

administrate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

nefondat.

Art. 14(1) din Legea nr.

554/2004 prevede că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară Instanței

competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral,

până la pronunțarea Instanței de Fond.

Reclamanta a făcut dovada

sesizării în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul

administrativ, prin contestația înregistrată la D.G.F.P.M. sub nr. 21957 din 13 iulie 2007, comunicată M.E.F.

Se reține că, reclamanta a

făcut dovada „cazului bine justificat” și a „pagubei iminente”, așa cum prevede

legiuitorul în Legea nr. 554/2004, art. 14 alin. (1), reclamanta trecând prin

etapele privatizării și reușind să se mențină pe piața economică prin creditele

externe angajate.

Reclamanta a făcut de asemenea,

dovada aprobării unui program de investiții pe anul 2007 prin Hotărârea A.G.A.

din 25 aprilie 2007, pentru îmbunătățirea activității societății.

Instanța de Fond a reținut

în mod corect că plata obligațiilor fiscale la momentul formulării cererii ar

pune-o pe reclamantă în imposibilitate a mai achita sumele rezervate plăților

către creditele externe angajate, determinând incapacitatea de plată a

reclamantei și riscul de a intra sub incidența prevederilor Legii nr. 85/2006

privind procedura insolvenței.

Față de aceasta nu ar avea

relevanță întoarcerea executării în situația admiterii acțiunii, întrucât în

cazul sistării plății către creditele externe angajate, agentul economic ar fi

în imposibilitate de a-și mai desfășura activitatea.

Contrar susținerilor

recurentei, reclamanta SC Z. SA Luduș a solicitat Curții de Apel Târgu Mureș

„suspendarea executării actului administrativ fiscal, Decizia de impunere nr.

22 din 5 mai 2007 emisă de D.G.F.P. a județului Mureș” în temeiul dispozițiilor

art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Instanța pronunțându-se corect, în

raport cu cererea de suspendare cu care a fost sesizată.

Totodată, reclamanta a

solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 185 alin. (2) teza finală din O.G. nr.

92/2003 republicată și modificată, fixarea cauțiunii, pe care a achitat-o

integral, în cuantumul fixat de Instanță, potrivit dovezii depuse în dosarul de

fond.

Se reține că, chiar

recurenta - intimată, în dosarul de fond, referindu-se la cererea formulată de

reclamantă, precizează că aceasta „solicită în temeiul art. 14 din Legea nr.

544/2004, suspendarea executării deciziei de impunere … până la pronunțarea Instanței

de Fond”, iar nu suspendarea executării silite a deciziei de impunere, așa cum

susține în recurs.

În consecință, în temeiul

art. 312 C. proc. civ. s-a respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.G.F.P.M. împotriva sentinței nr. 69 din 31 iulie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 februarie 2008.