ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1541/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ, la data de 4 iunie

2008, reclamanta SC A.T.R. R.O. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.

Prahova anularea deciziei de impunere nr. 417/2029 din 7 martie 2008 și a raportului de inspecție fiscală înregistrat sub nr. 2029 din 7 martie 2008 emise de aceasta și suspendarea executării deciziei de impunere respectiv a raportului

de inspecție fiscală până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea acțiunii s-a arătat că, în urma

unei inspecții fiscale, D.G.F.P. Prahova a apreciat că în plus față de sumele

evidențiate și achitate la bugetul de stat, SC A.T.R. R.O. SRL ar mai datora

suma de 903.531 lei reprezentând TVA colectată suplimentar și suma de 44.483 lei

reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente.

S-a mai arătat că organul fiscal a emis

acte cu încălcarea Legii nr. 571/2003, modificată și completată, și nu au luat

în calcul toate documentele justificative și evidențele contabile ale

societății reclamante la stabilirea impunerilor suplimentare, estimarea bazei

de impunere făcându-se fără a respecta condițiile prevăzute de H.G. nr.

1050/2004 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr.

92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

A mai precizat reclamanta că societatea se

găsește într-un blocaj financiar, neputând onora contractele, plăti salariații,

neputând achita facturile scadente în condițiile în care se confruntă cu o lipsă

de lichidități, întrucât conturile SC A.T.R. R.O. SRL au fost

indisponibilizate.

Prin încheierea din 8 iulie 2008 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca

neîntemeiată cererea de suspendare a actelor administrative formulată de SC

A.T.R. R.O. SRL

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut

că reclamanta nu a făcut dovada celor două condiții prevăzute expres și

imperativ de art. 14 alin. (1) al Legii nr. 554/2004, în sensul că nu s-a

probat că este bine justificată cererea de suspendare, întrucât împrejurările

legate de starea de fapt și de drept nu sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actelor administrative contestate și nici

faptul că ar fi iminentă producerea unei pagube în cazul în care nu s-ar

suspenda executarea.

În termen legal, împotriva încheierii din

8 iulie 2008 a declarat recurs reclamanta SC A.T.R. R.O. SRL

Cererea de recurs a fost întemeiată în

drept pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 și art. 300 și urm. C.

proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat că soluția de respingere a cererii

de suspendare este rezultatul neaprofundării acesteia în condițiile în care nu

se administraseră la acel moment probe și deci nu se putea trage o concluzie

asupra legalității actului administrativ în discuție.

În opinia recurentei sunt îndeplinite

cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, conturile

societății fiind blocate astfel încât terții creditori pot formula oricând

cereri de chemare în judecată pentru recuperarea datoriilor restante,

putându-se ajunge practic la blocarea activității și a imposibilității

respectării contractelor aflate în derulare. Mai mult, societatea se află în

dificultate în privința plății celor 140 de salariați și a chiriilor pentru

spațiile de producție, aceste aspecte circumscriindu-se condițiilor cerute prin

art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Examinând cauza prin prisma criticii

aduse de recurentă, din perspectiva prevederilor art. 304

1

C. proc.

civ. și a normelor legale incidente în raport de obiectul cererii aflate în

atenția instanței de control judiciar, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că nu există motive pentru casarea/modificarea încheierii recurate.

Instanța Curții de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, a fost sesizată cu cererea de

suspendare a deciziei de impunere nr. 417/2029 din 7 martie 2008 și a

raportului de inspecție fiscală înregistrat sub nr. 2029 din 7 martie 2008

emise de D.G.F.P. Prahova, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ.

Cererea formulată sub acest temei juridic

se supune însă verificării condițiilor cuprinse în art. 14 din același act

normativ, mai exact a evaluării „cazului bine justificat” și a prevenirii unei

„pagube iminente”, condiții care trebuie să fie îndeplinite cumulativ.

Expresiile „cazuri bine justificate” și

„pagubă iminentă” sunt explicate de legiuitor prin art. 2 alin. (1) lit. t) și

ș) din Legea nr. 554/2004.

Actele administrative se bucură se

prezumția de legalitate, iar pentru aplicarea măsurii de suspendare a

executării lor care are un caracter excepțional se impune ca cel ce formulează

o astfel de cerere să răstoarne această prezumție prin dovezi.

În speță, în mod corect și în acord cu legea,

prima instanță a reținut că reclamanta nu a produs dovezi de natură să creeze o

îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative a căror

anulare s-a și cerut aceeași acțiune.

Aspectele invocate atât la fond cât și

prin cererea de recurs nu pot fi asimilate unor dovezi nici în ce privește

îndeplinirea cumulativă a celor două condiții și nici în privința iminenței

producerii unei pagube în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr.

554/2004.

De altfel, în mod constant instanța

supremă a statuat că executarea unui act administrativ fiscală nu produce prin

ea însăși o pagubă iminentă, fiind necesar ca iminența producerii ei să fie demonstrată

de partea interesată.

Totodată, în spiritul Recomandării nr. R (89)

8 a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei către statele membre

privind protecția judiciară provizorie în materie de contencios administrativ,

instanța fondului s-a limitat la verificarea îndeplinirii cerințelor stabilite

de legiuitorul național pentru luarea acestei măsuri, nedepășindu-și

atribuțiile prin antepronunțarea asupra legalității actelor administrative

contestate în cauză; această din urmă sarcină revine instanței sesizate cu

cererea de anulare, sarcină care de altfel a și fost îndeplinită prin sentința pronunțată

la 15 noiembrie 2008, aflată și aceasta în recurs.

Ca urmare, pentru toate cele expuse, în

temeiul art. 312 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată,

recursul de față va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A.T.R.

R.O. S.R.L. Câmpina împotriva Încheierii din 8 iulie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2009.