ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5115/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin cererea adresată Curții de Apel Ploiești, reclamanta SC K.P. SRL - C. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțele Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Activitatea de Inspecție Fiscală Prahova – D.G.F.P. Prahova, suspendarea executării deciziei nr. 2099 din 25 aprilie 2007 și a raportului de inspecție fiscală din 25 aprilie 2007 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei de către instanța de contencios administrativ, să se anuleze decizia nr. 43 din 18 iulie 2008 a Agenției Naționale de Administrare Fiscală – D.G.F.P.

Prahova, Serviciul de Soluționare a Contestațiilor prin care a fost respinsă contestația formulată de societate, anularea în totalitate a deciziei de impune nr. 2099 din 25 aprilie 2007 prin care reclamanta a fost obligată la plata sumei de 868.534 RON ce reprezintă impozit pe profit cu majorările aferente, TVA, majorări și penalități de întârziere și să se anuleze suma de 97.768 RON reprezentând majorări de întârziere obligații bugetare nedatorate, acumulate ca urmare a sechestrului instituit asupra produselor finite și imposibilității valorificării acestora.

În motivarea cererii de suspendare a executării s-a arătat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, există un caz bine justificat, ce creează o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate de care se bucură Raportul de inspecție fiscală ce a fost întocmit total neprofesional, că s-a luat în calcul doar producția și consumul de materii prime și materiale auxiliare rezultate din rapoartele de producție, neținându-se seama de bonurile de predare - transfer - restituire și de fișele de magazie ce reflectau cu fidelitate producția fizică realizată vândută, fiind îndeplinită și cea a de a doua condiție, cea a iminenței producerii unei pagube întrucât efectele punerii în executare a actelor administrative contestate sunt deja vizibile în activitatea societății, ce este compromisă total prin blocarea conturilor bancare, a aplicării sechestrului asupra materiilor prime sau a organizării vânzării licitație a mașinilor de cusut, toate aceste elemente conducând, cert, la falimentul SC K.P.

SRL. Reclamanta a mai susținut că decizia nr. 43/2008 emisă de Serviciul Soluționare a Contestațiilor din cadrul D.G.F.P. Prahova ignoră, în totalitate, soluția organului de urmărire penală, respectiv Rezoluția DIICOT prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de K.M. - administrator al societății - pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată, cauză ce a fost înregistrată sub nr. 612/P/2007 la Parchetul de lângă Judecătoria Mizil, finalizată cu rezoluția din 21 aprilie 2008, astfel că soluția respingere a contestației nu este întemeiată, în condițiile în care reclamanta a făcut dovada realizării operațiunii de export - factură în valută, toate facturile emise societate fiind înregistrate în evidența contabilă a societății, în conturile de venituri iar TVA colectată, aferentă facturilor interne a fost înregistrată corespunzător în contabilitate.

De asemenea, a învederat instanței societatea reclamantă că expertiza contabilă judiciară dispusă de organele de cercetare penală concluzionează că K.P. SRL - C. nu datorează obligațiile fiscale stabilite prin decizia impunere nr. 2099 din 25 aprilie 2007, respectiv impozit pe profit și TVA, însă acest argument legal nu a fost luat în considerare de către pârâți, care în cadrul dosarului penal au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, ce au fost respinse organul de cercetare penală. Reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul restrângerii obiectului acesteia, nemaisusținându-se capătul de cerere privind suspendare a executării deciziei nr. 20 din 25 aprilie 2007 și a raportului de inspecție fiscală cu același număr, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Prin întâmpinare, pârâta D.G.F.F. Prahova a solicitat respingerea acțiunii în totalitate, întrucât, în ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea executării actelor administrativ fiscale, aceasta este inadmisibilă, în condițiile în care nu s-a făcut dovada plății cauțiunii, fiind și neîntemeiată această cerere, în lipsa dovedirii condițiilor prevăzute de Legea contenciosului administrativ, respectiv existența cazului bine justificat și a pagubei iminente, iar cererile privind anularea actelor administrative nu pot fi admise, deoarece obligațiile fiscale au fost stabilite în mod legal de organele de inspecție fiscală, iar, în cadrul procedurii administrativ-jurisdicționale, reclamanta nu a motivat, nici în fapt, nici în drept, argumentele pe care și-a întemeiat contestația, motivarea bazându-se, în exclusivitate, pe concluziile expertizei tehnice efectuată din proprie inițiativă, după finalizarea inspecției fiscale.

2. Soluția instanței de fond. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 26 din 23 februarie 2009, a admis acțiunea precizată în parte, formulată de reclamanta SC K.P. SRL - C., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Activitatea de Inspecție Fiscală Prahova, D.G.F.P. Prahova și Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și pe cale de consecință, a anulat decizia nr. 43 din 18 iunie 2008 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - D.G.F.P. Prahova și decizia de impunere nr. 2099 din 25 aprilie 2007 emisă de D.G.F.P. Prahova privind obligarea reclamantei la plata sumei de 868.534 RON.

Totodată, a respins cererea privind anularea sumei de 97.768 RON reprezentând majori de întârziere, ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele hotărârii următoarele: În perioada 28 februarie 2007 - 20 aprilie 2007, organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P. Prahova au efectuat un control la societatea reclamantă, la solicitarea Direcției Generale de Combatere a Criminalității Organizate, ce a avut ca obiective verificarea modului de constituire, evidențiere și virare a impozitelor și taxelor datorate bugetului general consolidat al statului, aferente perioadelor ianuarie 2004 - decembrie 2006 constatându-se că SC K.P.

SRL - C. datorează impozit pe profit în cuantum de 350.122 RON cu majorări de întârziere aferente în sumă de 6.896 RON, taxă pe valoarea adăugată în sumă de 453.091 RON și majorări de întârziere și penalități aferente în cuantum de 58.425 RON, sume pentru care a fost emisă decizia de impunere nr. 2099 din 25 aprilie 2007. A mai arătat instanța că împotriva acestor acte administrativ fiscale, societatea reclamantă a promovat contestație în conformitate cu dispozițiile art. 205 și urm. C. proc. fisc., contestație a cărei soluționare a fost suspendată prin decizia nr. 199 din 11 iulie 2007, până la soluționarea laturii penale de către organele de urmărire penală, iar după pronunțarea soluțiilor de către Parchet, prin decizia nr. 43 din 18 iunie 2008, Agenția Națională de Administrare Fiscală - D.G.F.P.

Prahova - Serviciul de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația societății reclamante, menținând în totalitate obligațiile stabilite prin raportul de inspecție fiscală, întrucât aceste obligații au fost corect și legal stabilite, reclamanta datorează impozit pe profit suplimentar cu majorările aferente precum și taxă pe valoarea adăugată cu majorări și penalități, în condițiile în care nu a înregistrat în contabilitatea societății în totalitate veniturile realizate și nu a colectat TVA-ul. Organele de urmărire penală au efectuat cercetări în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată de către K.M., respectiv complicitate la aceste infracțiuni de către S.L.

și M.D., în dosarul penal a fost administrată proba cu expertiză contabilă, ce a avut ca obiectiv stabilirea împrejurării dacă societatea reclamantă a adus prejudicii bugetului de stat, lucrare întocmită de expert C.V. în Dosarul nr. 612/P/2007, iar, în urma analizării probelor administrate în această cauză penală, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei trei făptuitori prin rezoluția din 21 februarie 2008. Concluzionând, instanța a avut în vedere că expertul contabil a arătat că în urma verificării evidențelor contabile ținute de către SC K.P. SRL - C., această societate nu a produs nici un prejudiciu bugetului de stat, nu datorează impozitul pe profit, TVA și accesoriile acestora, pentru care a fost emisă decizia de impunere nr. 2099 din 25 aprilie 2007, ce constituie titlu de creanță această probă fiind opozabilă părților, întrucât a fost administrată într-o cauză penală în condițiile reglementate de C. proc.

pen., iar organele de urmărire penală și-au fundamentat soluțiile pe aceste concluzii, dispunându-se neînceperea urmăririi penale față de cele trei persoane cu atribuții în organizarea și ținerea evidenței contabile a reclamantei, Curtea a constatat că, în mod neîntemeiat, pârâții au respins contestația administrativ-fiscală promovată de către societatea reclamantă. 3. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Prahova în nume propriu și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală, considerând-o netemeinică și nelegală.

În motivele de recurs se arată că soluția este nelegală pentru că a fost interpretat eronat întregul material probator și dispozițiile legale în materie, iar motivarea se sprijină exclusiv pe concluziile expertizei contabile, efectuată în faza urmării penale, fără a se ține seama de argumentele organelor de control, deși motivarea unei hotărâri trebuie să răspundă, în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de părți. În ceea ce privește forța probantă a expertizei, dispozițiile din C. proc. civ. prevăd că instanța nu este legată de concluziile acesteia ci este un mijloc de probă lăsat la aprecierea instanței, ori instanța de fond a preluat concluziile acesteia fără a înlătura apărările recurentei legate de fondul cauzei.

În urma controlului efectuat de organele fiscale s-a constatat lipsa justificării consumului a 152.300 kg materii-prime, constatările bazându-se pe actele și documentele puse la dispoziție de către agentul economic. În aceste condiții, organele de control au stabilit în sarcina societății reclamante obligația de plată către bugetul de stat reprezentând TVA, impozit pe profit și accesoriile aferente. S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate și pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. 4. Soluția instanței de recurs. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat pentru următoarele considerente: Mai întâi, potrivit art.137 C. proc.

civ., se va analiza excepția lipsei calității de reprezentant pentru intimata-reclamantă SC K.P. SRL - C.. Din actele aflate la dosar rezultă că SC K.P. SRL este reprezentată prin lichidator L.C. - I.P.R.L. care a mandatat pe avocatul O.C.C., în baza contractului de asistență juridică din 25 septembrie 2009, să reprezinte interesele societății în fața instanței de recurs. Față de aceste acte se constată că excepția este nefondată și va fi respinsă pentru că avocatul are calitatea de reprezentant al societății intimate, reprezentată la rândul său, prin lichidator judiciar ce a semnat împuternicirea avocațială aflată la dosar. Pe fondul recursului, Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru că hotărârea instanței de fond este nelegală.

Primul motiv de nelegalitate al hotărârii este legat de nemotivarea ei de către instanța de fond, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților. Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul acestui text fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanțele superioare.

De altfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Albina împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, instanță care are obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Se poate observa că instanța de fond nu a făcut altceva decât să reia concluziile raportului de expertiză întocmit într-o cauză penală ce viza săvârșirea unor infracțiuni de către reprezentanții societății reclamante, dar nu a analizat decizia atacată și nici motivele pentru care a înlăturat susținerile organelor de control.

Mai mult, hotărârea cuprinde și motive contradictorii pentru că a respins capătul de cerere privind majorările de întârziere pe motiv că reclamanta nu a făcut dovada că acestea ar fi fost stabilite de organele fiscale, nici a aplicării sechestrului asupra produselor finite. În baza art. 304 1 C. proc. civ., cauza va fi analizată sub toate aspectele. Astfel, instanța de fond nu numai că a motivat hotărârea pornind de la concluziile raportului de expertiză, dar acest raport a fost întocmit într-un dosar penal, fiind deci, un mijloc de probă extrajudiciară. Pot fi folosite într-un litigiu, ca mijloc de probă și probe extrajudiciare dar, pentru respectarea principiului nemijlocirii, care este un principiu fundamental al procesului civil, probele trebuie să aibă caracter judiciar.

Mijloacele de probă extrajudiciare, ca o excepție de la principiul nemijlocirii probelor, se pot folosi numai în cazul în care nu pot fi administrate probe judiciare. În speță, instanța de fond, chiar dacă exista un raport de expertiză tehnică extrajudiciară, avea obligația de a pune în discuția părților efectuarea unui raport de expertiză în care să stabilească obiectivele în funcție de cele consemnate în decizia organului fiscal și care să ducă la dezlegarea pricinii. De aceea, va fi admis recursul, va fi casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță, în baza art. 312 alin. (3) rap. la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.F.P. a Județului Prahova în nume propriu și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 26 din 23 februarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2009.