ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5115/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5115/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată

Curții de Apel Ploiești, reclamanta SC K.P. SRL - C. a solicitat instanței, în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Finanțele Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală

- Activitatea de Inspecție Fiscală Prahova – D.G.F.P. Prahova, suspendarea executării

deciziei nr. 2099 din 25 aprilie 2007 și a raportului de inspecție fiscală din 25

aprilie 2007 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei de către instanța

de contencios administrativ, să se anuleze decizia nr. 43 din 18 iulie 2008 a Agenției

Naționale de Administrare Fiscală – D.G.F.P. Prahova, Serviciul de Soluționare a

Contestațiilor prin care a fost respinsă contestația formulată de societate, anularea

în totalitate a deciziei de impune nr. 2099 din 25 aprilie 2007 prin care reclamanta

a fost obligată la plata sumei de 868.534 RON ce reprezintă impozit pe profit cu

majorările aferente, TVA, majorări și penalități de întârziere și să se anuleze

suma de 97.768 RON reprezentând majorări de întârziere obligații bugetare nedatorate,

acumulate ca urmare a sechestrului instituit asupra produselor finite și imposibilității

valorificării acestora.

În motivarea cererii de

suspendare a executării s-a arătat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de

art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, există un caz bine justificat, ce creează

o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate de care se bucură Raportul

de inspecție fiscală ce a fost întocmit total neprofesional, că s-a luat în calcul

doar producția și consumul de materii prime și materiale auxiliare rezultate din

rapoartele de producție, neținându-se seama de bonurile de predare - transfer -

restituire și de fișele de magazie ce reflectau cu fidelitate producția fizică realizată

vândută, fiind îndeplinită și cea a de a doua condiție, cea a iminenței producerii

unei pagube întrucât efectele punerii în executare a actelor administrative contestate

sunt deja vizibile în activitatea societății, ce este compromisă total prin blocarea

conturilor bancare, a aplicării sechestrului asupra materiilor prime sau a organizării

vânzării licitație a mașinilor de cusut, toate aceste elemente conducând, cert,

la falimentul SC K.P. SRL.

Reclamanta a mai susținut

că decizia nr. 43/2008 emisă de Serviciul Soluționare a Contestațiilor din cadrul

D.G.F.P. Prahova ignoră, în totalitate, soluția organului de urmărire penală, respectiv

Rezoluția DIICOT prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de K.M.

- administrator al societății - pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală

și fals în înscrisuri sub semnătură privată, cauză ce a fost înregistrată sub

nr. 612/P/2007 la Parchetul de lângă Judecătoria Mizil, finalizată cu rezoluția

din 21 aprilie 2008, astfel că soluția respingere a contestației nu este întemeiată,

în condițiile în care reclamanta a făcut dovada realizării operațiunii de export

- factură în valută, toate facturile emise societate fiind înregistrate în evidența

contabilă a societății, în conturile de venituri iar TVA colectată, aferentă facturilor

interne a fost înregistrată corespunzător în contabilitate. De asemenea, a învederat

instanței societatea reclamantă că expertiza contabilă judiciară dispusă de organele

de cercetare penală concluzionează că K.P. SRL - C. nu datorează obligațiile fiscale

stabilite prin decizia impunere nr. 2099 din 25 aprilie 2007, respectiv impozit

pe profit și TVA, însă acest argument legal nu a fost luat în considerare de către

pârâți, care în cadrul dosarului penal au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză,

ce au fost respinse organul de cercetare penală.

Reclamanta și-a precizat

acțiunea, în sensul restrângerii obiectului acesteia, nemaisusținându-se capătul

de cerere privind suspendare a executării deciziei nr. 20 din 25 aprilie 2007 și

a raportului de inspecție fiscală cu același număr, până la soluționarea definitivă

și irevocabilă a cauzei.

Prin întâmpinare, pârâta

D.G.F.F. Prahova a solicitat respingerea acțiunii în totalitate, întrucât, în ceea

ce privește capătul de cerere privind suspendarea executării actelor administrativ

fiscale, aceasta este inadmisibilă, în condițiile în care nu s-a făcut dovada plății

cauțiunii, fiind și neîntemeiată această cerere, în lipsa dovedirii condițiilor

prevăzute de Legea contenciosului administrativ, respectiv existența cazului bine

justificat și a pagubei iminente, iar cererile privind anularea actelor administrative

nu pot fi admise, deoarece obligațiile fiscale au fost stabilite în mod legal de

organele de inspecție fiscală, iar, în cadrul procedurii administrativ-jurisdicționale,

reclamanta nu a motivat, nici în fapt, nici în drept, argumentele pe care și-a întemeiat

contestația, motivarea bazându-se, în exclusivitate, pe concluziile expertizei tehnice

efectuată din proprie inițiativă, după finalizarea inspecției fiscale.

fond.

Curtea de Apel Ploiești,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 26

din 23 februarie 2009, a admis acțiunea precizată în parte, formulată de reclamanta

SC K.P. SRL - C., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Activitatea de Inspecție Fiscală Prahova, D.G.F.P. Prahova și Ministerul

Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și pe cale de consecință,

a anulat decizia nr. 43 din 18 iunie 2008 emisă de Agenția Națională de Administrare

Fiscală - D.G.F.P. Prahova și decizia de impunere nr. 2099 din  25 aprilie 2007

emisă de D.G.F.P. Prahova privind obligarea reclamantei la plata sumei de 868.534

RON.

Totodată, a respins cererea

privind anularea sumei de 97.768 RON reprezentând majori de întârziere, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond, a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele hotărârii

următoarele:

În perioada 28

februarie 2007 - 20 aprilie 2007, organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P.

Prahova au efectuat un control la societatea reclamantă, la solicitarea Direcției

Generale de Combatere a Criminalității Organizate, ce a avut ca obiective verificarea

modului de constituire, evidențiere și virare a impozitelor și taxelor datorate

bugetului general consolidat al statului, aferente perioadelor ianuarie 2004 - decembrie

2006 constatându-se că SC K.P. SRL - C. datorează impozit pe profit în cuantum de

350.122 RON cu majorări de întârziere aferente în sumă de 6.896 RON, taxă pe valoarea

adăugată în sumă de 453.091 RON și majorări de întârziere și penalități aferente

în cuantum de 58.425 RON, sume pentru care a fost emisă decizia de impunere nr.

2099 din 25 aprilie 2007.

A mai arătat instanța

că împotriva acestor acte administrativ fiscale, societatea reclamantă a promovat

contestație în conformitate cu dispozițiile art. 205 și urm. C. proc. fisc., contestație

a cărei soluționare a fost suspendată prin decizia nr. 199 din 11 iulie 2007, până

la soluționarea laturii penale de către organele de urmărire penală, iar după pronunțarea

soluțiilor de către Parchet, prin decizia nr. 43 din 18 iunie 2008, Agenția

Națională de Administrare Fiscală - D.G.F.P. Prahova - Serviciul de Soluționare

a Contestațiilor a respins contestația societății reclamante, menținând în totalitate

obligațiile stabilite prin raportul de inspecție fiscală, întrucât aceste obligații

au fost corect și legal stabilite, reclamanta datorează impozit pe profit suplimentar

cu majorările aferente precum și taxă pe valoarea adăugată cu majorări și penalități,

în condițiile în care nu a înregistrat în contabilitatea societății în totalitate

veniturile realizate și nu a colectat TVA-ul.

Organele de urmărire penală

au efectuat cercetări în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală

și fals în înscrisuri sub semnătură privată de către K.M., respectiv complicitate

la aceste infracțiuni de către S.L. și M.D., în dosarul penal a fost administrată

proba cu expertiză contabilă, ce a avut ca obiectiv stabilirea împrejurării dacă

societatea reclamantă a adus prejudicii bugetului de stat, lucrare întocmită de

expert C.V. în Dosarul nr. 612/P/2007, iar, în urma analizării probelor administrate

în această cauză penală, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil a dispus neînceperea

urmăririi penale față de cei trei făptuitori prin rezoluția din 21 februarie 2008.

Concluzionând, instanța

a avut în vedere că expertul contabil a arătat că în urma verificării evidențelor

contabile ținute de către SC K.P. SRL - C., această societate nu a produs nici un

prejudiciu bugetului de stat, nu datorează impozitul pe profit, TVA și accesoriile

acestora, pentru care a fost emisă decizia de impunere nr. 2099 din 25 aprilie 2007,

ce constituie titlu de creanță această probă fiind opozabilă părților, întrucât

a fost administrată într-o cauză penală în condițiile reglementate de C. proc. pen.,

iar organele de urmărire penală și-au fundamentat soluțiile pe aceste concluzii,

dispunându-se neînceperea urmăririi penale față de cele trei persoane cu atribuții

în organizarea și ținerea evidenței contabile a reclamantei, Curtea a constatat

că, în mod neîntemeiat, pârâții au respins contestația administrativ-fiscală promovată

de către societatea reclamantă.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Prahova în nume propriu și pentru Agenția Națională

de Administrare Fiscală, considerând-o netemeinică și nelegală.

În motivele de recurs

se arată că soluția este nelegală pentru că a fost interpretat eronat întregul material

probator și dispozițiile legale în materie, iar motivarea se sprijină exclusiv pe

concluziile expertizei contabile, efectuată în faza urmării penale, fără a se ține

seama de argumentele organelor de control, deși motivarea unei hotărâri trebuie

să răspundă, în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de părți.

În ceea ce privește forța

probantă a expertizei, dispozițiile din C. proc. civ. prevăd că instanța nu este

legată de concluziile acesteia ci este un mijloc de probă lăsat la aprecierea instanței,

ori instanța de fond a preluat concluziile acesteia fără a înlătura apărările recurentei

legate de fondul cauzei.

În urma controlului efectuat

de organele fiscale s-a constatat lipsa justificării consumului a 152.300 kg materii-prime,

constatările bazându-se pe actele și documentele puse la dispoziție de către agentul

economic.

În aceste condiții, organele

de control au stabilit în sarcina societății reclamante obligația de plată către

bugetul de stat reprezentând TVA, impozit pe profit și accesoriile aferente.

S-a solicitat admiterea

recursului, modificarea în parte a sentinței atacate și pe fond, respingerea acțiunii

ca neîntemeiată.

recurs.

După examinarea motivelor

de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și

Justiție va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:

Mai întâi, potrivit art.137

C. proc. civ., se va analiza excepția lipsei calității de reprezentant pentru intimata-reclamantă

SC K.P. SRL - C..

Din actele aflate la dosar

rezultă că SC K.P. SRL este reprezentată prin lichidator L.C. - I.P.R.L. care a

mandatat pe avocatul O.C.C., în baza contractului de asistență juridică din 25

septembrie 2009, să reprezinte interesele societății în fața instanței de recurs.

Față de aceste acte se

constată că excepția este nefondată și va fi respinsă pentru că avocatul are calitatea

de reprezentant al societății intimate, reprezentată la rândul său, prin lichidator

judiciar ce a semnat împuternicirea avocațială aflată la dosar.

Pe fondul recursului,

Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru că hotărârea instanței de fond

este nelegală.

Primul motiv de nelegalitate

al hotărârii este legat de nemotivarea ei de către instanța de fond, fiind incident

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Potrivit art. 261

pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, între altele,

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru

care au fost înlăturate susținerile părților.

Acest text a consacrat

principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea

acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., rolul acestui text fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției

și pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanțele superioare.

De altfel, chiar Curtea

Europeană a Drepturilor Omului (cauza Albina împotriva României) subliniază rolul

pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 pct. 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și arată că dreptul la un proces echitabil nu poate

fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de

către instanță, instanță care are obligația de a proceda la un examen efectiv al

mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia

pertinența.

Se poate observa că instanța

de fond nu a făcut altceva decât să reia concluziile raportului de expertiză întocmit

într-o cauză penală ce viza săvârșirea unor infracțiuni de către reprezentanții

societății reclamante, dar nu a analizat decizia atacată și nici motivele pentru

care a înlăturat susținerile organelor de control.

Mai mult, hotărârea cuprinde

și motive contradictorii pentru că a respins capătul de cerere privind majorările

de întârziere pe motiv că reclamanta nu a făcut dovada că acestea ar fi fost stabilite

de organele fiscale, nici a aplicării sechestrului asupra produselor finite.

În baza art. 304

1

C. proc. civ., cauza va fi analizată sub toate aspectele.

Astfel, instanța de fond

nu numai că a motivat hotărârea pornind de la concluziile raportului de expertiză,

dar acest raport a fost întocmit într-un dosar penal, fiind deci, un mijloc de probă

extrajudiciară.

Pot fi folosite într-un

litigiu, ca mijloc de probă și probe extrajudiciare dar, pentru respectarea principiului

nemijlocirii, care este un principiu fundamental al procesului civil, probele trebuie

să aibă caracter judiciar.

Mijloacele de probă extrajudiciare,

ca o excepție de la principiul nemijlocirii probelor, se pot folosi numai în cazul

în care nu pot fi administrate probe judiciare.

În speță, instanța de

fond, chiar dacă exista un raport de expertiză tehnică extrajudiciară, avea obligația

de a pune în discuția părților efectuarea unui raport de expertiză în care să stabilească

obiectivele în funcție de cele consemnate în decizia organului fiscal și care să

ducă la dezlegarea pricinii.

De aceea, va fi admis

recursul, va fi casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași

instanță, în baza art. 312 alin. (3) rap. la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de D.G.F.P. a Județului Prahova în nume propriu și pentru Agenția Națională de Administrare

Fiscală împotriva sentinței civile nr. 26 din 23 februarie 2009 a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 noiembrie 2009.