ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5640/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 248 din 27 noiembrie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S. SA Brazi în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Prahova și, pe cale de consecință, a anulat decizia nr. 35/2008 emisă de pârâtă, precum și deciziile de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, din din 03 martie 2008 și din 25 martie 2008. Totodată, a suspendat executarea celor două decizii până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze și a obligat pârâta la plata sumei de 2.000 RON către reclamantă reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele sentinței următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC S. SA Brazi a formulat plângere împotriva deciziei nr. 35 din 16 mai 2008 emisă de D.G.F.P. Prahova privind soluționarea contestației, solicitând anularea deciziei și, pe cale de consecință, admiterea plângerii și anularea deciziilor de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 03 martie 2008 și din 25 martie 2008, precum și suspendarea executării celor două decizii până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că singurul aspect care privește conținutul acestei plângeri este unul pur tehnic, respectiv încadrarea lucrărilor de executare și cuprinse în anexa 4 de la raportul de inspecție fiscală, în conformitate cu Ordinul nr. 601/2002 al Institutului Național de Statistică privind actualizarea clasificării activităților din economia națională. A mai arătat reclamanta că nu este producător de aparatură și echipament de măsură și control și nici de instalații de automatizare și nici furnizor, astfel încât în mod cert lucrările pe care le-a executat nu pot fi încadrate în grupa 333: Producție de echipamente de măsură, reglare și control pentru procese industriale.

Pârâta, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Instanța de fond, a mai reținut că, din probele administrate în cauză și din interpretarea corectă a dispozițiilor legale în materie reiese că lucrările reținute de organul de control în anexa nr. 4 la raportul de inspecție fiscală au fost încadrate corect de reclamantă și că li s-au aplicat în mod corect măsurile simplificate prevăzute de art. 160 alin. (2) lit. a) și c) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cele două decizii de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare fiind nelegale. În ceea ce privește suspendarea executării celor două decizii, instanța de fond a reținut că atâta timp cât prezenta plângere vizează modul de interpretare a legii, în sensul modului de încadrare a activității în C.A.E.N.

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal recurs pârâta D.G.F.P. Prahova invocând în drept dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Prin motivele de recurs formulate, aceasta susține în esență că soluția primei instanțe este criticabilă, deoarece s-a sprijinit exclusiv pe raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, nici expertul și nici instanța de fond negăsind argumente pertinente prin care să fie înlăturate concluziile organelor fiscale conform cărora lucrările de automatizări efectuate de intimata-reclamantă nu pot fi încadrate la Secțiunea F „Construcții” Diviziunea 45 din anexa la Ordinul Institutului Național de Statistică nr. 601/2002 pentru care se aplică măsurile de simplificare.

Susține recurenta-pârâtă că SC S. SA a procedat eronat, necolectând TVA pentru lucrările în cauză, așa încât diferența suplimentară de TVA colectată a fost stabilită corect de către organele fiscale, prin taxarea normală cu cota de 19% a veniturilor realizate. Ca o consecință, susține recurenta-pârâtă nu se justifică nici măsura suspendării executării actelor administrative până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Intimata-reclamantă SC S. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare: Prin decizia nr. 35 din 16 mai 2008, D.G.F.P. Prahova – Serviciul Soluționare Contestații a respins ca nefondată contestația pentru suma totală de 750.349 RON din care TVA stabilită suplimentar în sumă de 732.660 RON și accesorii (majorări de întârziere) aferente TVA în sumă de 17.689 RON, reținându-se că organele de inspecție fiscală în mod corect și legal au stabilit că lucrările de automatizări în valoare totală de 3.856.105 RON cuprinse în anexa 4 la raport, nu pot fi încadrate astfel cum susține intimata-reclamantă, la Secțiunea F „Construcții” Diviziunea 45 din anexa la Ordinul Institutului Național de Statistică nr. 601/202, pentru care se aplică măsurile de simplificare, astfel că în mod eronat contestatoarea nu a colectat TVA pentru aceste lucrări și a înscris mențiunea „taxare inversă” în facturile emise pentru astfel de lucrări.

Motivul de recurs invocat de recurenta-pârâtă, care a atacat cu recurs soluția pronunțată de instanța de fond, de admitere a acțiunii, vizează de fapt un aspect pur tehnic, respectiv încadrarea lucrărilor executate de intimata-reclamantă. Contrat celor susținute de recurenta-pârâtă, raportul de expertiză întocmit de expertul de specialitate în construcții instalații electrice și de automatizare – S.P.C., precizează că „din punct de vedere tehnic lucrările de automatizare folosesc semnalul electric ca principiu de funcționare și de interconectare între elementele sistemului și sunt identice cu lucrările, normele de execuție și conformitatea tehnică cu lucrările electrice în orice fel de instalații”.

Mai mult decât atât chiar Institutul Național de Statistică, cel care a elaborat Ordinul Institutului Național de Statistică nr. 601/2002 a confirmat încadrarea lucrărilor efectuate de intimata-reclamantă în clasa 4531 – lucrări de instalații electrice (adresa din 03 martie 2008), aspect reținut în mod corect și de instanța de fond. De precizat că SC S. SA construiește doar infrastructura compusă din elemente de montaj care fac legătura între aparatele și echipamentele de automatizări: trasee de cabluri, cutii de conexiuni, cutii de protecție, țevi de impuls și de protecție, lucrări ce aparțin construcției generale, ea nefiind producător de echipamente și aparatură de măsură și control și nici de instalații de automatizare și nici furnizor ale acestora.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă D.G.F.P. Prahova susține că lucrările executate de intimata-reclamantă se încadrează în grupa D (Producție), făcând trimitere la Secțiunea D – Generalități – asamblarea și instalarea mașinilor și echipamentelor în unitățile prelucrătoare, inclusă în aceeași clasă prelucrătoare ca și producerea articolul instalat și Diviziunea 33 care include de asemenea instalarea și repararea echipamentelor industriale de acest gen. Dar, așa cum corect reține și instanța de fond, expertul concluzionează că 99% din lucrările efectuate de intimata-reclamantă sunt lucrări complexe de construcții montaj pentru realizarea interconectării echipamentelor, fiind „lucrări cu caracter electric general, care nu au legătură cu aparatul și echipamentul de automatizare decât în faza finală a lucrărilor”.

Operațiunile de instalare propriu-zisă a echipamentelor de automatizare reprezintă cantitativ și valoric doar o mică parte din totalul lucrărilor executate de societatea intimată, sub 1% (0,65%, 0,58%, 0,81% și 0,34%). Față de concluziile expertului specialist, este evident că intimata-reclamantă efectuează lucrări care aparțin construcției generale și numai la capetele infrastructurii construite de aceasta sunt instalate echipamente de automatizare, valoarea acestora nefiind nici măcar cuprinsă în situațiile de lucrări. Este evident deci că activitățile prestate de SC S. SA nu sunt activități de producție, ele neputându-se încadra în Secțiunea D – Producție și cu atât mai mult în vreuna din subdiviziunile acesteia, deci nici în subgrupa 3330, așa cum susține recurenta doar pentru că în subgrupa 3330 se face o mențiune la „instalații automatizate”.

În sprijinul încadrării corecte a lucrărilor executate de intimata-reclamantă, în Secțiunea F (Construcții) este și reglementarea din ordinul nr. 601/2002, lucrările executate de aceasta fiind indispensabile pentru funcționarea construcțiilor/instalațiilor în scopul pentru care acestea au fost proiectate, ele neputând funcționa fără automatizare, precum și faptul că la Registrul Comerțului, obiectul principal de activitate al intimatei-reclamante înregistrat îl constituie „Lucrări de instalații electrice (construcții montaj, reparații electrice, automatizări și curenți slabi) cod C.A.E.N.

4531. Ca o concluzie a celor relatate, se constată că instanța de fond a reținut în mod corect, pe baza probelor administrate, inclusiv în baza concluziilor raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, că „lucrările reținute de organul de control în anexa 4 la raportul de inspecție fiscală au fost corect încadrate de SC S. SA și li s-au aplicat în mod corect măsurile simplificate prevăzute de art. 160 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cele două decizii de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare fiind nelegale”, sentința pronunțată fiind astfel legală și temeinică, fapt pentru care urmează a fi menținută. Recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Prahova se privește astfel ca nefondat și, în baza art. 312 C. proc.

civ., urmează a fi respins. În baza art. 274 C. proc. civ., recurenta-pârâtă urmează a fi obligată la plata sumei de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Prahova, în numele și pentru A.F.P.C.M., împotriva sentinței nr. 248 din 27 noiembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta-pârâtă să plătească către intimata-reclamantă suma de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2009.