ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5640/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 248 din 27 noiembrie 2008, a admis acțiunea

formulată de reclamanta SC S. SA Brazi în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Prahova

și, pe cale de consecință, a anulat decizia nr. 35/2008 emisă de pârâtă, precum

și deciziile de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite

de inspecția fiscală, din din 03 martie 2008 și din 25 martie 2008.

Totodată, a suspendat

executarea celor două decizii până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze

și a obligat pârâta la plata sumei de 2.000 RON către reclamantă reprezentând cheltuieli

de judecată.

Pentru a se pronunța astfel

instanța a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele sentinței următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, reclamanta SC S. SA Brazi a formulat plângere împotriva deciziei nr.

35 din 16 mai 2008 emisă de D.G.F.P. Prahova privind soluționarea contestației,

solicitând anularea deciziei și, pe cale de consecință, admiterea plângerii și anularea

deciziilor de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite

de inspecția fiscală din 03 martie 2008 și din 25 martie 2008, precum și suspendarea

executării celor două decizii până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că singurul aspect care privește conținutul acestei plângeri

este unul pur tehnic, respectiv încadrarea lucrărilor de executare și cuprinse în

anexa 4 de la raportul de inspecție fiscală, în conformitate cu Ordinul nr. 601/2002

al Institutului Național de Statistică privind actualizarea clasificării activităților

din economia națională.

A mai arătat reclamanta

că nu este producător de aparatură și echipament de măsură și control și nici de

instalații de automatizare și nici furnizor, astfel încât în mod cert lucrările

pe care le-a executat nu pot fi încadrate în grupa 333: Producție de echipamente

de măsură, reglare și control pentru procese industriale.

Pârâta, prin întâmpinarea

formulată a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Instanța de fond, a mai

reținut că, din probele administrate în cauză și din interpretarea corectă a dispozițiilor

legale în materie reiese că lucrările reținute de organul de control în anexa

nr. 4 la raportul de inspecție fiscală au fost încadrate corect de reclamantă și

că li s-au aplicat în mod corect măsurile simplificate prevăzute de art. 160

alin. (2) lit. a) și c) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cele două decizii

de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare fiind nelegale.

În ceea ce privește suspendarea

executării celor două decizii, instanța de fond a reținut că atâta timp cât prezenta

plângere vizează modul de interpretare a legii, în sensul modului de încadrare a

activității în C.A.E.N. sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15 din Legea

nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe

a declarat, în termen legal recurs pârâta D.G.F.P. Prahova invocând în drept dispozițiile

art. 304

1

C. proc. civ.

Prin motivele de recurs

formulate, aceasta susține în esență că soluția primei instanțe este criticabilă,

deoarece s-a sprijinit exclusiv pe raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză,

nici expertul și nici instanța de fond negăsind argumente pertinente prin care să

fie înlăturate concluziile organelor fiscale conform cărora lucrările de automatizări

efectuate de intimata-reclamantă nu pot fi încadrate la Secțiunea F „Construcții”

Diviziunea 45 din anexa la Ordinul Institutului Național de Statistică nr. 601/2002

pentru care se aplică măsurile de simplificare.

Susține recurenta-pârâtă

că SC S. SA a procedat eronat, necolectând TVA pentru lucrările în cauză, așa încât

diferența suplimentară de TVA colectată a fost stabilită corect de către organele

fiscale, prin taxarea normală cu cota de 19% a veniturilor realizate.

Ca o consecință, susține

recurenta-pârâtă nu se justifică nici măsura suspendării executării actelor administrative

până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Se solicită admiterea

recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii

ca neîntemeiată.

Intimata-reclamantă SC

S. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea

sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Recursul este nefondat

și urmează a fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:

Prin decizia nr. 35 din

16 mai 2008, D.G.F.P. Prahova – Serviciul Soluționare Contestații a respins ca nefondată

contestația pentru suma totală de 750.349 RON din care TVA stabilită suplimentar

în sumă de 732.660 RON și accesorii (majorări de întârziere) aferente TVA în sumă

de 17.689 RON, reținându-se că organele de inspecție fiscală în mod corect și legal

au stabilit că lucrările de automatizări în valoare totală de 3.856.105 RON cuprinse

în anexa 4 la raport, nu pot fi încadrate astfel cum susține intimata-reclamantă,

la Secțiunea F „Construcții” Diviziunea 45 din anexa la Ordinul Institutului

Național de Statistică nr. 601/202, pentru care se aplică măsurile de simplificare,

astfel că în mod eronat contestatoarea nu a colectat TVA pentru aceste lucrări și

a înscris mențiunea „taxare inversă” în facturile emise pentru astfel de lucrări.

Motivul de recurs invocat

de recurenta-pârâtă, care a atacat cu recurs soluția pronunțată de instanța de fond,

de admitere a acțiunii, vizează de fapt un aspect pur tehnic, respectiv încadrarea

lucrărilor executate de intimata-reclamantă.

Contrat celor susținute

de recurenta-pârâtă, raportul de expertiză întocmit de expertul de specialitate

în construcții instalații electrice și de automatizare – S.P.C., precizează că „din

punct de vedere tehnic lucrările de automatizare folosesc semnalul electric ca principiu

de funcționare și de interconectare între elementele sistemului și sunt identice

cu lucrările, normele de execuție și conformitatea tehnică cu lucrările electrice

în orice fel de instalații”.

Mai mult decât atât chiar

Institutul Național de Statistică, cel care a elaborat Ordinul Institutului

Național de Statistică nr. 601/2002 a confirmat încadrarea lucrărilor efectuate

de intimata-reclamantă în clasa 4531 – lucrări de instalații electrice (adresa din

03 martie 2008), aspect reținut în mod corect și de instanța de fond.

De precizat că SC S. SA

construiește doar infrastructura compusă din elemente de montaj care fac legătura

între aparatele și echipamentele de automatizări: trasee de cabluri, cutii de conexiuni,

cutii de protecție, țevi de impuls și de protecție, lucrări ce aparțin construcției

generale, ea nefiind producător de echipamente și aparatură de măsură și control

și nici de instalații de automatizare și nici furnizor ale acestora.

În motivarea recursului,

recurenta-pârâtă D.G.F.P. Prahova susține că lucrările executate de intimata-reclamantă

se încadrează în grupa D (Producție), făcând trimitere la Secțiunea D – Generalități

– asamblarea și instalarea mașinilor și echipamentelor în unitățile prelucrătoare,

inclusă în aceeași clasă prelucrătoare ca și producerea articolul instalat și Diviziunea

33 care include de asemenea instalarea și repararea echipamentelor industriale de

acest gen.

Dar, așa cum corect reține

și instanța de fond, expertul concluzionează că 99% din lucrările efectuate de intimata-reclamantă

sunt lucrări complexe de construcții montaj pentru realizarea interconectării echipamentelor,

fiind „lucrări cu caracter electric general, care nu au legătură cu aparatul și

echipamentul de automatizare decât în faza finală a lucrărilor”.

Operațiunile de instalare

propriu-zisă a echipamentelor de automatizare reprezintă cantitativ și valoric doar

o mică parte din totalul lucrărilor executate de societatea intimată, sub 1% (0,65%,

0,58%, 0,81% și 0,34%).

Față de concluziile expertului

specialist, este evident că intimata-reclamantă efectuează lucrări care aparțin

construcției generale și numai la capetele infrastructurii construite de aceasta

sunt instalate echipamente de automatizare, valoarea acestora nefiind nici măcar

cuprinsă în situațiile de lucrări.

Este evident deci că activitățile

prestate de SC S. SA nu sunt activități de producție, ele neputându-se încadra în

Secțiunea D – Producție și cu atât mai mult în vreuna din subdiviziunile acesteia,

deci nici în subgrupa 3330, așa cum susține recurenta doar pentru că în subgrupa

3330 se face o mențiune la „instalații automatizate”.

În sprijinul încadrării

corecte a lucrărilor executate de intimata-reclamantă, în Secțiunea F (Construcții)

este și reglementarea din ordinul nr. 601/2002, lucrările executate de aceasta fiind

indispensabile pentru funcționarea construcțiilor/instalațiilor în scopul pentru

care acestea au fost proiectate, ele neputând funcționa fără automatizare, precum

și faptul că la Registrul Comerțului, obiectul principal de activitate al intimatei-reclamante

înregistrat îl constituie „Lucrări de instalații electrice (construcții montaj,

reparații electrice, automatizări și curenți slabi) cod C.A.E.N. 4531.

Ca o concluzie a celor

relatate, se constată că instanța de fond a reținut în mod corect, pe baza probelor

administrate, inclusiv în baza concluziilor raportului de expertiză tehnică efectuat

în cauză, că „lucrările reținute de organul de control în anexa 4 la raportul de

inspecție fiscală au fost corect încadrate de SC S. SA și li s-au aplicat în mod

corect măsurile simplificate prevăzute de art. 160 alin. (2) lit. a) din Legea

nr. 571/2003 privind C. fisc., cele două decizii de impunere privind obligațiile

fiscale suplimentare fiind nelegale”, sentința pronunțată fiind astfel legală și

temeinică, fapt pentru care urmează a fi menținută.

Recursul declarat de pârâta

D.G.F.P. Prahova se privește astfel ca nefondat și, în baza art. 312 C. proc.

civ., urmează a fi respins.

În baza art. 274 C.

proc. civ., recurenta-pârâtă urmează a fi obligată la plata sumei de 2.000 RON reprezentând

cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta D.G.F.P. Prahova, în numele și pentru A.F.P.C.M., împotriva sentinței

nr. 248 din 27 noiembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă

să plătească către intimata-reclamantă suma de 2.000 RON reprezentând cheltuieli

de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 decembrie 2009.