ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5583/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Ploiești sub nr. 245/42/2008, reclamanta SC D. SA a formulat plângere împotriva

dispoziției nr. 435 din 14 februarie 2008 privind soluționarea contestației din

09 ianuarie 2008 emisă de Primarul com. Brazi, considerând că este nelegală.

În motivarea cererii,

reclamanta a susținut că prin contestația formulată a arătat că organul contestator

nu a respectat dispozițiile art. 109 C. proc. fisc., în sensul că raportul de inspecție

fiscală nu a fost întocmit potrivit Ordinului nr. 1187/2007 al Ministerului Economiei

și Finanțelor, în sensul că s-a efectuat verificare fără a justifica vreo competență

în acest sens, nu a fost înștiințată asupra efectuării verificării, nu au fost înscrise

în registrul unic de control date despre efectuarea verificării, nefiind cuprinsă

în raport perioada când a fost efectuată verificarea, lipsind motivele de fapt și

de drept care au condus la modificarea bazei de impunere.

Urmare examinării actelor

și lucrărilor dosarului, Curtea de Apel Ploiești a pronunțat sentința nr. 112

din 02 mai 2008, prin care a admis acțiunea completată, formulată de reclamanta

SC D. SA, în contradictoriu cu pârâtul Primarul com. Brazi; a admis contestația

și a anulat dispoziția nr. 52 din 14 februarie 2008; a constatat nulitatea deciziei

de impunere din 05 decembrie 2007 și a raportului de inspecție fiscală din 30

noiembrie 2007. Totodată, pârâtul Primarul com. Brazi a fost obligat la plata cheltuielilor

de judecată, în sumă de 4.000 RON, către reclamantă.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că organul de control avea obligația să precizeze motivele

pentru care au fost calculate impozite majorate pentru anii 2004-2006.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a formulat recurs pârâtul Primarul com. Brazi, iar Înalta Curte

de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2002 din 03 aprilie 2009, pronunțată în

Dosarul nr. 205/42/2008, a admis recursul, a casat sentința atacată, cu trimitere

spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești.

Înalta Curte de Casație

și Justiție a reținut că decizia de impunere din 05 decembrie 2007 este într-adevăr

sumar redactată, dar în cuprinsul ei se face referire expresă la raportul de inspecție

fiscală, prin urmare instanța de fond a greșit dispunând sancțiunea extremă a nulității

actului.

Dosarul a fost retrimis

la Curtea de Apel Ploiești pentru rejudecare în fond după casare, iar prin sentința

nr. 63 din 18 martie 2010 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte, în fond, după casare, contestația completată

formulată de contestatoarea SC D. SA, în contradictoriu cu intimatul Primarul

com. Brazi, județul Prahova, în sensul anulării în parte a dispoziției nr. 52

din 14 februarie 2008, a deciziei de impunere din 05 decembrie 2007 și a raportului

de inspecție fiscală din 30 noiembrie 2007, numai în ceea ce privește impozitul

pe clădiri aferent anului 2004 și a penalităților corespunzătoare.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a avut în vedere, îndrumările date de Înalta Curte de Casație

și Justiție, prin decizia nr. 2002 din 03 aprilie 2009, astfel:

Prin încheierea din 12

noiembrie 2009 a încuviințat probele solicitate de părți, respectiv acte și expertiză

tehnică de specialitate contabilă, dispunând, tot la cererea părților, numirea câte

unui expert consilier.

S-au stabilit, tot prin

această încheiere, obiectivele expertizei, după care, conform art. 202 și urm. C.

proc. civ. s-a desemnat expertul pentru efectuarea lucrării, iar nicio parte nu

a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.

Așa cum rezultă din raportul

de expertiză întocmit, aflat la dosar, mai exact din concluziile lucrării, conform

actelor și documentelor puse la dispoziția expertului de către părți, reevaluarea

mijloacelor fixe, constând în imobilele cu destinația construcții: Hala nr. 1, Hala

nr. 2, Hala nr. 3 și Hala nr. 4 nu a fost înregistrată în balanțele de verificare

sau în bilanțurile contabile din perioada anilor 2004-2006.

Analizând actele și lucrările

dosarului instanța a apreciat că revenind la valoarea impozitului și penalităților

aferente pentru clădirile, mijloacele fixe aparținând reclamantei (cele patru hale)

actele de control fiscal au respectat prevederile art. 253 alin. (6) din Legea

nr. 571/2003, care reglementează că pentru clădirile neevaluate în ultimii 3 ani,

anteriori anului de referință, cota impozitului se stabilește de consiliul local

între 5% și 10%, impozite și taxe, care pot fi majorate anual, tot de consiliul

local, până la 20%, conform art. 287 C. fisc., dispoziții exprese, respectate în

speță de către organul de control.

Concluzionând, instanța

de fond, coroborând probele administrate în cauză cu ocazia rejudecării în fond,

după casare, cu dispozițiile legale incidente în speța de față, respectiv art. 253,

287, 46 din Legea nr. 571/2003, modificată, a procedat la admiterea în parte a acțiunii

completate și a dispus anularea în parte a dispoziției nr. 52 din 14 februarie 2008

și a deciziei de impunere din 05 decembrie 2007 și a raportului de inspecție fiscală

din 30 noiembrie 2007, referitor la impozitul și penalitățile aferente anului 2004,

urmând să mențină actele fiscale contestate numai cu privire la impozitele pe clădiri

și la penalitățile corespunzătoare anilor 2005 și 2006, calculate până la 30 noiembrie

2007, conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză.

Instanța a mai reținut

că în situația în care pârâta apreciază că penalitățile i se cuvin până în anul

2010 poate formula o acțiune separată în acest sens, instanța nefiind sesizată decât

pentru perioada celor 3 ani anteriori anului de referință, adică anul 2007.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamanta SC D. SA Brazi a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului

reclamanta a arătat, în esență, următoarele:

Hotărârea primei instanțe

este netemeinică și nelegală prin prisma prevederilor art. 304 pct. 7 și 9 și

art. 304

1

C. proc. civ.

Instanța de fond a dat

o eficiență maximă raportului de expertiză, fără să verifice corectitudinea acestei

lucrări prin prisma legislației fiscale incidente și fără a se referi la documentația

ce a stat la baza emiterii deciziei de impunere contestată.

În ceea ce privește reevaluarea

mijloacelor fixe, reevaluarea nu putea fi înregistrată în anii 2004-2005 deoarece

abia la sfârșitul anului 2005 au fost finalizate lucrările de renovare și rapoartele

de expertiză prin care se stabilește valoarea de circulație a acelor imobile.

Neînregistrarea în contabilitate

a raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul N.D., pentru anul 2006,

nu reprezintă decât contravenție, conform art. 41 din Legea nr. 82/1991 și în nici

un caz nu poate constitui temei legal pentru stabilirea de obligații fiscale suplimentare

la bugetul local atâta timp cât SC D. SA Brazi a comunicat Primăriei com. Brazi

noile valori de circulație a celor 4 hale industriale.

Deși instanța de fond

a reținut că au fost respectate prevederile art. 253 alin. (6) C. fisc., procentul

de 12% pentru hala nr. 2 nu are temei legal, conform textului legal amintit cota

impozitului putând fi stabilită de consiliul local între 5% și 10%, iar prin hotărârea

nr. 68 din 23 noiembrie 2004 cota a fost stabilită la 10%.

Instanța de fond nu a

răspuns apărărilor formulate în legătură cu nelegalitatea procentului de 12%, ceea

ce echivalează cu necercetarea fondului, modificarea legislativă care acorda posibilitatea

majorării cu 20% a taxelor producându-se abia în anul 2007 în baza Legii nr. 343/2006.

Instanța de fond nu a

făcut nici o referire la probele administrate de către SC D. SA Brazi. Astfel, pentru

2006 s-a luat măsura reevaluării celor 4 hale industriale, în acest sens fiind întocmite

rapoartele de expertiză de către expertul N.D. Expertul a verificat pe teren obiectivele

expertizate și a studiat documentația referitoare la renovările efectuate.

SC D. SA nu datorează

penalități de întârziere, nefiind culpa sa în ceea ce privește recalcularea impozitelor

pentru perioada 2005-2006, însă instanța nu s-a preocupat în niciun mod de motivarea

respingerii cererii vizând exonerarea de la plata acestor penalități.

Recursul este nefondat.

Instanța nu este legată

de părerile experților. Aprecierea raportului de expertiză este lăsată la aprecierea

instanței, la fel ca și în cazul celorlalte mijloace de probă. Împrejurarea că,

în speță, prima instanță a fost de acord cu concluziile cuprinse în raportul de

expertiză întocmit de expertul I.M.A. nu afectează în vreun fel legalitatea hotărârii

pronunțată în cauză de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal. Critica din recurs că prima instanță nu a verificat corectitudinea acestei

lucrări, raportat la legislația aplicabilă în cauză nu este fondată. În realitate,

constată Înalta Curte, prima instanță a reținut corect care sunt normele legale

incidente în cauză și, de asemenea, a făcut o corectă interpretare a acestora, după

cum se va vedea cu ocazia examinării motivelor de recurs ce țin de fondul cauzei.

Susținerea recurentei

că reevaluarea celor 4 hale industriale a fost realizată de expertul N.D., este

lipsită de relevanță în raport de prevederile art. 253 alin. (5) C. fisc. Conform

acestor prevederi legale valoarea impozabilă a clădirii este valoarea contabilă

rezultată în urma reevaluării înregistrată ca atare în contabilitatea proprietarului.

Or, cum reevaluarea halelor în discuție nu a fost înregistrată în contabilitatea

SC D. SA Brazi, corect pârâta a făcut aplicarea art. 253 alin. (6) C. fisc., fără

a lua în considerare lucrările efectuate de expertul N.D. Astfel, conform acestui

text legal, cota impozitului pe clădiri se stabilește de consiliul local între 5

și 10% și se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrate în contabilitate.

La rândul său, art. 287

C. fisc. împuternicește consiliile locale să majoreze anual impozitul pe clădiri,

în consonanță cu acest text de lege procedându-se și în cazul de față. Astfel, cuantumul

inițial a fost stabilit prin hotărârea nr. 68 din 23 noiembrie 2004 a Consiliului

Local Brazi, în ceea ce privește anul 2005, și prin hotărârea nr. 69 din 26

septembrie 2005 pentru anul 2006.

Susținerea reclamantei

că art. 287 C. fisc. a fost modificat abia prin Legea nr. 343/2006, în sensul posibilității

de majorare cu 20% a impozitului, nu poate fi primită. În realitate, observă Înalta

Curte, învestirea consiliilor locale/județene cu puterea juridică de a majora impozitele

sau taxele locale s-a produs prin ordonanța nr. 83/2004 - pentru modificarea și

completarea Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., textul art. 287 având următorul

conținut: „

Consiliul local sau consiliul județean, după caz, poate majora

anual cu maximum 20%, față de nivelul stabilit pentru anul 2004, în funcție de condițiile

specifice zonei, orice impozit sau taxă locală prevăzută în prezentul titlu, cu

excepția taxelor prevăzute la art. 295 alin. (11) lit. b)-d)”. De asemenea, o altă

modificare s-a produs prin art. unic, pct. 36 din Legea nr. 494/2004, însă tot în

sensul majorării impozitelor, de această dată chiar fără limitare a cuantumului

majorării: „

Peste nivelul impozitelor și taxelor locale prevăzute

în prezentul titlu, consiliile locale, Consiliul General al Municipiului București

sau consiliile județene, după caz, pot modifica anual impozitele și taxele locale,

fără discriminare între categoriile de contribuabili, în termenul prevăzut de

art. 288 alin. (1), în funcție de condițiile specifice zonei, cu excepția taxelor

prevăzute la art. 263 alin. (4) și (5) și la art. 295 alin. (11) lit. b)-d).”

Prin

urmare, impozitarea reclamantei cu 12% este perfect legală, din acest punct de vedere

fiind irelevant ce documente a prezentat reclamanta, câtă vreme aceasta nu și-a

înregistrat în contabilitate valoarea reevaluată a halelor industriale, pentru că

în raport de prevederile art. 253 alin. (5) C. fisc. numai valoarea evidențiată

în contabilitate este luată în considerare la calculul impozitului.

Apoi,

este irelevant că pârâtul ar fi impozitat-o pe reclamantă cu doar 1,2% pentru celelalte

hale (nr. 1, 3 și 4), din perspectiva acțiunii în contencios administrativ promovată

de SC D. SA Brazi. În materia contenciosului administrativ subiectiv, cum este cazul

în speță, admisibilitatea acțiunii în justiție depinde de vătămarea produsă prin

actul administrativ contestat reclamantului, în drepturile/interesele sale legitime.

Or, rezultă cu evidență că impozitarea reclamantei cu doar 1,2% pentru celelalte

hale industriale nu i-a produs o vătămare în sensul prevederilor art. 1 din Legea

nr. 554/2004.

În ceea

ce privește critica din recurs în legătură cu obligarea la plata penalităților de

întârziere, de asemenea, este nefondată, în raport de cele de mai sus fiind evidentă

culpa reclamantei, calculul majorat al impozitului pe clădiri datorându-se împrejurării

că SC D. SA Brazi nu a procedat la evaluarea celor 4 hale industriale cu respectarea

prevederilor imperative și inderogabile ale art. 253 C. fisc.

În fine,

casarea cu trimitere spre rejudecare, cum solicită reclamanta, nu este posibilă

față de prevederile art. 312 alin. (6

1

) C. proc. civ., care limitează

această soluție la situațiile prevăzute în textul legal precitat, SC D. SA Brazi

invocând un alt caz decât cele menționate în respectiva prevedere legală.

Față

de cele ce preced, Înalta Curte conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC D. SA Brazi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC D. SA Brazi împotriva sentinței nr. 63 din 18 martie 2010 a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 decembrie 2010.