ÎCCJ, decizie (scj.ro #84937)

Litigiu având ca obiect acte administrative fiscale. Raport întocmit într-o cauză penală – raport de expertiză extrajudiciară. Principiul nemijlocirii probelor. Codul de procedură civilă, art. 261 pct. 5 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 par. 1 Cuprins pe materii: Drept procesual civil Indice alfabetic: Hotărâre judecătorească. Motivare Mijloc de probă extrajudiciar Principiul nemijlocirii probelor. Raportul de expertiză întocmit într-o cauză penală ce viza săvârșirea unor infracțiuni de către reprezentanții unei societăți comerciale constituie, în litigiul având ca obiect contestarea de către respectiva societate a legalității unor acte administrativ-fiscale, un mijloc de probă extrajudiciar, care - prin excepție de la principiul nemijlocirii probelor poate fi folosit numai în cazul în ca re nu pot fi administrate probe judiciare în cauza respectivă.

ICCJ, Secția Contencios administrativ și fiscal, decizia 5115 din 13 noiembrie 2009 Prin cererea adresată Curții de Apel Ploiești, reclamanta S.C. KP SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțele Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală - Activitatea de Inspecție Fiscală Prahova - Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, anularea deciziei de impunere nr.2099 din 25.04.2007 și a Raportului de inspecție fiscală nr.2099 din 25.04.2007 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei de către instanța de contencios administrativ, și a deciziei nr.43 din 18.07.2008 a A.N.A.F – DGFP Prahova, Serviciul de Soluționare a Contestațiilor prin care a fost respinsă contestația formulată de societate, împotriva celor două acte administrativ-fiscale.

În motivarea cererii s-a arătat că prin decizia nr.2099 din 25.04.2007 societatea a fost obligată la plata sumei de 868.534 lei impozit pe profit cu majorările aferente, TVA, majorări și penalități de întârziere și a sumei de 97.768 lei reprezentând majorări de întârziere obligații bugetare nedatorate, acumulate ca urmare a sechestrului instituit asupra produselor finite și imposibilității valorificării acestora. S-a susținut de către reclamantă că Raportul de inspecție fiscală ce a fost întocmit total neprofesional, fiind luate în calcul doar producția și consumul de materii prime și materiale auxiliare rezultate din rapoartele de producție, neținându-se seama de bonurile de predare – transfer – restituire și de fișele de magazie ce reflectau cu fidelitate producția fizică realizată vândută, că decizia nr.43/2008 emisă de Serviciul Soluționare a Contestațiilor din cadrul D.G.F.P.

Prahova ignoră, în totalitate, soluția organului de urmărire penală, respectiv Rezoluția nr.37/D/P/2007 a DIICOT prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de KM - administrator al societății - pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată, cauză ce a fost înregistrată sub nr.612/P/2007 la Parchetul de lângă Judecătoria M, finalizată cu rezoluția din 21.04.2008, astfel că soluția respingere a contestației nu este întemeiată, în condițiile în care societatea a făcut dovada realizării operațiunii de export - factură în valută, toate facturile emise, fiind înregistrate în evidența contabilă a societății, în conturile de venituri iar TVA colectată, aferentă facturilor interne a fost înregistrată corespunzător în contabilitate.

De asemenea, a învederat instanței societatea reclamantă că expertiza contabilă judiciară dispusă de organele de cercetare penală concluzionează că S.C. KP SRL nu datorează obligațiile fiscale stabilite prin decizia impunere nr.2099 din 25.04.2007, respectiv impozit pe profit și TVA, însă acest argument legal nu a fost luat în considerare de către pârâți, care în cadrul dosarului penal au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, ce au fost respinse organul de cercetare penală. Prin întâmpinare, pârâta D.G.F.F. Prahova a solicitat respingerea acțiunii, deoarece obligațiile fiscale au fost stabilite în mod legal de organele de inspecție fiscală, iar, în cadrul procedurii administrativ-jurisdicționale, reclamanta nu a motivat, nici în fapt, nici în drept, argumentele pe care și-a întemeiat contestația, motivarea bazându-se, în exclusivitate, pe concluziile expertizei tehnice efectuată din proprie inițiativă, după finalizarea inspecției fiscale.

Curtea de Apel Ploiești - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, prin sentința nr.26 din 23 februarie 2009, a admis în parte acțiunea, formulată de reclamanta S.C. KP SRL în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Activitatea de Inspecție Fiscală Prahova, Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova și Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și, pe cale de consecință, a anulat Decizia nr.43/ 18.06.2008 emisă de ANAF – D.G.F.P. Prahova și Decizia de impunere nr.2099/ 25.04.2007 emisă de D.G.F.P. Prahova privind obligarea reclamantei la plata sumei de 868.534 lei. Totodată, a respins cererea privind anularea sumei de 97.768 lei reprezentând majorări de întârziere, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele hotărârii următoarele: În perioada 28.02.2007 - 20.04.2007, organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P. Prahova au efectuat un control la societatea reclamantă, la solicitarea Direcției Generale de Combatere a Criminalității Organizate, ce a avut ca obiective verificarea modului de constituire, evidențiere și virare a impozitelor și taxelor datorate bugetului general consolidat al statului, aferente perioadelor ianuarie 2004 - decembrie 2006 constatându-se că S.C. KP SRL datorează impozit pe profit în cuantum de 350.122 lei cu majorări de întârziere aferente în sumă de 6.896 lei, taxă pe valoarea adăugată în sumă de 453.091 lei și majorări de întârziere și penalități aferente în cuantum de 58.425 lei, sume pentru care a fost emisă decizia de impunere nr.2099 din 25.04.2007.

A mai arătat instanța că împotriva acestor acte administrativ fiscale, societatea reclamantă a promovat contestație în conformitate cu dispozițiile art.205 și următoarele Cod procedură fiscală, contestație a cărei soluționare a fost suspendată prin decizia nr.199 din 11.07.2007, până la soluționarea laturii penale de către organele de urmărire penală, iar după pronunțarea soluțiilor de către parchet, prin decizia nr.43 din 18.06.2008, A.N.A.F. – D.G.F.P. Prahova - Serviciul de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația societății reclamante, menținând în totalitate obligațiile stabilite prin raportul de inspecție fiscală, întrucât aceste obligații au fost corect și legal stabilite, reclamanta datorează impozit pe profit suplimentar cu majorările aferente precum și taxă pe valoarea adăugată cu majorări și penalități, în condițiile în care nu a înregistrat în contabilitatea societății în totalitate veniturile realizate și nu a colectat TVA-ul.

Organele de urmărire penală au efectuat cercetări în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată de către KM, respectiv complicitate la aceste infracțiuni de către SL și MD, în dosarul penal a fost administrată proba cu expertiză contabilă, ce a avut ca obiectiv stabilirea împrejurării dacă societatea reclamantă a adus prejudicii bugetului de stat, lucrare întocmită de expert CV în dosarul nr.612/P/2007, iar, în urma analizării probelor administrate în această cauză penală, Parchetul de pe lângă Judecătoria M a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei trei făptuitori prin rezoluția nr.612/P/ 21.02.2008 . Concluzionând, instanța a avut în vedere că expertul contabil a arătat că în urma verificării evidențelor contabile ținute de către S.C.

KP SRL, această societate nu a produs nici un prejudiciu bugetului stat, nu datorează impozitul pe profit, TVA și accesoriile acestora, pentru care a fost emisă decizia de impunere nr.2099 din 25.04.2007, ce constituie titlu de creanță această probă fiind opozabilă părților, întrucât a fost administrată într-o cauză penală în condițiile reglementate de Codul de procedură penală, iar organele de urmărire penală și-au fundamentat soluțiile pe aceste concluzii, dispunându-se neînceperea urmăririi penale față de cele trei persoane cu atribuții în organizarea și ținerea evidenței contabile a reclamantei, Curtea a constatat că, în mod neîntemeiat, pârâții au respins contestația administrativ-fiscală promovată de către societatea reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală A Finanțelor Publice Prahova în nume propriu și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală, considerând-o netemeinică și nelegală. În motivele de recurs se arată că soluția este nelegală pentru că a fost interpretat eronat întregul material probator și dispozițiile legale în materie, iar motivarea se sprijină exclusiv pe concluziile expertizei contabile, efectuată în faza urmării penale, fără a se ține seama de argumentele organelor de control, deși motivarea unei hotărâri trebuie să răspundă, în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de părți. În ceea ce privește forța probantă a expertizei, dispozițiile din Codul de procedură civilă prevăd că instanța nu este legată de concluziile acesteia ci este un mijloc de probă lăsat la aprecierea instanței, ori instanța de fond a preluat concluziile acesteia fără a înlătura apărările recurentei legate de fondul cauzei.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 261 pct.5 Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților. Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct.7 Cod procedură civilă, rolul acestui text fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanțele superioare.

De altfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (vezi cauza Albina împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, instanță care are obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Se poate observa că instanța de fond nu a făcut altceva decât să reia concluziile raportului de expertiză întocmit într-o cauză penală ce viza săvârșirea unor infracțiuni de către reprezentanții societății reclamante, dar nu a analizat decizia atacată și nici motivele pentru care a înlăturat susținerile organelor de control.

Mai mult, hotărârea cuprinde și motive contradictorii pentru că a respins capătul de cerere privind majorările de întârziere pe motiv că reclamanta nu a făcut dovada că acestea ar fi fost stabilite de organele fiscale, nici a aplicării sechestrului asupra produselor finite. Totodată, instanța de fond nu numai că a motivat hotărârea pornind de la concluziile raportului de expertiză, dar acest raport a fost întocmit într-un dosar penal, fiind deci, un mijloc de probă extrajudiciară. Pot fi folosite într-un litigiu, ca mijloc de probă și probe extrajudiciare dar, pentru respectarea principiului nemijlocirii, care este un principiu fundamental al procesului civil, probele trebuie să aibă caracter judiciar.

Mijloacele de probă extrajudiciare, ca o excepție de la principiul nemijlocirii probelor, se pot folosi numai în cazul în care nu pot fi administrate probe judiciare. În speță, instanța de fond, chiar dacă exista un raport de expertiză tehnică extrajudiciară, avea obligația de a pune în discuția părților efectuarea unui raport de expertiză în care să stabilească obiectivele în funcție de cele consemnate în decizia organului fiscal și care să ducă la dezlegarea pricinii. Recursul a fost admis, sentința atacată a fost casată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță, în baza art.312 alin.3 rap. la art.20 alin.3 din Legea nr.554/2004.