ÎCCJ, decizie (scj.ro #84937)

Litigiu având ca obiect acte administrative fiscale. Raport

întocmit într-o cauză penală – raport de expertiză extrajudiciară. Principiul

nemijlocirii probelor.

Codul de procedură civilă, art. 261 pct. 5

Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

art. 6 par. 1

Cuprins pe materii: Drept procesual civil

Indice alfabetic: Hotărâre judecătorească. Motivare

Mijloc de probă extrajudiciar

Principiul nemijlocirii probelor.

Raportul de expertiză

întocmit într-o cauză penală ce viza săvârșirea unor infracțiuni de către

reprezentanții unei societăți comerciale constituie, în litigiul având ca

obiect contestarea  de către respectiva societate a legalității unor acte

administrativ-fiscale, un mijloc de probă extrajudiciar, care - prin excepție

de la principiul  nemijlocirii  probelor poate fi folosit numai în cazul în ca

re nu pot fi administrate probe judiciare în cauza respectivă.

ICCJ, Secția Contencios

administrativ și fiscal, decizia 5115 din 13 noiembrie 2009

Prin cererea adresată

Curții de Apel Ploiești, reclamanta S.C. KP SRL a solicitat instanței, în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțele Publice – Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Activitatea de Inspecție Fiscală Prahova - Direcția

Generală a Finanțelor Publice Prahova, anularea deciziei de impunere nr.2099

din 25.04.2007 și a Raportului de inspecție fiscală nr.2099 din 25.04.2007 până

la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei de către instanța de

contencios administrativ, și a deciziei nr.43 din 18.07.2008 a A.N.A.F – DGFP

Prahova, Serviciul de Soluționare a Contestațiilor prin care a fost respinsă

contestația formulată de societate, împotriva celor două acte

administrativ-fiscale.

În motivarea cererii s-a

arătat că prin decizia nr.2099 din 25.04.2007 societatea a fost obligată la

plata sumei de 868.534 lei impozit pe profit cu majorările aferente, TVA,

majorări și penalități de întârziere și a sumei de 97.768 lei reprezentând

majorări de întârziere obligații bugetare nedatorate, acumulate ca urmare a

sechestrului instituit asupra produselor finite și imposibilității

valorificării acestora.

S-a susținut de către

reclamantă că Raportul de inspecție fiscală ce a fost întocmit total

neprofesional, fiind luate în calcul doar producția și consumul de materii

prime și materiale auxiliare rezultate din rapoartele de producție,

neținându-se seama de bonurile de predare – transfer – restituire și de fișele

de magazie ce reflectau cu fidelitate producția fizică realizată vândută, că

decizia nr.43/2008 emisă de Serviciul Soluționare a Contestațiilor din cadrul

D.G.F.P. Prahova ignoră, în totalitate, soluția organului de urmărire penală,

respectiv Rezoluția nr.37/D/P/2007 a DIICOT prin care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de KM - administrator al societății - pentru săvârșirea

infracțiunilor de evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată,

cauză ce a fost înregistrată sub nr.612/P/2007

la Parchetul

de lângă Judecătoria M,

finalizată cu rezoluția din 21.04.2008, astfel că soluția respingere a

contestației nu este întemeiată, în condițiile în care societatea a făcut

dovada realizării operațiunii de export - factură în valută, toate facturile

emise, fiind înregistrate în evidența contabilă a societății, în conturile de

venituri iar TVA colectată, aferentă facturilor interne a fost înregistrată

corespunzător în contabilitate. De asemenea, a învederat instanței societatea

reclamantă că expertiza contabilă judiciară dispusă de organele de cercetare

penală concluzionează că S.C. KP SRL nu datorează obligațiile fiscale stabilite

prin decizia impunere nr.2099 din 25.04.2007, respectiv impozit pe profit și

TVA, însă acest argument legal nu a fost luat în considerare de către pârâți,

care în cadrul dosarului penal au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză,

ce au fost respinse organul de cercetare penală.

Prin întâmpinare, pârâta

D.G.F.F. Prahova a solicitat respingerea acțiunii, deoarece obligațiile fiscale

au fost stabilite în mod legal de organele de inspecție fiscală, iar, în cadrul

procedurii administrativ-jurisdicționale, reclamanta nu a motivat, nici în

fapt, nici în drept, argumentele pe care și-a întemeiat contestația, motivarea

bazându-se, în exclusivitate, pe concluziile expertizei tehnice efectuată din

proprie inițiativă, după finalizarea inspecției fiscale.

Curtea de Apel Ploiești -

Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, prin sentința nr.26

din 23 februarie

2009, a

admis în parte acțiunea, formulată de reclamanta S.C. KP SRL în

contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Activitatea de Inspecție Fiscală Prahova, Direcția Generală a Finanțelor

Publice Prahova și Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de

Administrare Fiscală și, pe cale de consecință, a anulat Decizia nr.43/

18.06.2008 emisă de ANAF – D.G.F.P. Prahova și Decizia de impunere nr.2099/

25.04.2007 emisă de D.G.F.P. Prahova privind obligarea reclamantei la plata

sumei de 868.534 lei.

Totodată, a respins

cererea privind anularea sumei de 97.768 lei reprezentând majorări de

întârziere, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de fond, a reținut, în esență, așa cum reiese din

considerentele hotărârii următoarele:

În perioada 28.02.2007 -

20.04.2007, organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P. Prahova au

efectuat un control la societatea reclamantă, la solicitarea Direcției Generale

de Combatere a Criminalității Organizate, ce a avut ca obiective verificarea

modului de constituire, evidențiere și virare a impozitelor și taxelor datorate

bugetului general consolidat al statului, aferente perioadelor ianuarie 2004 -

decembrie 2006 constatându-se că S.C. KP SRL datorează impozit pe profit în

cuantum de 350.122 lei cu majorări de întârziere aferente în sumă de 6.896 lei,

taxă pe valoarea adăugată în sumă de 453.091 lei și majorări de întârziere și

penalități aferente în cuantum de 58.425 lei, sume pentru care a fost emisă

decizia de impunere nr.2099 din 25.04.2007.

A mai arătat instanța că

împotriva acestor acte administrativ fiscale, societatea reclamantă a promovat

contestație în conformitate cu dispozițiile art.205 și următoarele Cod

procedură fiscală, contestație a cărei soluționare a fost suspendată prin

decizia nr.199 din 11.07.2007, până la soluționarea laturii penale de către

organele de urmărire penală, iar după pronunțarea soluțiilor de către parchet,

prin decizia nr.43 din 18.06.2008, A.N.A.F. – D.G.F.P. Prahova - Serviciul de

Soluționare a Contestațiilor a respins contestația societății reclamante,

menținând în totalitate obligațiile stabilite prin raportul de inspecție fiscală,

întrucât aceste obligații au fost corect și legal stabilite, reclamanta

datorează impozit pe profit suplimentar cu majorările aferente precum și taxă

pe valoarea adăugată cu majorări și penalități, în condițiile în care nu a

înregistrat în contabilitatea societății în totalitate veniturile realizate și

nu a colectat TVA-ul.

Organele de urmărire

penală au efectuat  cercetări în  ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de

evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată de către KM,

respectiv complicitate la aceste infracțiuni de către SL și MD, în dosarul

penal a fost administrată proba cu expertiză contabilă, ce a avut ca obiectiv

stabilirea împrejurării dacă societatea reclamantă a adus prejudicii bugetului

de stat, lucrare întocmită de expert CV în dosarul nr.612/P/2007, iar, în urma

analizării probelor administrate în această cauză penală, Parchetul de pe lângă

Judecătoria M a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei trei făptuitori

prin rezoluția nr.612/P/ 21.02.2008 .

Concluzionând, instanța a avut în

vedere că expertul contabil a arătat că în urma verificării evidențelor

contabile ținute de către S.C. KP SRL, această societate nu a produs nici un

prejudiciu bugetului stat, nu datorează impozitul pe profit, TVA și accesoriile

acestora, pentru care a fost emisă decizia de impunere nr.2099 din 25.04.2007,

ce constituie titlu de creanță această probă fiind opozabilă părților, întrucât

a fost administrată într-o cauză penală în condițiile reglementate de Codul de

procedură penală, iar organele de urmărire penală și-au fundamentat soluțiile

pe aceste concluzii, dispunându-se neînceperea urmăririi penale față de cele

trei persoane cu atribuții în organizarea și ținerea evidenței contabile a

reclamantei, Curtea a constatat că, în mod neîntemeiat, pârâții au respins

contestația administrativ-fiscală promovată de către societatea reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs pârâta Direcția Generală A Finanțelor Publice Prahova în nume propriu și

pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală, considerând-o netemeinică și

nelegală.

În motivele de recurs se arată că

soluția este nelegală pentru că a fost interpretat eronat întregul material

probator și dispozițiile legale în materie, iar motivarea se sprijină exclusiv

pe concluziile expertizei contabile, efectuată în faza urmării penale, fără a

se ține seama de argumentele organelor de control, deși motivarea unei hotărâri

trebuie să răspundă, în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de

părți.

În ceea ce privește forța probantă a

expertizei, dispozițiile din Codul de procedură civilă prevăd că instanța nu

este legată de concluziile acesteia ci este un mijloc de probă lăsat la

aprecierea instanței, ori instanța de fond a preluat concluziile acesteia fără

a înlătura apărările recurentei legate de fondul cauzei.

S-a solicitat admiterea recursului,

modificarea în parte a sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

Înalta Curte de Casație și Justiție a

admis recursul declarat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 261 pct.5 Cod procedură

civilă, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, între altele, motivele de

fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au

fost înlăturate susținerile părților.

Acest text a consacrat

principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar

nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare  potrivit  art. 304

pct.7 Cod procedură civilă, rolul acestui text fiind acela de a se asigura o

bună administrare a justiției și pentru a se  putea exercita controlul judiciar

de către instanțele superioare.

De altfel, chiar Curtea

Europeană a Drepturilor Omului (vezi cauza Albina împotriva României)

subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru  respectarea

art. 6 § 1 din  Convenția Europeană a Drepturilor Omului  și arată că dreptul

la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile

părților sunt corect examinate de către instanță, instanță care are obligația

de a  proceda la un examen  efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor

de probă, cel puțin pentru a le  aprecia pertinența.

Se poate observa că instanța de fond

nu a făcut altceva decât să reia concluziile raportului de expertiză întocmit

într-o cauză penală ce viza săvârșirea unor infracțiuni de către reprezentanții

societății reclamante, dar nu a analizat decizia atacată și nici motivele

pentru care a înlăturat susținerile organelor de control.

Mai mult, hotărârea cuprinde și

motive contradictorii pentru că a respins capătul de cerere privind majorările

de întârziere pe motiv că reclamanta nu a făcut dovada că acestea ar fi fost

stabilite de organele fiscale, nici a aplicării sechestrului asupra produselor

finite.

Totodată, instanța de fond nu numai

că a motivat hotărârea pornind de la concluziile raportului de expertiză, dar

acest raport a fost întocmit într-un dosar penal, fiind deci, un mijloc de

probă extrajudiciară.

Pot fi folosite într-un litigiu, ca

mijloc de probă și probe extrajudiciare dar, pentru respectarea principiului

nemijlocirii, care este un principiu fundamental al procesului civil, probele

trebuie să aibă caracter judiciar.

Mijloacele de probă extrajudiciare,

ca o excepție de la principiul nemijlocirii probelor, se pot folosi numai în

cazul în care nu pot fi administrate probe judiciare.

În speță, instanța de fond, chiar

dacă exista un raport de expertiză tehnică extrajudiciară, avea obligația de a

pune în discuția părților efectuarea unui raport de expertiză în care să

stabilească obiectivele în funcție de cele consemnate în decizia organului

fiscal și care să ducă la dezlegarea pricinii.

Recursul a fost admis, sentința

atacată a fost casată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași

instanță, în baza art.312 alin.3 rap. la art.20 alin.3 din Legea

nr.554/2004.