ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2465/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova - Inspecția Fiscală, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/4656/30.07.2015 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală persoanelor juridice; a Dispoziției nr. x/4656/30.07.2015 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x din 30.07.2015, acte comunicate la data de 05.08.2015 de către AJFP Prahova-Inspecție Fiscală, anexat adresei nr. x, până la pronunțarea pe fond a instanței de judecată cu privire la anularea actelor administrativ-fiscale contestate.

Prin Sentința nr. 220 din 22 octombrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A. SRL (societate aflată în insolvență) prin administrator judiciar B. IPURL, în contradictoriu cu pârâta ANAF - DGRFP Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova - Inspecția Fiscală și, în consecință, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/4656/30.07.2015, a Dispoziției nr. x/4656/30.07.2015 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală, precum și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/30.07.2015 până la pronunțarea instanței de fond contencios administrativ fiscal cu privire la anularea actelor administrativ fiscale sus-amintite.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând cauza, respingerea cererii de suspendare, susținând în esență, că în mod greșit instanța de fond a reținut că s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, recurenta a susținut că reclamanta, prin argumentele invocate, nu a făcut decât să antameze fondul cauzei.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 12 iulie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 13 martie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată raportat la criticile ce i-au fost aduse, față de probatoriul administrat, dar și prin prisma prevederilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în considerarea celor în continuare înfățișate.

Conform celor expuse anterior, reclamanta SC A. SRL a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere având ca obiect suspendarea executării, până la pronunțarea instanței de fond, a deciziei de impunere nr. x/4656/30.07.2015 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală persoanelor juridice, a Dispoziției nr. x/4656/30.07.2015 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x din 30.07.2015.

Prin sentința recurată, instanța de fond a admis cererea formulată de reclamantă, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la existența unui caz bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente.

Soluția de admitere a cererii de suspendare a executării actului de impunere nu este corectă, nefiind împărtășită și de instanța de control judiciar.

În practica judiciară, s-a reținut că suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art. 15 din aceeași lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;

- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții este verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță.

Cazul bine justificat, ca cerință indispensabilă pentru a obține protecția juridică a măsurii suspendării executării unui act administrativ contestat, reprezintă, conform definiției cuprinse la art. 2, alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, "acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ."

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să poată fi distinsă cu ușurință, în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că, în cadrul procedurii suspendării executării actelor administrative, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă o prejudecare a fondului litigiului.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc.

În speță, se observă că, în susținerea cererii de suspendare a executării actelor administrative contestate, reclamanta a formulat critici detaliate cu privire la nelegalitatea actelor contestate, referindu-se în realitate la aspecte de nelegalitate în fond cu privire la acestea.

În atare situație, motivele de nelegalitate circumscrise de intimata-reclamantă cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Având în vedere prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care impun îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, inexistența cazului bine justificat face inutilă analizarea aspectelor referitoare la abordarea condiției pagubei iminente în sentința atacată.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova împotriva Sentinței nr. 220 din 22 octombrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare:

Respinge cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamanta SC A. SRL, prin administrator judiciar B. IPURL, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2018.

GGC - GV