ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3018/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015 în data de 6.05 reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu ANAF - DGRFP Ploiești - AJFP Prahova - Inspecția Fiscală anularea în tot a Deciziei de impunere nr. x din 23 decembrie 2014 emisă de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova - Activitatea de Inspecție Fiscala Prahova, a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 23 decembrie 2014 întocmit de către organul de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Prahova - Activitatea de Inspecție Fiscală Prahova, a Deciziei nr. 131 din 27 martie 2015 emisa de Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Ploiești, privind soluționarea contestației formulată de aceasta împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscala anterior individualizate, prin care s-a stabilit în sarcina sa în mod netemeinic și nelegal o contribuție suplimentara de plata în cuantum total de 1.033.978 RON (din care 836.679 RON principal și 197.299 RON accesorii), cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 122 din data de 17 mai 2016 instanța de fond - Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - DGRFP Ploiești - AFP Prahova - Inspecția Fiscală.

Împotriva Sentinței nr. 122 din data de 17 mai 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal recurenta -reclamantă SC A. SRL, prin administrator judiciar B. a formulat recurs, încadrând criticile sale în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material", susținând în esență că eronat a apreciat instanța de fond că expertiza dispusă poate fi efectuată doar de un expert contabil, când, de fapt, singurul abilitat ar fi fost un expert cu expertiză și în fiscalitate.

Recurenta arată că legiuitorul a prevăzut interdicția realizări de lucrări cu caracter fiscal pentru experții contabili care nu sunt autorizați drept experți fiscali prin însăși legislația de funcționare a experților contabili - art. 7 din O.G. nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiza contabila și a contabililor autorizați republicata modificata prin Legea nr. 187/2012 și Legea nr. 149/2013: "Persoanele fizice și juridice care au calitatea de expert contabil pot efectua activitățile de audit financiar, consultanță fiscala și evaluare numai după dobândirea, în condițiile legii, a calității de auditor financiar, consultant fiscal sau evaluator autorizat, după caz, și înscrierea ca membri în organizațiile care coordonează profesiile liberale respective".

De asemenea și art. 26 din Ordonanța nr. 71/2001 - privind organizarea și exercitarea activității de consultanță fiscala stabilește ca: "Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abroga prevederile art. 6 lit. e), referitoare la executarea de lucrări cu caracter fiscal, din Ordonanța Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiza contabila și a contabililor autorizați, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 30 august 1994, aprobata și modificată prin Legea nr. 42/1995, cu modificările și completările ulterioare".

A fost invocată totodată și Decizia Curții Constituționale nr. 916 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 din O.G. nr. 71/2001 privind organizarea și exercitarea activității de consultantă fiscală și art. 4 din H.G. nr. 1052/2006 care stabilește fără echivoc ca un expert contabil fie și autorizat NU poate desfășura activități de consultanta fiscală și implicit expertiza fiscala daca nu este autorizat drept consultant fiscal conform legii.

Recurenta solicită trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, având în vedere ca a fost soluționată pe fond în baza unei raport de expertiza viciat, deoarece a fost întocmit de un expert fără competențe în ambele specializări - contabilitate și fiscalitate .

Cu privire la prima chestiune - recalificarea cheltuielilor nedeductibile efectuate cu achiziția de combustibil, protocol și servicii - 719.087 RON - o mare parte sunt cheltuieli cu combustibilul, adică 688.885 RON.

Pentru acest tip de cheltuieli instanța de fond reține în mod eronat ca fiind aplicabile prevederile ordinului Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 3512/2008 actualizat, care prevede întocmirea ordinului de deplasare și foii de parcurs, deși instanța de fond menționează ca aceste cheltuieli au fost înregistrate de societate drept cheltuieli nedeductibile din punct de vedere fiscal - plătindu-se impozit pentru ele - aplicabil fiind art. 21 alin. (4), lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, care admite ca sunt nedeductibile "cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care sa se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz" deci, nu sunt necesare ordin de deplasare sau foi de parcurs pentru bonurile fiscale care atesta consumul de combustibil.

- Instanța de fond a omis să ia în considerare și prevederile art. 1 alin. (3) Codul fiscal "în materie fiscală, dispozițiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozițiile Codul fiscal", deci prevalează Codul fiscal nu ordinul de ministru.

Mai mult, și tot în mod eronat instanța retine ca aceste cheltuieli cu combustibilul sunt datorate strict navetei zilnice a celor doi salariați pe ruta București - Ditești.

Hotărârea Adunării Generale a Asociaților A. SRL nr. 1 din 7 iulie 2010 hotărâre la care face referire și expertiza dar o citează total greșit, textul corect fiind:

"citatul exact este: "Cheltuielile efectuate cu activitățile menționate în prezenta se vor înregistra în contabilitate drept cheltuieli nedeductibile fiscal fără a mai fi necesare alte documente financiar contabile cu excepția bonurilor care atestă consumul de carburanți".

Instanța de fond nu a luat în seama faptul ca cheltuielile efectuate de cei doi salariați - directori ai societății - sunt efectuate în vederea atingerii scopului oricărei societății comerciale - obținerea de profit (și societatea a înregistrat profit în perioada supusă inspecției fiscale) - și ca veniturile de natură salarială sunt prin excelență, așa cum răzbate din prevederile art. 55 alin. (1) și (2) C. fisc. , acele venituri ce parvin salariatului în satisfacerea unor nevoi personale, nu pentru desfășurarea activității profesionale.

Deși cheltuielile de transport sunt considerate gratie dispozițiilor legale drept cheltuieli integral deductibile, subscrisa societate, tocmai pentru a evita probleme de încadrare fiscala, le-a considerat cheltuieli nedeductibile fiscal (așa cum răzbate și din anexele la raportul de inspecție fiscala întocmite chiar de către organul de inspecție fiscală) și drept urmare, acestea nu au fost scăzute din masa de impozitare, societatea plătind impozitul aferent pentru suma aferentă combustibilului, aspect eludat cu desăvârșire de către organul de control care a înțeles să calculeze impozitul de 16% prin raportare la întreaga valoare a cheltuielilor ce contravaloare combustibil.

- Cu privire la cheltuielile de protocol, acestea au fost calificate în maniera excesivă și fără suport probator de către instanța de fond, urmare a expertizei, ca și avantaje de natura salarială, pe motiv că deși există facturi și bonuri fiscale înregistrate în contabilitate "în vederea efectuării cheltuielilor de protocol este necesară întocmirea unui referat prin care să se motiveze necesitatea" - pagina 16 din sentință - deși nu există nicio prevedere legală în acest sens.

- Cu privire la cheltuielile cu deplasările în străinătate - de fapt o singură deplasare care a fost începută într-o zi de marți, 19 aprilie 2011 ora 19:15 cu întoarcere în aceeași săptămână, JOI, 21 aprilie 2011 ora 12:25 - O DEPLASARE x ORE total, din care aproximativ 8 ore în avion (include și o escală), în orașul german Paderborn. Deplasarea a avut în vederea contactarea unui potențial furnizor de echipamente pentru care s-a depus la dosar toata corespondenta tradusa inclusiv cotația de preț a acestui potențial furnizor german

Expertiza menționează, iar instanța se pare că acceptă în motivare, fără a indica vreo prevedere legală ca deplasarea nefiind "concretizată într-o tranzacție comercială între cei doi parteneri", nu poate fi decât venit salarial.

În cuprinsul sentinței, instanța de fond dar și organul fiscal menționează diverse prevederi ale art. 55 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, dar singurul temei de drept pe care organul fiscal îi precizează ca fiind "temei de drept" a actului de control contestat este art. 55 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal "orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor în vederea impunerii".

Având în vedere acest fapt, susținerea instanței de fond că toate aceste cheltuieli pentru transport, de protocol, de deplasare, evidențiate la pct. 1.2. al prezentei cereri de recurs, ar fi fost făcute în interesul personal al celor doi directori, fără a se fundamenta pe niciun fel de probă concludentă.

- Cu privire la recalificarea cheltuielilor efectuate de societate pentru construcția unui imobil, nefinalizat nici până la data prezentei, pe un teren, proprietatea sa, în dividende acordate asociatului unic C.

Instanța de fond a reținut greșit că nu s-a făcut dovada utilizării de către o societate în folosul activității pentru un imobilul care nu este finalizat, nu are un proces-verbal de recepție (nici măcar parțială) și în absenta unui proces-verbal de recepție nu este intabulat în Cartea Funciară. Chiar există la dosar și este menționat în expertiză, autorizația de construire nr. x din 25 septembrie 2015, autorizație emisă în completarea Autorizației nr. x din 8 septembrie 2011. Așadar nici în toamna anului 2015, la peste un an de la inspecția fiscală nu exista un imobil ci doar o nouă autorizație de construcție.

Se critică și susținerile instanței de fond din sentință conform cărora în contractul de vânzare-cumpărare al terenului, de la soții D. și C., ar fi menționat faptul ca societatea intenționează "edificarea unei construcții cu destinația sediu societate". Nu există nicăieri în Contractul de vânzare-cumpărare al terenului, încheiere de autentificare nr. x din 11 august 2011 depus la dosarul cauzei, vreo prevedere/mențiune cu privire la ce intenționează societatea să edifice pe acest teren.

De asemenea instanța reține că nu există un imobil ci doar autorizații de construcție în vigoare la data pronunțării sentinței, fără procese-verbale de recepție

Deci nu se aplică prevederile art. 7 pct. 12 din Codul fiscal "dividend - o distribuire în bani sau în natură".

Nu poate fi vorba de o distribuire în bani neexistând niciun document care să ateste plăți efectuate de societatea către asociatul unic, și, nici distribuire în natura deoarece nu exista fizic un imobil.

Intimata DGRFP Ploiești a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției instanței de fond ca legală și temeinică, reiterând apărările formulate la instanța de fond.

La termenul din 15 ianuarie 2019, reclamanta-recurentă a formulat în fața instanței de recurs cerere de suspendare a judecății cauzei întemeiată pe prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1, art. 148 și art. 151 C. proc. civ. până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Curții de Apel București și Dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cerea a fost discutată în contradictoriu și respinsă la data de 21 mai 2019 - conform încheierii pronunțate la acea dată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496 - 499 din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că nu este fondată pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește efectuarea expertizei tehnice specialitatea contabilitate fiscalitate de către un expert acreditat

Recurenta invocă două Adrese x nr. 1773 din 12 februarie 2016 emisă de Camera Consultanților Fiscali și nr. 23/BIRP/2016 a Biroului de Expertiză de pe lângă Tribunalul Prahova, prin care dorește să dovedească faptul că expertul E., desemnat de instanța de fond să efectueze expertiza de specialitate în prezenta cauză, nu are acreditarea necesară în specialitatea fiscalitate.

Nu pot fi reținute aspectele privind lipsa autorizării expertului desemnat în cauza pentru specialitatea fiscalitate.

Înalta Curte va înlătura ca nefondat acest motiv de recurs, dat fiind faptul că potrivit relațiilor trimise de CECCAR, expertul contabil care a întocmit raportul de expertiză are competența pentru efectuarea expertizei - contabilitate fiscalitate, având specializarea nr. 9 "Fiscalitate" se efectuează de experți contabili .

Decizia Curții Constituționale invocată de recurentă nu are relevanță față de împrejurarea că este anterioară modificărilor aduse prin OMJ nr. 198/2010.

De subliniat și faptul că recurenta-reclamantă a solicitat și i s-a încuviințat de instanță un expert consultant consilier fiscal care a făcut o opinie separată la expertiza contabilă judiciară, având aceeași calificare ca și expertul E., având aceeași autorizație și ștampilă.

Oricum expertiza efectuată în cauză se referă la obiective contabile, relevanța datelor din punct de vedere fiscal urmând a fi analizată de instanța de judecată, nefiind de competența unui expert interpretarea dispozițiilor legale fiscale. Lacunele profesionale ale expertului desemnat nu pot fi analizate în acest cadru, acest aspect vizează nemulțumirea recurentei față de punctul exprimat de expert.

Referitor la suma de 719.087 RON (produse de protocol, combustibil și deplasări în străinătate)

Interpretarea pe care recurenta o dă dispozițiilor legale aplicabile în cauză este eronată.

Apreciază recurenta că nu ar fi aplicabile dispozițiile Ordinului Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 3512/2008 actualizat, care prevede întocmirea ordinului de deplasare și foii de parcurs deoarece s-ar aplica prevederile art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Recurenta-reclamantă a recunoscut că nu a întocmit foile de parcurs în care trebuie menționate categoria de vehicul utilizat, scopul și locul deplasării, kilometrii parcurși, norma proprie de consum și a precizat că, cheltuielile cu combustibilul au fost efectuate pentru naveta zilnică a celor 2 salariați între București și Ditești.

Corect a reținut instanța de fond că aceste cheltuieli înregistrate în contul 542 "Avansuri spre decontare" - nefiind însoțite de documente justificative, diminuează de fapt acest sold.

Referitor la cheltuielile de protocol, din punct de vedere fiscal, sunt reglementate la pct. 39 din Titlul III al Normelor metodologice de aplicare a Codul fiscal. Potrivit acesteia, cheltuielile de protocol sunt cheltuieli ocazionate de acordarea unor cadouri, tratații și mese partenerilor de afaceri, efectuate în scopul afacerii.

Aceste cheltuieli s-au încadrat în prevederile art. 21 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003, conform căruia cheltuielile cu protocolul reprezintă cheltuieli cu deductibilitate limitată în cuantum de 2%, nefiind însoțite de documente justificative care să demonstreze că aceste plăți efectuate sunt în scopul susținerii activității economice, iar potrivit principiilor legislației naționale și jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, pentru aplicarea prevederilor art. 129 alin. (5) lit. a) din C. fisc. este obligația persoanei impozabile să demonstreze că serviciile acordate gratuit în cadrul acțiunilor de protocol sunt realizate în scopuri legate de activitatea economică a acesteia.

Astfel, în vederea efectuării unor cheltuieli de protocol este necesar întocmirea unui referat prin care să se motiveze necesitatea acestora.

De asemenea, plățile înregistrate în contul contabil 542,"Avansuri spre decontare" de către dna F. reprezentând cheltuieli cu serviciile prestate de terți (bilet avion, servicii de cazare și hoteliere), cheltuieli cu deplasările, (servicii cazare în Germania), contravaloare materiale de natura obiectelor de inventar (led TV) nu au fost justificate cu documente prevăzute de legislația în vigoare care să demonstreze efectuarea în scopul desfășurării activității societății.

Astfel, din documentele prezentate de reclamantă nu rezultă că deplasarea în Germania a fost concretizată într-o tranzacție comercială între cei doi parteneri, nefiind depusă o ofertă de preț, note de negociere, un contract încheiat între părți care să genereze venituri pentru societate ci doar o corespondență pe email (între dna F. și potențialul partener de afaceri), respectiv factura și biletele de avion care au fost înregistrate în contabilitate.

De asemenea, societatea a înregistrat în evidența contabilă și alte cheltuieli cu deplasările respectiv servicii G., servicii cazare H., servicii cazare și hotel pentru care societatea nu a prezentat niciun fel de document justificativ. La dosarul cauzei societatea nu a depus documente care să ateste că aceste sume reprezintă cheltuieli efectuate în cadrul activității societății și nu avantaje acordate salariaților care îndeplinesc funcții de conducere.

Potrivit art. 21 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cheltuielile de transport și de cazare în țară și în străinătate, efectuate pentru salariați și administratori, precum; și pentru alte persoane fizice asimilate acestora, stabilite prin norme, sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri, iar la pct. (4) lit. f).că nu sunt deductibile cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrări în gestiune.

Prin urmare, organele de inspecție fiscală au stabilit în sarcina SC A. SRL obligații fiscale suplimentare în sumă de 591.458 RON (136.967 RON + 454.491 RON) reprezentând impozit pe veniturile din salarii și contribuții sociale obligatorii, urmare reconsiderării sumei nete de 719.087 RON achitată către cei doi salariați cu funcții de conducere, ca fiind avantaje în natură asimilate salariilor.

Obligațiile suplimentare de natură salarială au fost stabilite în baza prevederilor art. 55 alin. (1), alin. (2) lit. k) și alin. (3) și art. 57 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare:

"Art. 55 - Definirea veniturilor din salarii - (1) Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusive indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă. (2) Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică și următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor. k) orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor în vederea impunerii.

(3) Avantajele, cu excepția celor prevăzute la alin. (4), primite în legătură cu o activitate menționată la alin. (1) și (2) includ, însă nu sunt limitate.

a) utilizarea oricărui bun, inclusiv a unui vehicul de orice tip, din patrimoniul afacerii, în scop personal, cu excepția deplasării pe distanța dus-întors de la domiciliu la locul de muncă;

b) cazare, hrană, îmbrăcăminte, personal pentru munci casnice, precum și alte bunuri sau servicii oferite gratuit sau la un preț mai mic decât prețul pieții;

c) împrumuturi nerambursabile;

d) anularea unei creanțe a angajatorului asupra angajatului;

e) abonamentele și costul convorbirilor telefonice, inclusive cartelele telefonice, în scop personal;

f) premise de călătorie pe orice mijloace de transport, folosite în scopul personal:

g) primele de asigurare plătite de către suportator pentru salariații proprii sau alt beneficiar de venituri din salarii, la momentul plății primei respective, altele decât cele obligatorii; h) tichete - cadou acordate potrivit legii.

De asemenea, conform prevederilor art. 57 - (1) Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care se calculează și se reține la sursă de către plătitorii de venituri".

În speță sunt incidente totodată prevederile pct. 68, pct. 71 și pct. 72 din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, produsele alimentare, combustibilul, biletele de avion și serviciile de cazare acordate celor doi salariați cu funcții de conducere de către angajator sunt considerate venit asimilat salariilor pentru care se datorează impozit pe salarii, care se calculează și se reține la sursă de către plătitorii de venituri conform art. 57 din Codul fiscal, iar la control avantajele de care au beneficiat cele două persoane cu funcții de conducere în calitate de salariați au fost supuse impunerii în conformitate cu prevederile de mai sus.

Pentru a proceda la această reîncadrare, organele de control în mod corect au avut în vedere și prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare:

"Art. 11 - (1) La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul prezentului cod, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției".

În ce privește suma de 245.221 RON reprezentând impozit pe venituri din dividende

Instanța de fond a reținut corect faptul ca aceasta suma a rezultat din reconsiderarea plăților efectuate către diverși furnizori de materiale și construcții pentru imobilul din Corbeanca, ca fiind venituri din dividende.

În perioada ianuarie 2011 - septembrie 2014 recurenta reclamanta a înregistrat în contul 231 "Imobilizări în curs" suma de 1.287.418 RON (inclusiv TVA) reprezentând contravaloarea materialelor și serviciilor efectuate pentru construirea unui imobil în Corbeanca, sat Petrești, str. x din str. x. Pentru aceste bunuri și servicii achitate prin virament bancar nu s-a făcut dovada utilizării de către recurenta reclamanta în folosul activității, întrucât nu a fost declarat sediu secundar sau punct de lucru pentru locația menționată.

Organele de inspecție fiscală au procedat corect la reîncadrarea plăților efectuate de societate pentru construirea imobilului situat în Corbeanca, stabilind ca suma de 1.287.418 RON reprezintă venituri din dividende.

Se reține că în data de 11 august 2011 recurenta-reclamantă a achiziționat de la C. și D. în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 11 august 2011 un teren situat în localitatea Corbeanca, sat Petrești, str. x din str. x.

Prin cererea înregistrată sub nr. x din 5 iulie 2011 formulată de dl. C. a fost eliberată autorizația de construire nr. x din 8 septembrie 2011 pe numele persoanei fizice, prin care s-a autorizat executarea lucrărilor de construire/desființare pentru "locuința S+P+1E, anexe și utilități".

Între recurenta-reclamanta în calitate de beneficiar și SC I. SRL în calitate de proiectant a fost încheiat contractul de prestări servicii proiectare nr. x încă din luna martie 2011, anterior achiziționării terenului de la C. în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 11 august 2011.

Este important de subliniat că, conform planului locuinței, suprafața construită, despre care societatea susține că urmează a fi folosită drept sediu secundar sau punct de lucru al firmei sau care urmează a fi închiriată în scop economic, este compusă din subsol, sală de fitness, cameră de zi, loc de luat masa, bucătărie, grup sanitar, cămară, garderoba, terase, dormitor matrimonial, dresing, baie matrimonială, două dormitoare, grup sanitar și balcoane, iar obiectul activității societății este tratarea și eliminarea deșeurilor periculoase.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia "prin Hotărârea AGA din 15 august 2011 - asociații societății au hotărât destinația imobilului care urma a fi construit ca fiind sediu secundar și/sau imobilul va fi închiriat către terți", art. 7 alin. (14) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții prevede că, în cazul schimbării investitorului autorizația își menține valabilitatea cu condiția respectării prevederilor acesteia și a înscrierii în cartea funciară a modificărilor intervenite cu privire la drepturile reale imobiliare, iar aceasta modificare nu a fost operata nici pana la data de 12 decembrie 2014.

Rezultă că societatea nu a declarat sediu secundar sau punct de lucru pentru locația din Corbeanca, având ca obiect de activitate "Fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii topografice și masticurilor", iar activitatea desfășurată din ultimul bilanț contabil întocmit și depus la organul fiscal teritorial, o reprezintă "Tratarea și eliminarea deșeurilor periculoase".

De asemenea, pentru sumele plătite din contul societății pentru construirea imobilului situat în Corbeanca nu se face dovada ca acest imobil va fi utilizat în folosul societății, organele de inspecție, în mod corect, au considerat aceste sume ca fiind în folosul personal al administratorului, încadrându-le în categoria dividendelor.

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs

Față de cele reținute mai sus, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta SC A. SRL - societate în insolvență - prin ADMINISTRATOR JUDICIAR B. împotriva Sentinței nr. 122 din 17 mai 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2019 .

GGC - LM