ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3148/2016

Decizia nr. 3148/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 05.08.2014 sub nr. x/42/2014, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova a formulat, în temeiul disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004, cerere de suspendare a executării actului administrative, respectiv a deciziei de impunere fiscală suplimentară de plată stabilită de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. F-PH 300 din 24 iunie 2014 și a raportul de inspecție fiscală nr. F-PH 248 din 24 iunie 2014 emise de către A.N.A.F. - Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova - Activitatea de Inspecție Fiscală.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 196 din data de 10.10.2014, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, dispunând suspendarea executării deciziei fiscale nr. F-PH 300 din 24 iunie 2014 emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. F-PH 248 din 24 iunie 2014 emisă de A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Ploiești - A.J.F.P. Prahova - Activitatea de Inspecție Fiscală.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a susținut în esență că reclamanta nu a arătat în concret care sunt împrejurările ce reprezintă cazul bine justificat, care să creeze o îndoială serioasă în privința deciziei emise și nici nu a făcut dovada unei pagube iminente, de natură a perturba grav funcționarea societății.

Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 11.02.2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 26.04.2016 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Soluția instanței de recurs

Examinând recursul prin prisma criticilor arătate și a temeiului juridic invocat, Înalta Curte reține caracterul său fondat pentru următoarele considerente:

Prima instanță, în urma analizei celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 - cazul bine justificat și paguba iminentă - a ajuns la concluzia că acestea sunt îndeplinite.

Soluția de admitere a cererii de suspendare a executării actului de impunere nu este corectă, nefiind împărtășită și de instanța de control judiciar.

Potrivit prevederilor ar. 14 din Legea nr. 554/2004, „(1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, in condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.”

După cum se cunoaște, suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există.

Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

În plus, instituția juridică analizată trebuie să ofere cetățeanului o protecție adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează și Legea nr. 554/2004, modificată.

În altă ordine de idei, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).

De aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu.

Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

Totodată, din lecturarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Cazul bine justificat, ca cerință indispensabilă pentru a obține protecția juridică a măsurii suspendării executării unui act administrativ contestat, reprezintă, conform definiției cuprinse la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, „acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să poată fi distinsă cu ușurință, în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că, în cadrul procedurii suspendării executării actelor administrative, pe calea căreia pot fi dispuse numai masuri provizorii, nu este permisă o prejudecare a fondului litigiului.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc.

În speță, se observă că, în susținerea cererii de suspendare a executării actului contestat, intimata-reclamantă a formulat critici detaliate cu privire la nelegalitatea actelor contestate în raport cu obligațiile de plată stabilite în sarcina sa, referindu-se în realitate la aspecte de nelegalitate în fond cu privire la acestea.

Înalta Curte apreciază că neregulile evidențiate de intimata-reclamantă pot fi clarificate cu ocazia cercetării fondului actelor contestate.

Totodată, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Într-adevăr, în cauză, punerea în executare a unui act administrativ fiscal va avea drept consecință diminuarea patrimoniului societății comerciale intimate, însă câtă vreme acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, cu consecința casării sentinței atacate și respingerii cererii de suspendare a actului administrativ atacat ca neîntemeiate.

Totodată, instanța de recurs reține că potrivit art. 1064 alin. (4) C. proc. civ., „Dacă cererea pentru care s-a depus cauțiunea a fost respinsă, instanța va dispune din oficiu și restituirea cauțiunii”.

Având în vedere cele reținute anterior asupra recursului, care se apreciază a fi fondat, urmând a fi casată sentința primei instanțe, cu consecința respingerii cererii de suspendare, Înalta Curte va dispune restituirea cauțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova împotriva sentinței nr. 196 din 10 octombrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, ca nefondată.

Dispune restituirea cauțiunii în cuantum de 62.000 lei consemnată la B. Bank - Sucursala Ploiești potrivit recipisei de consemnare nr. 1168794/1 din 07.10.2014 și a cauțiunii în cuantum de 63.000 lei consemnată la B. Bank - Sucursala Ploiești potrivit recipisei de consemnare nr. 1168560/1 din 06.10.2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2016.