ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2183/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2183/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii
deduse judecății
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,
reclamanta SC F.C.P. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția
Generală a Finanțelor Publice Prahova - Activitatea de Inspecție Fiscală și
Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a
Contestațiilor, anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale
suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, înregistrată sub nr. F-PH
380 din 25 iulie 2012 și a Raportului de inspecție fiscală, înregistrat sub nr.
F-PH 347 din 25 iulie 2012, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei
obligații fiscale suplimentare de plată, cu un total de 4.978.890 lei.
2.Hotărârea instanței
de fond
Prin Sentința civilă
nr. 420 din 19 noiembrie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă,
de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității
acțiunii, invocată de către pârâte, și, în consecință, a respins acțiunea
formulată de reclamanta SC F.C.P. SA ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî
astfel, prima instanță a reținut că reclamanta SC F.C.P. SA a formulat acțiune
împotriva Deciziei de impunere fiscală nr. F-PH 380 din 25 iulie 2012 și a Raportului
de inspecție fiscală nr. F-PH 347 din 25 iulie 2012 întocmite de organul de
inspecție fiscală ale DGFP Prahova, fără a aștepta răspunsul la contestația
formulată către organele fiscale împotriva actelor de mai sus.
Potrivit art. 205 și
art. 207 din O.G. nr. 92/2003 republicată, împotriva sumelor din decizia de
impunere se poate face contestație, în termen de 30 de zile de la comunicare,
la organul fiscal emitent, iar art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. arată că
deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța de
contencios administrativ competentă.
Astfel, asupra
deciziei de impunere se pronunță mai întâi organul fiscal competent și în final
instanța de judecată.
Motivarea reclamantei
din cererea de amânare a judecării cauzei depusă pentru termenul din 19
noiembrie 2012, referitoare la încetarea de drept a suspendării, în situația în
care nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 zile, este
neîntemeiată, deoarece prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind
contenciosul administrativ se coroborează cu prevederile art. 218 din O.G. nr.
92/2003 privind Codul de procedură fiscală, referitoare la comunicarea deciziei
de soluționare a contestației și calea de atac.
Calea de atac
exercitată în cauză
Împotriva Sentinței
civile nr. 420 din 19 noiembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a
civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termenul
legal, reclamanta SC F.C.P. SA, solicitând respingerea excepției
inadmisibilității acțiunii, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei
spre rejudecare instanței de fond.
În motivarea căii de
atac exercitate, recurenta a evocat contextul emiterii actelor contestate și a
argumentat că instanța de fond a admis în mod eronat excepția inadmisibilității
acțiunii.
A arătat că în data
de 01 august 2012 a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere fiscală
nr. F-PH 380 din 25 iulie 2012, care nu a fost soluționată până la data
prezentului recurs, drept care recurenta era îndrituită la promovarea unei
acțiuni în fața instanței de contencios administrativ, invocând, în acest sens,
dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 care arată că se poate adresa
instanței e contencios administrativ și acela care în termen de 30 de zile de
la data depunerii contestației în procedura prealabilă nu a primit niciun
răspuns de la organul fiscal competent.
A mai învederat că
executarea actelor contestate a fost suspendată prin Sentința civilă nr. 255
din 29 august 2012, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și, în situația în
care nu ar fi introdusă acțiunea în anularea actului în termen de 60 zile,
suspendarea ar înceta de drept, criticând considerentele instanței de fond
privind acest aspect.
Soluția și
considerentele instanței de control judiciar
Examinând
înscrisurile cauzei, raportat la argumentele recurentei-reclamante și
dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată recursul nefondat și îl va
respinge, pentru considerentele ce urmează.
Soluția pronunțată de
prima instanță, în sensul respingerii acțiunii, ca inadmisibilă, se bazează pe
interpretarea corectă atât a probei cu înscrisuri administrată în cauză, cât și
a dispozițiilor legale incidente.
Astfel, în mod just
s-a reținut inadmisibilitatea acțiunii în contencios administrativ având ca obiect
anularea Deciziei de impunere cu nr. F-PH 380 din 25 iulie 2012 și a Raportului
de inspecție fiscală nr. F-PH 347 din 25 iulie 2012, atât timp cât procedura
administrativă prealabilă nu a fost finalizată.
Procedura de
soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative
fiscale, reglementată de art. 205 - 218 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de
procedură fiscală este o procedură administrativă obligatorie, instanța de
judecată neputând proceda la soluționarea în fond a cauzei, înainte ca organul
administrativ competent să soluționeze contestația pe fondul ei.
Nu poate fi reținută
raportarea recurentei la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, față de
raportul dintre reglementarea cu caracter general instituită de Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004 și regimul derogatoriu de la aceasta prevăzut de
O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în conformitate cu
principiul specialia generalibus derogant.
Înalta Curte mai
reține că, prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie
1994 privind liberul acces la justiție al persoanelor în apărarea drepturilor,
libertăților și intereselor lor legitime, s-a statuat de principiu că
"este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui asemenea proceduri
destinate, în general, să asigure soluționarea mai rapidă a unor categorii de
litigii, descongestionarea instanțelor judecătorești de cauzele ce pot fi
rezolvate pe această cale, evitarea cheltuielilor de judecată".
Cum în pricina supusă
judecății procedura administrativă prealabilă nu a fost epuizată, întrucât
organul administrativ fiscal nu s-a pronunțat cu privire la contestația
reclamantei, în mod legal prima instanță a apreciat ca fiind inadmisibil
demersul judiciar ce a vizat exclusiv legalitatea Raportului de inspecție
fiscală și a Deciziei de impunere.
Contrar susținerilor
recurentei, dispozițiile legale privind condițiile în care operează suspendarea
executării actelor administrativ fiscale contestate nu pot avea ca efect
admisibilitatea acțiunii în anulare, admisibilitate care, în speță, se
raportează exclusiv la dispozițiile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.
Pentru considerentele
expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004, cu modificările și completările ulterioare, și art. 312 alin. (1) C.
proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de
reclamanta SC F.C.P. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de reclamanta SC F.C.P. SA împotriva Sentinței civile nr. 420 din 19
noiembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 13 mai 2014.
Procesat
de GGC - NN