ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2183/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC F.C.P. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova - Activitatea de Inspecție Fiscală și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, înregistrată sub nr. F-PH 380 din 25 iulie 2012 și a Raportului de inspecție fiscală, înregistrat sub nr. F-PH 347 din 25 iulie 2012, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare de plată, cu un total de 4.978.890 lei.

2.Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 420 din 19 noiembrie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de către pârâte, și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC F.C.P. SA ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta SC F.C.P. SA a formulat acțiune împotriva Deciziei de impunere fiscală nr. F-PH 380 din 25 iulie 2012 și a Raportului de inspecție fiscală nr. F-PH 347 din 25 iulie 2012 întocmite de organul de inspecție fiscală ale DGFP Prahova, fără a aștepta răspunsul la contestația formulată către organele fiscale împotriva actelor de mai sus.

Potrivit art. 205 și art. 207 din O.G. nr. 92/2003 republicată, împotriva sumelor din decizia de impunere se poate face contestație, în termen de 30 de zile de la comunicare, la organul fiscal emitent, iar art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. arată că deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța de contencios administrativ competentă. Astfel, asupra deciziei de impunere se pronunță mai întâi organul fiscal competent și în final instanța de judecată. Motivarea reclamantei din cererea de amânare a judecării cauzei depusă pentru termenul din 19 noiembrie 2012, referitoare la încetarea de drept a suspendării, în situația în care nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 zile, este neîntemeiată, deoarece prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ se coroborează cu prevederile art. 218 din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, referitoare la comunicarea deciziei de soluționare a contestației și calea de atac. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 420 din 19 noiembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta SC F.C.P. SA, solicitând respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a evocat contextul emiterii actelor contestate și a argumentat că instanța de fond a admis în mod eronat excepția inadmisibilității acțiunii.

A arătat că în data de 01 august 2012 a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere fiscală nr. F-PH 380 din 25 iulie 2012, care nu a fost soluționată până la data prezentului recurs, drept care recurenta era îndrituită la promovarea unei acțiuni în fața instanței de contencios administrativ, invocând, în acest sens, dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 care arată că se poate adresa instanței e contencios administrativ și acela care în termen de 30 de zile de la data depunerii contestației în procedura prealabilă nu a primit niciun răspuns de la organul fiscal competent. A mai învederat că executarea actelor contestate a fost suspendată prin Sentința civilă nr. 255 din 29 august 2012, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și, în situația în care nu ar fi introdusă acțiunea în anularea actului în termen de 60 zile, suspendarea ar înceta de drept, criticând considerentele instanței de fond privind acest aspect.

4. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Examinând înscrisurile cauzei, raportat la argumentele recurentei-reclamante și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează. Soluția pronunțată de prima instanță, în sensul respingerii acțiunii, ca inadmisibilă, se bazează pe interpretarea corectă atât a probei cu înscrisuri administrată în cauză, cât și a dispozițiilor legale incidente. Astfel, în mod just s-a reținut inadmisibilitatea acțiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea Deciziei de impunere cu nr. F-PH 380 din 25 iulie 2012 și a Raportului de inspecție fiscală nr. F-PH 347 din 25 iulie 2012, atât timp cât procedura administrativă prealabilă nu a fost finalizată.

Procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, reglementată de art. 205 - 218 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală este o procedură administrativă obligatorie, instanța de judecată neputând proceda la soluționarea în fond a cauzei, înainte ca organul administrativ competent să soluționeze contestația pe fondul ei. Nu poate fi reținută raportarea recurentei la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, față de raportul dintre reglementarea cu caracter general instituită de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și regimul derogatoriu de la aceasta prevăzut de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în conformitate cu principiul specialia generalibus derogant.

Înalta Curte mai reține că, prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 privind liberul acces la justiție al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime, s-a statuat de principiu că "este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui asemenea proceduri destinate, în general, să asigure soluționarea mai rapidă a unor categorii de litigii, descongestionarea instanțelor judecătorești de cauzele ce pot fi rezolvate pe această cale, evitarea cheltuielilor de judecată". Cum în pricina supusă judecății procedura administrativă prealabilă nu a fost epuizată, întrucât organul administrativ fiscal nu s-a pronunțat cu privire la contestația reclamantei, în mod legal prima instanță a apreciat ca fiind inadmisibil demersul judiciar ce a vizat exclusiv legalitatea Raportului de inspecție fiscală și a Deciziei de impunere.

Contrar susținerilor recurentei, dispozițiile legale privind condițiile în care operează suspendarea executării actelor administrativ fiscale contestate nu pot avea ca efect admisibilitatea acțiunii în anulare, admisibilitate care, în speță, se raportează exclusiv la dispozițiile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC F.C.P. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC F.C.P. SA împotriva Sentinței civile nr. 420 din 19 noiembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2014. Procesat de GGC - NN